ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2009

HOTĂRÂRE
05.02.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2177 din 9 septembrie 2008

Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamanților

D.R.,

Ș.D.,

D.I.,

B.L.,

C.F.,

C.C.,

B.G.,

S.F.,

L.T.,

I.I.,

E.L.,

C.I.,

M.C.,

V.P.,

B.R.,

E.M.,

I.M.,

Ț.B.,

C.D.,

C.G.,

C.R.,

L.D.,

L.A. formulată

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și cu chematul în garanție M.E.F.,

a obligat pârâtul să plătească reclamanților primele de vacanță pentru perioada

octombrie 2004 – decembrie 2006, actualizate; a respins cererea de plată a

cheltuielilor de judecată, precum și cea de chemare în garanție formulată de

pârât.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că

potrivit art. 34 lit. f) din

Legea 293/2004 funcționarul public din cadrul Administrației Naționale a

Penitenciarelor are dreptul la „primă de concediu egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu pe lângă drepturile salariate aferente

lunii care se efectuează concediul”.

S-a mai reținut că prin Decizia 23 din 2005 Înalta Curte de Casație și

Justiție

a

decis că magistrații și personalul auxiliar beneficiază de primă de

vacanță pentru perioada în care legislația a

prevăzut acest drept chiar

dacă

dispozițiile legale au fost în mod succesiv suspendate. Instanța

supremă a arătat că „efectele produse de aceste

acte normative, de

suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a

dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la

perioada cât a

fost în vigoare actul normativ

care a prevăzut dreptul respectiv”.

În aceeași decizie, instanța

supremă a arătat că „dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2001,

astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 386/2001, precum și cele ale Legii nr.

743/2001 (acte de suspendare a dreptului magistraților și personalului auxiliar

la primă de vacanță.) au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune

pentru beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în

aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise

datorită unor condiții financiare deosebite."

Instanța de

fond a mai apreciat că același raționament juridic trebuie aplicat și în cazul

funcționarilor publici cu statut special, constatând că suspendările

succesive ale dreptului la primă de vacanță au

avut ca efect întreruperea

prescripției dar nu au dus la stingerea

dreptului ci, după încetarea efectelor actelor de suspendare se impunea plata

retroactivă a acestor drepturi. Termenul de prescripție trebuie calculat de la

data ultimei suspendări întrucât doar la acea dată se putea formula o acțiune

pentru plata primelor de vacanță.

În ceea ce

privește cererea de chemare în garanție, instanța de fond a respins-o,

apreciind că M.E.F. nu este garantul obligațiilor bugetare ale altor instituții

care au calitate de ordonatori principali de credite.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea pentru

perioada 2004 - 2005 reclamanților ale căror raporturi de muncă cu Ministerul

Justiției a început numai din anul 2006.

Recurentul

precizează faptul că intimații - reclamanți Ț.B., C.D., C.R., L.D., au

raporturi de muncă cu Ministerul Justiției numai din anul 2006, iar prin

hotărârea pronunțată instanța a dispus obligarea la plata primelor de concediu

pentru anii 2004 – 2005, perioadă în care aceștia nu au avut raporturi de muncă

cu această instituție.

Pe de altă

parte, intimata - reclamantă L.A. a fost transferată la Administrația Națională

a Penitenciarelor începând cu data de 15 iulie 2005, astfel că prin hotărârea

pronunțată în mod greșit s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata

primei de concediu începând cu această dată.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din actele

dosarului rezultă fără putință de tăgadă că reclamanții

Ț.B., C.D., C.R., L.D., au raporturi

de muncă cu Ministerul Justiției numai din anul 2006, iar prin hotărârea

pronunțată instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâtului la plata

primelor de concediu pentru anii 2004 – 2005, deoarece în această perioadă

aceștia nu au avut raporturi de muncă cu această instituție.

De asemenea,

intimatei-reclamante L.A. i-au încetat raporturile de muncă prin transfer la

Administrația Națională a Penitenciarelor începând cu data de 15 iulie 2005,

astfel că prin hotărârea pronunțată în mod greșit s-a dispus obligarea

Ministerului Justiției la plata primei de concediu începând cu această dată.

Înalta Curte va

menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 34 lit. f) din

Legea nr. 293/2004 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de

concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la

primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit,

trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a

prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

În consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și 3 C. proc. civ., recursul va

fi admis, sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii

pretențiilor formulate de reclamanții

pentru perioada anilor 2004 - 2005 și de reclamanta L.A. pentru

perioada iulie 2005 - 2006, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Admite recursul declarat de

M.J., împotriva sentinței civile nr. 2177 din 9 septembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în parte, în sensul respingerii pretențiilor formulate de

reclamanții

pentru

perioada anilor 2004-2005 și de reclamanta L.A. pentru perioada iulie 2005 - 2006.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanții F.M., M.B., S.C.M.C., G.G., T.V., L.L., M.I., T.V., F.M., Ș.I., N.L. și D.G. au soli
ÎCCJ 2008-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2008
acestui drept nu echivalează cu anularea lui, acesta fiind un drept câștigat, astfel încât, după încetarea actelor de suspendare, se impune plata retroactivă a acestor drepturi; a fost invocată, pentru identitate de rațiune, decizia nr. XXI
ÎCCJ 2008-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanții A.C., B.I., C.L.R., C.M.C., F.O., G.L.A., I.N.C., I.N., M.R., M.R.G., O.M. și V.L.R.
ÎCCJ 2008-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1939 din 11 iulie 2007, a admis în parte acțiunea
ÎCCJ 2008-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 617/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata la 8 iunie 2007 la Curtea de Apel București, reclamantul B.A. a chemat în judecata pe parații A.N.V. si M.E.F. pentru ca prin
Sursă