ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 198 din 08 februarie 2007, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și lit. d) C. pen. S-a constatat că inculpata a fost arestată, în perioada 22 martie 2005, până la data de 13 iunie 2005 și în baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) ultima teză coroborat cu art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului. Tribunalul a reținut că: Prin rechizitoriul nr. 5406/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei G.S.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen. Prin actul de inculpare s-a reținut că, la data de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpata G.S., aflându-se singură la domiciliu, a dat naștere unui copil, pe care imediat după naștere, l-a sugrumat și i-a obstrucționat orificiile respiratorii, intervenind astfel decesul noului născut.

Tribunalul București a reținut că din materialul probator existent la dosarul cauzei, rezultă în mod cert, că la data de 1 octombrie 2004, inculpata a dat naștere unui făt de sex masculin născut viu, la domiciliu său, că decesul acestuia a survenit în intervalul de timp de până la 5-10 minute după expulzie prin asfixiere mecanică, prin sugrumare, că i-a fost secționat cordonul ombilical și că nu i s-au acordat îngrijiri medicale necesare de după naștere, însă din nicio probă nu rezultă cine anume a sugrumat copilul câtă vreme se ridică serioase semene de întrebare cu privire la prezența acasă în momentul nașterii a mamei inculpatei G.S., G.C.

Sintetizând, Tribunalul București a reținut că noul născut a fost omorât dar nu se poate stabili în mod cert cine anume a comis fapta având în vedere că inculpata susține că nu își amintește cu exactitate ce s-a întâmplat în acele momente și că doar a tras cu mâinile capul copilului afară, ipoteză infirmată de declarația medicului specialist care arată că expulzia vine de la sine, mama neavând cum să se ajute într-o astfel de situație, eventual a fost ajutată de o altă persoană. Astfel, Tribunalul București a concluzionat că nicio probă certă nu conduce la reținerea vinovăției inculpatei G.S. în săvârșirea acestei fapte, dimpotrivă în cauză s-au constatat multiple dubii care îi profită inculpatei, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție.

Drept urmare instanța a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și prin decizia penală nr. 309/ A din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în totalitate sentința penală nr. 198 din 08 februarie 2007 și în baza art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a condamnat inculpata G.S. la pedeapsa de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

și în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. Pentru a pronunța această instanța de apel a apreciat că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, aceasta împreună cu mama sa au hotărât să ucidă copilul după naștere. Decizia menționată mai sus cuprinde opinia separată a d-nei judecător C.R. care apreciază că probatoriul administrat nu a reușit să elucideze situația de fapt, să determine contribuția fiecăreia dintre cele două suspecte la săvârșirea faptei și consideră că vinovăția inculpatei nu poate fi întemeiată pe niște simple presupuneri.

în concluzie a arătat că soluția instanței de fond de a face aplicarea principiului „in dubio pro reo” și de a o achita pe inculpată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care consideră că apelul Parchetului trebuie respins ca nefondat. Împotriva deciziei nr. 309/ A din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în termen legal, a declarat recurs inculpata G.S., criticând soluția instanței de apel ca abuzivă, nelegală și netemeinică. În temeiul art. 385 6 și art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., examinând hotărârea prin prisma motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul întemeiat, dar pentru motivele de mai jos.

Prin încheierea de ședință din 09 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2433/2005 Tribunalul București a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei G.S., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și a dispus punerea în libertate a inculpate. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.S. și prin decizia penală nr. 1024 din 13 iunie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.S . Din compunere completului de judecată care a pronunțat această decizie a făcut parte și d-na judecător C.R., care a făcut aprecieri cu privire la vinovăția inculpatei, astfel cum rezultă din considerentele deciziei: „din probele administrate nu se conturează suficient vinovăția inculpatei, astfel încât, aceasta să poată fi menținută în stare de arest”.

La judecarea apelului așa cum rezultă din decizia penală nr. 309/ A din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București a participat același judecător, respectiv d-na judecător C.R., care a făcut aprecieri cu privire la vinovăția inculpatei prin opinia separată formulată. Potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., privind cazurile de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, coroborat cu alin. (1) pct. 3 din același articol, care prevede existența unui caz de casare pe motiv de incompatibilitate, coroborat cu dispozițiile art. 47 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., care prevede că „judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părere cu privire la soluția care ar putea fi dată in acea cauză”, Înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei nr. 309/ A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel București. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpata G.S. împotriva deciziei penale nr. 309/ A din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București la aceeași instanță. În conformitate cu art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata G.S. împotriva deciziei penale nr. 309/ A din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecarea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la aceeași instanță. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 16 ianuarie 2008.