ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 744/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 744/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3

iulie 2008 a Plenului C.S.

M. a fost

respinsă cererea formulată de

C.A.

, procuror în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Pitești, prin care solicita recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în situația

în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii legale

speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar

eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții

superioare de execuție prin concurs.

A

mai reținut Plenul C.S.M. că

legiuitorul a

prevăzut, în mod expres, faptul că, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.

T.,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt

parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit

legii, iar împrejurarea că

procurorii din cadrul acestei structuri sunt

salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la

Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de

Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător

acestui parchet.

Se

arată, de asemenea, în hotărârea recurată că D.I.I.C.O.T. este o

structură distinctă, funcționarea acesteia în

cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție fiind

de natură strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în

condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile

Legii nr. 303/2004.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

317/2004, a declarat recurs

C.A.

, solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea C.S.M. pentru nelegalitate, arătând, în

esență, că este de natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu

privire la legalitatea activităților desfășurate și a actelor procedurale

întocmite de către acesta și de către ceilalți procurori care funcționează în

cadrul D.I.I.C.O.T., de la data numirii lor în funcție și până în prezent.

Recurentul

arată, de asemenea că numirea sa a fost făcută conform dispozițiilor legale în

vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată și reprezintă o

promovare cu îndeplinirea unor condiții

speciale,

având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării

unui

concurs sau examen.

În sprijinul cererii sale, recurentul invocă practica în

materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, și anexează, în copie, Ordinul nr. 2279 din 14 noiembrie 2007 prin care

începând cu data de 15 noiembrie 2007 a fost numit de către Procurorul General,

în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Pitești. De asemenea

a anexat și Ordinul nr. 201 din 14 noiembrie 2008 prin care i se face cunoscut

că începând cu data de 15 februarie 2008 reclamantul, procuror la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești, beneficiază de o indemnizație de încadrare

brută lunară de 5487 lei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este

neîntemeiat, arătând, în esență, că procedura și condițiile pentru promovarea

în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

Î

n sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă

dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a

îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu

salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

Î

n temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar

hotărârea atacată, nota întocmită de D.R.U.O., S.R.U.P., cu privire la

memoriile formulate de procurori, printre care și recurentul, ce funcționează

în cadrul D.I.I.C.O.T., de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului,

ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în

materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost

respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un

număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul

C.A.

fiind menționat la nr. crt. 66 în

ordinea din hotărâre.

Problema de drept supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție recurentului care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și

conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se

înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

Rezultă,

din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând

fi reținută susținerea intimatului, potrivit

căreia structura respectivă ar fi

distinctă de Parchetul de pe lângă

Instanța Supremă, apartenența la acesta fiind una strict administrativă.

De

asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit Legii nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul M.P. a D.I.I.C.O.T.,

ale cărei dispoziții au caracter

special,

derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor

în

funcții de execuție sau de conducere, în speță dispozițiile Legii

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor.

Nu

se poate face, așadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii

reglementate

prin Legea nr. 303/2004.

Cu privire la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu

a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet,

prin hotărârea recurată făcându-se confuzie între efectele

instituției promovării procurorilor și cele ale

instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei

anumite conjuncturi

socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri

specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, ceea ce a determinat

adoptarea unei legi speciale, Legea

nr.

508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul

acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei

procedurii

derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această materie de Legea nr. 303/2004.

Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism explică și existența în

cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și

birourilor teritoriale, ceea ce nu

înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul

acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din

aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Nu

poate fi reținut nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate,

conform căruia - dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

aceștia ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - „s-ar încălca principiul egalității

potrivit căruia situațiilor juridice diferite

trebuie să li se aplice tratamente

juridice diferite".

Acest argument, care vizează o eventuală discriminare ce s-ar naște în

raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr.

303/2004, va fi înlăturat având în vedere dispozițiile legale speciale care

reglementează modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a

procurorilor în cadrul acestei structuri.

De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în

vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6

decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o

distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și

rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un

raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

vizat".

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în

adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin

Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind

„dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer,

cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea

magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Or, în cauză, este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în

condițiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că,

potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în

fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în

exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare

prin lege.

Un

argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea

prezentului recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a

recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru procurorii

din cadrul D.I.I.C.O.T.

O soluție contrară,

fără argumente consistente care să justifice

declanșarea

procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr.

304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de

incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la

un proces

echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și

de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va

anula

Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl privește pe

recurent, obligându-l pe intimat să-i

recunoască acestuia gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.A. împotriva

Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M

.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe recurent.

Obligă intimatul C.S.M. să

emită o hotărâre prin care să recunoască recurentului gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu opinia separată a

domnului judecător E.A., în sensul respingerii recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2009.