ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, la 9 ianuarie 2004, T.L. a solicitat, în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, obligarea Primarului general al municipiului București, la plata sumei de 1 miliard de lei cu titlu de daune de întârziere, cuvenite pentru neexecutarea deciziei nr. 2728 din 5 noiembrie 1999, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, precum și a unor hotărâri judecătorești ulterioare, care au devenit executorii și irevocabile.

Este vorba de sentințele civile nr. 11 din 20 ianuarie 2001, nr. 1741 din 13 decembrie 2000, nr. 77 din 30 ianuarie 2002, pronunțate de Curtea de Apel București și de sentința civilă nr. 2988 din 5 august 2003, a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă, prin care s-au stabilit în sarcina autorității publice pârâte, obligații de plată a unei sancțiuni judiciare și aceea de plată a unor daune de întârziere.

La termenul din 27 ianuarie 2004, reclamantul și-a completat cererea inițială, în sensul că a solicitat: - sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a participa în calitate de parte „în proces, pentru restabilirea puterii legii și aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești”; - aplicarea amenzii prevăzută în titlul executor menționat mai sus; - plata sumelor de bani datorate de pârât cu titlu de daune morale și daune de întârziere, în sumă totală de 405.000.000 lei, plus 2.100.000 lei, reprezentând rata inflației aplicate daunelor morale. Prin sentința civilă nr. 380 din 24 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins cererea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că valoarea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației stabilite prin hotărâre, a crescut după data pronunțării ultimei sentințe întemeiate pe dispozițiile art. 16 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Că, oricum, T.L. are posibilitatea de a cere executarea acelei sentințe, precum și posibilitatea actualizării cuantumului sumei datorate, în baza art. 371 2 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. În termen legal a declarat recurs, reclamantul T.L. Recurentul a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece cererea sa de acordare a unor daune de întârziere, în cuantum actualizat, se justifică prin însăși neexecutarea mai multor hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate de instanțele judecătorești competente.

Că autoritatea publică pârâtă refuză în continuare aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin hotărârile respective și de aceea, răspunderea sa patrimonială trebuia stabilită atât în temeiul Legii nr. 29/1990, cât și a normelor cuprinse în Codul civil. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 2728 din 5 noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de T.L. și a modificat sentința civilă nr. 882 din 24 septembrie 1998, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în sensul că a obligat pe Primarul general al municipiului București, să plătească reclamantului, daune morale în sumă de 5.000.000 lei.

Ulterior, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a aplicat Primarului general, sancțiunea amenzii de câte 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea deciziei mai sus menționate și l-a obligat la plata unor daune de întârziere, prin sentințele civile nr. 1741 din 13 decembrie 2000, nr. 11 din 10 ianuarie 2001 și nr. 77 din 30 ianuarie 2002, toate rămase definitive și irevocabile. În același sens, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă, a pronunțat sentința civilă nr. 2988 din 5 august 2003, care, la rândul său, are caracter executoriu. Daunele de întârziere prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, nu se confundă cu daunele cominatorii la care se referă recurentul.

Ele au fost prevăzute de legea organică în vigoare la data sesizării instanțelor judecătorești, pentru a acoperi prejudiciul provocat reclamantului, prin neexecutarea în termen a obligației stabilită în sarcina celeilalte părți. Deși, indiscutabil, valoarea prejudiciului calculat inițial a crescut datorită refuzului debitorului obligației de a se conforma măsurilor luate de instanță, nimic nu se opune ca reclamantul să ceară organului de executare, actualizarea valorii obligației, conform art. 371 2 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. Respingând, așadar, cererea reclamantului, astfel cum a fost completată ulterior, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.L. împotriva sentinței civile nr. 380 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2006.