ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 296/2014

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3579 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 303/A din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 10436/2/2010, s-a casat decizia și Sentința penală nr. 474 din 9 iunie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, și s-a dispus reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar, având în vedere și soluțiile pronunțate anterior de către instanțele de fond și apel în cele trei cicluri procesuale, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a apreciat că pentru lămurirea criticilor invocate de parchet în susținerea solicitării de condamnare a inculpatei G.S. fundamentate pe probele administrate în cursul urmăririi penale și parțial pe cele administrate în cursul cercetării judecătorești precum și stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care, la data de 1 octombrie 2004 a intervenit decesul noului-născut, într-un interval de 5 - 10 minute de la expulzare, a contribuției inculpatei G.S. la comiterea faptei, în condițiile în care aceasta a născut la domiciliu, neasistată, fiind persoana care s-a aflat împreună cu mama sa la domiciliu în momentul survenirii morții, se impune administrarea/readministrarea de probe, în vederea aflării adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, obligație pe care instanțele inferioare nu și-au respectat-o, limitându-se la a da relevanță deosebită probelor administrate în cursul cercetării judecătorești.

Ca atare, în aplicarea principiului reglementat de dispozițiile art. 3 C. proc. pen., Înalta Curte a reținut cauza în vederea rejudecării și a stabilit termen la data de 21 ianuarie 2013, când inculpata G.S. a înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere consacrat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

La termenul din data de 4 martie 2013 a fost reaudiată mama inculpatei V. (fostă G.) C. iar martorul G.C., tatăl inculpatei, nu a dorit să dea declarație în fața instanței.

În cauză, au fost reaudiați martorii D. (fostă G.) A., G.E., M. (fostă N.) M., P.E., M.E. și B.A.B., au fost încuviințate și depuse acte medicale în circumstanțiere de către inculpată, care nu a formulat o cerere de probatorii în susținerea apărării.

La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2014, instanța constatând imposibilitatea audierii martorului S.F. și față de împrejurarea că acest martor a mai fost audiat atât în faza de urmărire penală cât și a judecății în cele trei cicluri procesuale a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține că, prin Rechizitoriul nr. 5406/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus la data de 14 aprilie 2005 trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatei G.S. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen., constând în aceea că la data de 1 octombrie 2004, în intervalul orar 16.00 - 17.00, în timp ce se afla singură la domiciliu, a dat naștere unui copil de sex masculin, pe care imediat după naștere, l-a sugrumat și i-a obstrucționat căile respiratorii, fapt ce a determinat decesul noului-născut.

Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei G. (în prezent V.) C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen., motivat de faptul că probele administrate nu au dovedit că ar fi autorul infracțiunii de omor calificat.

În cele două cicluri procesuale la fond și cele trei cicluri procesuale în apel au fost pronunțate soluții de achitare a inculpatei G.S. de către instanțele de judecată (prin Sentințele penale nr. 198/2007 și nr. 472/2010 ale Tribunalului București), menținute de către instanțele de prim control judiciar (prin Deciziile penale nr. 11/A din data de 21 martie 2007 și nr. 303/A din data de 17 noiembrie 2011 ale Curții de Apel București), cu o singură excepție în care s-a reținut vinovăția inculpatei și s-a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă privativă de libertate (Decizia nr. 309/A din data de 24 septembrie 2007 a Curții de Apel București).

Se constată că, în mod corect, pe baza probelor administrate, a reținut atât instanța de fond cât și instanța de apel, în ultimul ciclu procesual, cu caracter de certitudine, împrejurarea că la data de 1 octombrie 2004 inculpata G.S. se afla la domiciliu, iar în intervalul orelor 16.00 - 17.00 a dat naștere unui copil, care s-a născut la termen, viu, a respirat, decesul nou-născutului intervenind la 5 - 10 minute după naștere urmare asfixiei mecanice prin sugrumare și sufocare, că nu i-au fost acordate îngrijirile necesare iar singurele persoane care s-au aflat la domiciliu erau inculpata și mama sa, V. (fostă G.) C., care au și transportat cu un taxi nou-născutul la spital, pe care l-au învelit într-un prosop și l-au pus într-o geantă.

