ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 70/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2964 din 1

martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea

precizată, formulată de reclamanta SC P. SA București, împotriva pârâtei SC S.C.I.

SRL București și pe cale de consecință a obligat-o la plata către reclamantă a

sumei de 57.250, 03 dolari S.U.A., echivalentul în lei la cursul B.N.R. din

ziua plății reprezentând contravaloare lipsă folosință spațiul comercial pentru

perioada 4 octombrie 1999 – 28 februarie 2002. A dispus evacuarea pârâtei din

spațiul comercial situat în București, în suprafață de 312,77 m.p. identificat

conform fișei corpului de proprietate. S-au acordat cheltuieli de judecată și

onorariu expert.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că între părți s-a încheiat contractul de asociere nr. 1810 din 30

aprilie 1998 având ca obiect comercializarea de produse alimentare în spațiul

comercial mai sus indicat, proprietatea reclamantei, iar prin adresele nr. 3697

din 27 august 1999 și 4041 din 27 septembrie 1999, reclamanta a notificat

pârâtei denunțare a contractului la data îndeplinirii termenului de asociere

respectiv 3 octombrie 1999. Întrucât pârâta nu a evacuat spațiul ocupat fără

titlu, instanța a obligat-o la plata contravalorii lipsei de folosință a

spațiului.

Apelul declarat de pârâtă

împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca insuficient timbrat, prin decizia nr.

229 din 25 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

reținându-se că apelanta pârâtă a avut cunoștință de obligația achitării

timbrajului, atât prin rezoluția președintelui de secție pusă la înregistrarea

cererii, cât și în raport de împrejurarea că a formulat cerere de scutire de la

plata taxelor de timbru, respinsă prin Încheierea din 1 octombrie 2004 iar

cererea de reexaminare a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 191/14

martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2072/2004.

La data de 4 aprilie 2005,

pârâta SC S.C.I. SRL București a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate

în apel. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate

cu trimitere spre rejudecare aceleiași Curți de Apel.

Criticile formulate de către

pârâtă vizează nelegalitatea hotărârii recurate, potrivit art. 304 pct. 9,

aceasta susținând că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestei

critici, recurenta invocă aplicarea greșită a art. 18 din Legea nr. 146/1997, art.

78 C. proc. civ., art. 106, 107 și 108 același cod, arătând că a achitat taxa

de timbru pentru capătul de cerere „evacuare”, iar instanța nu a

încunoștiințat-o de obligația de plată a taxelor de timbru pentru fiecare capăt

de cerere separat ceea ce contravine obligațiilor Legii nr. 146/1997; citația

emisă pentru primul termen de judecată cuprindea o singură sumă de achitat și

nu defalcat, pârâta neștiind reprezintă.

Referitor la nulitatea

Încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2004, recurenta-pârâtă susține că

prevederile art. 78 C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, Încheierea

urmând a fi pronunțată în camera de consiliu și nu în ședință publică.

Mai susține recurenta că

achitând taxa de timbru pentru primul capăt de cerere respectiv evacuare,

instanța trebuia să soluționeze acest capăt și să anuleze parțial acțiunea

pentru capetele de cerere netimbrate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de

față.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

146/1997 republicată, taxele de timbru se achită anticipat sau în mod

excepțional până la primul termen de judecată stabilit de către instanță.

În speță, recurenta-pârâtă a

fost legal citată cu mențiunea achitării timbrajului cu 25.058.218 lei taxă

judiciară de timbru și 51500 lei timbru judiciar, aferent pretențiilor

contestate în apel, respectiv evacuare și contravaloare lipsă folosință spațiu

deținut fără titlu.

Prin încheierea de ședință

din data de 14 mai 2004, s-a consemnat că pârâta a fost reprezentată în proces

prin asociat unic M.G., cu delegație la dosar, căreia i se pune în vedere să

achite taxa de timbru până la sfârșitul ședinței. Se mai consemnează că pârâta

depune la dosar o cerere de scutire de la plata timbrajului, nemotivată și

susținută în condițiile art. 74 –art. 81 C. proc. civ.

Instanța de apel a

soluționat cererea de scutire a pârâtei de la plata taxelor de timbru,

respingând-o ca neîntemeiată, în lipsa documentației cerută de lege. Totodată

cererea de reexaminare a încheierii din data de 1 octombrie 2004 a fost

respinsă ca inadmisibilă.

În atare stare de fapt,

expusă mai sus, pârâta declară recurs, criticând decizia instanței de apel ca

fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Examinând motivele de

nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată

cu aplicarea corectă a prevederilor legale în materia timbrajului, nefiind

susceptibilă de criticile formulate.

Astfel, se susține că pârâta

a formulat apel împotriva unei sentințe prin care a fost obligată să evacueze

spațiul deținut fără titlu și la contravaloare lipsă folosință spațiul,

criticile acesteia în calea de atac vizând ambele obligații deduse judecății.

Instanța de apel a calculat

corect taxa de timbru, în raport de obiectul criticilor, pârâta nerenunțând a

mai susține numai capătul de cerere vizând evacuarea, ci dimpotrivă a formulat

cerere de scutire de la plata taxelor de timbru aferente pretențiilor cu titlu de

lipsă de folosință.

Prin încheierea de ședință

din data de 1 octombrie 2004, instanța a consemnat că soluționarea cererii de

scutire se face în, camera de consiliu fără citarea părților și a trecut la

pronunțarea asupra acesteia ca atare, astfel că nici această critică nu se

susține.

Chestiunea timbrajului,

fiind o excepție ce se ia în examinare prealabil oricăror altor probleme de

fond, Curtea nu este ținută a analiza și celelalte critici formulate de pârâtă

în recurs.

Prin urmare, în raport de

aceste considerente, criticile formulate în recurs de către pârâtă sunt

nefondate, astfel că acesta va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC S.C.I. SRL prin lichidator judiciar SC R.C. București, împotriva

deciziei nr. 229 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 ianuarie 2007.