ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din data de 30 iunie 2007

pronunțată în dosarul nr. 9621/117/2006 al Curții de Apel Cluj, s-a dispus

suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției

de nelegalitate invocată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 de SC C.I. SRL

cu privire la dispozițiile art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220 din

20 mai 2003 emise de A.N.O.F.M. și de A.N.P.H.

În motivarea excepției, s-a susținut că

normele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5)

din Constituția României, impunând condiții care nu au fost cuprinse în O.U.G.

nr. 102/1999 și nici în Legea nr. 519/2002. De asemenea, s-a arătat că prin

aceste norme sunt încălcate prevederile art. 4 alin. (3), art. 75 și art. 76

din Legea nr. 24/ 2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 116 din

28 ianuarie 2008, prin care a admis excepția și a constatat nelegalitatea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003

emise de A.N.O.F.M. și de A.N.P.H. cu privire la aplicarea art. 43 alin. (2)

din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a

persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519/ 2002.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că prin actul administrativ atacat se instituie în sarcina agentului

economic obligația de a face dovada solicitării privind repartizarea de

persoane cu handicap cu răspunsul scris al A.O.F.M., obligație care nu se

regăsește în cuprinsul O.U.G. nr. 102/1999, actul normativ în aplicarea căruia

au fost emise instrucțiunile.

Prevederea în aceste instrucțiuni a unor

norme care nu sunt cuprinse în actul normativ pentru a cărui executare au fost

emise a fost considerată nelegală, cu motivarea că se încalcă principiul

constituțional al supremației legii și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 24/2000, conform cărora, actele normative date în executarea legilor,

ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit

normelor care le ordonă.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs pârâtele D.G.F.P. Cluj și A.N.O.F.M., solicitând casarea hotărârii ca

nelegală și netemeinică și respingerea excepției de nelegalitate.

În recursul declarat de D.G.F.P. a

județului Cluj au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

arătându-se că au fost greșit respinse apărările pe care le-a formulat cu

privire la legalitatea art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220/2003.

Recurenta a susținut că normele contestate nu contravin actului normativ în

baza căruia au fost emise, având în vedere că acesta nu cuprinde nici o

mențiune cu privire la modalitatea în care agenții economici vor dovedi

solicitarea de repartizare a unor persoane cu handicap în vederea încadrării în

muncă.

Recurenta a mai susținut că excepția

invocată nu este necesară pentru judecarea recursului, dat fiind că

solicitările menționate de intimata-reclamantă nu au fost adresate instituției

abilitate să răspundă, astfel că nu se poate prevala de împrejurarea că nu i

s-a răspuns la cererile formulate.

În acest sens, s-a precizat că

solicitările pentru repartizarea persanelor cu handicap au fost depuse la

A.J.O.F.M. Dej și nu la A.J.O.F.M. Cluj, cum prevăd dispozițiile legale

incidente, iar documentele prezentate nu cuprind informații complete, în

funcție de care instituția abilitată să poată aprecia dacă există persoane cu

handicap compatibile pentru ocuparea unui loc de muncă.

Recurenta A.N.O.F.M. a susținut că a fost

greșit admisă excepția de nelegalitate, întrucât prevederile contestate nu

completează O.U.G. nr. 102/1999, reglementând modalitatea concretă în care

persoanele juridice pot atesta că au solicitat trimestrial agențiilor pentru

ocuparea forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap în vederea

încadrării în muncă.

Din acest considerent, s-a arătat că

reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220/2003

nu aduce atingere principiului supremației legii, fiind emisă în conformitate

cu dispozițiile art. 4 alin. (3), art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000,

republicată.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Cluj pentru

următoarele considerente:

Conform art. 42 alin. (1) și alin. (2)

din O.U.G. nr. 102/1999, persoanele juridice care au minimum 100 de angajați au

obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă

într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, iar în cazul

nerespectării acestei obligații, vor plăti lunar către bugetul de stat o sumă

egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul locurilor de muncă în

care nu au încadrat persoane cu handicap.

Pentru a fi exceptate de la plata acestei

sume, în art. 43 alin. (2) din actul normativ susmenționat, se prevede că

persoanele juridice trebuie să dovedească faptul că au solicitat trimestrial la

A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap.

Deși au fost emise în executarea acestei

reglementări, dispozițiile art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220/2003

au prevăzut că solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în

vederea încadrării în muncă se dovedește prin răspunsul scris al A.N.O.F.M.,

ceea ce reprezintă o completare adusă în mod nelegal unui act normativ de

valoare superioară în ierarhia normelor juridice.

Instanța de fond a stabilit în mod

judicios că sunt nelegale dispozițiile actului administrativ contestat pe cale

incidentă și că este întemeiată excepția de nelegalitate invocată, întrucât

autoritățile emitente au depășit competența de reglementare conferită prin lege

și prin instrucțiunile elaborate au adăugat la prevederile O.U.G. nr. 102/1999.

Celelalte susțineri din recursul declarat

de D.G.F.P. Cluj cu privire la depunerea unor documentații incomplete și la o

altă agenție județeană decât cea abilitată să răspundă solicitărilor adresate

de SC C.I. SRL se referă la fondul pricinii și în consecință, exced limitele

investirii instanței de contencios administrativ în cadrul excepției de

nelegalitate, astfel încât nu pot fi examinate în prezentul recurs.

În consecință, nefiind motive de casare

sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de D.G.F.P. Cluj.

În privința recursului declarat de

A.N.O.F.M., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 302 C. proc. civ.,

care prevăd că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub

sancțiunea nulității.

Recurenta A.N.O.F.M. nu a respectat

această obligație legală, depunând recursul direct la instanța de recurs și nu

la instanța de fond, a cărei hotărâre a fost atacată.

În baza prevederii legale menționate

anterior, se va constata nulitatea recursului declarat de A.N.O.F.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Cluj împotriva sentinței civile nr. 116 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Constată nul recursul declarat de A.N.O.F.M.

împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

mai 2008.