ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 968/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 968/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

În baza actelor și

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 493

din 13 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.

2754/P/2005, s-a dispus respingerea cererii inculpatului, parte vătămată R.G.,

privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 raportat la

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art.

74 C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul, parte

vătămată R.G., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 2 ani și s-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen., și

art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar în conformitate cu dispozițiile art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestului

preventiv de la 13 aprilie 2006 la 13 iunie 2006, menținându-se măsura

obligării acestuia de a nu părăsi țara, în temeiul art. 350 C. proc. pen., art.

145

1

C. proc. pen.

S-a admis în parte acțiunea

civilă promovată în procesul penal de partea civilă B.V.C. și a fost obligat

inculpatul parte vătămată R.G. la plata către acesta, a sumei de 14 milioane

ROL despăgubiri materiale și la plata sumei de 105 milioane ROL daune morale.

A fost obligat inculpatul

parte vătămată către C.A.S. Dolj la plata sumei de 1288,70 RON despăgubiri

materiale, sumă ce urmează a fi reactualizată în funcție de indicele de

devalorizare a leului de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la

achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost

achitat inculpatul B.V.C., pentru două infracțiuni prevăzute de art. 205 C.

pen. și două infracțiuni prevăzute de art. 206 C. pen. (părți vătămate R.G. și G.R.),

iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru două infracțiuni

prevăzute de art. 193 C. pen.

În baza art. 180 alin. (1)

C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V.C., la pedeapsa de câte 300 RON amendă

penală, pentru cele două infracțiuni săvârșite împotriva părților vătămate R.G.

și G.R., iar conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. c) C. pen., au fost

contopite aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de 300 RON amendă

penală, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen.

Au fost respinse acțiunile

civile promovate în procesul penal de părțile civile R.G. și G.R. și s-a admis

în parte cererea părții vătămate inculpat B.V.C. privind cheltuielile

judiciare, obligându-l pe inculpatul parte vătămată R.G. către acesta din urmă

la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului.

În baza art. 191 pct. 1 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul R.G. la plata sumei de 700 RON cheltuieli

judiciare statului, din care 100 RON onorariu avocat la instanță și 372,8 RON

contravaloarea actelor medico-legale în faza urmăririi penale, iar inculpatul

B.V.C. la plata a 50 RON reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea

statului.

Pentru a pronunța această

condamnare, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 24 decembrie

2003, partea vătămată inculpat B.V.C., însoțit de mai mulți prieteni au

consumat băuturi alcoolice în barul G.F. proprietatea inculpatului, parte

vătămată R.G.

Plecând de la un incident

minor avut cu o altă persoană din bar, partea vătămată, inculpat B.V.C.,

însoțit de 3 persoane l-a chemat pe inculpatul, parte vătămată R.G. afară și

și-au adresat insulte și jigniri însoțite de cuvinte triviale.

Conflictul verbal a

degenerat apoi într-o dispută fizică, cei doi îmbrâncindu-se reciproc, iar apoi

a luat amploare prin participarea lui G.R., soția inculpatului R.G. Acesta,

iritat de conduita părții vătămate, inculpat B.V.C. și a celor 3 prieteni care

îl însoțeau, respectiv, C.C., C.R. și E.C., a intrat în bar de unde a luat un

cuțit și un spray cu conținut lacrimogen.

El a aplicat o lovitură cu

cuțitul în zona abdominală lui B.V.C. și a pulverizat conținutul spray-ului

către însoțitorii acestuia.

Părții vătămate, inculpat

B.V.C. i-a fost provocată o plagă penetrantă subombilicală cu leziune de

mezocolon și colon transvers pentru care au necesitat 35 – 40 zile îngrijiri

medicale.

Raportul medico–legal depus

la dosarul cauzei concluzionează că leziunea produsă de inculpat i-a pus în

primejdie viața victimei.

Situația de fapt prezentată

mai sus și rezolvările juridice adoptate, s-au întemeiat pe probatoriile

administrate atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței, pe

parcursul cercetării judecătorești, respectiv plângerile și declarațiile

părților vătămate R.G. și G.R., declarațiile martorilor audiați în faza

urmăririi penale, depozițiile date de martorii E.C.D. și C.C. în fața

instanței, coroborate cu raportul de constatare medico – legală emis de I.M.L.

