ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 683/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

14 decembrie 2004, L.G., cetățean chinez, a chemat în judecată Ministerul

Administrației și Internelor - Autoritatea pentru străini - Direcția Generală

de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând obligarea acestei autorități

publice centrale să-i acorde regimul de tolerare în România, pentru o perioadă

de 6 luni, cu posibilitate de prelungire, până la încetarea motivelor care îl

împiedică să se întoarcă în China.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la 3 noiembrie 2004 a solicitat Autorității pentru Străini, acordarea

regimului de tolerare a șederii sale pe teritoriul României, pentru o perioadă

de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire, până la încetarea motivelor care îl

împiedică să se întoarcă în țara respectivă.

Față de refuzul pârâtei de a da curs

cererii, comunicat cu adresa nr. 664337/T.V./1 din 22 noiembrie 2004, a

formulat plângere prealabilă, după care a sesizat instanța de judecată, cu

prezenta acțiune.

A precizat că principalul motiv, de

ordin umanitar, care îl împiedică să se reîntoarcă în China, este acela că duce

o viață de familie în România, împreună cu soția sa G.W., solicitantă a

recunoașterii statutului de refugiat, având un copil minor născut la data de 2 octombrie

2004.

A precizat că mai are o fiică în

China și întrucât nici el, nici soția sa nu au pașapoarte, li s-a refuzat

cererea de eliberare a certificatului de naștere al minorei născută în România.

De asemenea, nu au putut obține nici

pașaportul necesar acelei minore.

În opinia reclamantului, sunt

incidente în cauză prevederile art. 99 - 100 din O.U.G. nr. 194/2002,

coroborate cu prevederile art. 89 lit. e) și f) din același act normativ,

modificat prin Legea nr. 482/2004, raportat la cele cuprinse în art. 3 și art.

8 alin. (1) și (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin obligarea sa de a părăsi

România i-ar fi încălcat dreptul la respectarea vieții de familie, drept

protejat și garantat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană

a Dreptului Omului, care face parte din dreptul intern și se aplică direct.

Prin sentința civilă nr. 860 din 9

mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că soluția

respectivă se impune, deoarece reclamantul

L.G. a făcut dovada faptului că își întreține familia,

precum și a împrejurării că soția sa se află în procedura de acordare a

statutului de refugiat și până în prezent ea nu a putut obține certificat de

naștere pentru copilul născut în România.

În consecință, s-a apreciat că

reclamantul nu poate fi îndepărtat din România, până la reglementarea situației

soției și a copilului lor născut la data de 2 octombrie 2004.

Sentința a fost atacată cu recurs de

Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini.

Recurenta a susținut că în mod

eronat prima instanță a luat în considerare actele de stare civilă depuse de

reclamante, care, pentru a fi opozabile autorităților române, trebuiau depuse

în copii supralegalizate. Este vorba despre certificatele de naștere ale celor

doi copii minori și certificatul de căsătorie, prezentate în traducere

legalizată.

Pe de altă parte, s-a apreciat

greșit că reclamantul se află în imposibilitate obiectivă de a părăsi România,

deoarece în realitate el s-a sustras controlului autorităților până la data

depistării.

De asemenea, deși a fost obligat să

părăsească teritoriul României în termen de 15 zile, prin hotărâre

judecătorească, conform art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 102/2002, reclamantul a

ignorat dispozițiile instanței.

În fine, faptul că voința

reclamantului este de a locui în această țară, împreună cu soția sa, nu

reprezintă un motiv obiectiv de natură a-l împiedica să părăsească teritoriul

României sau să justifice acordarea tolerării.

Recursul este nefondat.

Cât privește actele de stare civilă

înfățișate de reclamant, ele nu puteau fi înlăturate de prima instanță, din

moment ce prin Tratatul bilateral de asistență juridică în materie civilă și

penală încheiat între România și Republica Populară Chineză și ratificat prin

Legea nr. 12/1992, s-a stipulat că documentele întocmite sau certificate ale

autorităților competente ale uneia din părți nu vor fi supuse cerințelor

supralegalizării.

O comunicare în acest sens a fost

făcută, de altfel, și de către Ambasada României la Beijing, prin adresa F.N.

din 12 octombrie 2005, anexată ca act nou în recurs.

Curtea de apel a reținut corect că

în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2),

coroborate cu cele ale art. 99 lit. c) și f) din O.U.G. nr. 194/2002, precum și

cele ale art. 8 alin. (1) și (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din probele cu înscrisuri

administrate, rezultă fără echivoc că din căsătoria reclamantului L.G., cu

G.W., s-au născut doi copii minori. Cel de al doilea copil, născut în România,

nu are certificat de naștere și în vederea eliberării acestui document, a fost

sesizată Judecătoria sectorului 2 București, cu o cerere având ca obiect

înregistrarea tardivă a nașterii minorului (conform certificatului nr.

2283/300/2006).

S-a dovedit, totodată, faptul că

soția reclamantului se află în derularea procedurii administrative de

recunoaștere a statutului de refugiat în România și că, după respingerea solicitării

protecției, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, L.G. este îndreptățit să

obțină reglementarea șederii în România, în temeiul art. 16 alin. (2) din O.G.

nr. 102/2002, republicată și în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002, la

rândul ei, republicată.

Deși nu a contestat incidența în

cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, pârâta a respins cererile reclamantului pentru acordarea

tolerării în România, considerând în mod nejustificat că acesta a manifestat

pasivitate în demersul necesar pentru obținerea certificatului de naștere al

celui de al doilea copil.

Declarația martorului G.W. și

certificatul eliberat de judecătoria menționată mai sus, infirmă. însă,

categoric, justețea răspunsului dat de pârâtă.

Este, așadar, evident că refuzul

pârâtei de a acorda reclamantului, regimul tolerării, pentru motive de

încălcare a ordinii publice, prin nepărăsirea teritoriului României la

expirarea dreptului de ședere aprobat, este disproporționat față de

consecințele pe care le-ar implica o separare a sa de copilul minor de numai 1

an pe care îl îngrijește împreună cu soția, în România.

Apreciind că există împrejurări

independente de voința reclamantului și de neînlăturat, care constituie motive

obiective în sensul art. 99 alin. (1) lit. c) și art. 99 alin. (2) din aceeași

ordonanță guvernamentală și admițând acțiunea, prima instanță a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică.

Față de considerentele expuse și în

lipsa unor motive de casare, de ordine publică, urmează a se dispune

respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea pentru Străini împotriva sentinței civile nr. 860 din 9 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.