ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4266/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de D.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O. T. - serviciul teritorial Ploiești, prin care solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii legale speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul C.S.M. că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O. T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii din cadrul acestei structuri sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Se arată, de asemenea, în motivarea hotărârii recurate, că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, funcționarea acesteia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind de natură strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004. Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs D.D., solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Recurenta critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esență, că este de natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităților desfășurate și a actelor procedurale întocmite de către acesta și de către ceilalți procurori care funcționează în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, de la data numirii lor în funcție și până în prezent.

Recurenta arată, de asemenea că numirea sa a fost făcută conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen în sprijinul cererii sale, recurenta invocă practica în materie a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și anexează, în copie, Ordinul nr. 201 din 17 ianuarie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, de punere în aplicare a hotărârii C.S.M. nr. 248 din 30 noiembrie 2004 privind transferul recurentei în funcția de procuror șef serviciu la structura teritorială a D.I.I.C.O.T.

de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând, în esență, că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la memoriile formulate de procurori, printre care și recurenta, ce funcționează în cadrul D.I.I.C.O. T., de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în cererea de recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurenta D.D. fiind menționată la nr. crt. 32 în ordinea din hotărâre. Problema de drept supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție recurentei care a fost numită la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004. Potrivit prevederilor art. l alin. (l) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se înființează direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție". Rezultă, din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, neputând fi reținută susținerea intimatului, potrivit căreia structura respectivă ar fi distinctă de Parchetul de pe lângă Instanța Supremă, apartenența la acesta fiind una strict administrativă. De asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale cărei dispoziții au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, în speță dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Nu se poate face, așadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Cu privire la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet, prin hotărârea recurată făcându-se confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora. Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale, Legea nr. 508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această materie de Legea nr. 303/2004.

Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, ceea ce nu înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Nu poate fi reținut nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate, conform căruia - dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

aceștia ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - „s-ar încălca principiul egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite". Acest argument, care vizează o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, va fi înlăturat având în vedere dispozițiile legale speciale care reglementează modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat". Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T.

dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror. Or, în cauză, este necontestat faptul că recurenta a fost numită, în condițiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. O soluție contrară, tară argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudența care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe recurentă, obligându-l pe intimat să-i recunoască acesteia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.D. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea recurată, în ceea ce o privește pe recurentă, și obligă pe intimatul C.S.M. să-i recunoască recurentei gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2008.