ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 355/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost

respinsă cererea formulată de D.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște, prin care solicita recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M.

a reținut, în esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea

procurorilor, conform procedurii legale speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar

dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile

legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul C.S.M. că legiuitorul a

prevăzut, în mod expres, faptul că, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are

dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii din

cadrul acestei structuri sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui

parchet.

Se arată, de asemenea, în hotărârea recurată

că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, funcționarea acesteia în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind de natură

strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condițiile

speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr.

303/2004.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs D.M.,

solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea C.S.M. pentru

nelegalitate, arătând, în esență, că este de natură a da naștere la o serie de

probleme juridice cu privire la legalitatea activităților desfășurate și a

actelor procedurale întocmite de către acesta și de către ceilalți procurori

care funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T., de la data numirii lor în funcție și

până în prezent.

Recurentul arată, de asemenea că numirea sa a

fost făcută conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe

perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții

speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării

unui concurs sau examen

În sprijinul cererii sale, recurentul invocă

practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, și anexează, în copie, Hotărârea C.S.M. nr.

97 din 1 noiembrie 2005 referitoare la numirea recurentului în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul

a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând, în esență, că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T.

În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut

referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că

numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această

structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și

de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi

obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004,

intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota întocmită de Direcția

Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu

privire la memoriile formulate de procurori, printre care și recurentul, ce

funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T., de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în

succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurentul D.M. fiind menționat la nr. crt. 25 în ordinea din hotărâre.

Problema de drept supusă analizei vizează,

deci, acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție recurentului care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, „Prin

prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate

juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție".

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, neputând fi reținută susținerea intimatului, potrivit căreia

structura respectivă ar fi distinctă de Parchetul de pe lângă Instanța Supremă,

apartenența la acesta fiind una strict administrativă.

De asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., ale cărei dispoziții

au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, în speță dispozițiile

Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Nu se poate face, așadar, confuzie între

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de

Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin

Legea nr. 303/2004.

Cu privire la acest aspect, Curtea are în

vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional

corespunzător acestui Parchet, prin hotărârea recurată facându-se confuzie

între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției

numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența

unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp

util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei

legi speciale, Legea nr. 508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii

de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile

și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în

această materie de Legea nr. 303/2004.

Aceleași necesități în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în

cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, ceea ce nu

înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul

acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din

aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Nu poate fi reținut nici argumentul, folosit

în motivarea hotărârii recurate, conform căruia - dacă s-ar considera că prin

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. aceștia ar fi dobândit gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - „s-ar încălca

principiul egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite trebuie să

li se aplice tratamente juridice diferite".

Acest argument, care vizează o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura

de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, va fi înlăturat având în

vedere dispozițiile legale speciale care reglementează modalitatea de

înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a procurorilor în cadrul

acestei structuri.

De altfel, în ceea ce privește noțiunea de

discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea

și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care

s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o

justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim

sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul vizat".

Or, în speță, justificarea obiectivă constă

în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T.

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar

justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o

funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată

că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit

gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit

nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează

carierea magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel,

recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză, este necontestat faptul că

recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel

că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Un argument suplimentar îl constituie, de

asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care

nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care, prin deciziile

pronunțate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.

O soluție contrară, fără argumente consistente

care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți,

potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență

care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică,

încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din

Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta

Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

și va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl

privește pe recurent, obligându-l pe intimat să-i recunoască acestuia gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.M. împotriva Hotărârii

nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea recurată, în ceea ce îl

privește pe recurent, și obligă intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia

gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2009.