Craiova nr. 41/A1/2005 și partea I cu interogatoriile inculpatului R.G.

La stabilirea și

individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului R.G. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen., reținută în sarcina acestuia, instanța de fond a avut în vedere

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., precum și

dispozițiile prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen., orientându-se astfel la

o pedeapsă cu închisoare sub limita cuantumului minim special prevăzut de lege,

în condițiile reținerii și aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,

precum și dispozițiile art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen.

Ca modalitate de executare a

acestei pedepse, instanța de fond a dispus aplicarea art. 71 C. pen., art. 64

lit. a) și b) C. pen., iar față de împrejurarea că nu s-au schimbat temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii obligatorii, în sensul ca inculpatul să nu

părăsească țara, s-a dispus menținerea acestei măsuri preventive conform

dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., și art. 145

1

C. proc. pen.,

deducându-i-se inculpatului și perioada arestului preventiv din perioada 13

aprilie – 13 iunie 2006 din pedeapsa aplicată în cauză, în temeiul art. 88 C.

pen.

Din probatoriile

administrate în cauză, instanța de fond a constatat și faptul că partea

vătămată inculpat B.V.C. a îmbrâncit pe părțile vătămate R.G. și G.R., fiind

dovedită astfel vinovăția acestuia în ceea ce privește cele două infracțiuni

prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., reclamate în plângerea prealabilă a

părților vătămate și dispunându-se în consecință condamnarea părții vătămate

inculpat B.V.C. la o pedeapsă rezultantă pecuniară, în cuantum corespunzător

textului de lege incriminator, avându-se în vedere la aplicarea pedepsei

modalitatea și împrejurările săvârșirii celor două fapte, urmările produse,

atitudinea procesuală a acestui inculpat, dar și scopul preventiv, educativ prevăzut

de legiuitor în art. 52 C. pen.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei, pe baza probatoriilor administrate în dovedirea acțiunilor

civile, instanța de fond a constatat următoarele:

Partea vătămată constituită

parte civilă B.V.C. a suferit un prejudiciu material ca urmare a faptei ilicite

comise de inculpatul R.G., în cuantum de 2.000 RON, reprezentând cheltuielile

efectuate pe perioada spitalizării, cheltuielile pe perioada celor 6 – 7 luni

de alimentație specială, medicamente, contravaloarea transportului domiciliu,

spital și retur, în condițiile în care s-a reținut și în sarcina părții

vătămate B.V.C. o culpă concurentă în proporție de 30 %, așa încât s-au redus

despăgubirile materiale proporțional cu culpa inculpatului, făcându-se

aplicația în speță a dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., art. 998 și 999 C.

civ.

Cererea părții civile

B.V.C., privind daunele morale, s-a apreciat de asemenea a fi întemeiată și

conform art. 14 C. proc. pen., art. 998 și 999 C. civ., s-a dispus admiterea

acestei cereri, în parte și obligarea inculpatului la plata sumei de 10.500 RON

daune morale, apreciind că în acest fel, se va acoperi integral prejudiciul

suferit.

Urmare a faptei inculpatului

R.G., s-a constatat că partea vătămată B.V.C. a fost internată în Spitalul de

Urgență Militar Craiova și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și, față

de culpa concurentă de 30 % a părții vătămate, în temeiul art. 14 C. proc. pen.

și 998 999 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă C.A.S. Dolj

la plata despăgubirilor civile, suma urmând a fi reactualizată în funcție de

coeficientul de devalorizare a leului de la data rămânerii definitive a

hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

De asemenea, s-a constatat

că probele administrate în dovedirea pretențiilor civile formulate de părțile

civile G.R. și R.G., nu au dovedit existența și întinderea certă a unui

prejudiciu material sau moral suferit de părțile civile, așa încât, nefiind

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, s-au respins în totalitate

acțiunile civile promovate în procesul penal de părțile civile.

