ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta Ș.N.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea Hotărârii nr. 6244 din 30 noiembrie 2007, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supusă schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născută după strămutarea părinților săi din anul 1940. Prin sentința civilă nr. 235/CA din 31 martie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta Ș.N.E. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea. A anulat Hotărârea nr. 6244/2007 emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, deși reclamanta s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile pe care le-a suferit și familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea a contestat faptul că instanța a acordat reclamantei beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și a susținut că aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/ 2002, întrucât nu era născută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria. S-a mai susținut că în anul nașterii reclamantei - 1943, nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinții săi fuseseră strămutați anterior, nu a fost obligată să-și schimbe domiciliul. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârata Casa Județeană de Pensii Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul ca familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta Ș.N.E. s-a născut în România, în localitatea Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, unde fuseseră strămutați părinții săi. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare, datorate persecuțiilor din motive etnice. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 8 aprilie 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale, Ș.N.E. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Fată de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 235/CA din 31 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.