ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 156 din 4 iunie 2008, Curtea

de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Agenția Naționala pentru Ocuparea

Forței de Muncă și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC T.P.R. SRL Arad în contradictoriu cu pârâtele A.N.O.F.M. și A.N.P.H., având ca

obiect anularea Instrucțiunii nr. 1008/220 emisă de pârâte.

În motivarea sentinței se reține

că potrivit art. 5 alin. (1) din Instrucțiuni nr. 1008/220 din 20 mai 2003

“solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării

în muncă se dovedește prin răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea Forței de

Muncă”, iar nerespectarea acestei obligații conducea, conform art. 43 alin. (1)

din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a

persoanelor cu handicap, la obligarea reclamantei de a plăti lunar către bugetul

de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de

locuri de muncă în care nu s-au încadrat persoane cu handicap. În speță,

reclamantei i s-a imputat această obligație fiscală cu motivarea că nu a făcut dovada

prin răspunsul A.N.O.F.M. Arad, astfel cum impunea art. 5 alin. (1) din

Instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003, iar prin prezenta acțiune în

contencios administrativ reclamanta a solicitat anularea acestor norme.

Instanța de fond a reținut

că la data formulării acțiunii – 14 aprilie 2008, actul normativ a cărui

anulare s-a solicitat nu mai era în vigoare, întrucât O.U.G. nr. 102/1999 a

fost abrogată prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, iar acțiunea astfel formulată este inadmisibilă, deoarece

art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ trebuie

interpretat în sensul că se referă numai la acele acte administrative cu

caracter normativ care sunt în vigoare.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC T.P.R. SRL Arad, susținând că hotărârea instanței

de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a art. 11

alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că acest text de

lege permite atacarea actelor administrative cu caracter normativ oricând, fără

a face distincție între actele în vigoare și actele abrogate.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, dar și motivul de recurs invocat, motiv ce se încadrează

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Ordonanțele sau

dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și

actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot

fi atacate oricând”.

Având în vedere prevederile

citate, precum și cele ale art. 29 alin. (1) și 6 din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în cazul ordonanțelor de

guvern se pune problema inadmisibilității excepției de neconstituționalitate pe

motiv că la data invocării excepției ordonanța sau dispoziția din ordonanță

respectivă nu se mai află în vigoare, dar această condiție nu este prevăzută și

pentru actele administrative cu caracter normativ.

Totodată, în cadrul

enumerării condițiilor de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ,

nici legea contenciosului administrativ, nici teoria dreptului administrativ nu

menționează condiția că actul normativ să fie în vigoare, din moment ce toate

celelalte condiții de admisibilitate, generale sau speciale inclusiv interesul

acțiunii – sunt îndeplinite.

În speță, recurenta-reclamantă

a argumentat că normele atacate au continuat să-și producă efectele juridice și

după abrogarea lor în sensul că au determinat încheierea unor acte

administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligații fiscale pentru perioada

iunie 2003 - decembrie 2005, iar aceste acte administrativ-fiscale au fost contestate

în cadrul Dosarului nr. 32621/108/2007 al Tribunalului Arad, existând astfel

interesul atacării Instrucțiunilor nr. 1008/220 din 20 mai 2003, care au stat

la baza stabilirii obligațiilor fiscale.

Pentru considerentele menționate

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, iar în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., îl va admite, casând hotărârea atacată cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a continua judecat pe fondul

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

SC T.P.R. SRL Arad, împotriva sentinței civile nr. 156 din 4 iunie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrative și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2009.