Înalta Curte apreciază însă că, în mod eronat, cele două instanțe inferioare au reținut existența doar a unor probe indirecte cu privire la vinovăția inculpatei G.S. în comiterea faptei de omor calificat, dând relevanță probatorie deosebită declarațiilor contradictorii ale inculpatei și mamei acesteia V. (fostă G.) C. din faza de cercetare judecătorească, în condițiile în care sunt susținute parțial de probele administrate și s-a constatat că depozițiile inculpatei au fost făcute în scopul exonerării de răspundere penală a mamei sale, care, inițial, a fost și ea cercetată pentru comiterea faptei.

În concordanță cu dispozițiile procedurale ce reglementează desfășurarea judecății și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil, probele din cursul urmăririi penale trebuie administrate nemijlocit în condiții de publicitate, în fața unei instanțe independente, așa încât, soluția pronunțată de instanța de judecată nu se poate baza exclusiv pe probele din faza de urmărire penală sau numai pe cele administrate în faza cercetării judecătorești.

Desigur, instanța de judecată trebuie să analizeze ansamblul probator cu respectarea dispozițiilor art. 63 C. pen., putând să rețină sau, după caz, să înlăture unele din aceste probe, în parte sau în totalitate, în situația în care nu se coroborează cu restul probelor administrate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că pentru stabilirea adevărului, în cauză, nu pot fi avute în vedere doar declarațiile date de inculpată și mama acesteia în faza cercetării judecătorești, astfel cum au apreciat instanțele inferioare, ci ele trebuie analizate în mod critic, prin raportare la toate probele administrate.

Deși, inculpata a susținut în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al judecății că a ascuns sarcina doar de tatăl său G.C., care era o persoană violentă, că și-a dorit copilul și urma să se căsătorească cu S.F. după nașterea copilului și să se mute împreună la un alt domiciliu, probele administrate dovedesc contrariul.

Astfel, din declarațiile martorului S.F. rezultă că după ce a aflat de sarcina inculpatei G.S. au hotărât să păstreze copilul, însă ulterior relațiile dintre ei s-au răcit, martorul relatând că mama inculpatei nu a fost de acord cu relația dintre ei și avea o influență puternică asupra acesteia întrucât deși discutau împreună despre viitorul lor, ulterior după ce ajungea acasă și vorbea cu mama sa, își schimba atitudinea, inculpata aducându-i la cunoștință că mama sa i-a propus să lase copilul la spital după naștere, lucru pe care martorul nu l-a acceptat, spunându-i că va crește el copilul.

Faptul că sarcina nu era dorită rezultă și din declarațiile inițiale ale inculpatei și mamei acesteia, V. (fostă G.) C., care a arătat că întrucât relațiile dintre fiica sa și martorul S. s-au deteriorat, i-a propus fiicei sale să lase copilul în spital sau într-un centru de plasament, arătând faptul că despre sarcina fiicei sale nu cunoștea decât D. (fostă G.) A., sora inculpatei și alte două persoane printre care și martora G.E.

De asemenea, inculpata în declarația dată în cursul urmăririi penale a arătat că nu a dorit să păstreze sarcina și a luat Metrolizadon și Toxicilină, medicamente despre care a crezut că îi vor provoca un avort, aspect confirmat și de conținutul adresei din data de 17 noiembrie 2006 emisă de P.M.A. unde inculpata G.S. era înregistrată în evidențele medicului ginecolog B.A.B., din care rezultă că în luna a VI-a de sarcină (la data de 8 iulie 2004) a existat "amenințare de avort".

Această împrejurare a fost confirmată și de către martorul B.A.B. în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, inclusiv în fața instanței de recurs, când a învederat instanței că aspectele menționate în adresa emisă de P.M.A. au fost completate de acesta în baza datelor din fișa medicală a unității sanitare și, ca atare, corespund realității.

Faptul că inculpata încerca să-și ascundă sarcina este confirmat și de martora M. (fostă N.) M. care a arătat că fiind colegă de serviciu cu sora inculpatei a întrebat-o dacă G.S. este însărcinată însă aceasta a negat, spunându-i că sora sa poartă haine mai largi, deși conformația fizică a inculpatei trăda o stare de graviditate într-o lună avansată.

