ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 30 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr. 9621/117/2006 al Curții de Apel Cluj, s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate invocată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 de SC C.I. SRL cu privire la dispozițiile art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 emise de A.N.O.F.M. și de A.N.P.H. În motivarea excepției, s-a susținut că normele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, impunând condiții care nu au fost cuprinse în O.U.G. nr. 102/1999 și nici în Legea nr. 519/2002.

De asemenea, s-a arătat că prin aceste norme sunt încălcate prevederile art. 4 alin. (3), art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/ 2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 116 din 28 ianuarie 2008, prin care a admis excepția și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220 din 20 mai 2003 emise de A.N.O.F.M. și de A.N.P.H. cu privire la aplicarea art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519/ 2002. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că prin actul administrativ atacat se instituie în sarcina agentului economic obligația de a face dovada solicitării privind repartizarea de persoane cu handicap cu răspunsul scris al A.O.F.M., obligație care nu se regăsește în cuprinsul O.U.G.

nr. 102/1999, actul normativ în aplicarea căruia au fost emise instrucțiunile. Prevederea în aceste instrucțiuni a unor norme care nu sunt cuprinse în actul normativ pentru a cărui executare au fost emise a fost considerată nelegală, cu motivarea că se încalcă principiul constituțional al supremației legii și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, conform cărora, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Cluj și A.N.O.F.M., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și respingerea excepției de nelegalitate.

În recursul declarat de D.G.F.P. a județului Cluj au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătându-se că au fost greșit respinse apărările pe care le-a formulat cu privire la legalitatea art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220/2003. Recurenta a susținut că normele contestate nu contravin actului normativ în baza căruia au fost emise, având în vedere că acesta nu cuprinde nici o mențiune cu privire la modalitatea în care agenții economici vor dovedi solicitarea de repartizare a unor persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă. Recurenta a mai susținut că excepția invocată nu este necesară pentru judecarea recursului, dat fiind că solicitările menționate de intimata-reclamantă nu au fost adresate instituției abilitate să răspundă, astfel că nu se poate prevala de împrejurarea că nu i s-a răspuns la cererile formulate.

În acest sens, s-a precizat că solicitările pentru repartizarea persanelor cu handicap au fost depuse la A.J.O.F.M. Dej și nu la A.J.O.F.M. Cluj, cum prevăd dispozițiile legale incidente, iar documentele prezentate nu cuprind informații complete, în funcție de care instituția abilitată să poată aprecia dacă există persoane cu handicap compatibile pentru ocuparea unui loc de muncă. Recurenta A.N.O.F.M. a susținut că a fost greșit admisă excepția de nelegalitate, întrucât prevederile contestate nu completează O.U.G. nr. 102/1999, reglementând modalitatea concretă în care persoanele juridice pot atesta că au solicitat trimestrial agențiilor pentru ocuparea forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă.

Din acest considerent, s-a arătat că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220/2003 nu aduce atingere principiului supremației legii, fiind emisă în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3), art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000, republicată. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Cluj pentru următoarele considerente: Conform art. 42 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, persoanele juridice care au minimum 100 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, iar în cazul nerespectării acestei obligații, vor plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

Pentru a fi exceptate de la plata acestei sume, în art. 43 alin. (2) din actul normativ susmenționat, se prevede că persoanele juridice trebuie să dovedească faptul că au solicitat trimestrial la A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap. Deși au fost emise în executarea acestei reglementări, dispozițiile art. 5 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 1008/220/2003 au prevăzut că solicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă se dovedește prin răspunsul scris al A.N.O.F.M., ceea ce reprezintă o completare adusă în mod nelegal unui act normativ de valoare superioară în ierarhia normelor juridice. Instanța de fond a stabilit în mod judicios că sunt nelegale dispozițiile actului administrativ contestat pe cale incidentă și că este întemeiată excepția de nelegalitate invocată, întrucât autoritățile emitente au depășit competența de reglementare conferită prin lege și prin instrucțiunile elaborate au adăugat la prevederile O.U.G.

nr. 102/1999. Celelalte susțineri din recursul declarat de D.G.F.P. Cluj cu privire la depunerea unor documentații incomplete și la o altă agenție județeană decât cea abilitată să răspundă solicitărilor adresate de SC C.I. SRL se referă la fondul pricinii și în consecință, exced limitele investirii instanței de contencios administrativ în cadrul excepției de nelegalitate, astfel încât nu pot fi examinate în prezentul recurs. În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Cluj. În privința recursului declarat de A.N.O.F.M., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., care prevăd că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.

Recurenta A.N.O.F.M. nu a respectat această obligație legală, depunând recursul direct la instanța de recurs și nu la instanța de fond, a cărei hotărâre a fost atacată. În baza prevederii legale menționate anterior, se va constata nulitatea recursului declarat de A.N.O.F.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 116 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Constată nul recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.