ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2008

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8500

pronunțată la 26 septembrie 2006 Judecătoria Bacău a declinat în favoarea

Curții de Apel Bacău competența soluționării contestației la executare

formulată de contestatoarea S.I.F.M. SA în contradictoriu cu intimata A.V.A.B.

Bacău.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată,

cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu

acțiunile bancare preluate de A.V.A.S., sunt de competența curților de apel.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs S.I.F.M., solicitând casarea hotărârii primei instanțe și

trimiterea cauzei la Judecătoria Bacău pentru soluționarea în fond a

contestației.

Prin încheierea din 13 februarie

2007, secția comercială a Tribunalului Bacău a scos cauza de pe rol și a trimis

dosarul la secția civilă cu motivarea că prezenta cauză este de natură civilă.

Prin decizia civilă nr. 722/12 din 9

iulie 2007, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis excepția necompetenței

sale, invocată de recurenta contestatoare, a constatat ivit conflictul negativ

de competență și a trimis cauza Curții de Apel Bacău pentru pronunțarea unui

regulator de competență.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința

civilă nr. 49 pronunțată în ședința din camera de consiliu din 12 septembrie

2007, a respins sesizarea privind soluționarea conflictului de competență și a

trimis dosarul la Tribunalul Bacău.

Prin considerentele sentinței s-a

reținut că procedura regulatorului de competență funcționează numai atunci când

conflictul, pozitiv sau negativ, s-a ivit între instanțe de judecată de grad

diferit, ca și în cazul conflictelor ivite între secții sau complete de

judecată ale aceleiași instanțe, concluzie ce se desprinde și din interpretarea

art. 20 C. proc. civ. coroborat cu art. 22 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs S.I.F.M. criticând ca nelegală soluția respingerii sesizării

privind soluționarea conflictului negativ de competență, susținând că pentru a

determina sfera noțiunii de „instanță” din textul art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

trebuie avute în vedere dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, precum

și cele ale art. 35, art. 36 și art. 37 din Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judiciară, care se referă la înființarea de instanțe specializate

în anumite materii.

S-a susținut că secția comercială a

tribunalului și secția civilă din cadrul aceluiași tribunal, pot fi considerate

ca „instanțe” specializate în materiile respective, și, din moment ce și-au

declinat reciproc competența este incidentă procedura regulatorului de

competență, iar sesizarea trebuia admisă, urmând a fi stabilită secția

competentă să judece recursul declarat de S.I.F.M., care, în mod legal, este

secția comercială a tribunalului, dat fiind faptul că litigiul are o natură

comercială ce rezidă din însăși natura titlului executoriu.

Analizând actele și lucrările

dosarului, raportat la critica invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție va

constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin

hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu.

În stabilirea sensului noțiunii de

instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a avea în vedere

dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, precum și pe cele ale art.

35-37 din Legea nr. 304/2004, care se referă la instanțe specializate în

anumite materii.

Pornind de la competența de

atribuțiuni al cărei criteriu obiectiv de determinare este natura litigiului și

în lipsa unor dispoziții legale în acest sens, secțiile și completele

specializate ale curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor nu pot fi

considerate instanțe, ci este vorba de o împărțire administrativă, care diferă

uneori chiar între instanțe de același nivel.

Pentru aceste considerente, se va

constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.I.F.M. SA împotriva sentinței nr. 49 din 12 septembrie

2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie

2008.