- Dosarul nr.
- 12066/3/2006
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 25 septembrie 2007
Decizia nr. 3524/2007 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 12066/3/2006 — recurs împotriva sentinței nr. 3206/2006 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3206 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul L.M., în contradictoriu cu U.N.P.R.L., având ca obiect anularea Deciziei nr. 69 din 13 mai 2005, emisă de pârâtă, precum și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta U.N.P.R.L. De asemenea a respins cererea de intervenție în interes propriu, formulată de R.L., la termenul din 18 octombrie 2006 cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile art. 49 alin. (1) C. proc. civ., intervenientul fiind terț în raport cu actul a cărei anulare se solicită.
Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut, sub aspectul admisibilității acțiunii, că aceasta a fost formulată în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 79/1999, privind organizarea activității practicienilor în reorganizare și lichidare, text potrivit căruia, deciziile emise de pârâtă, prin care se soluționează contestațiile îndreptate împotriva hotărârilor consiliilor de disciplină ale filialelor locale, pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la data comunicării, în contencios administrativ. Pe fondul cauzei s-a reținut că decizia contestată este legală întrucât la SC O.F.I. SRL, unde reclamantul susține că a fost angajat, nu au fost găsite documente financiar - contabile din care să rezulte această împrejurare, iar bilanțul primit de la D.G.F.P.
Vaslui indică lipsa oricărei activități a societății în anul 2002. Împotriva acestei sentințe, precum și împotriva încheierii din 18 octombrie 2006, prin care s-a respins în principiu cererea de intervenție în interes propriu, formulată în cauză, au declarat recurs reclamantul L.M. și intervenientul R.L., invocând nouă aspecte de nelegalitate circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că închiderea procedurii de faliment a SC O.F.I. SRL s-a dispus prin sentința civilă nr. 287/ F din 12 octombrie 2004 a Tribunalului Vaslui, iar sesizarea reclamantului L.M. s-a depus ulterior acestei date, la 30 februarie 2005, astfel încât nu se poate pune în sarcina lichidatorului o abatere disciplinară care să justifice sancționarea sa, astfel cum corect s-a reținut în decizia emisă de pârâtă.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 79/1999, deciziile emise de U.N.P.R.L., prin care se soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârilor comisiilor de disciplină locale, intră în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, deoarece sunt acte administrative emise de o autoritate de interes public central. De altfel recurentul - reclamant avea posibilitatea să atace sentințele prin carte s-a dispus declinarea succesivă a pricinii, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., cale de atac de care acesta nu a înțeles să uzeze.
Este adevărat că potrivit art. 261 alin. (8) o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității semnăturile judecătorului și grefierului dar, după cum rezultă din sentința aflată în dosarul de fond, cerințele textului de lege sunt îndeplinite, pe de o parte, iar pe de altă parte, atâta timp cât pe copia eliberată recurentului există ștampila Instanței, prin care se atestă conformitatea cu originalul, semnăturile nu sunt obligatorii.
Este neîntemeiat și motivul patru de recurs, întrucât, potrivit încheierii din data de 18 octombrie 2006 rezultă că Instanța a admis cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată în scris de reclamant, precum și cererea acestuia privind comunicarea întâmpinării pârâtei, aflată în dosarul Tribunalului București, secția a VIII-a.
Nu poate fi reținută nici critica nr. 5 de recurs întrucât respingerea cererii de intervenție în interes propriu, formulată de R.L., pentru neîndeplinirea cerințelor art. 49 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care intervenientul are calitatea de terț în raport cu actul administrativ contestat, nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce privește criticile formulate în motivele 6 și 7 de recurs, Instanța constată că acestea nu au relevanță juridică în speță întrucât obiectul cauzei constă în contestarea deciziei emise de pârâtă și nu în analizarea activității comerciale, culpabile sau nu, a administratorului SC O.F.I. SRL.
Pentru același considerent urmează a fi respinse și motivele 8 și 9 de recurs, ele reprezentând o reiterare a motivelor anterioare referitoare la deficiențele în activitatea financiar - contabilă a firmei sus menționate, activitate ce nu face obiectul prezentei cauze. Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de L.M. și R.L. împotriva sentinței civile nr. 3206 din 29 noiembrie 2006 și a încheierii din 18 octombrie 2006, pronunțate în Dosarul nr. 12066/3/2006, ambele ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2007.