În același sens este și declarația martorei M.E., medicul de familie al inculpatei, care a declarat că inculpata G.S. este înscrisă în evidența sa din luna martie 2004, că s-a prezentat la cabinet în luna martie și, respectiv, în luna mai 2004, potrivit evidențelor din fișele medicale, când a invocat probleme endocrine (glanda tiroidă) și de natură ginecologică (dureri ovariene-anexită), de fiecare dată martora prescriindu-i bilet de trimitere la medicul specialist, fără însă ca inculpata să-i aducă la cunoștință că este însărcinată. A mai arătat că inculpata nu a figurat în evidențele medicului de familie cu boli sau tulburări psihice iar despre nașterea copilului a aflat de la aceasta la data de 18 octombrie 2004 când i-a comunicat că a născut acasă, fiind luată cu salvarea însă copilul i-a murit.

Prin urmare, toate aceste probatorii dovedesc împrejurarea că inculpata nu și-a dorit această sarcină, încurajată și susținută în această decizie și de mama sa V. (fostă G.) C. care i-a propus chiar să lase copilul după naștere în spital sau într-un centru de plasament.

Referitor la vinovăția inculpatei G.S. în comiterea faptei de omor calificat, Înalta Curte apreciază că instanțele de judecată inferioare nu au avut în vedere toate probele administrate în cauză, raportându-se exclusiv la declarațiile inculpatei și mamei acesteia date în cursul cercetării judecătorești, pe baza cărora au apreciat în mod nejustificat că se conturează numai o bănuială cu privire la comiterea de către inculpată a faptei, fără să existe suficiente probe directe pentru condamnarea acesteia.

În opinia instanței de recurs, în cauză sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens, deoarece probele administrate sunt apte să răstoarne prezumția de nevinovăție prevăzută de dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază ca fiind eronat raționamentul logico juridic al celor două instanțe în legătură cu împrejurările faptice în care s-a produs decesul noului-născut, în sensul că nu există probe directe care să susțină vinovăția inculpatei G.S., având în vedere că aceasta era leșinată după naștere și nu este certă prezența mamei sale la domiciliu în momentul decesului, în condițiile în care s-a stabilit prin concluziile unui raport de expertiză medico-legală că copilul s-a născut la termen, viabil, decesul a intervenit la 5 - 10 minute de la naștere, moartea a fost violentă datorată asfixiei mecanice prin sugrumare, posibil și prin sufocare, cordonul ombilical fiind tăiat, nefiindu-i acordate îngrijiri medicale după naștere. Dacă s-ar admite o asemenea interpretare s-ar ajunge la concluzia eronată că niciuna dintre cele două persoane care s-au aflat în încăperea unde s-a născut copilul, respectiv inculpata G.S. și mama acesteia V. (fostă G.) C., nu au comis fapta, lucru ce nu poate fi acceptat în raport de probatoriile administrate și situația de fapt reținută chiar de cele două instanțe.

Totodată, constată că fată de declarațiile contradictorii ale inculpatei și mamei acesteia, V. (fostă G.) C., care și-au schimbat depozițiile în raport de probatoriile administrate de organele judiciare, se impune stabilirea situației de fapt prin interpretarea coroborată a întregului material probator.

Astfel, se reține că potrivit declarațiilor inculpatei G.S., la data de 1 octombrie 2004, aceasta se afla la domiciliu și, în jurul orelor 14.00, a sunat-o pe mama sa pentru a veni acasă întrucât se simțea rău, după care s-a culcat, fiind trezită de aceasta, când a constatat că a născut iar copilul era mort sau într-o altă variantă, prezentată de inculpată după finalizarea raportului de necropsie la data de 3 martie 2005 avizat de Comisia superioară prin care s-a stabilit existența unor excoriații echimotice la nivelul nasului și gâtului nou-născutului, când a relatat că s-a așezat în pat și întrucât avea dureri, a conștientizat că va naște și a tras de capul copilului pentru a ajuta la expulzare după care l-a așezat lângă ea, a adormit fiind trezită de mamă care i-a cerut să taie cordonul ombilical, lucru pe care l-a și făcut, însă ulterior, a constatat că copilul era cianotic și împreună cu mama sa, s-au deplasat cu un taxi la spital unde s-a constatat decesul nou-născutului.

Declarațiile inculpatei deși contradictorii conturează o situație faptică susținută de materialul, probator administrat, respectiv că la momentul nașterii copilului la domiciliu se afla inculpata și mama acesteia, care a fost sunată de fiica sa că se simte rău.

