ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3702/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea Hotărârii nr. 6277 din 31 decembrie 2007, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supus schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născut după strămutarea părinților săi din anul 1940. Prin sentința civilă nr. 284/CA din 7 aprilie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul T.T. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea. A anulat Hotărârea nr. 6277/2007 emisă de pârâtă și a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, deși reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile pe care le-a suferit și familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea a contestat faptul că instanța a acordat reclamantului beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și a susținut că acesta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/ 2002, întrucât nu era născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria. S-a mai susținut că în anul nașterii reclamantului - 1944, nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinții săi fuseseră strămutați anterior, nu a fost obligat sași schimbe domiciliul. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul ca familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamantul T.T. s-a născut în România, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, unde fuseseră strămutați părinții săi. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care acesta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare, datorate persecuțiilor din motive etnice. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut la data de 12 aprilie 1944 în localitatea de strămutare a familiei sale, T.T. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Fată de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 284/CA din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.