ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 70/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2964 din 1 martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC P. SA București, împotriva pârâtei SC S.C.I. SRL București și pe cale de consecință a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 57.250, 03 dolari S.U.A., echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății reprezentând contravaloare lipsă folosință spațiul comercial pentru perioada 4 octombrie 1999 – 28 februarie 2002. A dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în București, în suprafață de 312,77 m.p. identificat conform fișei corpului de proprietate.

S-au acordat cheltuieli de judecată și onorariu expert. Instanța de fond a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de asociere nr. 1810 din 30 aprilie 1998 având ca obiect comercializarea de produse alimentare în spațiul comercial mai sus indicat, proprietatea reclamantei, iar prin adresele nr. 3697 din 27 august 1999 și 4041 din 27 septembrie 1999, reclamanta a notificat pârâtei denunțare a contractului la data îndeplinirii termenului de asociere respectiv 3 octombrie 1999. Întrucât pârâta nu a evacuat spațiul ocupat fără titlu, instanța a obligat-o la plata contravalorii lipsei de folosință a spațiului.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca insuficient timbrat, prin decizia nr. 229 din 25 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, reținându-se că apelanta pârâtă a avut cunoștință de obligația achitării timbrajului, atât prin rezoluția președintelui de secție pusă la înregistrarea cererii, cât și în raport de împrejurarea că a formulat cerere de scutire de la plata taxelor de timbru, respinsă prin Încheierea din 1 octombrie 2004 iar cererea de reexaminare a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 191/14 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2072/2004. La data de 4 aprilie 2005, pârâta SC S.C.I. SRL București a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiași Curți de Apel. Criticile formulate de către pârâtă vizează nelegalitatea hotărârii recurate, potrivit art. 304 pct. 9, aceasta susținând că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestei critici, recurenta invocă aplicarea greșită a art. 18 din Legea nr. 146/1997, art. 78 C. proc. civ., art. 106, 107 și 108 același cod, arătând că a achitat taxa de timbru pentru capătul de cerere „evacuare”, iar instanța nu a încunoștiințat-o de obligația de plată a taxelor de timbru pentru fiecare capăt de cerere separat ceea ce contravine obligațiilor Legii nr. 146/1997; citația emisă pentru primul termen de judecată cuprindea o singură sumă de achitat și nu defalcat, pârâta neștiind reprezintă.

Referitor la nulitatea Încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2004, recurenta-pârâtă susține că prevederile art. 78 C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, Încheierea urmând a fi pronunțată în camera de consiliu și nu în ședință publică. Mai susține recurenta că achitând taxa de timbru pentru primul capăt de cerere respectiv evacuare, instanța trebuia să soluționeze acest capăt și să anuleze parțial acțiunea pentru capetele de cerere netimbrate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 republicată, taxele de timbru se achită anticipat sau în mod excepțional până la primul termen de judecată stabilit de către instanță.

În speță, recurenta-pârâtă a fost legal citată cu mențiunea achitării timbrajului cu 25.058.218 lei taxă judiciară de timbru și 51500 lei timbru judiciar, aferent pretențiilor contestate în apel, respectiv evacuare și contravaloare lipsă folosință spațiu deținut fără titlu. Prin încheierea de ședință din data de 14 mai 2004, s-a consemnat că pârâta a fost reprezentată în proces prin asociat unic M.G., cu delegație la dosar, căreia i se pune în vedere să achite taxa de timbru până la sfârșitul ședinței. Se mai consemnează că pârâta depune la dosar o cerere de scutire de la plata timbrajului, nemotivată și susținută în condițiile art. 74 –art. 81 C. proc. civ. Instanța de apel a soluționat cererea de scutire a pârâtei de la plata taxelor de timbru, respingând-o ca neîntemeiată, în lipsa documentației cerută de lege.

Totodată cererea de reexaminare a încheierii din data de 1 octombrie 2004 a fost respinsă ca inadmisibilă. În atare stare de fapt, expusă mai sus, pârâta declară recurs, criticând decizia instanței de apel ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Examinând motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale în materia timbrajului, nefiind susceptibilă de criticile formulate. Astfel, se susține că pârâta a formulat apel împotriva unei sentințe prin care a fost obligată să evacueze spațiul deținut fără titlu și la contravaloare lipsă folosință spațiul, criticile acesteia în calea de atac vizând ambele obligații deduse judecății.

Instanța de apel a calculat corect taxa de timbru, în raport de obiectul criticilor, pârâta nerenunțând a mai susține numai capătul de cerere vizând evacuarea, ci dimpotrivă a formulat cerere de scutire de la plata taxelor de timbru aferente pretențiilor cu titlu de lipsă de folosință. Prin încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2004, instanța a consemnat că soluționarea cererii de scutire se face în, camera de consiliu fără citarea părților și a trecut la pronunțarea asupra acesteia ca atare, astfel că nici această critică nu se susține. Chestiunea timbrajului, fiind o excepție ce se ia în examinare prealabil oricăror altor probleme de fond, Curtea nu este ținută a analiza și celelalte critici formulate de pârâtă în recurs.

Prin urmare, în raport de aceste considerente, criticile formulate în recurs de către pârâtă sunt nefondate, astfel că acesta va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S.C.I. SRL prin lichidator judiciar SC R.C. București, împotriva deciziei nr. 229 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 ianuarie 2007.