ÎCCJ, decizie (scj.ro #83781)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83781) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Restituirea

pentru refacerea urmăririi penale. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la

sesizarea instanței

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

restituirea pentru

refacerea urmăririi penale

-

nerespectarea

dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței

C. proc. pen.,

art. 44, art. 263, art. 332 alin. (2), art. 380

În

cazul în care instanța de apel constată că identitatea inculpatului trimis în

judecată prin rechizitoriu, ca act de sesizare a instanței, nu este stabilită

cu certitudine, în baza documentelor oficiale, dispune restituirea cauzei la

procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 380 raportat la

art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu au fost respectate dispozițiile

privitoare la sesizarea instanței.

Identitatea

inculpatului nu constituie o chestiune prealabilă, în sensul art. 44 C. proc. pen., care intră în competența instanței penale, ci o mențiune obligatorie pe care

trebuie să o cuprindă rechizitoriul, conform art. 263 C. proc. pen., lipsa elementelor de identificare a persoanei trimise în judecată reprezentând o

încălcare a dispozițiilor relative la sesizarea instanței.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 2102 din 14 iunie 2012

379 din 3 mai 2011, a respins cererea formulată de inculpatul S.R., prin

apărător, având ca obiect aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a

condamnat inculpatul S.R. la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea

consumului propriu.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat

executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată a termenului de încercare

de 3 ani, calculată conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea

pedepselor accesorii prevăzute în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 28 ianuarie 2011 consecutiv

căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în

vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului S.R. pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu

- art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând, în esență, în aceea că, la

data de 18 februarie 2009, inculpatul a deținut, fără drept, un număr de 44

comprimate methadonă în vederea consumului propriu.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în

conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea

cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte

probe, instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența

faptului ilicit dedus judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, sens

în care a reținut următoarele:

Deși citat la numeroase termene (21 februarie 2011, 21 martie

2011, 18 aprilie 2011), inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței; cu

adresa din 1 aprilie 2011 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor

s-a învederat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile

subordonate acestei instituții; de asemenea, Direcția Generală de Poliție a

Municipiului București a comunicat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat

în unitățile subordonate acestei direcții.

La termenul din data de 18 aprilie 2011 apărătorul inculpatului

a solicitat aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

Tribunalul, văzând prevederile art. 320

1

C. proc. pen. a căror aplicare a fost solicitată, a constatat că potrivit acestor

dispoziții, pentru incidența lor până la începerea cercetării judecătorești,

inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca

judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cum în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat, inculpatul nu s-a

prezentat în fața instanței și nici nu a depus la dosar vreun înscris autentic

din cuprinsul căruia să rezulte că înțelege să recunoască săvârșirea faptei

reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, tribunalul a respins cererea

formulată de inculpat, prin apărătorul său, nefiind îndeplinite cerințele

prevăzute de textul de lege a cărui aplicare a fost solicitată.

Analizând mijloacele de probă administrate în prezenta cauză,

tribunalul, în raport și cu prevederile legale incidente, a reținut

următoarele:

La data de 18 februarie 2009 lucrătorii din cadrul Direcției

Generale a Jandarmeriei Municipiului București, aflându-se în exercitarea

atribuțiilor de serviciu pe raza Sectorului 1 din capitală, au depistat pe

strada H. o persoană care, la vederea jandarmilor, a devenit agitată și a

încercat să-i evite.

Având în vedere acest comportament, jandarmii au procedat la

legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că se numește S.R.

În prezența martorului asistent F.G., s-a procedat la efectuarea

unei percheziții corporale asupra acestuia, ocazie cu care în buzunarul drept

al bluzei s-au descoperit 44 comprimate de culoare albă inscripționate „SN”.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 26

februarie 2009, cele 44 comprimate de culoare albă inscripționate „SN”

conțineau clorhidrat de methadonă, drog de mare risc.

Fiind audiat de procuror, în cursul urmăririi penale, inculpatul

a declarat că, în cursul anului 2009, a fost consumator de heroină și, pentru a

scăpa de dependența de droguri, obișnuia să consume methadonă, pe care o

procura de la diferite persoane necunoscute.

Declarațiile inculpatului s-au conformat exigențelor art. 69 C. proc. pen., în sensul că s-au coroborat cu faptele și împrejurările ce au rezultat din

următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare în flagrant;

declarații martor asistent F.G.; raport de constatare tehnico-științifică din

26 februarie 2009; planșe foto și declarații învinuit S.R.

procurorul.

Prin intermediul motivelor scrise de apel, susținute ca atare și

cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 27 octombrie

2011, hotărârea instanței de fond a fost criticată, între altele, sub următorul

aspect:

Nelegalitatea hotărârii judecătorești pronunțată în primă

instanță prin lipsă de rol activ, conform art. 318 C. proc. pen. - sub acest aspect s-a precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

judecătorească de condamnare a unei persoane fără identitate, ale cărei date de

stare civilă sunt susținute numai de persoane din anturajul inculpatului (mamă,

frați), fără nicio bază legală, considerându-se că soluționarea acestei

chestiuni prealabile poate fi realizată în acest stadiu procesual chiar de o

instanță penală, potrivit art. 44 C. proc. pen. în baza probelor și a regulilor

din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 și a practicii Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul

anterior menționat, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse

judecății, curtea de apel a constatat că apelul cu care a fost sesizată este

fondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Astfel, curtea de apel a constatat că menționata critică

invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate de procuror este perfect

îndreptățită, numai că aceasta este în mod prioritar imputabilă organului de

urmărire penală care, eludând obligația de rol activ ce-i este impusă prin

dispozițiile art. 202 C. proc. pen. în vederea strângerii tuturor datelor

necesare lămuririi corecte și complete a cauzei și justei soluționări a

acesteia, a efectuat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a unei

persoane fără o identitate stabilită în condițiile legii.

