ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii a fost

respinsă cererea formulată de S.P., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

Timișoara, prin care solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a

reținut, în esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea

procurorilor, conform procedurii legale speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar

dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile

legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A

mai reținut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că

legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că,

la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.

, procurorul revine la

parchetul de unde provine sau la alt

parchet

unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că

procurorii

din cadrul acestei structuri sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept

și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Se

arată, de asemenea, în hotărârea recurată că D.I.I.C.O.T. este o

structură distinctă, funcționarea acesteia în

cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție fiind

de natură strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în

condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea

nr. 317/2004, a declarat recurs S.P., solicitând să se constate că a dobândit

de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

pentru nelegalitate, arătând, în esență, că este de natură a da naștere la o

serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităților desfășurate

și a actelor procedurale întocmite de către acesta și de către ceilalți

procurori care funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T., de la data numirii lor în

funcție și până în prezent.

Recurentul

arată, de asemenea că numirea sa a fost făcută conform dispozițiilor legale în

vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată și reprezintă o

promovare cu îndeplinirea unor condiții

speciale,

având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării

unui

concurs sau examen

În sprijinul cererii sale, recurentul invocă practica în

materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, și anexează, în copie, Ordinul nr. 209 din 17 ianuarie 2005 al

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului,

ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în

materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un

număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul S.P. fiind menționat la

nr. crt. 84 în ordinea din hotărâre.

Problema de drept supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție recurentului care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și

conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Potrivit prevederilor art. l alin. (l) din Legea nr. 508/2004,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se

înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

Rezultă,

din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând

fi reținută susținerea intimatului, potrivit

căreia structura respectivă ar fi

distinctă de Parchetul de pe lângă

Instanța Supremă, apartenența la acesta fiind una strict administrativă.

De

asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit Legii nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public

a D.I.I.C.O.T., ale cărei dispoziții au caracter

special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor

în funcții de execuție sau de conducere, în speță

dispozițiile Legii

nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor.

Nu

se poate face, așadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte

de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate

prin

Legea nr. 303/2004.

Cu privire la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu

a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet,

prin hotărârea recurată făcându-se confuzie între efectele

instituției promovării procurorilor și cele ale

instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei

anumite conjuncturi

socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei

structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, ceea ce a determinat

adoptarea unei legi speciale, Legea

nr.

508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul

acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei

procedurii

derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această materie de Legea nr. 303/2004.

Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism explică și existența în

cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și

birourilor teritoriale, ceea ce nu

înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul

acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din

aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Nu

poate fi reținut nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate,

conform căruia, dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

aceștia ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție „s-ar încălca principiul egalității

potrivit căruia situațiilor juridice diferite

trebuie să li se aplice tratamente

juridice diferite".

Acest argument, care vizează o eventuală discriminare ce s-ar naște în

raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare

reglementată de Legea nr. 303/2004, va fi înlăturat având în vedere

dispozițiile legale speciale care reglementează modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T.

și procedura de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri.

De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în

vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6

decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o

distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și

rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un

raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

vizat".

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în

adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește

ipso facto

gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin

Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer,

cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea

magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Or, în cauză, este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în

condițiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că,

potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt,

cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în

exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare

prin lege.

Un

argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea

prezentului recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a

recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru procurorii

din cadrul D.I.I.C.O.T.

O soluție contrară,

fără argumente consistente care să justifice

declanșarea

procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea

nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un

climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la

un

proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și

de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va

anula

hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, în ceea ce îl privește pe recurent, obligându-l pe intimat să-i

recunoască

acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.P. împotriva

Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie

2007 Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce-l privește pe recurent.

Obligă intimatul să emită o hotărâre prin

care să recunoască recurentului S.P. gradul profesional de procuror al

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție .

Irevocabilă.

Cu opinia separată a d-lui judecător

în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

martie 2009.

OPINIA SEPARATA

redactată de judecător în temeiul prevederilor art. 258

și art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar punctului de vedere al

majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia de mai sus,

considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare,

soluția legală și temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva

hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.

Încă de la început este de observat că, din punctul de vedere al opiniei

majoritare, problema de drept pusă în cauza dedusă judecății vizează acordarea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casați și Justiție, procurorilor recurenți, în condițiile și conform procedurii

reglementate de Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și

funcționarea D.I.I.C.O.T., respectiv a O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A.

Considerăm, însă că problema de

drept vizează promovarea în grad profesional a procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T./

D.N.A. în condițiile prevederilor legale care reglementează cariera

procurorilor și judecătorilor.

Trebuie menționat că dispozițiile

O.U.G. nr. 43/2002 și, respectiv, ale Legii nr. 508/2004 nu conțin reglementări

privind cariera profesională a procurorilor delegați/ detașați/ numiți în

cadrul celor două structuri specializate ale Ministerului Public, aceste

dispoziții regăsindu-se în Titlul II - Cariera judecătorilor și procurorilor,

din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 43

„promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat

la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți

de apel sau, după caz, la parchete”, în condițiile prevăzute de lege și pe baza

criteriilor stabilite de C.S.M. în activitatea de gestionare a carierei

magistraților.

Pe de altă parte, din interpretarea

logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă

că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează prin promovare

dintr-un grad profesional în gradul profesional următor.

Or, potrivit opiniei majoritare,

cariera judecătorilor și procurorilor poate evolua prin promovare directă în

ultimul grad profesional, cu omiterea gradelor intermediare, ca urmare a

numirii, în cazul de față, la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., ceea ce constituie o

înfrângere a principiului general enunțat mai sus.

Pe de altă parte, trebuie acordată

semnificația juridică corectă, în planul carierei profesionale, faptului că

atât D.I.I.C.O.T. cât și D.N.A. sunt două structuri specializate ale

Ministerului Public, care sunt organizate în plan teritorial ca și Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, atât D.I.I.C.O.T. cât și D.N.A.

sunt organizate într-o structură centrală și în structuri teritoriale: servicii

teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel și, respectiv,

birouri teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale.

Deci, chiar dacă s-ar admite că

promovarea în cariera profesională s-ar putea realiza nu numai prin concurs,

cum prevăd dispozițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, ci și prin

numire, după cum se reține în cadrul opiniei majoritare, gradul profesional ar

putea fi, eventual, cel corespunzător parchetului la nivelul căruia se găsește

structura teritorială sau, după caz, centrală, în care s-a făcut numirea la D.I.I.C.O.T.

ori D.N.A.

Oricum, având în vedere că C.S.M.

reprezintă autoritatea care are prerogative constituționale în privința

gestionării carierei judecătorilor și procurorilor, considerăm că excluderea

acestuia de la exercitarea acestor atribuții este lipsită de temei legal și

constituțional, pentru că prin punerea semnului de egalitate între numirea în

funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. și promovarea în gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a reușit, în realitate, excluderea C.S.M. de la exercitarea unor atribuții

constituționale privind gestionarea carierei magistraților și, pe de altă

parte, acreditarea opiniei că dezvoltarea carierei profesionale a magistraților

poate cunoaște evoluții conjuncturale.

Dar, având în vedere că, potrivit

art. 257 și art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate, argumentele

prezentate mai sus nu trebuie considerate ca urmărind să demonstreze

contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare rațională a

opiniei noastre care este diferită de cea a majorității membrilor completului.