ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 622/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C.F. a chemat în judecată pârâtul M.A.I.

(fost M.I.R.A.), solicitând anularea Hotărârii pârâtului nr. 2106251 din 30 ianuarie 2007, în ceea ce privește respingerea cererii reclamantului de restituire a sumei de 18.274,92 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată care face parte integrantă din prețul apartamentului vândut prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală; obligarea pârâtului să emită o hotărâre de restituire a sumei de 18.274,92 lei în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pe zi de întârziere, anularea art. 15 alin. 6 și art. 10 din Ordinul nr. 1502 din 13 noiembrie 2006 al Ministerului Administrației și Internelor în ceea ce privește limitarea restituirii TVA în cazul locuințelor de serviciu achitate integral până la data intrării în vigoare a Legii nr. 357/2006, numai la taxa pe valoarea adăugată aferentă diferenței între prețul achitat și noul preț modificat potrivit legii.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că cererea sa prin care a solicitat restituirea sumei de 18.274,92 lei reprezentând TVA i-a fost respinsă de pârât, astfel că în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a formulat plângere prealabilă, care i-a fost la rându-i respinsă, menținându-se actul atacat, ca fiind legal și temeinic. Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 2 din Legea nr. 357/2006, prețul și condițiile de plată prevăzute în contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 562/2004 pot fi modificate la cererea cumpărătorilor, nefiind prevăzută posibilitatea restituirii integrale a TVA aplicată prețului de vânzare.

În același timp pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a M.F.P. (fost M.E.F.), arătând că suma solicitată de reclamant și care reprezintă TVA a fost virată la bugetul de stat, care este gestionat de acest minister. Prin întâmpinare, M.F.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cererii de chemare în garanție a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. Pe timpul procesului, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că dacă se va reține legalitatea art. 15 alin. (6) și art. 10 din Ordinul M.A.I. nr. 1502/2006, solicită obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de restituire a sumei de 5161 lei reprezentând TVA aferentă diferenței dintre prețul achitat și noul preț recalculat, diferență în cuantum de 27.163, 78 lei.

Prin sentința civilă nr. 1598 din 27 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea precizată formulată de reclamant, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 2106251 din 30 ianuarie 2007 emisă de M.A.I., pe care l-a obligat să emită o nouă hotărâre prin care să restituire reclamantului taxa pe valoarea adăugată aferentă diferenței dintre prețul achitat prin contractul de vânzare cumpărare a apartamentului și noul preț recalculat, diferență în cuantum de 27.163,78 lei, potrivit facturii din 5 decembrie 2006. A respins cererea de chemare în garanție a M.F.P. formulată de pârâtul M.A.I. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 357/2006 și ale art. 15 din Ordinul nr. 1502 din 13 noiembrie 2006 al M.A.I.

se restituie atât diferența dintre prețul achitat integral al locuințelor de serviciu vândute de către instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și noul preț, recalculat, la cererea cumpărătorilor, cât și dobânda și TVA-ul aferent acestei diferențe. Constatând că reclamantul se încadrează în condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, instanța de fond a admis, în parte acțiunea și a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să-i restituie reclamantului TVA-ul aferent diferenței de preț rezultată din factura din 5 decembrie 2006 emisă de pârât. În ceea ce privește cererea privind chemarea în garanție a M.F.P.

formulată de pârâtul M.A.I., prima instanță a considerat că acest minister nu are calitate procesuală pasivă, întrucât conform art. 158 alin. 2 din Legea nr. 571/2003, TVA-ul se administrează de organele fiscale și de autoritățile vamale iar potrivit art. 17 din Legea nr. 92/2003 subiectele raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ teritoriale, contribuabilul precum și alte persoane ce dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a M.F.P. În motivarea recursului, recurentul a arătat că suma reprezentând TVA, achitată de intimatul reclamant la a cărei restituire a fost obligat pârâtul M.A.I., a fost virată la bugetul de stat, care, potrivit H.G.

nr. 208/2005 este gestionat de M.E.F. Examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce urmează: În temeiul art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, M.F.P. (numit M.E.F. la data pronunțării hotărârii atacate) are atribuții în elaborarea proiectelor legii bugetului și al bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Totodată, în cazul modificării bugetului aprobat, același minister are obligația de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat. Din perspectiva atribuțiilor pe care le are, M.F.P. apare ca un administrator al bugetului statului care, în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, dar numai în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege.

În același mod, M.F.P. nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare restituirii TVA, deoarece potrivit art. 158 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, TVA se administrează de către organele fiscale și de către autoritățile vamale pe baza competențelor acestora, astfel cum a apreciat, în mod corect, și instanța de fond. Așadar, M.F.P., neavând competențe în materia administrării TVA, nu poate avea nici calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care recursul pârâtului M.A.I. vizând admiterea cererii de chemare în garanție a M.F.P. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.I. (fost M.I.R.A.) împotriva sentinței civile nr. 1598 din 27 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.