ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 622/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C.F.

a chemat în judecată pârâtul M.A.I. (fost M.I.R.A.), solicitând anularea Hotărârii

pârâtului nr. 2106251 din 30 ianuarie 2007, în ceea ce privește respingerea

cererii reclamantului de restituire a sumei de 18.274,92 lei reprezentând taxa

pe valoarea adăugată care face parte integrantă din prețul apartamentului

vândut prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală; obligarea

pârâtului să emită o hotărâre de restituire a sumei de 18.274,92 lei în termen

de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea unei

penalități de 100 lei pe zi de întârziere, anularea art. 15 alin. 6 și art. 10

din Ordinul nr. 1502 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Administrației și

Internelor în ceea ce privește limitarea restituirii TVA în cazul locuințelor

de serviciu achitate integral până la data intrării în vigoare a Legii nr. 357/2006,

numai la taxa pe valoarea adăugată aferentă diferenței între prețul achitat și

noul preț modificat potrivit legii.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că cererea sa prin care a solicitat restituirea sumei de

18.274,92 lei reprezentând TVA i-a fost respinsă de pârât, astfel că în temeiul

art. 7 din Legea nr. 554/2004 a formulat plângere prealabilă, care i-a fost la

rându-i respinsă, menținându-se actul atacat, ca fiind legal și temeinic.

Pârâtul, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că potrivit art.

2 din Legea nr. 357/2006, prețul și condițiile de plată prevăzute în

contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 562/2004 pot fi

modificate la cererea cumpărătorilor, nefiind prevăzută posibilitatea

restituirii integrale a TVA aplicată prețului de vânzare.

În același timp pârâtul a

formulat cerere de chemare în garanție a M.F.P. (fost M.E.F.), arătând că suma

solicitată de reclamant și care reprezintă TVA a fost virată la bugetul de

stat, care este gestionat de acest minister.

Prin întâmpinare, M.F.P. a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cererii

de chemare în garanție a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Pe timpul procesului,

reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că dacă se va reține legalitatea art.

15 alin. (6) și art. 10 din Ordinul M.A.I. nr. 1502/2006, solicită obligarea

pârâtului la emiterea unei hotărâri de restituire a sumei de 5161 lei

reprezentând TVA aferentă diferenței dintre prețul achitat și noul preț

recalculat, diferență în cuantum de 27.163, 78 lei.

Prin sentința civilă nr. 1598

din 27 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea precizată formulată de

reclamant, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 2106251 din 30 ianuarie 2007 emisă

de M.A.I., pe care l-a obligat să emită o nouă hotărâre prin care să restituire

reclamantului taxa pe valoarea adăugată aferentă diferenței dintre prețul

achitat prin contractul de vânzare cumpărare a apartamentului și noul preț

recalculat, diferență în cuantum de 27.163,78 lei, potrivit facturii din 5

decembrie 2006.

A respins cererea de chemare

în garanție a M.F.P. formulată de pârâtul M.A.I.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 2

din Legea nr. 357/2006 și ale art. 15 din Ordinul nr. 1502 din 13 noiembrie

2006 al M.A.I. se restituie atât diferența dintre prețul achitat integral al locuințelor

de serviciu vândute de către instituțiile publice din sistemul de apărare,

ordine publică și siguranță națională și noul preț, recalculat, la cererea

cumpărătorilor, cât și dobânda și TVA-ul aferent acestei diferențe.

Constatând că reclamantul se

încadrează în condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, instanța de

fond a admis, în parte acțiunea și a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin

care să-i restituie reclamantului TVA-ul aferent diferenței de preț rezultată

din factura din 5 decembrie 2006 emisă de pârât.

În ceea ce privește cererea

privind chemarea în garanție a M.F.P. formulată de pârâtul M.A.I., prima instanță

a considerat că acest minister nu are calitate procesuală pasivă, întrucât

conform art. 158 alin. 2 din Legea nr. 571/2003, TVA-ul se administrează de

organele fiscale și de autoritățile vamale iar potrivit art. 17 din Legea nr. 92/2003

subiectele raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ

teritoriale, contribuabilul precum și alte persoane ce dobândesc drepturi și

obligații în cadrul acestui raport.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o sub aspectul respingerii cererii de

chemare în garanție a M.F.P.

În motivarea recursului,

recurentul a arătat că suma reprezentând TVA, achitată de intimatul reclamant

la a cărei restituire a fost obligat pârâtul M.A.I., a fost virată la bugetul

de stat, care, potrivit H.G. nr. 208/2005 este gestionat de M.E.F.

Examinând actele și

lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate, Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce urmează:

În temeiul art. 28 din Legea

nr. 500/2002 privind finanțele publice, M.F.P. (numit M.E.F. la data

pronunțării hotărârii atacate) are atribuții în elaborarea proiectelor legii

bugetului și al bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii

principali de credite.

Totodată, în cazul

modificării bugetului aprobat, același minister are obligația de a elabora

proiectul legii de rectificare a bugetului de stat.

Din perspectiva atribuțiilor

pe care le are, M.F.P. apare ca un administrator al bugetului statului care, în

baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele către ordonatorii

principali de credite, dar numai în măsura în care acestea sunt prevăzute de

lege.

În același mod, M.F.P. nu

poate fi obligat să aloce fondurile necesare restituirii TVA, deoarece potrivit

art. 158 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, TVA se

administrează de către organele fiscale și de către autoritățile vamale pe baza

competențelor acestora, astfel cum a apreciat, în mod corect, și instanța de

fond.

Așadar, M.F.P., neavând

competențe în materia administrării TVA, nu poate avea nici calitate procesuală

pasivă în cauză, motiv pentru care recursul pârâtului M.A.I. vizând admiterea

cererii de chemare în garanție a M.F.P. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.I. (fost M.I.R.A.) împotriva sentinței civile nr. 1598 din 27 mai 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2009.