ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta Ș.N.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea,

anularea Hotărârii nr. 6244 din 30 noiembrie 2007, prin care i s-a respins

cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000,

cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

pârâta i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a

dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a

fost supusă schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind

născută după strămutarea părinților săi din anul 1940.

Prin sentința civilă nr. 235/CA din 31 martie

2008, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta Ș.N.E.

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea. A anulat Hotărârea

nr. 6244/2007 emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta are calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că, deși reclamanta s-a născut ulterior datei la care

părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a

suferit aceleași consecințe nefavorabile pe care le-a suferit și familia sa ca

urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Împotriva sentinței civile sus menționate a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs, Casa Județeană de

Pensii Tulcea a contestat faptul că instanța a acordat reclamantei beneficiul

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și a susținut că

aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din

ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/ 2002, întrucât

nu era născută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România

și Bulgaria. S-a mai susținut că în anul nașterii reclamantei - 1943, nu a avut

loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că, născându-se

în localitatea în care părinții săi fuseseră strămutați anterior, nu a fost

obligată să-și schimbe domiciliul.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate de recurenta-pârata Casa Județeană de Pensii Tulcea, în raport

cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei-pârâte

vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în

localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În cauză, este necontestat faptul ca familia

intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în

baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie

1940, și că reclamanta Ș.N.E. s-a născut în România, în localitatea Ceamurlia

de Sus, județul Tulcea, unde fuseseră strămutați părinții săi.

Instanța de fond a realizat o corectă

interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002.

Pe cale de consecință, în mod corect și în

acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de

fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt

suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de

regim juridic aplicabil.

A admite teza recurentei-pârâte ar însemna

acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o

parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași

situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile

similare, datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a

dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională,

prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele

aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea

faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre

măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă

de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești".

În consecință, pe baza probatoriului

administrat, Curtea de Apel, întemeiat și legal, a reținut că familia

reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului dintre

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind

născută la data de 8 aprilie 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale,

Ș.N.E. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile

ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită

prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

Fată de cele arătate, Curtea constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 235/CA din 31 martie 2008 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

octombrie 2008.