ÎCCJ, decizie (scj.ro #83781)

Restituirea pentru refacerea urmăririi penale. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul Indice alfabetic: Drept procesual penal - restituirea pentru refacerea urmăririi penale - nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței C. proc. pen., art. 44, art. 263, art. 332 alin. (2), art. 380 În cazul în care instanța de apel constată că identitatea inculpatului trimis în judecată prin rechizitoriu, ca act de sesizare a instanței, nu este stabilită cu certitudine, în baza documentelor oficiale, dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât nu au fost respectate dispozițiile privitoare la sesizarea instanței. Identitatea inculpatului nu constituie o chestiune prealabilă, în sensul art. 44 C. proc. pen., care intră în competența instanței penale, ci o mențiune obligatorie pe care trebuie să o cuprindă rechizitoriul, conform art. 263 C. proc. pen., lipsa elementelor de identificare a persoanei trimise în judecată reprezentând o încălcare a dispozițiilor relative la sesizarea instanței. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2102 din 14 iunie 2012 1. Tribunalul București, Secția a II-a penală, prin sentința nr. 379 din 3 mai 2011, a respins cererea formulată de inculpatul S.R., prin apărător, având ca obiect aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat inculpatul S.R. la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu. În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată a termenului de încercare de 3 ani, calculată conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 28 ianuarie 2011 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu - art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând, în esență, în aceea că, la data de 18 februarie 2009, inculpatul a deținut, fără drept, un număr de 44 comprimate methadonă în vederea consumului propriu. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc.

pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe, instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptului ilicit dedus judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, sens în care a reținut următoarele: Deși citat la numeroase termene (21 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011), inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței; cu adresa din 1 aprilie 2011 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor s-a învederat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate acestei instituții; de asemenea, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a comunicat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate acestei direcții.

La termenul din data de 18 aprilie 2011 apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Tribunalul, văzând prevederile art. 320 1 C. proc. pen. a căror aplicare a fost solicitată, a constatat că potrivit acestor dispoziții, pentru incidența lor până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cum în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus la dosar vreun înscris autentic din cuprinsul căruia să rezulte că înțelege să recunoască săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, tribunalul a respins cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege a cărui aplicare a fost solicitată. Analizând mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, tribunalul, în raport și cu prevederile legale incidente, a reținut următoarele: La data de 18 februarie 2009 lucrătorii din cadrul Direcției Generale a Jandarmeriei Municipiului București, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Sectorului 1 din capitală, au depistat pe strada H. o persoană care, la vederea jandarmilor, a devenit agitată și a încercat să-i evite.

Având în vedere acest comportament, jandarmii au procedat la legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că se numește S.R. În prezența martorului asistent F.G., s-a procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra acestuia, ocazie cu care în buzunarul drept al bluzei s-au descoperit 44 comprimate de culoare albă inscripționate „SN”. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2009, cele 44 comprimate de culoare albă inscripționate „SN” conțineau clorhidrat de methadonă, drog de mare risc. Fiind audiat de procuror, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în cursul anului 2009, a fost consumator de heroină și, pentru a scăpa de dependența de droguri, obișnuia să consume methadonă, pe care o procura de la diferite persoane necunoscute.

Declarațiile inculpatului s-au conformat exigențelor art. 69 C. proc. pen., în sensul că s-au coroborat cu faptele și împrejurările ce au rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare în flagrant; declarații martor asistent F.G.; raport de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2009; planșe foto și declarații învinuit S.R. 2. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel procurorul. Prin intermediul motivelor scrise de apel, susținute ca atare și cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2011, hotărârea instanței de fond a fost criticată, între altele, sub următorul aspect: Nelegalitatea hotărârii judecătorești pronunțată în primă instanță prin lipsă de rol activ, conform art. 318 C. proc.

pen. - sub acest aspect s-a precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească de condamnare a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susținute numai de persoane din anturajul inculpatului (mamă, frați), fără nicio bază legală, considerându-se că soluționarea acestei chestiuni prealabile poate fi realizată în acest stadiu procesual chiar de o instanță penală, potrivit art. 44 C. proc. pen. în baza probelor și a regulilor din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menționat, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, curtea de apel a constatat că apelul cu care a fost sesizată este fondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: Astfel, curtea de apel a constatat că menționata critică invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate de procuror este perfect îndreptățită, numai că aceasta este în mod prioritar imputabilă organului de urmărire penală care, eludând obligația de rol activ ce-i este impusă prin dispozițiile art. 202 C. proc. pen. în vederea strângerii tuturor datelor necesare lămuririi corecte și complete a cauzei și justei soluționări a acesteia, a efectuat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a unei persoane fără o identitate stabilită în condițiile legii.

