ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5034/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 decembrie 2002, reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâta SC F.S. SA Videle, județul Teleorman, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor patrimoniale și a penalităților aferente născute din Contractul de licență de brevet de invenție nr. 3950 din 21 octombrie 1998, modificat prin actul adițional nr.2526 din 21 iunie 2000 intervenite între reclamantul-licențiator și pârâta-beneficiară. Reclamantul a estimat valoarea pretențiilor la suma de 585.136.272 lei reprezentând drepturi patrimoniale neplătite și penalitățile aferente la data de 15 octombrie 2002, sumă la care se adaugă penalitățile aplicabile drepturilor patrimoniale neplătite de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este titularul brevetului de invenție nr. 112783 cu titlu „Procedeu de recondiționare a conductelor metalice uzate” acordat de O.S.I.M. și la data de 21 octombrie 1998 între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de licență nr. 3950 având ca obiect exploatarea neexclusivă de către pârâtă a brevetului de invenție, contract ce a fost modificat prin Actul adițional nr. 2526 din 21 iunie 2000. Arată reclamantul că deși contractul de licență și actul adițional cuprind clauze precise, pârâta nu a respectat cu rea-credință aceste obligații nici cu privire la cuantumul sumei forfetare datorate și nici cu privire la termenele de plată. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea doar în parte a acțiunii, pentru suma de 100.041.510 lei reprezentând penalități de întârziere, opunându-se la restul pretențiilor cerute de reclamant cu motivarea că ele sunt rezultatul unor greșeli de calcul.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 102 din 2 februarie 2004, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâtă la plata sumelor de: 120.249.304 lei reprezentând drepturi patrimoniale, 345.880.636 lei penalități de întârziere și 24.997.725 lei cheltuieli de judecată. Potrivit considerentelor sentinței, la baza soluției adoptate a stat, exclusiv, raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert A.T. (filele 160-164 dosar de fond). Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de reclamantul V.C. și de pârâta SC F.S.

SA Videle, județul Teleorman, au fost admise de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin decizia nr. 193/A din 31 mai 2005, a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a obligat pe pârâtă la plata sumei de 91.690.755 lei cu titlu de drepturi patrimoniale neachitate și la 304.073.514 lei reprezentând penalități, calculate până la 30 august 2003. A fost obligată pârâta la 35.759.394 lei penalități pentru perioada 30 august 2003–2 februarie 2004, la 94.899.931 lei penalități pentru perioada 2 februarie 2004–22 martie 2005 și la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat că, ulterior depunerii raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni, pârâta a făcut dovada achitării unor sume din debitul datorat în baza contractului de licență, astfel cum rezultă din ordinele de plată (filele 167, 168 și 257 dosar de fond) și analizând aceste ordine, instanța a făcut propriile calcule, modificând atât sumele datorate cu titlu de drepturi patrimoniale, cât și cele datorate cu titlu de penalități de întârziere de către pârâtă reclamantului. Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC F.S.

SA Videle, județul Teleorman, care a invocat următoarele motive de casare: nemotivat instanța de apel a respins administrarea unei noi expertize contabile, încălcând dreptul la apărare și pricinuind recurentei o vătămare a drepturilor procesuale; întrucât termenii de „valoare a lucrărilor realizate” și de „profitul antecalculat” sunt interpretați diametral opus de cele două părți în litigiu, cu atât mai elocventă era noua expertiză contabilă care avea rolul de a stabili cu exactitate cuantumul sumelor datorate reclamantului; instanța de apel a comis erori de calcul, întrucât sumele achitate prin ordinele de plată nr. 167 și 168 din 4 aprilie 2003 nu se scad aritmetic din sumele reținute în raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, cu atât mai mult cu cât și sumele calculate în această expertiză nu sunt corecte.

Recursul este fondat. Întrucât prin motivele de apel pârâta a învederat că sumele reținute de instanța de fond din expertiză cuprind erori de calcul, atât în ceea ce privește drepturile patrimoniale, cât și penalitățile de întârziere și cum după efectuarea expertizei pârâta a emis la 4 aprilie 2003 două ordine de plată, în apel (fila 10), SC F.S. SA Videle a solicitat instanței efectuarea unei noi expertize contabile, probă prin intermediul căreia să se corecteze erorile din prima expertiză și totodată să se stabilească corect cuantumul sumelor datorate de pârâta reclamantului.

Prin încheierea din 22 martie 2005, Curtea de Apel București a respins proba solicitată de pârâta-apelantă cu argumentul că nu este utilă, concludentă și pertinentă cauzei și procedând, ulterior, la soluționarea apelurilor declarate de reclamant și de pârâtă, instanța a întocmit propriile calcule referitoare la drepturile patrimoniale și penalitățile de întârziere datorate de pârâtă, calcule care însă nu se sprijină pe o argumentare ori analiză de specialitate și, în orice caz, sunt imposibil de verificat în control judiciar. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Întrucât, respingând proba cu expertiză contabilă cu o motivare, de altfel, neconvingătoare, instanța de apel nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt, precum și raporturile dintre părți, se impune admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea deciziei și reluarea judecății la aceeași instanță în scopul administrării acestei probe ce a fost nejustificat refuzată. Văzând și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1977.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC F.S. SA Videle, județul Teleorman împotriva deciziei nr. 139/A din 31 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță. Obligă pe recurentă la 183.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar (taxă de timbru datorată în recurs). Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2006.