ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2102/2012

Deliberând, asupra recursului penal de față, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 379 din 3 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6765/3/2011 a respins cererea formulată de inculpatul S.R.E., prin apărător, având ca obiect aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat inculpatul S.R.E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu. În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată a termenului de încercare de 3 ani, calculată conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 „alin. ultim” C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 34 comprimate metadonă rămasă în urma analizelor de laborator, predată la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.-D.G.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.R.E. la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat. Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 28 ianuarie 2011 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc.

pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului S.R.E. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu – art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând în esență în aceea că, la data de 18 februarie 2009 inculpatul a deținut, fără drept, un număr de 44 comprimate metadonă în vederea consumului propriu. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288-291 C. proc. pen.

în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe – instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptului ilicit dedus judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, sens în care a reținut următoarele: Deși citat la numeroase termene (21 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011), inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței; cu adresa nr. 32753/DSDRD din 01 aprilie 2011 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor a învederat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate acestei instituții; de asemenea, D.G.P.M.B. a comunicat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate acestei direcții.

La termenul din data de 18 aprilie 2011 apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. în raport de conduita sa sinceră în cursul urmăririi penale. Tribunalul, văzând prevederile art. 320 1 C. proc. pen. a căror aplicare a fost solicitată, a constatat că potrivit acestor dispoziții, pentru incidența lor până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, și solicită ca judecată să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cum în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus la dosar vreun înscris autentic din cuprinsul căruia să rezulte că înțelege să recunoască săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, Tribunalul a respins cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege a cărui aplicare a fost solicitată, conduita inculpatului pe parcursul urmăririi penale a fost avută în vedere de instanță la procesul de individualizare a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului. Analizând mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, Tribunalul, în raport și de prevederile legale incidente, a reținut următoarele: La data de 18 februarie 2010 lucrătorii din cadrul Direcției Generale a Jandarmeriei Municipiului București - U.M.

0575/C, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1 din capitală, au depistat pe strada H.B., o persoană de sex masculin, de aproximativ 1,70 m înălțime, constituție atletică, păr brunet, îmbrăcat cu un trening de culoare albastru cu mâneci roșii și încălțat cu o pereche de pantofi sport care, la vederea jandarmilor, a devenit agitat și a încercat să-i evite. Având în vedere acest comportament, jandarmii au procedat la legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că se numește S.R.E.

În prezența martorului asistent F.G.I., s-a procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra acestuia, ocazie cu care în buzunarul drept al bluzei de trening s-au descoperit 44 comprimate de culoare albă inscripționate "SN". Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 522702 din 26 februarie 2009 cele 44 comprimate de culoare albă inscripționate "SN" conțineau clorhidrat de metadonă, drog de mare risc prevăzut în Tabelul nr. II din Legea 143/2000. Cantitatea de 34 comprimate metadonă au fost predate la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - D.C.J.S.E.O.

cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009. Fiind audiat de procuror, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în cursul anului 2009 a fost consumator de heroină și pentru a scăpa de dependența de droguri, obișnuia să consume metadonă, pe care o procura de la diferite persoane necunoscute pentru a scăpa de dependența de substanțe stupefiante. Declarațiile inculpatului s-au conformat exigențelor art. 69 C. proc. pen. în sensul că s-au coroborat cu faptele și împrejurările ce au rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare în flagrant; declarații martor asistent F.G.I.; raport de constatare tehnico-științifică nr. 522702 din 26 februarie 2009; planșe foto și declarații învinuit S.R.E.

În drept, la procesul de individualizare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările comiterii acesteia, circumstanțele vizând persoana inculpatului. Conduita sinceră avută de inculpatul S.R.E. în cursul urmăririi penale a fost calificată de instanță drept circumstanță atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen., urmând a fi valorificată la momentul individualizării pedepsei. Prin decizia nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curți de Casașie și Justiție, secțiile unite, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

și a stabilit că „dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.”. Având în vedere decizia susmenționată și prevederile art. 71 alin. (3) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului.

