ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 650

din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost

respinsă cererea formulată de B.L., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța,

prin care solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în

esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor,

conform procedurii legale speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar dobândi în mod

automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale

privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres,

faptul că, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine

la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze

potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii din cadrul acestei structuri

sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de

drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Se arată, de

asemenea, în motivarea hotărârii recurate, că D.I.I.C.O.T. este o structură

distinctă, funcționarea acesteia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție fiind de natură strict administrativă, iar numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu

trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

Împotriva acestei

hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat

recurs B.L., solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional

de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică

hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând,

în esență, că este de natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu privire

la legalitatea activităților desfășurate și a actelor procedurale întocmite de

către acesta și de către ceilalți procurori care funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T.,

de la data numirii lor în funcție și până în prezent.

Recurentul arată, de

asemenea că numirea sa a fost făcută conform dispozițiilor legale în vigoare la

momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare cu

îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea

realizată în urma promovării unui concurs sau examen.

În sprijinul cererii

sale, recurentul invocă practica în materie a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și anexează, în copie,

Ordinul nr. 2272 din 3 noiembrie 2005 al Procurorului General de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, de numire a recurentului în funcția de procuror

la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, Hotărârea Secției pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 97 din 1 noiembrie 2005

privind avizarea favorabilă a numirii recurentului în funcția sus menționată,

precum și hotărârea contestată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul susține că recursul este neîntemeiat, arătând, în

esență, că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele

pentru numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

În sprijinul acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T.

conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată,

de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu

salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

În temeiul art. 13

din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota

întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane

pentru Parchete, cu privire la memoriile formulate de procurori, printre care

și recurentul, ce funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T., de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în cererea de recurs și a apărărilor intimatului,

ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în

materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea nr. 650

din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurentul B.L. fiind menționat la nr. crt. 50 în ordinea din hotărâre.

Problema de drept

supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție recurentului care a

fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de

Legea nr. 508/2004.

Potrivit prevederilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu

personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție".

Rezultă, din

dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând fi reținută susținerea

intimatului, potrivit căreia structura respectivă ar fi distinctă de Parchetul

de pe lângă Instanța Supremă, apartenența la acesta fiind una strict

administrativă.

De asemenea, numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit Legii nr. 508/2004 privind

înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.,

ale cărei dispoziții au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în

materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, în

speță dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor.

Nu se poate face,

așadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și

conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Cu privire la acest

aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea

gradului profesional corespunzător acestui Parchet, prin hotărârea recurată făcându-se

confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale

instituției numirii acestora.

Pe de altă parte,

Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut

necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a

determinat adoptarea unei legi speciale, Legea nr. 508/2004, de reglementare a

condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori

competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul

comun, reprezentat în această materie de Legea nr. 303/2004.

Aceleași necesități

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și

existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, ceea

ce nu înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul

acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din

aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Nu poate fi reținut

nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate, conform căruia, dacă

s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. aceștia ar fi

dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - „s-ar încălca principiul egalității potrivit căruia situațiilor

juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite".

Acest argument, care

vizează o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care,

pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, va fi

înlăturat având în vedere dispozițiile legale speciale care reglementează

modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a procurorilor

în cadrul acestei structuri.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian

contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește

un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate

între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or, în speță,

justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004

și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la acest

aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat

de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi

câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre

fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză, este

necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale,

Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel

în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte,

nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a

competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor

specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Un argument

suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului

recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a recunoscut

gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.

O soluție contrară,

fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de

schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004,

ar genera divergențe de jurisprudența care ar avea efect un climat de incertitudine

și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de

art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie

2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl privește

pe recurent, obligându-1 pe intimat să-i recunoască acestuia gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de B.L. împotriva hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea

atacată, în ceea ce îl privește pe recurent, și obligă pe intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască

recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu opinia separată a

d-lui judecător, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 decembrie 2008.

OPINIA SEPARATĂ

redactată de

judecătorul în temeiul prevederilor art. 258 și art. 264 alin.(2) C. proc. civ.

Contrar

punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în

Decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint

în continuare, soluția legală și temeinică era de respingere a recursului

formulat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.

Încă de la început

este de observat că, din punctul de vedere al opiniei majoritare, problema de drept

pusă în cauza dedusă judecății vizează acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție,

procurorilor recurenți, în condițiile și conform procedurii reglementate de

Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T.,

respectiv a O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.

Considerăm, însă, că

problema de drept vizează promovarea în grad profesional a procurorilor numiți

la D.I.I.C.O.T./ DNA în condițiile prevederilor legale care reglementează

cariera procurorilor și judecătorilor.

Trebuie menționat că

dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002 și, respectiv, ale Legii nr. 508/2004 nu conțin

reglementări privind cariera profesională a procurorilor delegați/ detașați/

numiți în cadrul celor două structuri specializate ale Ministerului Public,

aceste dispoziții regăsindu-se în Titlul

II

- Cariera judecătorilor și

procurorilor, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată.

Astfel, potrivit prevederilor

art. 43 „promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs

organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la

tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete", în condițiile

prevăzute de lege și pe baza criteriilor stabilite de C.S.M. în activitatea de

gestionare a carierei magistraților.

Pe de altă parte, din

interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004,

republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează

prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor.

Or, potrivit opiniei

majoritare, cariera judecătorilor și procurorilor poate evolua prin promovare

directă în ultimul grad profesional, cu omiterea gradelor intermediare, ca urmare

a numirii, în cazul de față, la D.I.I.C.O.T. sau DNA, ceea ce constituie o

înfrângere a principiului general enunțat mai sus.

Pe de altă parte,

trebuie acordată semnificația juridică corectă, în planul carierei

profesionale, faptului că atât D.I.I.C.O.T. cât și DNA sunt două structuri

specializate ale Ministerului Public, care sunt organizate în plan teritorial

ca și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, atât D.I.I.C.O.T.

cât și DNA sunt organizate într-o structură centrală și în structuri

teritoriale: servicii teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de

apel și, respectiv, birouri teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă

tribunale.

Deci, chiar dacă s-ar

admite că promovarea în cariera profesională s-ar putea realiza nu numai prin

concurs, cum prevăd dispozițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată,

ci și prin numire, după cum se reține în cadrul opiniei majoritare, gradul

profesional ar putea fi, eventual, cel corespunzător parchetului la nivelul

căruia se găsește structura teritorială sau, după caz, centrală, în care s-a

făcut numirea la D.I.I.C.O.T. ori DNA.

Oricum, având în

vedere că C.S.M. reprezintă autoritatea care are prerogative constituționale în

privința gestionării carierei judecătorilor și procurorilor, considerăm că

excluderea acestuia de la exercitarea acestor atribuții este lipsită de temei

legal și constituțional, pentru că prin punerea semnului de egalitate între

numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. sau DNA și promovarea în gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a reușit, în realitate, excluderea CSM de la exercitarea unor

atribuții constituționale privind gestionarea carierei magistraților și, pe de

altă parte, acreditarea opiniei că dezvoltarea carierei profesionale a

magistraților poate cunoaște evoluții conjuncturale.

Dar, având în vedere

că, potrivit art. 257 și art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate,

argumentele prezentate mai sus nu trebuie considerate ca urmărind să

demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare

rațională a opiniei noastre care este diferită de cea a majorității membrilor

completului.