ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1200 din

27 octombrie 2005

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis în parte

contestația formulată de reclamanții P.P. și

D.S.E. împotriva pârâtei A.V.A.S., a anulat deciziile nr. 124 și 125 emise de

pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită decizie prin care să propună măsuri

reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților, pentru imobilul care a

aparținut fostei Fabrici de ulei P., alcătuit din clădiri și teren, din Roșiori

de Vede, jud. Teleorman; totodată, a respins cererea de restituire în natură a

imobilului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Fosta „Fabrică și Rafinărie de

uleiuri vegetale întreprinderile P." a aparținut fraților V.P., I.P. și

M.P. și a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948, forma

de organizare a acesteia fiind aceea de întreprindere individuală.

Cum în cadrul

întreprinderii aveau calitatea de asociați membrii aceleiași familii tribunalul

a reținut aplicabilitatea în drept a dispozițiilor art. 18 lit. a) teza a II-a

din Legea nr. 10/2001.

Deși s-a cerut

restituirea în natură a imobilului, tribunalul a considerat că această măsură

reparatorie nu este posibilă, deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat cu titlu valabil și

actualmente evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate,

respectiv SC R. SA.

Referitor la

utilajele pentru care reclamanții au depus notificare, tribunalul a reținut că

acestea nu se pot restitui deoarece acestea au fost înlocuite; în drept

tribunalul a invocat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

Prin decizia

civilă nr. 177 din 28 aprilie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței.

Pentru a

decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Imobilele

identificate prin raportul de expertiză sunt cele care au alcătuit Fabrica de

uleiuri P.

Din probele

administrate în cauză reiese că forma de organizare a acestei fabrici era aceea

de întreprindere individuală, și nu aceea de societate, deoarece nu au existat

acționari și capital social vărsat de acționari, motiv pentru care în mod

corect s-a reținut aplicabilitatea art. 29 din Legea nr. 10/2001 modificată

prin Legea nr. 247/2005 și aplicabilitatea art. 31 din aceeași lege.

Curtea a

înlăturat și critica potrivit căreia pentru imobilele în litigiu s-ar fi

formulat și alte notificări care ar fi fost soluționate, cu motivarea că la

dosar s-au depus decizii care

privesc alte imobile situate la alte adrese.

De asemenea,

s-a făcut dovada că SC R. SA este continuatoarea Fabricii de ulei P. și are în

proprietate imobilele solicitate de reclamanți.

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S. invocând, în drept, dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurenta susține că:

instanțe au apreciat greșit probele administrate care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Astfel, pentru

acordarea de măsuri reparatorii conform art. 29 din Legea nr. 10/2001,

reclamanții trebuiau să prezinte acte doveditoare cu privire la dreptul de

proprietate asupra imobilului revendicat, a situației juridice a cestuia și a

calității de moștenitori, or reclamanții nu au depus la dosar astfel de

înscrisuri.

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reiese să A.V.A.S. are numai competența

de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, și nu pe cea de a dispune

restituirea imobilelor revendicate.

Recurenta

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului,

schimbarea în tot a sentinței și respingerea contestației, cu menținerea ca

temeinică și legală a dispoziției, prin care recurenta a respins notificările

formulate de reclamanți.

Recurenta a

depus la dosar copiile deciziilor nr. 345 și 346 din 24 octombrie 2006, prin

care a propus măsuri reparatorii pentru imobilele ce fac obiectul litigiului și

a înaintat dosarele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intimații nu

au depus la dosar întâmpinare.

Analizând

recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1 Prima critică

formulată de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și nici în vreun alt punct al art. 304 C. proc. civ., deoarece

vizează exclusiv aprecierea probelor, care nu cade sub cenzura instanței de

recurs, fată de actuala configurație a textului de lege menționat.

n ceea ce privește

pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001,

critica formulată nu are legătură cu soluția adoptată de tribunal și menținută

de curtea de apel.

Într-adevăr,

potrivit textului de lege menționat, A.V.A.S. nu ar avea competența să dispună

restituirea în natură a unui imobil deținut de o societate comercială integral

privatizată, ci doar pe aceea de a propune măsuri reparatorii prin echivalent.

Numai că, în

speță, pârâta nu a fost obligată să restituie în natură imobilele care alcătuiesc

fabrica, această cerere fiind respinsă de instanțe, ci să emită o dispoziție în

conformitate cu dispozițiile art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001,

obligație căreia pârâta, de altfel, i s-a și conformat.

Prin urmare, nu

este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

astfel încât, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia

și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 177

din 5 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 februarie 2007.