Împotriva acestei sentințe

penale, au declarat apel, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj,

inculpatul R.G., cât și partea vătămată B.V.C.

Ministerul Public a criticat

sentința pentru greșita aplicare a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., art.

74 și art. 76 C. pen., precum și pentru greșita menținere a măsurii obligării

inculpatului de a nu părăsi țara.

Inculpatul a criticat

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând într-o primă teză, că

nu el este autorul faptei și solicitând achitarea sa iar într-o teză

subsidiară, că s-a aflat în legitimă apărare precum și că, pedeapsa aplicată a

fost greșit individualizată.

Partea civilă a criticat

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit a

fost condamnată pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.,

deoarece nu a lovit pe inculpat, că în mod greșit, în favoarea acestuia, s-a

reținut în consecință, scuza provocării dar și circumstanțe atenuante, precum

și că latura civilă a fost greșit soluționată deoarece, daunele morale sunt

prea mici în raport de suferința încercată de parte.

Prin decizia penală nr. 168

din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală, a fost admis

apelul declarat de Ministerul Public (Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj) și

de partea civilă inculpat B.V.C., împotriva sentinței penale nr. 493 din 13

octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2754/P/2005.

A desființat sentința în

parte, pe latură penală.

În rejudecare a înlăturat

dispozițiile art. 74 C. pen., aplicate inculpatului R.G.

A majorat pedeapsa aplicată

inculpatului R.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la 3 (trei) ani și 6 (șase)

luni.

În baza art. 71 C. pen.;

A aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A aplicat față de partea

civilă inculpat B.V.C., pentru fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art.

205 și 206 C. pen., dispozițiile art. 13 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A obligat apelantul inculpat

R.G. la 155 lei cheltuieli judiciare către stat.

A menținut față de

inculpatul R.G. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

A respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul R.G. împotriva sentinței penale nr. 493 din 13

octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2754/P/2005.

Împotriva acestei decizii au

formulat recursuri, pe care le-au înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, inculpatul R.G. și partea vătămată, inculpat B.V.C.

Cu privire la recursul

declarat de inculpatul R.G.

Recurentul inculpat și-a

întemeiat motivele de recurs pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., susținând că motivarea soluției este neconvingătoare,

astfel că împiedică instanța de recurs să verifice legalitatea și temeinicia

soluției și cu atât mai mult vinovăția inculpatului în condițiile în care

aceasta nu răspunde criticilor formulate în motivele de apel, limitându-se la

mențiuni de ordin general și la o prezentare generică a săvârșirii faptelor de

către inculpat.

Curtea nu a analizat

motivele de apel formulate de inculpat referitoare la inexistența tentativei de

omor și la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 C. pen., dar nici ipoteza achitării pentru

existența legitimei apărări în condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) C.

pen., referitoare la depășirea limitelor unei apărări proporționale cu

gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Condițiile concrete în care s-a petrecut fapta dovedesc cu certitudine că

inculpatul s-a aflat în această situație, că într-adevăr a depășit în mod justificat

legitima apărare datorită unei tulburări puternice și că în acest context se

impunea achitarea sa.

S-a solicitat casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

Craiova, soluție care s-ar impune și pentru că această instanță nu s-a

pronunțat cu privire la administrarea unor probe de natură să garanteze

drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului, respectiv

necesitatea efectuării unei expertize medico, legale psihiatrice, obligatorie

în dosar în raport de actele medicale depuse.

S-a mai susținut că în mod

greșit instanța de apel a dispus înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute

în favoarea inculpatului, cu o motivare la fel de abstractă și fără probe

concrete, încălcându-se în acest fel dispozițiile art. 74 lit. a), b) și c) C.

pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Motivarea deciziei

pronunțate în apel este suficientă și în măsură să asigure posibilitatea verificării

ei sub aspectul legalității și temeiniciei de către instanța de recurs.

Condițiile în care s-a

petrecut altercația între părți, succesiunea fazelor acesteia, reacțiile

persoanelor implicate sunt reținute și exemplificate pe baza declarației

martorului G.F., considerat ca un martor obiectiv, aflat întâmplător la fața

locului și care nu făcea parte din niciuna din taberele angajate în incident.

