ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de S.P., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, prin care solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii legale speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T. , procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii din cadrul acestei structuri sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Se arată, de asemenea, în hotărârea recurată că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, funcționarea acesteia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind de natură strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004. Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs S.P., solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esență, că este de natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităților desfășurate și a actelor procedurale întocmite de către acesta și de către ceilalți procurori care funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T., de la data numirii lor în funcție și până în prezent.

Recurentul arată, de asemenea că numirea sa a fost făcută conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen În sprijinul cererii sale, recurentul invocă practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și anexează, în copie, Ordinul nr. 209 din 17 ianuarie 2005 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul S.P. fiind menționat la nr. crt. 84 în ordinea din hotărâre. Problema de drept supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție recurentului care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004. Potrivit prevederilor art. l alin. (l) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție". Rezultă, din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând fi reținută susținerea intimatului, potrivit căreia structura respectivă ar fi distinctă de Parchetul de pe lângă Instanța Supremă, apartenența la acesta fiind una strict administrativă. De asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., ale cărei dispoziții au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, în speță dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Nu se poate face, așadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Cu privire la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet, prin hotărârea recurată făcându-se confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale, Legea nr. 508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această materie de Legea nr. 303/2004. Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T.

a serviciilor și birourilor teritoriale, ceea ce nu înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu poate fi reținut nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate, conform căruia, dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

aceștia ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „s-ar încălca principiul egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite". Acest argument, care vizează o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, va fi înlăturat având în vedere dispozițiile legale speciale care reglementează modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat". Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T.

dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror. Or, în cauză, este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. O soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe recurent, obligându-l pe intimat să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.P. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2007 Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce-l privește pe recurent. Obligă intimatul să emită o hotărâre prin care să recunoască recurentului S.P. gradul profesional de procuror al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție . Irevocabilă. Cu opinia separată a d-lui judecător în sensul respingerii recursului ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2009.

OPINIA SEPARATA

redactată de judecător în temeiul prevederilor art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ. Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluția legală și temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. Încă de la început este de observat că, din punctul de vedere al opiniei majoritare, problema de drept pusă în cauza dedusă judecății vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție, procurorilor recurenți, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., respectiv a O.U.G.

nr. 43/2002 privind D.N.A. Considerăm, însă că problema de drept vizează promovarea în grad profesional a procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T./ D.N.A. în condițiile prevederilor legale care reglementează cariera procurorilor și judecătorilor. Trebuie menționat că dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002 și, respectiv, ale Legii nr. 508/2004 nu conțin reglementări privind cariera profesională a procurorilor delegați/ detașați/ numiți în cadrul celor două structuri specializate ale Ministerului Public, aceste dispoziții regăsindu-se în Titlul II - Cariera judecătorilor și procurorilor, din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Astfel, potrivit prevederilor art. 43 „promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete”, în condițiile prevăzute de lege și pe baza criteriilor stabilite de C.S.M.

în activitatea de gestionare a carierei magistraților. Pe de altă parte, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor. Or, potrivit opiniei majoritare, cariera judecătorilor și procurorilor poate evolua prin promovare directă în ultimul grad profesional, cu omiterea gradelor intermediare, ca urmare a numirii, în cazul de față, la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., ceea ce constituie o înfrângere a principiului general enunțat mai sus. Pe de altă parte, trebuie acordată semnificația juridică corectă, în planul carierei profesionale, faptului că atât D.I.I.C.O.T.

cât și D.N.A. sunt două structuri specializate ale Ministerului Public, care sunt organizate în plan teritorial ca și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, atât D.I.I.C.O.T. cât și D.N.A. sunt organizate într-o structură centrală și în structuri teritoriale: servicii teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel și, respectiv, birouri teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale. Deci, chiar dacă s-ar admite că promovarea în cariera profesională s-ar putea realiza nu numai prin concurs, cum prevăd dispozițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, ci și prin numire, după cum se reține în cadrul opiniei majoritare, gradul profesional ar putea fi, eventual, cel corespunzător parchetului la nivelul căruia se găsește structura teritorială sau, după caz, centrală, în care s-a făcut numirea la D.I.I.C.O.T.

ori D.N.A. Oricum, având în vedere că C.S.M. reprezintă autoritatea care are prerogative constituționale în privința gestionării carierei judecătorilor și procurorilor, considerăm că excluderea acestuia de la exercitarea acestor atribuții este lipsită de temei legal și constituțional, pentru că prin punerea semnului de egalitate între numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. și promovarea în gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reușit, în realitate, excluderea C.S.M. de la exercitarea unor atribuții constituționale privind gestionarea carierei magistraților și, pe de altă parte, acreditarea opiniei că dezvoltarea carierei profesionale a magistraților poate cunoaște evoluții conjuncturale.

Dar, având în vedere că, potrivit art. 257 și art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate, argumentele prezentate mai sus nu trebuie considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare rațională a opiniei noastre care este diferită de cea a majorității membrilor completului.