ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 360/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 547 din 2 iulie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios și administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamanta T.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, prin care solicita anularea Hotărârii acesteia nr. 22798 din 21

februarie 2008 și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada, în conformitate

cu dispozițiile art. 1169 C. civ., a susținerilor sale, potrivit cărora, în

urma Dictatului de la Viena, în septembrie 1940, s-a refugiat împreună cu

părinții săi, din localitatea Gheorgheni în Colonia Sopor, din cauza persecuțiilor

etnice suferite, constând în amenințări și îndemnuri la părăsirea teritoriului

Românei.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând argumentele

invocate în fața instanței de fond.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 6 din

același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se

face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de

către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin

orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În lipsa unor acte oficiale, în scopul

dovedirii împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la

dosarul cauzei declarațiile notariale ale martorilor l.N. și l.l., din

cuprinsul cărora rezultă că aceștia știu că reclamanta „s-a refugiat împreună

cu familia ei din motive etnice".

Audiați în mod nemijlocit de către instanța

de fond, în vederea precizării motivelor etnice, cei doi martori au declarat,

însă, că „nu pot indica motivul refugiului".

Cum din declarațiile celor doi martori nu

rezultă cauzele care au determinat refugiul reclamantei și al familiei sale,

raportat la prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 1169 C. civ., în

mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada

susținerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, nemotivată de

existența unor acte de persecuție etnică, neputând fi considerată refugiu în

sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.E. împotriva

sentinței nr. 547 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios și administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2009.