ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2006

Asupra recursului din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC R.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA București, sucursala Craiova, COMBINATUL D. Craiova și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la restituirea unei pompe multietajată PM 104 J, a unei bucăți multiplicator compresor amoniac sau echivalentul în lei al acestora raportat la 150.000 dolari respectiv 50.000 dolari S.U.A. Reclamanta a solicitat și suma de 700.000.000 lei reprezentând penalități de întârziere precum și cheltuieli de judecată. Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 1350 din 2 decembrie 2004, a respins acțiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu.

Prima instanță a apreciat că acțiunea a fost promovată împotriva unei sucursale, care fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății comerciale, nu poate sta în instanță. În sprijinul acestei concluzii au fost citate prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 161 C. proc. civ. Sentința a fost apelată de reclamanta SC R.T.I. SRL București, care în motivele scrise a invocat aplicarea greșită a art. 161 C. proc. civ., întrucât din acțiune și actele anexe rezultă fără dubiu că a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă S.N.P. P. SA pentru sucursala PETROM Craiova. Urmare analizei acestui motiv, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 56/2005, a admis apelul reclamantei și a fixat termen, conform art. 297 C. proc.

civ., pentru evocarea fondului. Din analiza actelor dosarului, în fond, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 157 din 27 aprilie 2005, a reținut că prin acțiune reclamanta a invocat neexecutarea clauzei stipulată la art. 12 din contractul nr. 2083 din 25 mai 2000 prin care s-a stabilit obligația de restituire a bunurilor la sfârșitul locațiunii. A mai reținut instanța de apel că dreptul de a cere restituirea utilajelor s-a născut la 31 decembrie 2000 și s-a împlinit la 31 decembrie 2003. Cum acțiunea a fost introdusă la 10 noiembrie 2004, s-a apreciat că termenul de 3 ani în care se putea cere restituirea bunurilor a fost depășit. În ce privește capătul de cerere pentru plata penalităților de întârziere, instanța de apel a stabilit că suma de 700.000.000 lei este datorată în temeiul clauzei penale înserată în contractul nr. 2082/2000.

În susținerea acestor considerente instanța de apel a înlăturat apărările potrivit cărora întârzierea se calculează începând cu data de 5 decembrie 2002 când s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor prin decizia nr. 7378/2002, stabilind că penalitățile se datorează în temeiul contractului de vânzare-cumpărare prin care a fost asumată obligația de plată a prețului într-un anumit termen, pe care pârâta nu l-a respectat. Împotriva deciziei nr. 157 din 27 aprilie 2005, a declarat recurs reclamanta SC R.T.I. SRL, în temeiul prevăzut de art. 302 C. proc. civ. Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 (7, 8, 9) C. proc. civ., pe care nu le-a argumentat și dezvoltat separat, astfel cum dispune art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. În esență, recurenta a criticat decizia în partea care privește respingerea primului capăt al acțiunii ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958. În concret, autoarea a contestat momentul nașterii dreptului la acțiune reținut de instanță ca fiind cel al încetării contractului de locațiune motivând că în realitate termenul de 3 ani a început să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 7378 din 4 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra utilajelor în cauză. Recurenta a citat în continuare, în sprijinul aceluiași argument, art. 480 C. civ., pentru a demonstra că la data expirării contractului de închiriere societatea sa era în litigiu cu SC S. SRL Târgu Jiu și că prin hotărârile pronunțate în fond, apel și recurs i-a fost recunoscut dreptul de proprietate, opiniind că numai de la 4 decembrie 2002, societatea sa avea drept de dispoziție asupra utilajelor.

În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9. Aceste prevederi pun în valoare faptul că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată cu respectarea dispozițiilor art. 304 imperative din Titlul V, capitolul I intitulat „Recursul”. Din perspectiva acestor prevederi, art. 302 1 lit. c) c. a stabilit obligația ce revine recurenților de a respecta cerințele formale pentru exercițiul acestei căi de atac; printre acestea înscriindu-se dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

După cum s-a arătat în expunerea de mai sus a criticilor aduse deciziei pronunțată în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., deși acestea au fost indicate pentru a se cere modificarea soluției. Revenind la criticile aduse soluției din apel, Înalta Curte va lua în examinare în considerarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Astfel, se deduce din expunerea făcută de recurentă că, în realitate, s-a criticat aplicarea dispozițiilor privind prescripția extinctivă, mai precis a dreptului de a cere restituirea bunurilor închiriate.

Din acest punct de vedere, instanța de apel a examinat corect cauza juridică a cererii deduse judecății stabilind, în limitele învestirii, că obligația de restituire a bunurilor s-a născut din contractul de închiriere prin care s-a stipulat că bunurile închiriate se restituie la sfârșitul termenului prevăzut în contract, în stare de funcționare conform documentației tehnice. Art. 3 din contract, care a fost invocat în sprijinul cererii de restituire, a stabilit perioada de închiriere, așa încât data de 31 decembrie 2000 stipulată pentru încetarea locațiunii nu poate fi nesocotită, acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune în restituire promovată de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, art. 7 din Decretul nr. 167/1958 i s-a dat o corectă interpretare și aplicare, atunci când s-a reținut că, în raport de data de 31 decembrie 200 și de cea a introducerii acțiunii, 10 noiembrie 2004, termenul de 3 ani în care recurenta-reclamantă își putea valorifica dreptul, era depășit. Distinct de cele arătate în precedentele considerente, critica privind întreruperea cursului prescripției până la pronunțarea deciziei nr. 7378 din 4 decembrie 2002 de către Curtea Supremă de Justiție într-un litigiu care s-a purtat în legătură cu dreptul său de proprietate asupra acelorași bunuri nu poate fi primită întrucât acțiunea din acest dosar a avut ca obiect contractul de închiriere și nu valorificarea dreptului de proprietate al recurentei.

Din același punct de vedere nu se poate reține nici alt moment al nașterii dreptului la acțiunea în restituirea bunurilor care au făcut obiectul locațiunii. Prin urmare, soluția a avut în vedere obiectul cererii deduse judecății așa cum dispune art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În consecință, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa încât această critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. va fi respinsă. Celelalte motive (art. 304 pct. 7 și 304 pct. 8 C. proc. civ.) la care a făcut trimitere recurenta nu pot fi reținute întrucât nu s-a demonstrat că hotărârea conține motive contradictorii sau străine pricinii și nici că actul dedus judecății a fost interpretat greșit schimbându-se natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL București prin lichidator Tănăsescu Mihaela împotriva deciziei nr. 157 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2006.