ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2008

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8500 pronunțată la 26 septembrie 2006 Judecătoria Bacău a declinat în favoarea Curții de Apel Bacău competența soluționării contestației la executare formulată de contestatoarea S.I.F.M. SA în contradictoriu cu intimata A.V.A.B. Bacău. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu acțiunile bancare preluate de A.V.A.S., sunt de competența curților de apel. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.I.F.M., solicitând casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei la Judecătoria Bacău pentru soluționarea în fond a contestației.

Prin încheierea din 13 februarie 2007, secția comercială a Tribunalului Bacău a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la secția civilă cu motivarea că prezenta cauză este de natură civilă. Prin decizia civilă nr. 722/12 din 9 iulie 2007, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale, invocată de recurenta contestatoare, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Curții de Apel Bacău pentru pronunțarea unui regulator de competență. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 49 pronunțată în ședința din camera de consiliu din 12 septembrie 2007, a respins sesizarea privind soluționarea conflictului de competență și a trimis dosarul la Tribunalul Bacău.

Prin considerentele sentinței s-a reținut că procedura regulatorului de competență funcționează numai atunci când conflictul, pozitiv sau negativ, s-a ivit între instanțe de judecată de grad diferit, ca și în cazul conflictelor ivite între secții sau complete de judecată ale aceleiași instanțe, concluzie ce se desprinde și din interpretarea art. 20 C. proc. civ. coroborat cu art. 22 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.I.F.M. criticând ca nelegală soluția respingerii sesizării privind soluționarea conflictului negativ de competență, susținând că pentru a determina sfera noțiunii de „instanță” din textul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., trebuie avute în vedere dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, precum și cele ale art. 35, art. 36 și art. 37 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care se referă la înființarea de instanțe specializate în anumite materii.

S-a susținut că secția comercială a tribunalului și secția civilă din cadrul aceluiași tribunal, pot fi considerate ca „instanțe” specializate în materiile respective, și, din moment ce și-au declinat reciproc competența este incidentă procedura regulatorului de competență, iar sesizarea trebuia admisă, urmând a fi stabilită secția competentă să judece recursul declarat de S.I.F.M., care, în mod legal, este secția comercială a tribunalului, dat fiind faptul că litigiul are o natură comercială ce rezidă din însăși natura titlului executoriu. Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la critica invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu. În stabilirea sensului noțiunii de instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a avea în vedere dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, precum și pe cele ale art. 35-37 din Legea nr. 304/2004, care se referă la instanțe specializate în anumite materii. Pornind de la competența de atribuțiuni al cărei criteriu obiectiv de determinare este natura litigiului și în lipsa unor dispoziții legale în acest sens, secțiile și completele specializate ale curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor nu pot fi considerate instanțe, ci este vorba de o împărțire administrativă, care diferă uneori chiar între instanțe de același nivel.

Pentru aceste considerente, se va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.I.F.M. SA împotriva sentinței nr. 49 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.