Avându-se în vedere vârsta inculpatului (22 ani), conduita acestuia pe parcursul urmăririi penale, instanța a apreciat că scopul pedepsei astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 81 C. pen., dispunând suspendarea executării pedepsei închisorii pe o durată a termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. A făcut aplicarea art. 71 „alin. ultim” C. pen. În baza dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității de 34 comprimate metadonă, rămasă în urma analizelor de laborator, predată la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.-D.G.J.S.E.O.

cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009. 2. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Apelul declarat în cauză a fost înaintat de către Tribunal și înregistrat pe rolul Curții la data de 26 mai 2011. Prin intermediul motivelor scrise de apel, susținute ca atare și cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2011, hotărârea instanței de fond a fost criticată sub două aspecte: 1. Netemeinicia regimului de individualizare a pedepsei – rezultând din aceea că instanța a aplicat regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, cu toate că nu a putut verifica îndeplinirea condiției legale prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., de vreme ce inculpatul nu s-a prezentat în cursul cercetării judecătorești, astfel încât instanța să își fi putut forma o opinie în ceea ce privește datele privitoare la fapta săvârșită și la făptuitor, la conduita anterioară a acestuia și la orice alte date sau elemente care îl caracterizează.

Pe de altă parte, sub același aspect s-a precizat că la dosarul de cercetare judecătorească era atașată o copie de pe o condamnare recentă a acestui inculpat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare în regim de detenție pentru infracțiuni comise în același interval de timp (februarie-iulie 2009) privind Legea nr. 39/2003 și trafic de droguri de mare risc. De asemenea s-a arătat că din cercetările efectuate de poliție cu ocazia îndeplinirii mandatului de aducere în fața instanței de judecată rezultă că a fost luată legătura cu mama inculpatului, care a arătat că acesta se află într-o stare precară din cauza consumului de etnobotanice și a drogurilor, iar în prezent vagabondează.

În concluzie s-a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de individualizare a executării pedepsei închisorii în regim de suspendare condiționată, întrucât scopul pedepsei nu poate fi atins față de persoana condamnată, care are în continuare probleme legate de dependența de droguri, nu ține legătura nici cu familia, vagabondează, nu are identitatea stabilită și nu este capabil să se întrețină sau să se trateze. 2. Nelegalitatea hotărârii judecătorești pronunțată în primă instanță prin lipsă de rol activ conform art. 318 C. proc. pen. – sub acest aspect s-a precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească de condamnare a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susținute numai de persoane din anturajul inculpatului (mamă, frați), fără nicio bază legală, considerându-se că soluționarea acestei chestiuni prealabile poate fi realizată în acest stadiu procesual chiar de o instanță penală potrivit art. 44 C. proc.

pen. în baza probelor și a regulilor din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 și practicii CEDO. În concluzie, s-a susținut că, fără stabilirea identității inculpatului, s-a pronunțat o hotărâre penală față de o persoană care nu există din punct de vedere al regulilor unei societăți în care preeminența dreptului este unul dintre principiile statului de drept, iar pedeapsa aplicată în regim de suspendare condiționată nu are niciun efect asupra persoanei condamnate, care în continuare este un subiect vulnerabil, fără identitate, fără perspective de integrare într-o societate, rolul educativ al procesului penal fiind doar o formalitate, o aparență fără consecințe juridice. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea a constatat, că apelul cu care a fost sesizată este fondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: Astfel, Curtea a constatat că cea de-a doua critică invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate de Parchet este perfect îndreptățită, numai că aceasta este în mod prioritar imputabilă organului de urmărire penală care eludând obligația de rol activ ce-i este impusă prin dispozițiile art. 202 C. proc. pen. în vederea strângerii tuturor datelor necesare lămuririi corecte și complete a cauzei și justei soluționări a acesteia, a efectuat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a unei persoane fără o identitate stabilită în condițiile legii.

Potrivit art. 263 C. proc. pen., printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței de judecată, se numără și datele privitoare la persoana inculpatului, ori în cazul de față, datele de stare civilă ale persoanei căreia i-a fost atribuită calitatea de inculpat și care potrivit informațiilor comunicate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor nu figurează în evidențele acestei instituții, au fost stabilite, în mod empiric, de către procurorul de caz, exclusiv pe baza susținerilor respectivei persoane și ale numitei S.M., posibil mama inculpatului, fără a se apela la procedurile și regulile din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă.

În aceste condiții, Curtea a constatat, din oficiu, încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și a impus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, potrivit art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen. Constatarea, din oficiu, a cazului de nulitate absolută anterior menționat, care, conform art. 197 alin. (3) C. proc. pen., poate fi invocat în orice stare a procesului și nu poate fi înlăturat în niciun mod, a degrevat Curtea de a mai analiza celălalt motiv de apel invocat în susținerea căii de atac declarate în cauză referitor la greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei.

