ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5034/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 3 decembrie 2002,

reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâta SC F.S. SA Videle, județul

Teleorman, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei la plata drepturilor patrimoniale și a penalităților aferente născute

din Contractul de licență de brevet de invenție nr. 3950 din 21 octombrie 1998,

modificat prin actul adițional nr.2526 din 21 iunie 2000 intervenite între

reclamantul-licențiator și pârâta-beneficiară. Reclamantul a estimat valoarea

pretențiilor la suma de 585.136.272 lei reprezentând drepturi patrimoniale

neplătite și penalitățile aferente la data de 15 octombrie 2002, sumă la care

se adaugă penalitățile aplicabile drepturilor patrimoniale neplătite de 0,25%

pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este titularul brevetului de invenție nr. 112783 cu titlu „Procedeu

de recondiționare a conductelor metalice uzate” acordat de O.S.I.M. și la data

de 21 octombrie 1998 între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de

licență nr. 3950 având ca obiect exploatarea neexclusivă de către pârâtă a

brevetului de invenție, contract ce a fost modificat prin Actul adițional nr.

2526 din 21 iunie 2000. Arată reclamantul că deși contractul de licență și actul

adițional cuprind clauze precise, pârâta nu a respectat cu rea-credință aceste

obligații nici cu privire la cuantumul sumei forfetare datorate și nici cu

privire la termenele de plată.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

admiterea doar în parte a acțiunii, pentru suma de 100.041.510 lei reprezentând

penalități de întârziere, opunându-se la restul pretențiilor cerute de

reclamant cu motivarea că ele sunt rezultatul unor greșeli de calcul.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 102 din 2 februarie

2004, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâtă la plata

sumelor de: 120.249.304 lei reprezentând drepturi patrimoniale, 345.880.636 lei

penalități de întârziere și 24.997.725 lei cheltuieli de judecată.

Potrivit considerentelor sentinței,

la baza soluției adoptate a stat, exclusiv, raportul de expertiză contabilă

judiciară întocmit de expert A.T. (filele 160-164 dosar de fond).

Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de

reclamantul V.C. și de pârâta SC F.S. SA Videle, județul Teleorman, au fost

admise de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, care, prin decizia nr. 193/A din 31 mai

2005, a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a obligat pe

pârâtă la plata sumei de 91.690.755 lei cu titlu de drepturi patrimoniale

neachitate și la 304.073.514 lei reprezentând penalități, calculate până la 30

august 2003. A fost obligată pârâta la 35.759.394 lei penalități pentru perioada

30 august 2003–2 februarie 2004, la 94.899.931 lei penalități pentru perioada 2

februarie 2004–22 martie 2005 și la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către

reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat

că, ulterior depunerii raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni,

pârâta a făcut dovada achitării unor sume din debitul datorat în baza

contractului de licență, astfel cum rezultă din ordinele de plată (filele 167,

168 și 257 dosar de fond) și analizând aceste ordine, instanța a făcut

propriile calcule, modificând atât sumele datorate cu titlu de drepturi

patrimoniale, cât și cele datorate cu titlu de penalități de întârziere de

către pârâtă reclamantului.

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal, a declarat recurs pârâta SC F.S. SA Videle, județul Teleorman,

care a invocat următoarele motive de casare: nemotivat instanța de apel a

respins administrarea unei noi expertize contabile, încălcând dreptul la

apărare și pricinuind recurentei o vătămare a drepturilor procesuale; întrucât

termenii de „valoare a lucrărilor realizate” și de „profitul antecalculat” sunt

interpretați diametral opus de cele două părți în litigiu, cu atât mai

elocventă era noua expertiză contabilă care avea rolul de a stabili cu

exactitate cuantumul sumelor datorate reclamantului; instanța de apel a comis

erori de calcul, întrucât sumele achitate prin ordinele de plată nr. 167 și 168

din 4 aprilie 2003 nu se scad aritmetic din sumele reținute în raportul de

expertiză efectuat la instanța de fond, cu atât mai mult cu cât și sumele

calculate în această expertiză nu sunt corecte.

Recursul este fondat.

Întrucât prin motivele de apel

pârâta a învederat că sumele reținute de instanța de fond din expertiză cuprind

erori de calcul, atât în ceea ce privește drepturile patrimoniale, cât și

penalitățile de întârziere și cum după efectuarea expertizei pârâta a emis la 4

aprilie 2003 două ordine de plată, în apel (fila 10), SC F.S. SA Videle a

solicitat instanței efectuarea unei noi expertize contabile, probă prin

intermediul căreia să se corecteze erorile din prima expertiză și totodată să

se stabilească corect cuantumul sumelor datorate de pârâta reclamantului.

Prin încheierea din 22 martie 2005,

Curtea de Apel București a respins proba solicitată de pârâta-apelantă cu

argumentul că nu este utilă, concludentă și pertinentă cauzei și procedând,

ulterior, la soluționarea apelurilor declarate de reclamant și de pârâtă,

instanța a întocmit propriile calcule referitoare la drepturile patrimoniale și

penalitățile de întârziere datorate de pârâtă, calcule care însă nu se sprijină

pe o argumentare ori analiză de specialitate și, în orice caz, sunt imposibil

de verificat în control judiciar.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor

pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Întrucât, respingând proba cu

expertiză contabilă cu o motivare, de altfel, neconvingătoare, instanța de apel

nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt, precum și raporturile dintre părți,

se impune admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea deciziei și reluarea

judecății la aceeași instanță în scopul administrării acestei probe ce a fost

nejustificat refuzată.

Văzând și dispozițiile art. 20 din

Legea nr. 146/1977.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC

F.S. SA Videle, județul Teleorman împotriva deciziei nr. 139/A din 31 mai 2005

a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, pe care o casează și trimite cauza pentru

rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Obligă pe recurentă la 183.000 lei

taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar (taxă de timbru datorată

în recurs).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 mai 2006.