ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 746/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 746/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 650 din 3
iulie 2008 a Plenului C.S.
M. a fost
respinsă cererea formulată de
C.M.
, procuror șef birou al D.I.I.C.O.T. –
Birou Teritorial Brăila prin care solicită recunoașterea gradului profesional
corespunzător
Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru
a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în situația
în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii legale
speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar
eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții
superioare de execuție prin concurs.
A
mai reținut Plenul C.S.M. că
legiuitorul a
prevăzut, în mod expres, faptul că, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.
T.,
procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt
parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit
legii, iar împrejurarea că
procurorii din cadrul acestei structuri sunt
salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la
Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de
Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional
corespunzător
acestui parchet.
Se
arată, de asemenea, în hotărârea recurată că D.I.I.C.O.T. este o
structură distinctă, funcționarea acesteia în
cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție fiind
de natură strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în
condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea
la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile
Legii nr. 303/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr.
317/2004, a declarat recurs
C.M.
, solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de
procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, prin Hotărârea nr. 171 din 28 iunie 2006 a C.S.M., secția pentru
Procurori, recurenta a fost numită în funcția de procuror șef la D.I.I.C.O.T. –
Biroul Teritorial Brăila, fiind declarată admisă la interviul organizat de
Comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind
organizarea judiciară.
Recurenta critică hotărârea C.S.M. pentru nelegalitate, arătând, în
esență, că este de natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu
privire la legalitatea activităților desfășurate și a actelor procedurale
întocmite de către aceasta și de către ceilalți procurori care funcționează în
cadrul D.I.I.C.O.T., de la data numirii lor în funcție și până în prezent.
Recurenta
arată, de asemenea că numirea sa a fost făcută conform dispozițiilor legale în
vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare
cu îndeplinirea unor condiții
speciale,
având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării
unui
concurs sau examen.
În sprijinul cererii sale, recurenta invocă practica în
materie a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal și anexează, în copie Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a C.S.M.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este
neîntemeiat, arătând, în esență, că procedura și condițiile pentru promovarea
în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.
Î
n sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele
hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă
dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a
îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu
salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin
concurs.
Î
n temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar
hotărârea atacată, nota întocmită de D.R.U.O., S.R.U.P., cu privire la
memoriile formulate de procurori, printre care și recurenta, ce funcționează în
cadrul D.I.I.C.O.T., de recunoaștere a gradului profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând
cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului,
ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în
materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că
recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost
respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un
număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurenta
C.M.
fiind menționat la nr. crt. 62 în
ordinea din hotărâre.
Problema de drept supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului
profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție recurentei care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform
procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004,
modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se
înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată
în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".
Rezultă,
din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând
fi reținută susținerea intimatului, potrivit
căreia structura respectivă ar fi
distinctă de Parchetul de pe lângă
Instanța Supremă, apartenența la acesta fiind una strict administrativă.
De
asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit Legii nr. 508/2004
privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul M.P. a D.I.I.C.O.T.,
ale cărei dispoziții au caracter
special,
derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor
în
funcții de execuție sau de conducere, în speță dispozițiile Legii
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și
procurorilor.
Nu
se poate face, așadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.OT. din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în
condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și
promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii
reglementate
prin Legea nr. 303/2004.
Cu privire la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu
a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet,
prin hotărârea recurată făcându-se confuzie între efectele
instituției promovării procurorilor și cele ale
instituției numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei
anumite conjuncturi
socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei
structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată
și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, ceea ce a determinat
adoptarea unei legi speciale, Legea
nr.
508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul
acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei
procedurii
derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această materie de Legea nr. 303/2004.
Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate
organizată și terorism explică și existența în
cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și
birourilor teritoriale, ceea ce nu
înseamnă, însă, că procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul
acestora ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din
aceeași structură, și anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Nu
poate fi reținut nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate,
conform căruia - dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.
aceștia ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție - „s-ar încălca principiul egalității
potrivit căruia situațiilor juridice diferite
trebuie să li se aplice tratamente
juridice diferite".
Acest argument, care vizează o eventuală discriminare ce s-ar naște în
raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr.
303/2004, va fi înlăturat având în vedere dispozițiile legale speciale care
reglementează modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a
procurorilor în cadrul acestei structuri.
De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în
vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6
decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o
distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și
rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un
raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul
vizat".
Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii
infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în
adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă
rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei
structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul
profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin
Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind
„dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia
parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer,
cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea
magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul
profesional al unui procuror.
Or, în cauză, este necontestat faptul că recurenta a fost numită, în
condițiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că,
potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a
câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în
fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în
exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de
pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare
prin lege.
Un
argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea
prezentului recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a
recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru procurorii
din cadrul D.I.I.C.O.T.
O soluție contrară,
fără argumente consistente care să justifice
declanșarea
procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr.
304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de
incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la
un proces
echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și
de art. 6 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.
Având în vedere
considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.
29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,
obligându-l
pe intimat să
recunoască recurentei gradul profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de C.M. împotriva
Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată
în ceea ce o privește pe recurentă.
Obligă intimatul C.S.M. să
emită o hotărâre prin care să recunoască recurentei gradul profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu opinia separată a
domnului judecător E.A., în sensul respingerii recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 februarie 2009.