ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1694/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC S. SA P.C. a solicitat anularea deciziei din 21 septembrie 2006 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. – D.G.S.C., referitoare la obligația de plată a sumei de 227.710 RON reprezentând contribuție la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, 79.031 RON dobânzi și 23.321 RON penalități de întârziere aferente. Motivându-și acțiunea, reclamantă a arătat că în anul 2002 a solicitat, cu caracter permanent, angajarea a 36 de persoane cu handicap, dar i s-au repartizat 5 persoane și 3 cu dizabilități (gradul III de invaliditate), iar pârâta nu a ținut seama de comunicările A.J.O.F.M.

Satu Mare, referitoare la faptul că nu sunt solicitări de locuri de muncă de către persoane cu handicap. Prin sentința nr. 147/CA/2007-PI din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei și a anulat în parte decizia din 21 septembrie 2006 emisă de A.N.A.F. și decizia de impunere, cu consecința anulării obligației de plată a sumelor de 227.710 RON, reprezentând contribuție la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, 79.031 RON dobânzi și 23.321 RON penalități de întârziere aferente. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere fiscală atacată s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit suplimentar determinat de faptul că în perioada 01 august 2002 – 30 septembrie 2005 societatea a avut 400 de angajați, din care 5 cu handicap.

Curtea de Apel Oradea, a mai reținut că, potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 102/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 519/ 2002, reclamanta avea obligația de a angaja persoane cu handicap, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, cu obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri în care nu a încadrat persoane cu handicap, fiind exceptați de la plata acestor obligații cei care fac dovada că au solicitat, trimestrial, repartizarea de persoane cu handicap. Prin modificările aduse acestor prevederi legale prin Legea nr. 343/2004, începând cu 15 iulie 2004, exceptarea de la plata sumelor menționate s-a făcut pentru cei care făceau dovada că au solicitat trimestrial repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective, însă nu s-a dat curs solicitării de repartizare.

Instanța de fond a mai apreciat că organul de soluționare a contestației a reținut în mod greșit că adresa din 23 noiembrie 2005 emisă de A.J.O.F.M. Satu Mare, din care rezultă că în perioada august 2002 – septembrie 2005 nu au fost depuse cereri prin care se solicitau locuri de muncă de către persoane cu handicap, în meseriile de sticlar, suflător la țeavă, gravori sticlă și pictori decoratori, se referă numai la trimestrul IV 2005 și nu la întreaga perioadă verificată. S-a mai reținut că în perioada verificată erau în vigoare dispozițiile art. 43 din O.U.G.

nr. 102/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 519/2002 și prin Legea nr. 343/2004, precum și faptul că solicitarea de repartizare de persoane cu handicap în vederea angajării nu trebuie analizată în mod formal cât timp agenția județeană de resort a confirmat în scris că în perioada verificată nu au existat cereri de angajare din partea unor persoane cu handicap în meserii specifice activității reclamantei. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Satu Mare, atât în nume propriu, cât și în reprezentarea A.N.A.F. În cuprinsul recursului declarat se arată că reclamanta a solicitat o singură dată – la 17 noiembrie 2005 – să i se repartizeze persoane cu handicap în vederea angajării.

De asemenea, recurentele mai susțin că: - numărul de persoane cu handicap care trebuiau angajate de reclamantă nu a fost calculat de aceasta și nici nu a fost menționat în vreo solicitare către A.J.O.F.M. Satu Mare; - angajarea celor 5 persoane cu handicap s-a făcut anterior datei de 01 august 2002; - solicitarea transmisă de reclamantă A.J.O.F.M. Satu Mare, de a se preciza dacă au existat cereri de angajare a unor persoane cu handicap calificate în meserii specifice activității reclamantei, nu poate ține loc solicitărilor trimestriale pe care reclamanta avea obligația să le facă în acest sens. Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. În perioada pentru care s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare pentru reclamantă – 01 august 2002 – 30 septembrie 2005 – dispozițiile legale aplicabile au cunoscut mai multe modificări și completări. Astfel, forma inițială a art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999 prevedea că societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economiei care nu angajează persoane cu handicap, au obligația de a plăti lunar la fondul special de solidaritate o sumă egală cu salariul minim brut pe economie înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

Prin Legea nr. 519/ 12.07.2002 au fost exceptate de la plata sumelor menționate persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la A.N.O.F.M. repartizarea de persoane cu handicap, iar prin Legea nr. 343/ 12.07.2004, s-a prevăzut că exceptarea este condiționată de dovada solicitării trimestriale la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă a repartizării de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și de împrejurarea că nu s-au repartizat asemenea persoane în vederea angajării. Societatea reclamantă a prezentat organului de inspecție fiscală adresa din 23 noiembrie 2005, prin care A.J.O.F.M. Satu Mare comunică faptul că în perioada august 2002 – septembrie 2005 nu au fost depuse cereri prin care să se solicite locuri de muncă de către persoane cu handicap în meseriile de sticlar, suflător la țeavă, gravori sticlă și pictori decoratori.

În mod corect instanța de fond a stabilit că neîndeplinirea obligației de a solicita trimestrial repartizarea de persoane cu handicap nu conduce în mod automat la obligația de a plăti contribuția la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap. Întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada supusă inspecției fiscale nu au existat cereri de încadrare a unor persoane cu handicap, calificate în meserii prin care societatea reclamantă își realizează obiectul de activitate, ar fi absurd ca inexistența unor solicitări trimestriale adresate A.J.O.F.M. să conducă la obligarea la plata contribuției la fondul special constituit.

A admite că societatea respectivă trebuie să plătească pentru neîndeplinirea unei obligații, în condițiile în care, în întreaga perioadă verificată, agenția de specialitate nu a primit nicio cerere de încadrare din partea unei persoane cu handicap care să facă obiectul încadrării la societate, ar reprezenta o modalitate formală și rigidă de aplicare a prevederilor legale menționate. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Satu Mare în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 147/CA/2007-PI din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.