ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., a fost respinsă cererea formulată de T.I., procuror în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.I.I.C.O.T.

– structura centrală

, prin care solicită recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în situația

în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii legale

speciale, la

D.I.I.C.O.T.

, aceștia ar dobândi

în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale

privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul C.S.M. că legiuitorul a prevăzut, în mod expres,

faptul că, la încetarea activității în cadrul

D.I.I.C.O.T.

,

procurorul revine la parchetul de

unde

provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit

legii,

iar împrejurarea că procurorii din cadrul acestei structuri sunt salarizați cu

un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

Se arată, de asemenea, în hotărârea recurată, că

D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, funcționarea acesteia în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind de natură

strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condițiile

speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

Împotriva acestei hotărâri,

în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs T.I.,

solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea

C.S.M. pentru nelegalitate, arătând, în esență, că este de natură a da naștere

la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităților

desfășurate și a actelor procedurale întocmite de către acesta și de către

ceilalți procurori care funcționează în cadrul

D.I.I.C.O.T.

,

de la data numirii lor în funcție și până în prezent.

Recurentul

arată, de asemenea că

numirea sa a fost făcută

conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă

nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale,

având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării unui concurs

sau examen

În sprijinul cererii sale,

recurentul

invocă practica în materie a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și

anexează, în copie, Ordinul nr. 1289 din 30 mai 2007 al procurorului general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, prin care a fost numit din

funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în funcția

de procuror la D.I.I.C.O.T., structura centrală.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând, în esență,

că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru

numirea în funcția de procuror la

D.I.I.C.O.T

.

În sprijinul acestei

apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a

arătat, în concluzie, că numirea la

D.I.I.C.O.T.

conferă

dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a

îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu

salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

În temeiul art. 13 din Legea

nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota întocmită de D.R.U.O.,

S.R.U. pentru Parchete, cu privire la memoriile formulate de procurori, printre

care și recurentul, ce funcționează în cadrul

D.I.I.C.O.T.,

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de

înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă

analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin

Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un

număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul T.I., fiind menționat la

nr. crt. 63 în ordinea din hotărâre.

Problema

de drept supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

recurentului care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform

procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Potrivit

prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată

prin O.U.G. nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se înființează direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca

structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor

de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Rezultă,

din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând fi

reținută susținerea intimatului, potrivit căreia structura respectivă ar fi

distinctă de Parchetul de pe lângă Instanța Supremă, apartenența la acesta

fiind una strict administrativă.

De

asemenea, numirea procurorilor la .D.I.I.C.O.T. se face potrivit Legii nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul M.P. a D.I.I.C.O.T.,

ale cărei dispoziții au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în

materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, în

speță dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor.

Nu

se poate face, așadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Cu

privire la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a

solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet,

prin hotărârea recurată făcându-se confuzie între efectele instituției

promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe

de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi

socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri

specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi

speciale, Legea nr. 508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii de

numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și

conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această

materie de Legea nr. 303/2004.

Aceleași

necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism

explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor

teritoriale, ceea ce nu înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară

activitatea în cadrul acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece

ei fac parte din aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu

poate fi reținut nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate,

conform căruia – dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

aceștia ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – „s-ar încălca principiul egalității potrivit căruia

situațiilor juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice

diferite”.

Acest

argument, care vizează o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu

procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004,

va fi înlăturat având în vedere dispozițiile legale speciale care reglementează

modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a procurorilor

în cadrul acestei structuri.

De

altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și

practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie

2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este

discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport

rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Or,

în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în

adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Cu

privire la acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878

din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui

magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care

poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această

hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or,

în cauză, este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile

legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe

de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Un argument suplimentar îl

constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care,

prin deciziile pronunțate în această materie, a recunoscut gradul profesional

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

procurorii din cadrul

D.I.I.C.O.T

.

O soluție contrară, fără

argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a

practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera

divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și

insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art.

21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl privește pe recurent, obligându-l pe intimat să-i recunoască

acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

T.I. împotriva hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

privind pe recurentul T.I.

Obligă intimatul să

recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2009.