În consecință, Curtea de Apel București, secția I penală – în baza deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 397/F din 3 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a desființat în întregime sentința apelată și a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial București în vederea refacerii urmăririi penale. Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului. 3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial București invocând greșita restituire a cauzei la parchet.

Se arată că, în conformitate cu procesul-verbal de la dosarul de urmărire penală, mama inculpatului, S.M., a dat o declarație potrivit căreia inculpatul se numește S.R.E. (anexând anterior un certificat de naștere emis cu data nașterii eronată), pe care-l recunoaște din planșa foto, astfel încât, în opinia procurorului, identitatea inculpatului nu a fost stabilită în mod empiric, ci pe baza declarației inculpatului și mamei acestuia, instanța de fond putând stabili identitatea acestuia conform art. 44 C. proc. pen. în cadrul soluționării chestiunilor prealabile. Se mai susține că din dosarul Tribunalului București rezultă că S.R.E. nu locuiește la adresa din str. H.B., adresă la care a fost găsită mama lui, care a comunicat că inculpatul nu locuiește la domiciliu, context în care s-ar fi impus citarea inculpatului atât la instanța fondului, cât și la cea de apel, și prin afișare la Consiliul Local sector 1 București.

În virtutea argumentelor expuse, procurorul a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București în vederea stabilirii identității inculpatului conform art. 44 C. proc. pen. Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate, a criticilor avansate, dar și potrivit art. 385 9 alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: În prezenta cauză, procurorul a procedat la trimiterea în judecată a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susținute, confirmate doar de persoane din anturajul inculpatului – mamă, frați - fără vreo reflectare în documente oficiale.

În acord cu concluziile la care a ajuns instanța de prim control judiciar, o asemenea nelegalitate nu este imputabilă instanței de judecată, ci în mod prioritar, organelor de urmărire penală care trebuie să manifeste rol activ potrivit art. 202 C. proc. pen. în scopul strângerii datelor necesare lămuririi cauzei, sub toate aspectele, a justei soluționări a cauzei în sensul trimiterii în judecată a unei persoane cu identitate stabilită în condițiile legii. Procedura trimiterii în judecată se efectuează prin rechizitoriu, care constituie un act procedural scris în care se consemnează actul de dispoziție al procurorului de trimitere în judecată. Este știut că în judecată nu poate fi trimis decât un inculpat, o persoană față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și este de la sine înțeles că persoana respectivă trebuie identificată în baza legii.

Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecății potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecată, fără îndeplinirea condițiilor de esență, context în care în mod just instanța de apel a apreciat cu privire la încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței, anume împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Rechizitoriul este actul procedural în care se consemnează dispozițiile de trimitere în judecată a inculpatului, instanța de judecată fiind sesizată cu judecarea numai a faptei și persoanei cuprinse în actul de sesizare. Din perspectiva art. 263 C. proc.

pen., printre mențiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul se înscriu și acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civilă ce se impun a fi stabilite cu certitudine și în baza evidențelor de specialitate, ci nu într-o manieră empirică, exclusiv în baza susținerilor anumitor persoane, fie ele și apropiate persoanei inculpatului. Îndeplinirea unor asemenea exigențe se înscrie în rigoarea procedurii de trimitere în judecată, moment procesual de o deosebită importanță în derularea procesului penal. Contrar susținerilor procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că rezolvarea unei chestiuni precum identitatea inculpatului, de către instanța de judecată nelegal învestită din perspectiva datelor ce ar fi trebuit să conducă la identificarea inculpatului, nu poate face obiectul unei chestiuni prealabile în conceptul art. 44 C. proc.

pen. În acest sens, este de reținut că aspectele ce țin de obiectul judecății astfel cum e reglementat de art. 317 C. proc. pen. – anume fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței – nu pot fi lămurite de către instanță în contextul unor chestiuni prealabile. Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție își însușește punctul de vedere exprimat de instanța de prim control judiciar în cuprinsul considerentelor deciziei pronunțate, constatând încălcarea dispozițiilor legii privitoare la sesizarea instanței și, în consecință, nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce în mod imperios obligă la restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale și a eventualei legale sesizări a instanței de judecată.

În virtutea considerentelor expuse, în conformitate cu art. 380 – art. 381 C. proc. pen. – soluția dispusă de instanța de control este legală și temeinică, în condițiile constatării existenței unuia din cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., împrejurare în care Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul inculpat S.R.E., în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2012.