ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4745/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4745/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 februarie 2003, la Tribunalul Vrancea, reclamantele L.O. și B.L.C. au chemat în judecată Primăria comunei Cârligele, județul Vrancea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și A.P.A.P.S. solicitând ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâtele să fie obligate să despăgubească reclamantele cu o sumă corespunzătoare contravalorii unui imobil situat în comuna Cârligele, compus dintr-un teren de 8 ari și o moară țărănească. În cuprinsul acțiunii s-a arătat că imobilul a fost proprietatea autorului reclamantelor, de la care a fost preluat în mod abuziv în anul 1968. Reclamantele au mai arătat în acțiune că Primăria comunei Cârligele și A.P.A.P.S.
nu au răspuns notificărilor ce le-au fost comunicate, conform Legii nr. 10/2001. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 256 din 13 iunie 2005 a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale lui L.G., au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital în valoare totală de 525.105.000 lei (413.505.000 lei pentru construcția moară și 111.600.000.lei pentru 800 mp teren aferent). Prin aceeași sentință, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea împotriva pârâtelor Primăria comunei Cârligele și A.V.A.S.
(fostă A.P.A.P.S.), precum și împotriva Prefecturii județului Vrancea. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 801/A din 19 octombrie 2005, a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Vrancea și a schimbat în parte sentința civilă nr. 256/2005 a Tribunalului Vrancea în sensul că a respins acțiunea împotriva Statului Român pentru lipsă de calitate procesuală pasivă. Prin aceeași decizie, curtea de apel a constatat că reclamantele urmează să primească măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul în cauză de la A.V.A.S. și a menținut dispozițiile sentinței în ceea ce privește pe pârâtele Prefectura Vrancea și Primăria Cârligele.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a motivat, în esență, că, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv de la autorii reclamantelor, măsurile reparatorii prin echivalent vor fi acordate potrivit procedurii reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs A.V.A.S. susținând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, pe de o parte, nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă reglementată prin Legea nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, competența soluționării cererii reclamantelor revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul declarat nu este întemeiat. Prin Legea nr.10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. Considerându-se îndreptățite la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001, reclamantele au notificat Primăria comunei Cârligele și A.P.A.P.S. la 3 octombrie 2001 și la 7 februarie 2002. Unitățile notificate nu au răspuns notificărilor așa încât la data de 20 februarie 2003 reclamantele s-au adresat instanței de judecată. Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, așa cum era în vigoare la data sesizării instanței, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut pentru înregistrarea notificării, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
Ținând seamă de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi acceptată susținerea recurentei că reclamantele nu ar fi parcurs procedura administrativă prealabilă și nici că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești trecând la soluționarea pricinii. Prin recurs s-a mai susținut că, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competență decât să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea cuvenitelor despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Nici această susținere nu poate conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate deoarece instanța de apel a hotărât că reclamantele sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit procedurii reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și că propunerea urmează să fie înaintată, împreună cu întreaga documentație, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Așadar, instanța de apel a procedat așa cum s-a susținut prin recursul declarat. Nefiind, întemeiat, recursul declarat urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 801/A din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.