ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1200 din 27 octombrie 2005 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamanții P.P. și D.S.E. împotriva pârâtei A.V.A.S., a anulat deciziile nr. 124 și 125 emise de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților, pentru imobilul care a aparținut fostei Fabrici de ulei P., alcătuit din clădiri și teren, din Roșiori de Vede, jud. Teleorman; totodată, a respins cererea de restituire în natură a imobilului. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: Fosta „Fabrică și Rafinărie de uleiuri vegetale întreprinderile P." a aparținut fraților V.P., I.P.

și M.P. și a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948, forma de organizare a acesteia fiind aceea de întreprindere individuală. Cum în cadrul întreprinderii aveau calitatea de asociați membrii aceleiași familii tribunalul a reținut aplicabilitatea în drept a dispozițiilor art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Deși s-a cerut restituirea în natură a imobilului, tribunalul a considerat că această măsură reparatorie nu este posibilă, deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat cu titlu valabil și actualmente evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, respectiv SC R. SA.

Referitor la utilajele pentru care reclamanții au depus notificare, tribunalul a reținut că acestea nu se pot restitui deoarece acestea au fost înlocuite; în drept tribunalul a invocat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 Prin decizia civilă nr. 177 din 28 aprilie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Imobilele identificate prin raportul de expertiză sunt cele care au alcătuit Fabrica de uleiuri P. Din probele administrate în cauză reiese că forma de organizare a acestei fabrici era aceea de întreprindere individuală, și nu aceea de societate, deoarece nu au existat acționari și capital social vărsat de acționari, motiv pentru care în mod corect s-a reținut aplicabilitatea art. 29 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 și aplicabilitatea art. 31 din aceeași lege.

Curtea a înlăturat și critica potrivit căreia pentru imobilele în litigiu s-ar fi formulat și alte notificări care ar fi fost soluționate, cu motivarea că la dosar s-au depus decizii care privesc alte imobile situate la alte adrese. De asemenea, s-a făcut dovada că SC R. SA este continuatoarea Fabricii de ulei P. și are în proprietate imobilele solicitate de reclamanți. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S. invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține că: 1. Ambele instanțe au apreciat greșit probele administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, pentru acordarea de măsuri reparatorii conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanții trebuiau să prezinte acte doveditoare cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, a situației juridice a cestuia și a calității de moștenitori, or reclamanții nu au depus la dosar astfel de înscrisuri. 2. Din analiza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reiese să A.V.A.S. are numai competența de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, și nu pe cea de a dispune restituirea imobilelor revendicate. Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea contestației, cu menținerea ca temeinică și legală a dispoziției, prin care recurenta a respins notificările formulate de reclamanți.

Recurenta a depus la dosar copiile deciziilor nr. 345 și 346 din 24 octombrie 2006, prin care a propus măsuri reparatorii pentru imobilele ce fac obiectul litigiului și a înaintat dosarele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Intimații nu au depus la dosar întâmpinare. Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele: 1 Prima critică formulată de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici în vreun alt punct al art. 304 C. proc. civ., deoarece vizează exclusiv aprecierea probelor, care nu cade sub cenzura instanței de recurs, fată de actuala configurație a textului de lege menționat. 2. Î n ceea ce privește pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, critica formulată nu are legătură cu soluția adoptată de tribunal și menținută de curtea de apel.

Într-adevăr, potrivit textului de lege menționat, A.V.A.S. nu ar avea competența să dispună restituirea în natură a unui imobil deținut de o societate comercială integral privatizată, ci doar pe aceea de a propune măsuri reparatorii prin echivalent. Numai că, în speță, pârâta nu a fost obligată să restituie în natură imobilele care alcătuiesc fabrica, această cerere fiind respinsă de instanțe, ci să emită o dispoziție în conformitate cu dispozițiile art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001, obligație căreia pârâta, de altfel, i s-a și conformat. Prin urmare, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 177 din 5 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2007.