ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1390/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantele-recurente SC C.

SA Slobozia și SC S. SA Slobozia au declarat recurs împotriva încheierii de

ședință din 19 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 4673/2005, prin care

s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., solicitând casarea acesteia și trimiterea dosarului spre continuarea

judecării aceleiași instanțe.

A fost invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut, în esență, că încheierea este dată cu încălcarea dispozițiilor art.

13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 155

1

C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, nu exista culpa reclamantelor în ceea ce

privește obligația de a depune licențele a căror anulare s-a solicitat, acestea

făcând toate demersurile pentru a intra în posesia lor iar, pe de altă parte,

raportat la calitatea acestora de terț, în sensul art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, în speță erau incidente dispozițiile art. 13 alin. (2) din

aceeași lege potrivit cărora instanța era obligată să solicite autorității

emitente comunicarea actelor atacate, împreună cu documentația care a stat la

baza emiterii lor.

În ceea ce privește

celelalte obligații a căror neîndeplinire s-a reținut s-a apreciat că cererea

de chemare în judecată este foarte clară, în ceea ce privește obiectul

dosarului și părțile chemate în judecată, în temeiul acesteia fiind citate, de

altfel, în calitate de pârâte atât autoritatea emitentă cât și beneficiara

celor 16 licențe SC M.T.I. SRL București, astfel încât nu mai era necesară nici

o precizare.

Cu toate acestea, precizează

reclamantele, s-a transmis și o cerere precizatoare cu mai bine de 30 de zile

înainte de termenul din 19 iunie 2006, care însă nu a ajuns la dosarul cauzei

fiind înregistrată ca dosar distinct deși exista mențiunea că vizează dosarul

nr. 4673/2005, astfel încât culpa nedepunerii ei la dosar nu le aparține.

Recursul este fondat.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte constată că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, fiind incident în speță motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.

Prin acțiunea în contencios

administrativ ce formează obiectul dosarului nr. 4673/2005 s-a solicitat

anularea actului administrativ din 2 august 2005 emis de A.R.R. și a celor 16

licențe atribuite SC M.T.I. SRL, atât autoritatea emitentă cât și societatea

comercială beneficiară a licențelor fiind citate în cauză în calitate de pârât.

Prin încheierea de ședință

din 8 mai 2006 instanța a pus în vedere reclamantelor să-și precizeze în scris

acțiunea sub aspectul pârâților chemați în judecată în sensul că aceștia sunt A.R.R.

și SC M.T.I. SRL, în temeiul art. 112 pct. 1 C. proc. civ., să individualizeze numărul corect al celor 16 licențe de execuție a căror anulare s-a solicitat, în

raport cu neconcordanțele existente sub acest aspect în cererea introductivă și

cererile de intervenție și să depună la dosar aceste licențe.

La termenul din 19 iunie

2006 apărătorul reclamantelor-recurente a depus adresa A.R.R. din 26 mai 2006

prin care s-a comunicat că licențele de execuție sunt documente nominale și

netransmisibile, cu regim special, fiind deținute de SC M.T.I. SRL, precizând

totodată că a transmis prin poștă precizarea de acțiune și nu cunoaște motivul

pentru care nu există la dosar.

Cu toate acestea instanța a

reținut că reclamantele nu s-au conformat dispozițiilor de la termenul anterior

în sensul că nu s-a precizat acțiunea sub aspectul persoanelor chemate în

judecată în calitate de pârâte, ceea ce contravine prevederilor art. 112 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a precizat acțiunea sub aspectul numărului corect al licențelor, ceea ce

contravine prevederilor art. 112 pct. 3 C. proc. civ. și nu s-au depus cele 16 licențe de execuție a căror anulare s-a solicitat, ceea ce contravine art.

12 din Legea nr. 554/2004, și, în consecință, a dispus suspendarea judecării

cauzei în temeiul art. 155 C. proc. civ.

Potrivit art. 155

1

C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când constată că desfășurarea normală

a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea

obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, arătând în

încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Rezultă așadar, fără

echivoc, din cuprinsul acestui text că una dintre condițiile suspendării pe

acest temei legal o constituie culpa reclamantului pentru neîndeplinirea

obligațiilor ce i se ordonă a fi îndeplinite.

Or, în speță, în raport cu

actele dosarului o atare culpă nu poate fi reținută.

Astfel, în privința

obligației de a depune cele 16 licențe în discuție, reclamantele au făcut

demersurile necesare pentru obținerea lor, însă fără rezultat, emitentul acestora

precizând că sunt documente nominale și netransmisibile cu regim special, fiind

eliberate operatorului de transport, respectiv pârâtei SC M.T.I. SRL.

Mai mult, întrucât

reclamantele au calitatea de terț față de actele administrative a căror anulare

s-a solicitat, în speță sunt incidente sub acest aspect dispozițiile art. 13

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie obligația instanței de a-i

solicita autorității emitente comunicarea de urgență a acestora, precum și a

documentației care a stat la baza emiterii lor și orice alte lucrări necesare

pentru soluționarea cauzei. Prin urmare, stabilirea unei astfel de obligații în

sarcina reclamantelor și reținerea culpei acestora pentru neîndeplinirea ei nu

are suport legal.

În ceea ce privește

celelalte obligații, reclamantele au învederat faptul că precizarea acțiunii

sub aspectul persoanelor chemate în judecată a fost transmisă prin poștă, în

recurs fiind depusă copia acesteia și confirmarea de primire din 15 mai 2006,

motivul pentru care nu a fost atașată la dosar nefiindu-le imputabil.

Acțiunea introductivă

conținea, de altfel, suficiente elemente pentru corecta stabilire a cadrului

procesual și al obiectului acesteia, evident fiind că acțiunea în anularea

actelor indicate nu putea fi soluționată decât în contradictoriu cu emitentul

lor și operatorul de transport căruia i-au fost eliberate cele 16 licențe de

execuție, ce puteau fi identificate în raport cu perioada de valabilitate și

traseul pentru care au fost eliberate, pentru a fi depuse la dosar.

În consecință, constatând că

în speță nu sunt îndeplinite condițiile suspendării judecății în baza art. 155

1

C. proc. civ., care se referă la „vina părții reclamante”, fiind incident astfel

motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 299 și art. 282 alin. (2) C.

proc. civ., va admite prezentul recurs, dispunând casarea încheierii atacate și

trimiterea cauzei spre continuarea judecății aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

SC C. SA Slobozia, împotriva încheierii din 19 iunie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în

dosarul nr. 4673/2005.

Casează încheierea atacată

și trimite cauza spre continuarea judecării aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2007.