ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 761/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC V.C.P. SRL Târgoviște a chemat în judecată M.E.F. -

Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate,

solicitând instanței să dispună suspendarea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2008

prin care pârâta a revocat autorizația de antrepozit fiscal nr. RO 0054310PP01

din 21 iulie 2005, precum și suspendarea Deciziei nr. 47 din 22 februarie 2008

prin care i s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă formulată

împotriva Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2008.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că

este titulara autorizației de antrepozit fiscal RO 0054310PP01 din 21 iulie 2005

emisă pentru producția de venituri liniștite. Prin Decizia nr. 5 din 15

ianuarie 2008 Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal

menționată.

Reclamanta susține și faptul că măsura a fost

întemeiată pe împrejurarea că societatea nu a înștiințat autoritatea fiscală

competentă despre modificările aduse datelor inițiale în baza cărora a fost

emisă autorizația de antrepozit fiscal, respectiv cele care se referă la

schimbarea administratorului, imputându-i-se încălcarea art. 183 alin. (1) lit.

j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările

ulterioare.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 89 din 2

aprilie 2008 a admis în parte cererea de suspendare formulată de SC V.C.P. SRL

Târgoviște, dispunând suspendarea Deciziei nr. 5 din 5 ianuarie 2008 până la

soluționarea irevocabilă a cauzei în fond.

Totodată, a respins capătul de cerere privind

suspendarea Deciziei nr. 47 din 22 februarie 2008, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a

reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14

și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Întrucât din Adresa nr. 1555 din 19 februarie

2008 emisă de I.T.M. Dâmbovita rezultă că societatea are 12 salariați cu

contracte individuale de muncă s-a apreciat că prin revocarea autorizației este

interzisă activitatea societății, ceea ce poate produce o pagubă iminentă cu

posibilitatea intrării societății în încetare de plăți.

În ceea ce privește cererea care vizează

suspendarea Deciziei nr. 47 din 22 februarie 2008 s-a statuat că aceasta este

neîntemeiată întrucât prin acest act administrativ s-a soluționat plângerea

prealabilă, iar în conținutul acestuia nu sunt dispoziții de natură a fi puse

în executare, care să justifice suspendarea executării.

Împotriva acestei sentințe considerată

nelegală și netemeinică, a declarat recurs M.E.F. prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dâmbovita, invocând dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 7

și 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că sentința

pronunțată de prima instanță, este susceptibilă de următoarele critici:

Cererea formulată de reclamantă a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

însă instanța, a considerat că aceasta a fost formulată în temeiul art. 15 din

aceeași lege, dispunând greșit suspendarea executării actului administrativ

fiscal până la soluționarea irevocabilă a cauzei în fond, acordând în acest fel

mai mult decât s-a cerut.

O altă critică, vizează faptul că

intimata-reclamantă nu a făcut dovada susținerilor sale din care să rezulte că

au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

și anume: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Se menționează că aceeași instanță a

soluționat și fondul cauzei ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești sub nr. 226/42/2008, iar prin sentința nr. 98 din 7 aprilie 2008 a

respins cererea intimatei-reclamante pe fond, reținând o situație de fapt

corectă, însă în totală contradicție cu argumentele din sentința recurată.

Intimata-reclamantă, SC V.C.P. SRL a formulat

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menționând

faptul că cererea de suspendare a fost formulată odată cu sesizarea instanței

în vederea anulării actelor administrative și deci, după soluționarea plângerii

prealabile, astfel că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din

lege.

Referitor la cea de-a doua critică a

recurentei-pârâte, se apreciază că a fost făcută dovada celor două condiții

cumulative, respectiv, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente, iar respingerea de prima instanță a cererii de anulare a actelor

administrativ-fiscale, nu poate avea nicio influență asupra soluției pronunțate

cu referire la cererea de suspendare ce a fost anterioară soluției pe fondul

cauzei. Se precizează și faptul că nu există nicio contradicție între hotărârea

referitoare la măsura provizorie și cea care vizează soluționarea cererii de

anulare a actelor administrativ-fiscale.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, în

raport de motivele de recurs invocate, de actele și probele existente la

dosarul cauzei, apreciază că recursul formulat este fondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse:

Cu privire la primul motiv de recurs, se

reține faptul că acesta este nefondat, întrucât din formularea cererii de

chemare în judecată, rezultă că aceasta a fost promovată după soluționarea

plângerii prealabile. În notele scrise depuse ulterior la dosarul de fond, de

către intimata-reclamantă, se invocă ca temei legal al cererii de suspendare,

dispozițiile art. 15 și art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, astfel că susținerile potrivit cărora instanța s-a pronunțat pe

ceva ce nu s-a cerut sau a acordat mai mult decât s-a cerut, nu sunt fondate.

În ceea ce privește celălalt motiv de recurs,

referitor la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de

suspendare prevăzute de art. 14, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat.

Instanța de fond avea obligația să analizeze

dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea producerii

unei pagube iminente.

Aprecierea instanței de fond în sensul că

motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă pentru anularea

deciziilor contestate, constituie caz bine justificat, este greșită, întrucât acestea

nu pot prin ele însele, fară a exista și alte probe, să dovedească existența

cazului bine justificat.

Motivele de nelegalitate invocate de

intimata-reclamantă nu creează o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ-fiscal, avându-se în vedere definiția acordată de

legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazului bine

justificat, ca fiind: „împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care

este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ".

Mai mult, ambele părți, prin motivele de

recurs și întâmpinare, au confirmat faptul că prin sentința nr. 98 din 7

aprilie  2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea reclamantei cu privire la

anularea actelor administrativ-fiscale contestate și care formează obiectul

cererii de suspendare în cauza de fată.

Prin urmare, în mod greșit s-a reținut de

instanța de fond ca fiind îndeplinită condiția referitoare la cazul bine

justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă, definită

de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil, se constată că instanța de fond a considerat că

prin revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO 0054310PP01 din 21

iulie 2005 este interzisă desfășurarea activității societății, fapt care este

de natură a produce o pagubă iminentă cu posibilitatea intrării societății în

încetare de plăți.

Imposibilitatea realizării obiectului

principal de activitate, ca urmare a faptului că se constată neîndeplinirea

anumitor cerințe impuse de legiuitor referitoare la desfășurarea activității de

antrepozit fiscal, nu poate constitui o condiție de admisibilitate a cererii de

suspendare, chiar în condițiile în care revocarea autorizației de antrepozit

fiscal conduce la încetarea desfășurării activității.

Suspendarea actelor administrative reprezintă

o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate

și de veridicitate, care determină principiul executării acestora din oficiu,

ori a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii,

echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de

neconceput.

În concluzie, a accepta desfășurarea unei

activități care nu respectă cerințele impuse de legiuitor, doar pe

considerentul că societatea ar putea intra în încetare de plăți, este contrară

principiilor statului de drept, astfel că aspectele reținute de instanța de

fond, referitoare la îndeplinirea condiției care vizează paguba iminentă, sunt

greșite.

Avându-se în vedere cele reținute anterior, Înalta

Curte apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea

prevederilor art. 15 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată prin Legea nr. 262/2007.

În temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul

formulat de recurentul-pârât, se va casa sentința recurată, în sensul că se va

respinge cererea de suspendare formulată de SC V.C.P. SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de M.E.F. - Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovita împotriva sentinței civile nr.

89 din 2 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată, în sensul că

respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V.C.P. SRL, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12

februarie 2009.