ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 156 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T.P.R. SRL Arad în contradictoriu cu pârâtele A.N.O.F.M. și A.N.P.H., având ca obiect anularea Instrucțiunii nr. 1008/220 emisă de pârâte. În motivarea sentinței se reține că potrivit art. 5 alin. (1) din Instrucțiuni nr. 1008/220 din 20 mai 2003 “solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă se dovedește prin răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă”, iar nerespectarea acestei obligații conducea, conform art. 43 alin. (1) din O.U.G.

nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, la obligarea reclamantei de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu s-au încadrat persoane cu handicap. În speță, reclamantei i s-a imputat această obligație fiscală cu motivarea că nu a făcut dovada prin răspunsul A.N.O.F.M. Arad, astfel cum impunea art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003, iar prin prezenta acțiune în contencios administrativ reclamanta a solicitat anularea acestor norme. Instanța de fond a reținut că la data formulării acțiunii – 14 aprilie 2008, actul normativ a cărui anulare s-a solicitat nu mai era în vigoare, întrucât O.U.G.

nr. 102/1999 a fost abrogată prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, iar acțiunea astfel formulată este inadmisibilă, deoarece art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ trebuie interpretat în sensul că se referă numai la acele acte administrative cu caracter normativ care sunt în vigoare. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC T.P.R. SRL Arad, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Se arată că acest text de lege permite atacarea actelor administrative cu caracter normativ oricând, fără a face distincție între actele în vigoare și actele abrogate.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, dar și motivul de recurs invocat, motiv ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând”.

Având în vedere prevederile citate, precum și cele ale art. 29 alin. (1) și 6 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în cazul ordonanțelor de guvern se pune problema inadmisibilității excepției de neconstituționalitate pe motiv că la data invocării excepției ordonanța sau dispoziția din ordonanță respectivă nu se mai află în vigoare, dar această condiție nu este prevăzută și pentru actele administrative cu caracter normativ. Totodată, în cadrul enumerării condițiilor de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, nici legea contenciosului administrativ, nici teoria dreptului administrativ nu menționează condiția că actul normativ să fie în vigoare, din moment ce toate celelalte condiții de admisibilitate, generale sau speciale inclusiv interesul acțiunii – sunt îndeplinite.

În speță, recurenta-reclamantă a argumentat că normele atacate au continuat să-și producă efectele juridice și după abrogarea lor în sensul că au determinat încheierea unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligații fiscale pentru perioada iunie 2003 - decembrie 2005, iar aceste acte administrativ-fiscale au fost contestate în cadrul Dosarului nr. 32621/108/2007 al Tribunalului Arad, existând astfel interesul atacării Instrucțiunilor nr. 1008/220 din 20 mai 2003, care au stat la baza stabilirii obligațiilor fiscale. Pentru considerentele menționate Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va admite, casând hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a continua judecat pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC T.P.R. SRL Arad, împotriva sentinței civile nr. 156 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrative și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.