ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2007 la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A. SA Bârlad, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (fost Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor) anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 30 martie 2001 de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra terenului care constituie obiectul certificatului de atestate a dreptului de proprietate a cărui anulare a solicitat-o.

A precizat că a luat la cunoștință de existența Certificatului la data de 7 iunie 2006, când SC A. SA Bârlad a depus actul administrativ menționat la Dosarul nr. 1490/2006 aflat pe rolul Curții de Apel Iași. Prin întâmpinare, Ministerul Transporturilor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu a respectat termenul pentru introducerea plângerii prealabile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. A menționat că reclamantul a formulat plângere prealabilă și a înregistrat-o la Ministerul Transporturilor la data de 18 mai 2007, deși luase la cunoștință de existența c ertificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 7 iunie 2006. Prin sentința civilă nr. 64/CA din 31 martie 2008, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a hotărât, în complet de divergență, admiterea excepției tardivității formulării plângerii prealabile și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: A constatat că reclamantul a luat la cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 martie 2001 la data de 25 aprilie 2002, când i-a fost comunicată Decizia nr. 5 din 5 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 2387/2001. A mai reținut că reclamantul a formulat plângere prealabilă la începutul anului 2007, depășind termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 înlăuntrul căruia se putea formula, legal, această plângere, astfel că soluția care s-a impus în cauză a fost respingerea acțiunii ca urmare a admiterii excepției tardivității plângerii prealabile.

Împotriva sentinței civile nr. 64/CA din 31 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului, reclamantul a prezentat demersurile pe care le-a întreprins pe lângă instituțiile administrației locale și centrale precum și acțiunile formulate în fața instanțelor de judecată pentru a i se recunoaște dreptul de proprietate pretins. A mai arătat că în fața instanței de fond a recunoscut că nu a știut că înainte de a promova acțiunea în instanță, trebuia să formuleze plângere prealabilă către organul emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare a solicitat-o. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate de reclamant, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor arătat în cele ce succed.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Totodată, în temeiul alin. (7) din același articol plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste; termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, acesta fiind termen de prescripție.

În cauză, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul R.G.I. a luat la cunoștință de existența c ertificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 martie 201, la data de 25 aprilie 2002, când i-a fost comunicată Decizia nr. 5 din 5 martie 2002 a Curții de Apel Iași. Cum reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ menționat la data de 16 ianuarie 2007, adică după scurgerea termenului de 6 luni prevăzut de textul de lege menționat, aceasta are caracter tardiv. Pe cale de consecință, soluția primei instanțe prin care s-a respins acțiunea ca urmare a admiterii tardivității plângerii prealabile este legală și temeinică.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinței civile nr. 64/ CA din 31 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.