De altfel, prezența lui V. (fostă G.) C. la domiciliu nu a fost negată nici de către martoră care a prezentat însă o variantă care să o exonereze de răspundere și să excludă orice implicare a sa în comiterea faptei, respectiv, a susținut că la momentul când a venit la domiciliu în jurul orelor 16 - 16.30, a constatat că fiica sa doarme, a mers să cumpere pâine prin spatele blocului pentru a nu fi văzută de soțul său care se afla la un magazin din apropiere și de care îi era teamă întrucât era violent, după care revenind la domiciliu a intrat din nou în camera fiicei sale și a constatat că lângă aceasta, în pat este un copil nou-născut, învelit cu pătura, ce prezenta o culoare cianotică. În acest context, martora a stropit-o cu apă pe fiica sa care s-a trezit, i-a cerut să taie cordonul ombilical al copilului cu o forfecuță, a ajutat-o pe inculpată să se îmbrace după care a înfășat copilul într-un prosop și a chemat un taxi, deplasându-se la spital unde s-a constatat decesul nou-născutului.

Martora a mai relatat și împrejurarea că atunci când a constatat că nou-născutul are o culoare cianotică a inițiat câteva manevre de accelerare a circulației sangvine, care au rămas fără rezultat.

Susținerile martorei nu pot fi primite de către instanța de recurs și urmează a fi înlăturate ca nefiind conforme cu realitatea și făcute în scopul exonerării de răspundere penală, întrucât este greu de acceptat că după primirea telefonului de la fiica sa că se simțea rău, când a ajuns la domiciliu aceasta nu a avut ca prioritate verificarea stării inculpatei, ci a preferat să meargă după pâine, în condițiile în care cunoștea starea de graviditate a inculpatei (luna a IX-a de sarcină), acesta fiind și motivul pentru care martora a plecat de la serviciu iar deplasarea de la serviciu la domiciliu a durat înjur de 1 - 2 ore, timp suficient în care să o îngrijoreze starea fiicei sale. Mai mult, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că de la postul telefonic aflat la domiciliul martorei, în cadrul rețelei R. au fost inițiate două apeluri telefonice către un post de telefonie similar, aparținând martorei G.E. prietenă a acesteia, care cunoștea de sarcina inculpatei, în intervalul orar 16:21:39 - 16:28:53, când s-a produs și nașterea copilului, fapt ce relevă împrejurarea că martora se afla la domiciliu, a efectuat aceste convorbiri, însă nu a dorit să comunice natura acestor discuții, inițial, chiar a negat că ar fi sunat-o pe G.E. (adresa din 26 ianuarie 2005 emisă de R. S.A.).

Instanța va înlătura și susținerea martorei că a efectuat manevre de resuscitare a noului-născut, în contextul în care deși a constatat culoarea cianotică a fătului, a preferat să-și apeleze prietena de două ori și nu a apelat la Serviciul de Ambulanță, atitudine firească într-o asemenea situație, mai mult și pentru deplasarea la Maternitatea B. a folosit un taxi deși fiica sa tocmai născuse și avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Toate aceste împrejurări relatate de inculpată și martora V. (fostă G.) C., în contextul în care s-a reținut în baza probatoriului administrat și analizat de instanța de recurs că sarcina nu era dorită, conduc la concluzia că inculpata și mama acesteia au hotărât ca nașterea să aibă loc la domiciliu, cu intenția de a suprima viața nou-născutului, neputând fi primită apărarea inculpatei că nu a știut că va naște la acel moment, în condițiile în care potrivit actelor medicale existente la dosar rezultă că sarcina a fost monitorizată de un medic specialist ginecolog, martorul B.A.B., până la data de 22 septembrie 2004 (35 - 36 săptămâni sarcină în evoluție) deci, o dată a eventualei nașteri era cunoscută de aceasta. Mai mult, inculpata dacă se simțea rău putea să o sune pe sora sa, martora D. (fostă G.) A. care lucra în apropiere de casă și pe care a mai sunat-o și cu alte ocazii astfel cum a declarat chiar martora sau să se apeleze la Serviciul Ambulanță în condițiile în care, anterior, în situații similare datorate unor dureri abdominale s-a prezentat la Spitalul municipal pentru control, aspect confirmat de actele medicale depuse la dosar (adresa din 30 iulie 2009 și adresa din 20 aprilie 2010 emise de Spitalul Universitar București).

