ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, la 9 ianuarie 2004, T.L. a

solicitat, în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, obligarea

Primarului general al municipiului București, la plata sumei de 1 miliard de

lei cu titlu de daune de întârziere, cuvenite pentru neexecutarea deciziei nr.

2728 din 5 noiembrie 1999, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ, precum și a unor hotărâri judecătorești ulterioare, care au

devenit executorii și irevocabile. Este vorba de sentințele civile nr. 11 din

20 ianuarie 2001, nr. 1741 din 13 decembrie 2000, nr. 77 din 30 ianuarie 2002,

pronunțate de Curtea de Apel București și de sentința civilă nr. 2988 din 5

august 2003, a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte și litigii de

muncă, prin care s-au stabilit în sarcina autorității publice pârâte, obligații

de plată a unei sancțiuni judiciare și aceea de plată a unor daune de

întârziere.

La termenul din 27 ianuarie 2004,

reclamantul și-a completat cererea inițială, în sensul că a solicitat:

- sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, pentru a participa în calitate de parte „în proces,

pentru restabilirea puterii legii și aducerea la îndeplinire a hotărârilor

judecătorești”;

- aplicarea amenzii prevăzută în

titlul executor menționat mai sus;

- plata sumelor de bani datorate de

pârât cu titlu de daune morale și daune de întârziere, în sumă totală de

405.000.000 lei, plus 2.100.000 lei, reprezentând rata inflației aplicate

daunelor morale.

Prin sentința civilă nr. 380 din 24

februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins cererea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că soluția

respectivă se impune, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că valoarea

prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației stabilite prin hotărâre, a

crescut după data pronunțării ultimei sentințe întemeiate pe dispozițiile art.

16 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Că, oricum, T.L. are posibilitatea

de a cere executarea acelei sentințe, precum și posibilitatea actualizării

cuantumului sumei datorate, în baza art. 371

2

alin. (3) teza a II-a

C. proc. civ.

În termen legal a declarat recurs,

reclamantul T.L.

Recurentul a susținut că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, deoarece cererea sa de acordare a unor

daune de întârziere, în cuantum actualizat, se justifică prin însăși

neexecutarea mai multor hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate de

instanțele judecătorești competente. Că autoritatea publică pârâtă refuză în

continuare aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin hotărârile

respective și de aceea, răspunderea sa patrimonială trebuia stabilită atât în

temeiul Legii nr. 29/1990, cât și a normelor cuprinse în Codul civil.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 2728 din 5

noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

a admis recursul declarat de T.L. și a modificat sentința civilă nr. 882 din 24

septembrie 1998, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, în sensul că a obligat pe Primarul general al municipiului

București, să plătească reclamantului, daune morale în sumă de 5.000.000 lei.

Ulterior, Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, a aplicat Primarului general, sancțiunea

amenzii de câte 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea deciziei

mai sus menționate și l-a obligat la plata unor daune de întârziere, prin

sentințele civile nr. 1741 din 13 decembrie 2000, nr. 11 din 10 ianuarie 2001

și nr. 77 din 30 ianuarie 2002, toate rămase definitive și irevocabile.

În același sens, Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă, a pronunțat sentința

civilă nr. 2988 din 5 august 2003, care, la rândul său, are caracter

executoriu.

Daunele de întârziere prevăzute de

art. 16 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, nu se

confundă cu daunele cominatorii la care se referă recurentul. Ele au fost

prevăzute de legea organică în vigoare la data sesizării instanțelor

judecătorești, pentru a acoperi prejudiciul provocat reclamantului, prin

neexecutarea în termen a obligației stabilită în sarcina celeilalte părți.

Deși, indiscutabil, valoarea

prejudiciului calculat inițial a crescut datorită refuzului debitorului

obligației de a se conforma măsurilor luate de instanță, nimic nu se opune ca

reclamantul să ceară organului de executare, actualizarea valorii obligației,

conform art. 371

2

alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Respingând, așadar, cererea

reclamantului, astfel cum a fost completată ulterior, curtea de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin

respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.L.

împotriva sentinței civile nr. 380 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 ianuarie 2006.