Instanța de apel, după ce

reproduce pasaje din declarația acestui martor, le coroborează cu susținerile

victimei și ale persoanelor care o însoțeau, după care trage concluzii asupra

vinovăției inculpatului, analizând vinovăția acestuia prin prisma atacului

desfășurat, a armei albe folosite și a zonelor vitale asupra cărora a acționat.

În acest fel, instanța de apel

a răspuns și asupra chestiunilor legate de încadrarea juridică a faptei, așa

cum a făcut, de altfel, și în privința legitimei apărări, cauză de înlăturare a

caracterului penal al faptei pe care a analizat-o distinct, prin prisma

elementelor sale constitutive, ajungând la concluzia justă că în cauză nu sunt

aplicabile aceste prevederi.

Tot astfel, instanța de apel

a motivat temeinicia reținerii dispozițiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.,

în favoarea inculpatului, respingând criticile formulate în acest sens de către

Ministerul Public și partea civilă, prin apelurile lor.

Pe tot parcursul procesului

penal, recurentul inculpat R.G. nu a invocat niciodată existența unor probleme

referitoare la starea sa psihică; dimpotrivă, el a solicitat efectuarea unei

expertize medico, legale care să constate afecțiunile fizice de care suferă și

care l-ar fi pus în imposibilitate de executare a pedepsei prin privare de

libertate.

Potrivit dispozițiilor art.

117 C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în

cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de

urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a

învinuitului sau inculpatului.

Faptul că din cuprinsul

certificatului medical nr. 212/18/1992 eliberat de Comisia de expertiză medico,

militară de pe lângă Spitalul Militar Craiova, cât și din certificatele

medicale nr. 28/B/2005 și 2505/1992 ale Comisiei centrale de expertiză medico

militară rezultă că inculpatul a suferit un accident de circulație în anul

1977, soldat cu un traumatism cranio – cerebral acut închis cu comoție

cerebrală și că după externare a prezentat stări de amețeală și cefalee nu este

de natură să justifice dispunerea unei expertize psihiatrice.

Accidentul de circulație a

avut loc în urmă cu 30 de ani, iar actele medicale depuse au o vechime de 15

ani și vorbesc despre manifestări fizice benigne (amețeli și cefalee).

Întrucât nimic din conduita

inculpatului nu sugera alterarea stării sale psihice, instanța în mod întemeiat

nu a avut îndoieli asupra acesteia și nu a avut motive pentru dispunerea

expertizării psihiatrice a inculpatului.

Așa fiind, Înalta Curte

constată neîntemeiată critica formulată în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., și urmează să o respingă ca atare.

Cu privire la încadrarea

juridică dată faptei, Înalta Curte constată că din împrejurările comiterii

faptei, din interpretarea și coroborarea elementelor obiective de exprimare a

intenției inculpatului (arma folosită, zona vitală asupra căreia s-a acționat,

intensitatea loviturii aplicate), din concluziile raportului de constatare

medico – legală rezultă că în mod just instanțele au reținut în sarcina

inculpatului R.G. săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Din materialul probator

administrat în cauză a rezultat că la momentul comiterii agresiunii, împotriva

inculpatului ori a altei persoane nu se desfășura nicio acțiune materială cu

caracter de atac direct, imediat și injust care să justifice reacția violentă a

acestuia ca pe un gest de înlăturare a pericolului în care s-ar fi aflat.

În consecință, Înalta Curte

constată că în mod întemeiat în cauză nu s-a reținut legitima apărare și nu a

fost înlăturat caracterul penal al faptei prin aplicarea acestei instituții

juridice.

Cât privește modul de

individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că instanța de apel a

înlăturat în mod just circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.,

reținute în favoarea inculpatului de către instanța de fond.

Niciuna din cerințele art.

74 C. pen., nu sunt realizate în cauză pentru a justifica reducerea pedepsei

aplicate inculpatului, iar datele referitoare la vârsta și starea sănătății

inculpatului au fost valorificate corespunzător în procesul de individualizare

a pedepsei, respectiv în cuantumul stabilit.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., și art. 88 C. pen., timpul arestării preventive se va

deduce de la 13 aprilie 2006 la 13 iunie 2006.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Cu privire la recursul

declarat de inculpatul, parte vătămată B.V.C.