Înalta Curte nu poate primi nici apărarea inculpatei că a fost în stare de inconștiență după naștere și când s-a trezit a găsit copilul lângă ea sau că ar fi tras de capul copilului pentru a ajuta la expulzare întrucât probele administrate contrazic aceste susțineri.

Pierderea conștienței, imediat după naștere, invocată de inculpată și trezirea acesteia de către mama sa când a constatat că noul născut era înfășurat într-un prosop nu este susținută de elemente probatorii, fiind infirmată de faptul că potrivit actelor medicale depuse la dosar moartea nou-născutului a intervenit la 5 - 10 minute după naștere, care s-a realizat în intervalul orar 16 - 17.00, iar în jurul orelor 18.00, inculpata împreună cu mama sa, s-a prezentat la Maternitatea B. unde s-a constatat că avea o stare fizică bună, nu avea sângerări, placenta era parțial expulzată, avea păstrat echilibrul, tensiunea și pulsul normal, date medicale ce exclud situația prezentată de inculpată imediat după naștere. Starea fizică a inculpatei a fost confirmată și de martora P.E., medic de gardă la momentul prezentării inculpatei la Maternitatea B., care atât în fața instanței de fond cât și a instanței de recurs a precizat că a fost surprinsă de detașarea inculpatei la acel moment care răspundea monosilabic, nu părea afectată de cele întâmplate - decesul nou-născutului - lucru neobișnuit având în vedere că tocmai născuse - eveniment care marchează orice persoană într-o situație similară. Mai mult, martora a mai relatat și împrejurarea că persoana care o însoțea pe inculpată, inițial, s-a prezentat ca fiind gazda inculpatei iar ulterior ca fiind mama adoptivă, fără ca, în final, să afle cine era această persoană. Tot în calitate de specialist, martora a relatat instanței de recurs că din experiența sa de peste 25 ani, de medic ginecolog, în aproximativ 80% dintre cazuri travaliul primei nașteri durează cel puțin 12 ore.

Nici cea de-a doua variantă prezentată de inculpata G.S. referitor la împrejurarea în care a ajutat la extragerea fătului și a constatat decesul noului-născut nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere că potrivit declarației martorului B.A.B., medic ginecolog, din cursul judecății în fond și menținută în fața instanței de recurs, rezultă că este exclusă posibilitatea ca mama în procesul nașterii să realizeze extragerea fătului cu mâna iar potrivit relatărilor martorei P.E., medic specialist ginecolog, tendința mamei în astfel de situații este de a presa pe abdomen și nu de a apuca fătul cu mâna.

Prin urmare, nici această apărare a inculpatei nu poate fi primită urmând a fi înlăturată ca nefiind susținută de materialul probator administrat în cauză.

Într-o altă variantă prezentată de inculpată, aceasta a susținut împrejurarea că moartea nou-născutului s-a datorat înfășurării cordonului ombilical în jurul gâtului însă și această cauză medicală a fost înlăturată de specialiști în concluziile raportului de expertiză medico-legală de necropsie, care au exclus ipoteza strangulării în momentul travaliului dintre cauzele ce au condus la decesul nou-născutului.

Totodată, Înalta Curte nu poate primi nici apărarea inculpatei privind afecțiunile psihice de care suferă, accentuate de procesul nașterii și care ar fi determinat o posibilă acțiune violentă a acesteia asupra noului-născut, întrucât din actele medicale aflate la dosarul cauzei rezultă, în mod cert, că la data de 1 octombrie 2004 aceasta nu avea o stare de tulburare pricinuită de naștere (raportul de nouă expertiză psihiatrică nr. A6/12686/2005 al INML București), aspect confirmat și de martora P.E. care a discutat cu inculpata imediat după naștere dar și de martora M.E., medicul de familie al inculpatei care a relatat instanței că aceasta nu se afla în evidențele sale cu boli sau afecțiuni psihice. Mai mult, Înalta Curte reține că toate actele medicale prezentate de către inculpată în susținerea apărării privind starea psihică a acesteia sunt eliberate după anul 2006 și care ar putea cel mult să justifice un sentiment de culpabilitate resimțit față de fapta comisă, fără relevanță însă sub aspectul stării psihice a inculpatei de la momentul comiterii omorului.

