ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3633/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 octombrie 2007, reclamantul V.l. a

solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor să-i acorde concediul legal de odihnă la care este

îndreptățit pentru anii 2006 și 2007 până la sfârșitul anului în curs și să-i

plătească daune morale în sumă de  10.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că îndeplinește funcția de medic veterinar în cadrul Postul de Inspecție la Frontieră

Halmeu și pârâta a refuzat nejustificat să-i acorde concediul legal de odihnă

pentru 2006 și 2007, deși în aceeași perioadă colegii săi au beneficiat de

acest drept și deci nu a existat o lipsă de personal care să determine

respingerea tuturor cererilor de concediu.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 80/CA/2008-P.I.

din 19 mai 2008, prin care a admis acțiunea și a obligat pârâta să acorde

reclamantului concediul legal de odihnă aferent anilor 2006 și 2007 până la

sfârșitul anului în curs și să-i plătească 10.000 lei daune morale, precum și

1.250 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că în perioadele

planificate din anii 2006 și 2007 reclamantul nu a efectuat concediul de odihnă

datorită lipsei de personal, dar nici nu a fost reprogramat pentru o altă

perioadă și concediile aferente celor doi ani nu s-au mai acordat.

Apărarea pârâtei că reclamantul nu a mai

solicitat efectuarea concediului a fost respinsă, cu motivarea că acordarea

concediului de odihnă nu este condiționată de depunerea unei cereri, iar

obligația de replanifîcare și comunicarea acesteia sunt în sarcina

angajatorului.

În raport de probele administrate, instanța

de fond a avut în vedere că dreptul reclamantului la concediu de odihnă a fost

nu numai amânat peste termenul prevăzut de Codul muncii, dar a și fost refuzat

în mod efectiv, invocându-se prin întâmpinarea depusă de pârâtă că acest drept

a fost pierdut pentru că angajatul nu a mai solicitat efectuarea concediului

restant.

Pentru prejudiciul moral cauzat în cei doi

ani, în care reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a petrece timpul

liber cu familia și să-i asigure acesteia ajutorul necesar, instanța de fond a

admis și cererea de daune morale, obligând pârâta să plătească suma de 10.000

lei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs

pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor, solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie

modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că a fost greșit admisă acțiunea

formulată de intimatul-reclamant, în condițiile în care s-a dovedit că neefectuarea

concediilor de odihnă ale angajaților Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu pe

anul 2006 a fost cauzată de motive obiective și s-a extins asupra tuturor

angajaților. În cazul intimatului-reclamant, s-a arătat că a fost efectuat

concediul de odihnă pe anul 2006 în cursul anului 2007, în conformitate cu

dispozițiile art. 141 alin. (3) C. muncii. Potrivit aceleiași reglementări,

recurenta a susținut că până la sfârșitul anului 2008 posibilitatea să-și

îndeplinească obligația legală de a-i acorda intimatului-reclamant concediul de

odihnă aferent anului 2007.

Recurenta a invocat și nelegalitatea soluției

de obligare a sa la plata de daune morale în sumă de 10.000 lei către

intimatul-reclamant, motivând că acesta nu a dovedit prejudiciul suferit. Sub

acest aspect, s-a arătat că înscrisul referitor la programarea soției

intimatului în concediu de odihnă în luna august 2007 nu constituie dovada

prejudiciului pretins, dat fiind că această programare s-a făcut la începutul

anului 2007, fără a se preciza perioada plecării efective în concediu.

Analizând actele și lucrările dosarului, în

raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 141 alin. (3) C. muncii,

angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor,

tuturor salariaților care într-un an calendaristic n-au efectuat concediul de

odihnă la care aveau dreptul.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei

rezultă că autoritatea recurentă a respectat aceste prevederi legale, acordând

concediul de odihnă în anul următor datorită unor motive obiective, care au

constituit impedimente reale pentru efectuarea concediilor de odihnă în anul

calendaristic la care angajații de la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu

aveau dreptul.

Astfel, se reține că la Postul de Inspecție

la Frontieră Halmeu, unde intimatul-reclamant îndeplinește funcția de medic

veterinar, în anul 2006 s-a înregistrat un volum de muncă foarte mare întrucât

se afla în construcție noul punct de inspecție la frontieră, în conformitate cu

reglementările europene și datorită lipsei de personal, nici unul din medicii

veterinari nu a efectuat concediul de odihnă în perioada programată și s-a

procedat la delegarea și ulterior, transferul unui nou medic de la D.S.V.S.A.

Satu-Mare.

În atare situație, intimatului-reclamant i

s-a aprobat efectuarea integrală a concediului de odihnă aferent anului 2006 în

perioada 22 noiembrie - 31 decembrie 2007, astfel cum rezultă din înscrisul

aflat în dosarul de recurs.

Instanța de fond a constatat greșit că numai

intimatul-reclamant s-a aflat în această situație, deși din înscrisurile depuse

la judecata cauzei pe fond rezultă că și ceilalți medici veterinari de la Postul

de Inspecție la Frontieră Halmeu au efectuat concediul de odihnă aferent anului

2006 în cursul anului 2007.

Prin adresa nr. 54 din 24 martie 2008

ceilalți medici veterinari de la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu au

confirmat situația existentă la locul de muncă în anul 2006 și necesitatea

reprogramării tuturor concediilor de odihnă, în condițiile în care toți

(inclusiv intimatul-reclamant) și-au exprimat opțiunea pentru efectuarea

integrală a concediului, cu excepția unei persoane care a acceptat să efectueze

în anul respectiv numai 15 zile de concediu.

Toate aceste probatorii infirmă susținerile

intimatului-reclamant, care au fost greșit însușite de instanța de fond, fără a

se analiza situația de fapt concretă care a determinat reprogramarea

concediilor de odihnă la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu.

De asemenea, instanța de fond a reținut

neîntemeiat că intimatul-reclamant nu a avut posibilitatea să efectueze

concediul de odihnă împreună cu familia în luna august 2007, în condițiile în

care intimatul-reclamant nu a dovedit existența unei programări pentru această

perioadă și a semnat procesul-verbal din 13 septembrie 2007, în care s-a

consemnat că nu știe când va efectua concediu, deși i s-a oferit posibilitatea

să plece din 10 septembrie 2007.

Hotărârea pronunțată în cauză este nelegală

și netemeinică și în ceea ce privește concediul de odihnă aferent anului 2007,

constatându-se că în perioada 11 august - 12 septembrie 2008, în conformitate

cu prevederile art. 141 alin. (3) C. muncii, intimatul-reclamant a efectuat

toate cele 25 de zile concediu de odihnă pentru anul 2007. De asemenea, în

perioada 13 - 24 octombrie 2008, intimatul-reclamant a efectuat un număr de 10

zile de concediu din cele 25 de zile de concediu de odihnă pe anul 2008.

În consecință, acțiunea intimatului-reclamant

a fost greșit admisă în condițiile în care nu s-a dovedit vătămarea adusă

dreptului acestuia la concediu de odihnă aferent anilor 2006 - 2007 și nici

prejudiciul moral suferit prin efectuarea concediilor respective la altă dată

decât cea programată. De altfel, daunele morale în sumă de 10.000 lei au fost

acordate numai pe baza susținerilor din acțiune, deși intimatul-reclamant nu a

depus nici un înscris cu dată certă și nici nu a administrat alte probe

concludente pentru dovedirea lor.

Față de motivele expuse, Înalta Curte va

admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge

acțiunea formulată de reclamantul V.l., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr.

80/CA/2008-PI din 19 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în fond respinge

acțiunea formulată de reclamantul V.l., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

octombrie 2008.