ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4737/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 4303/2/2007 la Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC P.S. SRL Cihei, județul Bihor, a chemat în judecată pârâta A.V.A.S. solicitând a se dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 31.529 lei încasată în mod necuvenit, cu titlu de taxă pe valoarea adăugată și obligarea aceleași pârâte la plata cheltuielilor de judecată. A arătat reclamanta, prin motivele acțiunii, că în cadrul procedurii execuției silite organizată de către pârâtă, în favoarea reclamantei s-a adjudecat imobilul situat în localitatea Salonta județul Bihor, potrivit procesului verbal de adjudecare nr. 22 din 26 ianuarie 2005. Ca urmare a înțelegerii făcute reclamanta a achitat din prețul de vânzare un procent de 30% cu titlu de avans, pentru diferența de preț fiind convenit un grafic de plată în rate a acestuia.

Atât avansul cât și ratele prețului convenit au fost achitate integral, respectându-se datele de scadență. Pe parcursul derulării plății ratelor, reclamanta a fost sesizată, în urma unui control fiscal, despre faptul că suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată achitată către pârâtă nu are nici o justificare legală, pârâta facturând și încasând în consecință această taxă în mod nelegal. Ca urmare a celor constatate în cadrul inspecției fiscale, reclamanta s-a adresat pârâtei u solicitarea de a face demersurile necesare în scopul restituirii cotei de TVA achitate. Din totalul sumei achitate cu acest titlu, pârâta a înțeles să restituie doar o parte a acesteia, rezultând o diferență rămasă nerestituită în cuantum de 31.529 lei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta A.V.A.S. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, cu motivarea că sunt incidente în proces prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cu care „Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt”.

Or, în raport de aceste dispoziții legale și față de momentul încheierii procesului verbal de licitație prin care reclamanta a adjudecat imobilele licitate, respectiv data de 26 ianuarie 2005, dreptul societății de a introduce acțiunea este în mod evident prescris încă de la data de 27 iulie 2005. Ulterior, în termenul prevăzut de lege, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâtă și a Ministerului Finanțelor Publice. Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2007 s-a constatat necompetența instanței comerciale în soluționarea litigiului, s-a dispus scoaterea pricinii de pe rolul Secției a VI-a comercială a Curții de Apel București și s-a dispus înaintarea sa către Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 1179 din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția invocată de pârâta A.V.A.S. București și s-a dispus respingerea, ca prescrisă, a acțiunii formulate de reclamanta SC P.S. SRL în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice. S-a arătat, în considerentele sentinței mai sus arătate, că față de dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată și prin raportare la data când reclamanta a adjudecat imobilul respectiv, momentul înregistrării acțiunii reclamantei (20 septembrie 2007) apare plasat în afara termenul de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea.

S-a mai precizat, de asemenea, că chiar în situația în care termenul de prescripție ar urma să fie calculată de la data întocmirii procesului verbal de control fiscal (7 martie 2006) acțiunea reclamantei este prescrisă prin împlinirea termenului special de prescripție de un an de la data producerii faptului sau încheierii actului pe care se întemeiază acțiunea. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC P.S. SRL Cihei, județul Bihor, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care pretențiile solicitate nu intră sub incidența prevederilor art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998. Acest text al actului normativ, s-a arătat, se referă strict la litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate de către pârâta A.V.A.S. Așadar, este totalmente eronată viziunea instanței de judecată, potrivit căreia cererea se judecă sub auspiciile competenței stabilite în cuprinsul prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Nici nu ar fi cu putință, având în vedere izvorul obligației, care nu este nici pe departe o creanță bancară neperformantă preluată de către intimată.

Într-o altă ordine de idei, s-a subliniat că chiar dacă prin absurd s-ar admite ipoteza investirii instanței în temeiul prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/ 1998, trebuie reținut că nici într-o atare ipoteză nu se poate reține că s-ar fi împlinit termenul de prescripție. Aceasta deoarece pârâta este cea care pe de o parte a realizat o restituire parțială a sumei încasate cu titlu de TVA, iar această împrejurare atrage după sine întreruperea cursului prescripției, în condițiile art. 16-17 din Decretul nr. 167/1958. În ceea ce privește fondul cauzei, s-a apreciat că deopotrivă atât intimata cât și reclamanta aveau obligația de a cunoaște și respecta prevederile legale. Or, faptul că prin acțiune se solicită restituirea sumelor achitate în mod nejustificat reprezintă în realitate tocmai modalitatea legală de a îndrepta situația creată.

Nimic nu poate opri reclamanta să solicite restituirea unei plăți necuvenite. O recunoaștere a dreptului reclamantei la restituire este făcută prin însăși sumele de bani restituite până în prezent. Intimata a justificat că diferența de bani nu o mai poate restitui reclamantei pentru că între timp a fost virată la bugetul de stat. Tocmai acesta, s-a arătat de recurentă, este și considerentul pentru care a înțeles a extinde cadrul procesual, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a Ministerului Finanțelor Publice, în ipoteza în care se probează că pârâta A.V.A.S. a făcut o afirmație conformă cu realitatea. În drept s-au invocat prevederile art. 160 din Legea nr. 571/2003, art. 304 pct. 9 și art. 720 C. proc.

civ. Recursul este fondat. Obiectul acțiunii reclamantei îl constituie, în mod indiscutabil, obligarea A.V.A.S. și a Ministerului Finanțelor Publice, la restituirea unei creanțe fiscale, anume a sumei de 31.529 Ron cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, pretins încasată în mod necuvenit în urma adjudecării de către recurentă a unui imobil, la data de 26 ianuarie 2005, în cadrul unei proceduri de execuție silită desfășurată de A.V.A.S. având ca obiect vânzarea la licitație a activelor imobiliare aparținând debitorului SA A. Salonta. Instanța de fond a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâta A.V.A.S., și, pe cale de consecință, a respins în mod eronat acțiunea recurentei, pe acest temei, fiind evident că în cauză, raportat la obiectul acțiunii, nu sunt incidente prevederile speciale ale art. 44-49 din O.U.G.

nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, întrucât nu este vorba de un litigiu în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică. Prin urmare, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, care dispun că termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt, ci prevederile art. 135 C. proc.

fisc., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii în justiție, potrivit republicării din M.Of., Partea I nr. 513 din 31 iulie 2007, potrivit cărora „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”. Potrivit prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., „modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.

Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară". Mai mult, potrivit prescripțiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „în cazul admiterii recursului, instanța de recurs, modificând sau casând sentința, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță”. În consecință, față de prevederile procedurale mai sus menționate, cum prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, prin admiterea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, se impune admiterea recursului declarat de recurenta SC P.S.

SRL împotriva sentinței civile nr. 1179 din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cât privește instanța de trimitere, se reține că potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Or, având în vedere cuantumul sumei solicitate de reclamantă a fi restituită, cu titlu de taxă pe valoarea adăugată în mod necuvenit achitată la bugetul statului, de 31.529 lei (315.290.000 lei vechi), inferioară plafonului de 500.000 lei care atrage competența de judecată în primă instanță a secției de contencios administrativ din cadrul curții de apel, precum și prevederile art. 313 C. proc. civ., se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de judecată competentă material pentru soluționarea cauzei în primă instanță, respectiv Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC P.S. SRL Cihei, județul Bihor împotriva sentinței civile nr. 1179 din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2008.