Înlăturând aceste ipoteze relevate de către inculpată și martora V. (fostă G.) C., singurele persoane care s-au aflat la domiciliu în momentul nașterii, Înalta Curte având în vedere probele administrate în cauză, astfel cum au fost analizate și interpretate în cele ce preced, reține că acestea dovedesc cu caracter de certitudine că inculpata G.S., ajutată și de mama sa V. (fostă G.) C. au hotărât să scape de copil, sarcina nefiind una dorită, astfel că la data de 1 octombrie 2010, după ce a dat naștere, la domiciliu, unui copil de sex masculin, viabil, la un interval de 5 - 10 minute după naștere, i-a suprimat viața prin comprimarea gâtului și obturarea căilor respiratorii, astfel cum a concluzionat raportul de expertiză medico-legală de necropsie din 20 decembrie 2004 avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML București cu avizul nr. E/1262/2005 și completat de precizările ulterioare ale Comisiei în sensul că asfixia mecanică s-a produs după expulzarea fătului din cavitatea uterină și nu în timpul travaliului premergător nașterii (chiar în condițiile în care experții nu au putut formula opinii obiectiv științifice privind împrejurările și contextul în care a survenit decesul prin asfixie mecanică sau asupra unor eventuale mișcări greșite efectuate de inculpată sau acoperirea lui din neglijență și neacordarea îngrijirilor medicale necesare după naștere ori a unor manopere intenționate, aviz confirmat prin avizul nr. El/11516/2009 din data de 15 ianuarie 2010 al INML București).

Instanța supremă nu poate să nu observe lipsa rolului activ al organelor de cercetare penală care după o perioadă îndelungată de timp de la sesizarea faptei au realizat o anchetă penală deficitară, fapt ce a și permis ca trimiterea în judecată să se realizeze doar cu privire la inculpata G.S. în contextul în care probele administrate dovedesc și implicarea martorei V. (fostă G.) C., față de care parchetul încă efectuează cercetări, urmare infirmării pe cale ierarhică a unor soluții de netrimitere în judecată. Or, împrejurările în care s-a comis fapta nu pot permite decât interpretarea că la comiterea faptei inculpata G.S. nu a acționat singură, fiind ajutată și de mama sa, care, de altfel, într-o declarație extrajudiciară a și recunoscut implicarea sa în comiterea omorului, aprecierea instanței supreme fiind însă limitată la obiectul judecății și al învestirii sale, prin raportare la probele administrate deja în cauză și care dovedesc existența faptei, participația penală și vinovăția persoanei trimisă în judecată.

În consecință, Înalta Curte reține că elementele de fapt ce rezultă din probele prezentate anterior permit formularea unor deducții logice care nu lasă loc de echivoc și conduc, contrar aprecierilor instanțelor inferioare, la reținerea următoarelor argumente în favoarea stabilirii vinovăției inculpatei G.S.: sarcina nu a fost una dorită, în pofida controalelor medicale regulate la care aceasta s-a prezentat, scopul urmărit fiind de a pierde sarcina, fapt confirmat și de împrejurarea că inculpata și-a administrat medicamente despre care a crezut că îi vor provoca un avort, scop realizat parțial în cursul lunii a VI-a când a existat acest pericol, potrivit actelor medicale aflate la dosar; inculpata a luat decizia de a naște la domiciliu, susținută și de mama sa, V. (fostă G.) C., în lipsa unei asistări de specialitate care să îi permită să-și definitiveze decizia infracțională de a suprima viața nou-născutului; apelarea telefonică a mamei inculpatei în condițiile în care sora acesteia lucra în apropiere și ar fi ajuns într-un timp mai scurt decât mama sa și ar fi putut să o însoțească la o unitate sanitară cum de altfel obișnuia inculpata când se simțea rău, aspect confirmat chiar de martora D. (fostă G.) A. și actele medicale depuse la dosar; atitudinea mamei inculpatei care a apelat-o telefonic pe martora G.E. una dintre puținele persoane care cunoștea despre sarcina inculpatei și care era asistent la pediatrie; tăierea cordonului ombilical la solicitarea mamei sale și suprimarea vieții noului-născut prin comprimarea gâtului și obturarea căilor respiratorii potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie; înfășarea copilului într-un prosop și așezarea acestuia într-o geantă, deplasarea împreună cu mama sa cu un taxi la Maternitatea B. fără a apela la Serviciul Ambulanță în contextul în care a constatat culoarea cianotică a nou-născutului astfel cum a declarat în mod constant în fața instanțelor; conduita inculpatei după nașterea și decesul noului-născut constatată de medicul de gardă de la maternitate și, ulterior, de medicul de familie al acesteia, de detașare și exprimare monosilabică, atitudine ce nu corespunde stării psihice a unei persoane care a născut recent și ar fi dorit acel copil și, nu în ultimul rând, starea de anxietate a inculpatei după comiterea faptei astfel cum rezultă din actele medicale aflate la dosarul cauzei și care au fost depuse chiar de către inculpată în susținerea stării sale medicale dar care nu au relevanță sub aspectul conduitei acesteia la momentul comiterii faptei dar care dovedesc o atitudine de culpabilitate a acesteia după săvârșirea omorului.

