ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 16 mai 2005, reclamanta C.P. a chemat în judecată Administrația

Prezidențială și Guvernul României, solicitând obligarea acestora de a-i

soluționa favorabil cererile înregistrate sub nr. 12877 din 18 aprilie 2005,

respectiv nr. 17/4219/2005.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că prin aceste cereri a solicitat să nu fie promulgată legea

prin care s-a aprobat acordarea unor despăgubiri în sumă de 30 milioane Euro,

fostului suveran M.H., pentru cedarea castelelor Peleș, Pelișor și alte imobile

din Sinaia.

Mai arată că această lege

constituie un act de terorism la adresa poporului român, ținându-se cont că din

documente rezultă că Peleșul a fost lăsat moștenire Statului român, iar

Pelișorul a fost lăsat altei persoane.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3315

din 10 decembrie 2004, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că

reclamanta nu a făcut dovada că ar avea un drept material actual și nici că ar

fi titulara unui drept real, ce intenționează a-i fi ocrotit prin acțiunea de

față, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică, pentru că s-au

încălcat prevederile art. 137 C. proc. civ., privitoare la excepția de

necompetență pe care a invocat-o, menționând că pricina este de competența Curții

Constituționale.

Susține și că legea în

discuție constituie un act de terorism la adresa poporului român, care urmează

să achite nejustificat suma aprobată a fi acordată cu titlu de despăgubiri.

Arată că instanța a schimbat

înțelesul actului dedus judecății, neavând în vedere înscrisurile de la dosar,

din care rezultă că în România nu există o casă regală, iar domeniile coroanei

au devenit proprietate a poporului român și nici nu i-a obligat pe pârâți să

depună la dosar, actele în baza cărora o persoană a urmărit să-i ridice banii

pe care îi avea depuși în Franța.

Intimații-pârâți au depus la

dosar, întâmpinări, prin care susțin că instanța de fond a reținut corect că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

în sensul că nu rezultă un drept material actual al recurentei și nici că

aceasta ar fi titulara unui drept real ce intenționează a-i fi ocrotit în cauza

de față.

Prin notele scrise depuse la

dosar, recurenta solicită a se constata că cererea sa, privitoare la

neconstituționalitatea Legii pentru reglementarea situației juridice a unor

bunuri ce au aparținut fostului suveran M.H., a rămas fără obiect, urmare a

deciziei Curții Constituționale și că cere a se admite numai capătul de acțiune

referitor la punerea sa în posesie cu Palatul Pelișor.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurenta-reclamantă, în raport și cu susținerile sale din notele

scrise, ca și cu materialul probator aflat la dosar și cu dispozițiile legale

aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiune,

recurenta-reclamantă a solicitat, în esență, a nu se promulga Legea pentru

reglementarea situației juridice a unor bunuri care au aparținut fostului

suveran al României, M.H. și a se soluționa cererea sa privind situația

Palatelor Peleș, Pelișor și a altor imobile din Sinaia.

În notele scrise depuse în

recurs solicită punerea sa în posesie cu Castelul Pelișor, cerere care nu va fi

avută în vedere, ținându-se cont de dispozițiile art. 114 și 132 C. proc. civ., pentru că nu a fost formulată în termenele și în condițiile prevăzute de aceste

texte de lege.

Referitor la capătul de

cerere din acțiune privind Legea pentru reglementarea situației juridice o unor

bunuri care au aparținut fostului suveran al României, M., corect a reținut

instanța de fond că recurenta-reclamantă nu îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, deoarece nu

face dovada că ar avea un drept material actual sau că ar fi titulara unui

drept real care dorește să-i fie ocrotit și că nu sunt îndeplinite nici

condițiile prevăzute de Constituția României, privitoare la exercitarea

dreptului cetățenilor la inițiativa legislativă.

De altfel, trebuie reținut că în

perioada în care s-a desfășurat procesul de față, Curtea Constituțională, prin Decizia

nr. 600 din 9 noiembrie 2005, a constatat că Legea pentru reglementarea

situației juridice a unor bunuri care au aparținut fostului suveran al

României, M., este neconstituțională.

Susținerea recurentei, că la

instanța de fond s-au încălcat prevederile art. 137 C. proc. civ., prin aceea că nu i s-a admis excepția de necompetență a instanței respective în

soluționarea pricinii și nu s-a dispus trimiterea acesteia la Curtea Constituțională, este neîntemeiată, pentru că instanța de contencios administrativ a

fost legal învestită, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și

la prima instanță, reclamanta a invocat numai excepția de neconstituționalitate

a legii contestate, excepție ce a fost respinsă, pentru că nu s-au menționat

textele din lege pretins neconstituționale, dar se mai impunea respingerea ei,

și pentru că s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii.

Corect a procedat instanța

de fond, prin respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, împrejurare în care nu se

mai impunea administrarea altor probe, în afara înscrisurilor deja existente la

dosar, înscrisuri ce au fost avute în vedere cu ocazia pronunțării hotărârii.

Trebuie reținut și faptul că

intimații-pârâți au răspuns recurentei-reclamante, la cererile primite de la

aceasta, dar nemulțumirea ei constă în faptul că ele n-au fost soluționate în

sensul pe care îl dorea.

Pentru toate considerentele

arătate mai sus, urmează ca în temeiul prevederilor art. 299 și 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta C.P. împotriva sentinței civile nr. 1432 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.