ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2

noiembrie 2005, contestatorul reclamant K.M., cetățean turc, a formulat

contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 1743 din 26 octombrie

2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, în dosarul nr. 3166/2005, solicitând admiterea contestației în

anulare, întrucât soluția pronunțată este în mod vădit rezultatul unei erori

materiale, anularea sentinței atacate și pe fond, admiterea contestației

formulate împotriva dispoziției de părăsire a teritoriului României nr. 310121

din 8 septembrie 2005, emisă de Autoritatea pentru Străini din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor, anularea dispoziției de părăsire a

teritoriului României și acordarea prelungirii dreptului de ședere pentru

desfășurarea de activități comerciale.

Contestația în anulare a fost

timbrată cu taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

În motivarea contestației în

anulare, contestatorul a arătat că prin sentința atacată a fost anulată, ca

netimbrată, contestația formulată împotriva dispoziției de părăsire a

teritoriului României nr. 310121 din 8 septembrie 2005, emisă de Autoritatea

pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, dar taxa

judiciară de timbru și timbrul judiciar au fost achitate anterior termenului de

judecată din 26 septembrie 2005, cum rezultă din actele anexate, contestatorul

subliniind că a și transmis prin scrisoarea recomandată cu confirmare de

primire, încă din 19 octombrie 2005, dovada achitării taxei de timbru, timbru

judiciar și cererea de acordare a unui termen pentru angajarea unui avocat.

Contestatorul a mai arătat că prin

contestația formulată împotriva dispoziției de părăsire a teritoriului României

nr. 310121 din 8 septembrie 2005, a solicitat în baza art. 93 C. proc. civ., comunicarea tuturor actelor de procedură și a citațiilor la adresa: București, Bd.

L., sector 5, dar la adresa menționată prin contestație nu i-a fost comunicată

citația, pentru termenul din 26 octombrie 2005.

Prin sentința civilă nr. 229/2006, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Instanța a reținut că sentința

contestată nr. 1743/2005 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, nu se încadrează în categoria hotărârilor irevocabile

prevăzute de art. 377 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât nu sunt întrunite

cerințele art. 317 din același cod, pentru a putea fi atacată prin contestație

în anulare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, contestatorul, arătând că sentința este irevocabilă

în baza art. 82 alin. (1) din O.G. nr. 194/2002 și ca atare, putea fi atacată

prin contestație în anulare, conform art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin.

(1) teza I C. proc. civ.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele

considerente.

Prin sentința civilă nr. 1743/2005,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea privind anularea dispoziției de părăsire a teritoriului României,

formulată de K.M., a fost anulată, ca netimbrată. Acțiunea fiind soluționată pe

baza excepției de netimbrare, era recurabilă în termen de 15 zile de la

comunicare, fiind aplicabile dispozițiile art. 299 alin. (1) teza I C. proc.

civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legii speciale - art. 82

din O.U.G. nr. 194/2002, nu pot fi aplicate, întrucât instanța nu s-a pronunțat

în legătură cu dispoziția de părăsire a teritoriului României.

Drept urmare, sentința circumscrie

dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că sunt hotărâri irevocabile, cele date în primă instanță, fără drept de apel,

nerecurate. Cum sentința nr. 1743/2005 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, este o hotărâre pronunțată în primă instanță, fără

drept de apel și nu a fost recurată de reclamant, a devenit irevocabilă. Fiind

o hotărâre irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) C.

proc. civ., poate fi atacată prin contestație în anulare. Din acest punct de

vedere, curtea de apel a apreciat eronat faptul că sentința în discuție nu este

irevocabilă.

În opinia instanței de recurs,

sentința nr. 1743/2005 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, este o hotărâre irevocabilă, căreia îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 317 C. proc. civ., astfel încât contestația în anulare este

admisibilă.

Cererea contestatorului este, însă,

nefondată, pentru următoarele considerente.

Referitor la dispozițiile art. 317 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ. (procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a

judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii), în legătură

cu susținerea că nu a fost citat la adresa indicată în acțiune, Curtea constată

că aceste dispoziții legale sunt neîntemeiat precizate.

Alin. (1) al art. 317 C. proc. civ., menționează expres că acest caz de contestație în anulare se poate invoca, numai

dacă motivul respectiv nu a putut fi invocat pe calea recursului.

Cum contestatorul putea invoca acest

motiv pe calea recursului (așa cum s-a arătat mai sus), însă nu a formulat

recurs împotriva sentinței civile nr. 1743/2005 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, el nu mai poate invoca același motiv

direct în calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

În ce privește dispozițiile art. 318

alin. (1) teza I C. proc. civ. (dezlegarea dată este rezultatul unei erori

materiale, legat de susținerea că reclamantul a timbrat acțiunea), Curtea

constată că nici acest motiv de contestație în anulare nu poate fi primit,

având în vedere că textul legal se referă în mod neechivoc la hotărârile

instanței de recurs. Cum contestația în anulare privește o hotărâre a instanței

de fond, cererea apare ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins ca nefondat, apreciindu-se că nu se impune schimbarea

soluției instanței de fond, pentru considerentul că cererea de contestație în

anulare este neîntemeiată, și nu inadmisibilă, astfel cum greșit s-a reținut în

sentința atacată. De altfel, prezentele considerente suplinesc motivarea

hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de K.M.

împotriva sentinței civile nr. 229 din 1 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 mai 2006.