Toate aceste elemente converg spre aprecierea că inculpata G.S. la data de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 16.00 - 17.00, după nașterea la domiciliu a unui copil, la termen, de sex masculin, viabil, i-a suprimat viața prin sugrumare și obturarea orificiilor respiratorii, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen., pentru care instanța de recurs urmează a dispune condamnarea acesteia la o pedeapsă privativă de libertate.

La individualizarea pedepsei, Înalta Curte prin conformare la principiile generale statuate în art. 72 C. pen., va avea în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de la 15 ani la 25 ani închisoare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În acest cadru, instanța reține gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunii de care inculpata se face vinovată, infracțiune contra vieții - omor calificat, săvârșită asupra copilului nou-născut, aflat în imposibilitate de apărare -, modalitatea de concepere și comiterea a faptei - nașterea copilului la domiciliu fără asistență de specialitate tocmai pentru a-i permite realizarea activității infracționale și eventual a o exonera de răspunderea penală, anunțarea doar a mamei sale care a și sosit la domiciliu, suprimarea vieții noului-născut prin sugrumarea și obturarea orificiilor respiratorii -, potențat și de atitudinea inculpatei după comiterea faptei - de detașare și prezentare a unor versiuni diferite persoanelor cărora le relata despre decesul noului-născut.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că de la data comiterii faptelor a trecut o perioadă de peste 9 ani, timp în care nu s-a dovedit că inculpata a comis alte fapte de natură penală. În plus, inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale și, cu toate că a dat declarații oscilante și în parte nesincere, s-a prezentat în fața instanței de judecată, astfel că se impune reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Ca urmare, reținând și toate celelalte elemente cu relevanță în evaluarea periculozității sociale a inculpatei, Înalta Curte apreciază că scopul sancțiunii penale prevăzut de art. 52 C. pen. se poate realiza prin aplicarea unei pedepse sub minimum special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție, singura modalitate de executare în măsură să asigure reeducarea inculpatei, schimbarea atitudinii acesteia față de valorile sociale ocrotite de norma penală și care permite acesteia să conștientizeze consecințele faptelor sale chiar în situația când sunt îndreptate împotriva unor persoane lipsite de apărare.

Înalta Curte apreciază necesară, în vederea realizării scopului preventiv al pedepsei principale stabilite pentru această infracțiune, aplicarea în condițiile art. 65 alin. (1) C. pen., și a pedepsei complementare a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Astfel, se reține că deși inculpata este la prima abatere, natura și gravitatea faptei comise, modalitatea în care a realizat activitatea infracțională și atitudinea acesteia după săvârșirea unei infracțiunii grave împotriva unei persoane lipsite de apărare, o fac nedemnă de a exercita drepturile elective (cu excepția dreptului de a alege), părintești ori de a fi tutore sau curator, având în vedere și interesele generale ale copilului.

În raport de cuantumul pedepsei stabilite, Înalta Curte, având în vedere și gradul ridicat de pericol social al faptei comise și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, modalitatea comiterii ei, conduita anterioară și după comiterea faptei a inculpatei, aprecierea că scopul sancțiunii nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatei, în temeiul art. 71 C. pen., va interzice acesteia, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 22 martie 2005 la 13 iunie 2005.

Întrucât în cauză s-a dispus condamnarea inculpatei, în baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1700 RON cheltuieli judiciare către stat, reprezentând cheltuieli din cursul urmăririi penale și al judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Rejudecând, în fond, cauza:

În temeiul art. 171 alin. (1) raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpata G.S.  la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei G.S. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatei G.S. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 22 martie 2005 la 13 iunie 2005.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata la plata sumei de 1700 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - NN