Potrivit art. 263 C. proc. pen., printre mențiunile obligatorii

pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței de

judecată, se numără și datele privitoare la persoana inculpatului; or, în cazul

de față, datele de stare civilă ale persoanei căreia i-a fost atribuită

calitatea de inculpat și care, potrivit informațiilor comunicate de către

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor, nu figurează în evidențele

acestei instituții, au fost stabilite, în mod empiric, de către procurorul de

caz, exclusiv pe baza susținerilor respectivei persoane și ale numitei S.M.,

posibil mama inculpatului, fără a se apela la procedurile și regulile din

materia reglementată de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă.

În aceste condiții, curtea de apel a constatat, din oficiu,

încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței, împrejurare

care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art.

197 alin. (2) C. proc. pen. și a dispus restituirea cauzei la procuror, în

vederea refacerii urmăririi penale, potrivit art. 380 raportat la art. 332

alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Curtea de Apel București, Secția I penală, în

baza deciziei nr. 293/A din 10 noiembrie 2011, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 379 din 3 mai 2011 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, a desființat în întregime sentința apelată și a

dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Serviciul Teritorial București în vederea refacerii urmăririi

penale.

legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial București invocând greșita restituire a cauzei

la parchet.

Se arată că, în conformitate cu procesul-verbal din dosarul

urmărire penală, mama inculpatului, S.M., a dat o declarație potrivit căreia

inculpatul se numește S.R. (anexând anterior un certificat de naștere emis cu

data nașterii eronată), pe care-l recunoaște din planșa foto, astfel încât, în

opinia procurorului, identitatea inculpatului nu a fost stabilită în mod

empiric, ci pe baza declarației inculpatului și a mamei acestuia, instanța de

fond putând stabili identitatea acestuia conform art. 44 C. proc. pen. în cadrul soluționării chestiunilor prealabile.

În virtutea argumentelor expuse, procurorul a solicitat Înaltei

Curți de Casație și Justiție casarea deciziei penale atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare Tribunalului București în vederea stabilirii identității

inculpatului, conform art. 44 C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de

recurs invocate, a criticilor avansate, dar și potrivit art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În prezenta cauză, procurorul a procedat la trimiterea în

judecată a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt

susținute, confirmate doar de persoane din anturajul inculpatului - mamă, frați

- fără vreo reflectare în documente oficiale.

În acord cu concluziile la care a ajuns instanța de prim control

judiciar, o asemenea nelegalitate nu este imputabilă instanței de judecată, ci,

în mod prioritar, organelor de urmărire penală care trebuie să manifeste rol

activ, potrivit art. 202 C. proc. pen., în scopul strângerii datelor necesare

lămuririi cauzei, sub toate aspectele, a justei soluționări a cauzei în sensul

trimiterii în judecată a unei persoane cu identitate stabilită în condițiile

legii.

Procedura trimiterii în judecată se efectuează prin

rechizitoriu, care constituie un act procedural scris în care se consemnează

actul de dispoziție al procurorului de trimitere în judecată. Este știut că în

judecată nu poate fi trimis decât un inculpat, o persoană față de care s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și este de la sine înțeles că

persoana respectivă trebuie identificată în baza legii.

Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul

judecății potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în

judecată, fără îndeplinirea condițiilor de esență, context în care în mod just

instanța de apel a apreciat cu privire la încălcarea dispozițiilor legale

privitoare la sesizarea instanței, împrejurare care atrage nulitatea absolută a

actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Rechizitoriul este actul procedural în care se consemnează

dispozițiile de trimitere în judecată a inculpatului, instanța de judecată

fiind sesizată cu judecarea numai a faptei și persoanei cuprinse în actul de

sesizare.

Din perspectiva art. 263 C. proc. pen., printre mențiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul se înscriu

și acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de

stare civilă ce se impun a fi stabilite cu certitudine și în baza evidențelor

de specialitate, și nu într-o manieră empirică, exclusiv în baza susținerilor

anumitor persoane, fie ele și apropiate persoanei inculpatului.

Îndeplinirea unor asemenea exigențe se înscrie în rigoarea

procedurii de trimitere în judecată, moment procesual de o deosebită importanță

în derularea procesului penal.

Contrar susținerilor procurorului, Înalta Curte de Casație și

Justiție consideră că rezolvarea unei chestiuni precum identitatea

inculpatului, de către instanța de judecată nelegal învestită din perspectiva

datelor ce ar fi trebuit să conducă la identificarea inculpatului, nu poate

face obiectul unei chestiuni prealabile în concepția art. 44 C. proc. pen.

În acest sens, este de reținut că aspectele ce țin de obiectul

judecății, astfel cum este reglementat în art. 317 C. proc. pen. - anume fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței - nu pot fi

lămurite de către instanță în contextul unor chestiuni prealabile.

Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și

Justiție își însușește punctul de vedere exprimat de instanța de prim control

judiciar în cuprinsul considerentelor deciziei pronunțate, constatând

încălcarea dispozițiilor legii privitoare la sesizarea instanței și, în

consecință, nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, potrivit

art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce în mod imperios obligă la restituirea

cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale și a eventualei

legale sesizări a instanței de judecată.

În virtutea considerentelor expuse, soluția dispusă de instanța

de control judiciar este legală și temeinică, în condițiile constatării

existenței unuia din cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

împrejurare în care Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial București împotriva deciziei nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, Secția I penală.