Recurentul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea sa, în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., sub aspectul săvârșirii celor două infracțiuni de loviri sau alte

violențe prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., considerând că în cauză nu

există dovezi ale comiterii acestora.

Cu privire la pedeapsa

aplicată inculpatului R.G., recurentul a învederat că aceasta este netemeinică.

Recurentul a criticat, ca nejustificată,

reținerea în favoarea inculpatului R.G. a dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., susținând că probatoriul administrat nu demonstrează existența vreunei

provocări din partea victimei. El a mai arătat că, chiar și în condițiile în

care s-ar aprecia, ca neîntemeiată, aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., pedeapsa stabilită nu are un cuantum corespunzător gravității sale.

Recurentul a solicitat și

obligarea inculpatului R.G. la plata integrală a despăgubirilor civile, astfel

cum au fost solicitate, în cuantum de 300.000 lei, arătând că prejudiciul moral

suferit este de amploare și proporțional cu suma solicitată.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Din analiza materialului

probator administrat în cauză rezultă că instanțele au stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului B.V.C. cu privire la faptele

reținute în sarcina sa.

Inculpatul parte vătămată

B.V.C., aflat sub influența băuturilor alcoolice și fiind însoțit de prietenii

săi, a provocat incidentul cu inculpatul R.G., pe care l-a insultat; părțile

s-au îmbrâncit reciproc, în altercație implicându-se și partea vătămată R.G.

Lovirea soților R.G. și G.R.

de către inculpatul B.V.C. este dovedită cu declarațiile martorilor audiați (P.I.,

N.V., G.C.D., C.R.M., C.D.) și declarațiile părților vătămate coroborate cu

recunoașterea parțială a faptelor de către inculpat în sensul că s-a îmbrâncit

cu acestea. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care inculpatul R.G. a

reacționat la adresa părții vătămate B.V.C., tăindu-l cu cuțitul, și în

existența acestor acte de lovire fizică și a insultelor proferate totdeodată se

justifică și reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea

inculpatului. Acesta, aflat sub influența provocării fizice și verbale a părții

vătămate și tulburat fiind de atitudinea lui B.V.C. față de el și soția sa, a

înjunghiat-o, punându-i viața în primejdie.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că în mod corect inculpatul parte vătămată B.V.C. a fost condamnat

pentru săvârșirea a două infracțiuni de loviri sau alte violențe prevăzute de

art. 180 alin. (1) C. pen., și, întrucât în cauză nu există temeiuri de

achitare, critica formulată prin motivele de recurs va fi înlăturată ca

nefondată.

Tot astfel, Înalta Curte

constată că în favoarea inculpatului R.G. s-a reținut în mod întemeiat scuza

provocării; prin aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., pedeapsa

aplicată acestuia a fost redusă sub minimul special prevăzut de lege, cuantumul

stabilit de instanța de apel, de 3 ani și 6 luni închisoare, fiind necesar și

suficient atingerii scopului său preventiv, educativ.

Înalta Curte constată că în

cauză nu se impune majorarea acestei pedepse, având în vedere împrejurările

comiterii faptei și datele privind persoana inculpatului.

Cât privește modul de

soluționare a laturii civile, Înalta Curte constată că instanța de fond a

administrat un probatoriu complet și concludent, sumele stabilite drept

despăgubiri cu titlu de daune morale fiind suficiente și juste în raport de

prejudiciul fizic și psihic îndurat de victimă, dar și de culpa acesteia în

producerea evenimentului, neimpunându-se majorarea cuantumului acestor

despăgubiri. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului parte vătămată B.V.C. va fi

respins, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpatul R.G. și de inculpatul parte vătămată B.V.C.

împotriva deciziei penale nr. 168 din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel

Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului R.G., timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2006 la 13

iunie 2006.

Obligă recurentul inculpat

și recurentul inculpat parte vătămată la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 martie 2008.