Potrivit art. 263 C. proc. pen., printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței de judecată, se numără și datele privitoare la persoana inculpatului; or, în cazul de față, datele de stare civilă ale persoanei căreia i-a fost atribuită calitatea de inculpat și care, potrivit informațiilor comunicate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, nu figurează în evidențele acestei instituții, au fost stabilite, în mod empiric, de către procurorul de caz, exclusiv pe baza susținerilor respectivei persoane și ale numitei S.M., posibil mama inculpatului, fără a se apela la procedurile și regulile din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă.

În aceste condiții, curtea de apel a constatat, din oficiu, încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, potrivit art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza deciziei nr. 293/A din 10 noiembrie 2011, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 379 din 3 mai 2011 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, a desființat în întregime sentința apelată și a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București în vederea refacerii urmăririi penale.

3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București invocând greșita restituire a cauzei la parchet. Se arată că, în conformitate cu procesul-verbal din dosarul urmărire penală, mama inculpatului, S.M., a dat o declarație potrivit căreia inculpatul se numește S.R. (anexând anterior un certificat de naștere emis cu data nașterii eronată), pe care-l recunoaște din planșa foto, astfel încât, în opinia procurorului, identitatea inculpatului nu a fost stabilită în mod empiric, ci pe baza declarației inculpatului și a mamei acestuia, instanța de fond putând stabili identitatea acestuia conform art. 44 C. proc.

pen. în cadrul soluționării chestiunilor prealabile. În virtutea argumentelor expuse, procurorul a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București în vederea stabilirii identității inculpatului, conform art. 44 C. proc. pen. Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate, a criticilor avansate, dar și potrivit art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: În prezenta cauză, procurorul a procedat la trimiterea în judecată a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susținute, confirmate doar de persoane din anturajul inculpatului - mamă, frați - fără vreo reflectare în documente oficiale.

În acord cu concluziile la care a ajuns instanța de prim control judiciar, o asemenea nelegalitate nu este imputabilă instanței de judecată, ci, în mod prioritar, organelor de urmărire penală care trebuie să manifeste rol activ, potrivit art. 202 C. proc. pen., în scopul strângerii datelor necesare lămuririi cauzei, sub toate aspectele, a justei soluționări a cauzei în sensul trimiterii în judecată a unei persoane cu identitate stabilită în condițiile legii. Procedura trimiterii în judecată se efectuează prin rechizitoriu, care constituie un act procedural scris în care se consemnează actul de dispoziție al procurorului de trimitere în judecată. Este știut că în judecată nu poate fi trimis decât un inculpat, o persoană față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și este de la sine înțeles că persoana respectivă trebuie identificată în baza legii.

Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecății potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecată, fără îndeplinirea condițiilor de esență, context în care în mod just instanța de apel a apreciat cu privire la încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Rechizitoriul este actul procedural în care se consemnează dispozițiile de trimitere în judecată a inculpatului, instanța de judecată fiind sesizată cu judecarea numai a faptei și persoanei cuprinse în actul de sesizare. Din perspectiva art. 263 C. proc.

pen., printre mențiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul se înscriu și acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civilă ce se impun a fi stabilite cu certitudine și în baza evidențelor de specialitate, și nu într-o manieră empirică, exclusiv în baza susținerilor anumitor persoane, fie ele și apropiate persoanei inculpatului. Îndeplinirea unor asemenea exigențe se înscrie în rigoarea procedurii de trimitere în judecată, moment procesual de o deosebită importanță în derularea procesului penal. Contrar susținerilor procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că rezolvarea unei chestiuni precum identitatea inculpatului, de către instanța de judecată nelegal învestită din perspectiva datelor ce ar fi trebuit să conducă la identificarea inculpatului, nu poate face obiectul unei chestiuni prealabile în concepția art. 44 C. proc.

pen. În acest sens, este de reținut că aspectele ce țin de obiectul judecății, astfel cum este reglementat în art. 317 C. proc. pen. - anume fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței - nu pot fi lămurite de către instanță în contextul unor chestiuni prealabile. Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție își însușește punctul de vedere exprimat de instanța de prim control judiciar în cuprinsul considerentelor deciziei pronunțate, constatând încălcarea dispozițiilor legii privitoare la sesizarea instanței și, în consecință, nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce în mod imperios obligă la restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale și a eventualei legale sesizări a instanței de judecată.

În virtutea considerentelor expuse, soluția dispusă de instanța de control judiciar este legală și temeinică, în condițiile constatării existenței unuia din cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., împrejurare în care Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva deciziei nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, Secția I penală.