ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 129/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Tribunalul București, secția

I

penală, prin

sentința penală nr. 198 din 08 februarie 2007, în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a

achitat pe inculpata G.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat

la art. 175 lit. c) și lit. d) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost arestată, în perioada 22 martie 2005,

până la data de 13 iunie 2005 și în baza dispozițiilor

art. 350 alin. (1) ultima teză coroborat cu art. 139 alin. (2) C. proc.

pen.,

a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea,

cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Tribunalul a reținut că:

Prin rechizitoriul nr. 5406/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv

a inculpatei G.S. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reținut că, la data de 1 octombrie 2004, în

jurul orelor 14,00, inculpata G.S., aflându-se singură la domiciliu, a dat

naștere unui copil, pe care imediat

după

naștere, l-a sugrumat și i-a obstrucționat orificiile respiratorii,

intervenind

astfel decesul noului născut.

Tribunalul București a reținut că din materialul probator existent la

dosarul cauzei, rezultă în mod cert, că la data de 1 octombrie 2004, inculpata

a dat naștere unui făt de sex masculin născut viu, la domiciliu său, că decesul

acestuia a survenit în intervalul de timp de până la 5-10 minute după expulzie

prin

asfixiere mecanică, prin sugrumare, că

i-a fost secționat cordonul

ombilical și că nu i s-au acordat îngrijiri

medicale necesare de după naștere, însă din nicio probă nu rezultă cine anume a

sugrumat copilul câtă vreme se ridică serioase semene de întrebare cu privire

la prezența acasă în momentul nașterii a mamei inculpatei G.S., G.C.

Sintetizând, Tribunalul București a reținut că noul născut a fost

omorât dar nu se poate stabili în mod cert cine anume a comis fapta având în

vedere că inculpata susține că nu își amintește cu exactitate ce s-a întâmplat

în acele momente și că doar a tras cu mâinile capul copilului afară, ipoteză

infirmată de declarația medicului specialist care arată că expulzia vine de la

sine, mama neavând cum să se ajute într-o astfel de situație, eventual a fost

ajutată de o altă persoană. Astfel, Tribunalul București a concluzionat că

nicio probă certă nu conduce la

reținerea

vinovăției inculpatei G.S. în săvârșirea acestei

fapte, dimpotrivă în

cauză s-au constatat multiple dubii care îi

profită

inculpatei, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție.

Drept urmare instanța a dispus achitarea

inculpatei în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și prin decizia penală nr. 309/ A din 24 septembrie 2007,

Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, a desființat în totalitate sentința penală nr. 198 din 08

februarie 2007 și în

baza art. 174 – art. 175

lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a),

art. 74 alin. (2)

cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a condamnat

inculpata G.S. la pedeapsa de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și 64

lit. a), b), d) și e) C. pen. și în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe

o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. Pentru a pronunța

această instanța de apel a apreciat că inculpata se face vinovată de săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, aceasta împreună cu mama sa au hotărât să ucidă

copilul după naștere.

Decizia menționată mai sus cuprinde

opinia separată a d-nei

judecător C.R. care apreciază că

probatoriul administrat nu a reușit să elucideze situația de fapt, să determine

contribuția fiecăreia dintre cele două suspecte la săvârșirea faptei

și consideră că vinovăția inculpatei nu poate fi

întemeiată pe niște

simple presupuneri. în concluzie a arătat că soluția

instanței de fond de a face aplicarea principiului „in dubio pro reo” și de a o

achita pe inculpată în baza

art. 11

pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care consideră

că apelul Parchetului trebuie respins ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 309/ A din 24 septembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, în termen legal, a declarat recurs inculpata G.S.,

criticând soluția instanței de apel ca abuzivă, nelegală și netemeinică.

În temeiul art. 385

6

și art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., examinând hotărârea prin prisma motivelor de recurs care se iau în

considerare din oficiu, Înalta Curte de

Casație

și Justiție constată recursul întemeiat, dar pentru motivele

de mai jos.

Prin încheierea de ședință din 09 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2433/2005

Tribunalul București a dispus înlocuirea

măsurii

arestării preventive a inculpatei G.S., cu măsura

obligării de a nu

părăsi localitatea și a dispus punerea în libertate a inculpate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpata G.S. și prin decizia penală nr. 1024 din 13

iunie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata G.S

. Din compunere completului de judecată care a

pronunțat

această decizie a făcut parte și d-na judecător C.R., care a

făcut aprecieri cu privire la vinovăția inculpatei, astfel cum rezultă din

considerentele deciziei: „din probele administrate nu se conturează suficient

vinovăția inculpatei, astfel încât, aceasta să poată fi menținută în stare de

arest”.

La judecarea apelului așa cum rezultă din decizia penală nr. 309/ A din

24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București a participat același

judecător, respectiv d-na judecător C.R., care a făcut aprecieri cu privire la

vinovăția inculpatei prin opinia separată formulată.

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

privind cazurile de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu,

coroborat cu alin. (1) pct. 3 din același articol, care prevede existența unui

caz de casare pe motiv de incompatibilitate, coroborat cu dispozițiile art. 47 alin.

(2) și (3) C. proc. pen., care prevede că „judecătorul care a luat parte la

soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze

într-o cale de

atac,

nu mai poate

participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părere cu

privire la soluția care ar

putea fi dată in

acea cauză”, Înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei nr. 309/ A

din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel

București.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct.

2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpata G.S.

împotriva deciziei penale nr. 309/ A din 24 septembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a

II-

a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Se va casa decizia atacată și se va

trimite cauza spre

rejudecarea apelului Parchetului de pe

lângă Tribunalul București la aceeași instanță.

În conformitate cu art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata G.S. împotriva deciziei penale nr.

309/ A din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează

în întregime și trimite cauza spre rejudecarea apelului Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, la aceeași instanță.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 ianuarie 2008.