ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2102/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2102/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, asupra

recursului penal de față, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul

cauzei, constată următoarele:

prin sentința penală nr. 379 din 3 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr.

6765/3/2011 a respins cererea formulată de inculpatul S.R.E., prin apărător,

având ca obiect aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C.

pen. a condamnat inculpatul S.R.E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în

vederea consumului propriu.

În baza art. 81 C.

pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului

pe o durată a termenului de încercare de 3 ani, calculată conform art. 82 C.

pen.

În baza art. 71 „alin.

ultim” C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.

71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

s-a dispus confiscarea cantității de 34 comprimate metadonă rămasă în urma

analizelor de laborator, predată la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.-D.G.J.S.E.O.

cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul S.R.E. la plata sumei de 600 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța fondului a

fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție din 28 ianuarie 2011 consecutiv căruia, potrivit art. 300

C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la

răspundere penală a inculpatului S.R.E. pentru săvârșirea infracțiunii de

deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu – art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, constând în esență în aceea că, la data de 18

februarie 2009 inculpatul a deținut, fără drept, un număr de 44 comprimate metadonă

în vederea consumului propriu.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art.

345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în

condițiile art. 288-291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate

probele strânse la urmărirea penală și alte probe – instanța a examinat și

apreciat materialul amintit, confirmând existența faptului ilicit dedus

judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, sens în care a reținut

următoarele:

Deși citat la

numeroase termene (21 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011),

inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței; cu adresa nr. 32753/DSDRD din 01

aprilie 2011 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor a învederat

faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate acestei

instituții; de asemenea, D.G.P.M.B. a comunicat faptul că inculpatul nu

figurează încarcerat în unitățile subordonate acestei direcții.

La termenul din data

de 18 aprilie 2011 apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea prevederilor

art. 320

1

C. proc. pen. în raport de conduita sa sinceră în cursul

urmăririi penale.

Tribunalul, văzând

prevederile art. 320

1

C. proc. pen. a căror aplicare a fost

solicitată, a constatat că potrivit acestor dispoziții, pentru incidența lor

până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal

sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul

de sesizare a instanței, și solicită ca judecată să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Cum în prezenta

cauză, astfel cum s-a arătat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței și

nici nu a depus la dosar vreun înscris autentic din cuprinsul căruia să rezulte

că înțelege să recunoască săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul

de inculpare, Tribunalul a respins cererea formulată de inculpat, prin

apărătorul său, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege a

cărui aplicare a fost solicitată, conduita inculpatului pe parcursul urmăririi

penale a fost avută în vedere de instanță la procesul de individualizare a

pedepsei ce s-a aplicat inculpatului.

Analizând mijloacele

de probă administrate în prezenta cauză, Tribunalul, în raport și de

prevederile legale incidente, a reținut următoarele:

La data de 18

februarie 2010 lucrătorii din cadrul Direcției Generale a Jandarmeriei

Municipiului București - U.M. 0575/C, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de

serviciu pe raza sectorului 1 din capitală, au depistat pe strada H.B., o

persoană de sex masculin, de aproximativ 1,70 m înălțime, constituție atletică,

păr brunet, îmbrăcat cu un trening de culoare albastru cu mâneci roșii și

încălțat cu o pereche de pantofi sport care, la vederea jandarmilor, a devenit

agitat și a încercat să-i evite.

Având în vedere acest

comportament, jandarmii au procedat la legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a

stabilit că se numește S.R.E.

În prezența

martorului asistent F.G.I., s-a procedat la efectuarea unei percheziții

corporale asupra acestuia, ocazie cu care în buzunarul drept al bluzei de

trening s-au descoperit 44 comprimate de culoare albă inscripționate

"SN".

Potrivit raportului

de constatare tehnico-științifică nr. 522702 din 26 februarie 2009 cele 44

comprimate de culoare albă inscripționate "SN" conțineau clorhidrat

de metadonă, drog de mare risc prevăzut în Tabelul nr. II din Legea 143/2000.

Cantitatea de 34

comprimate metadonă au fost predate la camera de corpuri delicte din cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române - D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H nr.

0000989 din data de 18 martie 2009.

Fiind audiat de

procuror, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în cursul

anului 2009 a fost consumator de heroină și pentru a scăpa de dependența de

droguri, obișnuia să consume metadonă, pe care o procura de la diferite

persoane necunoscute pentru a scăpa de dependența de substanțe stupefiante.

Declarațiile

inculpatului s-au conformat exigențelor art. 69 C. proc. pen. în sensul că s-au

coroborat cu faptele și împrejurările ce au rezultat din următoarele mijloace

de probă: proces-verbal de depistare în flagrant; declarații martor asistent F.G.I.;

raport de constatare tehnico-științifică nr. 522702 din 26 februarie 2009;

planșe foto și declarații învinuit S.R.E.

În

drept, la procesul de individualizare a pedepsei au fost avute în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: limitele de pedeapsă

prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei,

împrejurările comiterii acesteia, circumstanțele vizând persoana inculpatului.

Conduita

sinceră avută de inculpatul S.R.E. în cursul urmăririi penale a fost calificată

de instanță drept circumstanță atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.,

art. 76 C. pen., urmând a fi valorificată la momentul individualizării

pedepsei.

Prin

decizia nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curți de Casașie și Justiție, secțiile unite,

a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al

Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la stabilirea

modului de aplicare a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

și a stabilit că „dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele

accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a)-c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va

supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin.

(3) C. pen.”.

Având

în vedere decizia susmenționată și prevederile art. 71 alin. (3) C. pen.,

Tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ținându-se seama

de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana

inculpatului.

Avându-se

în vedere vârsta inculpatului (22 ani), conduita acestuia pe parcursul

urmăririi penale, instanța a apreciat că scopul pedepsei astfel cum acesta este

prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins fără privarea de libertate a

inculpatului, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 81 C. pen., dispunând

suspendarea executării pedepsei închisorii pe o durată a termenului de

încercare prevăzut de art. 82 C. pen.

A

făcut aplicarea art. 71 „alin. ultim” C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a

dispus confiscarea cantității de 34 comprimate metadonă, rămasă în urma

analizelor de laborator, predată la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.-D.G.J.S.E.O.

cu dovada seria H nr. 0000989 din data de 18 martie 2009.

sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

Apelul

declarat în cauză a fost înaintat de către Tribunal și înregistrat pe rolul

Curții la data de 26 mai 2011.

Prin

intermediul motivelor scrise de apel, susținute ca atare și cu ocazia

dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2011,

hotărârea instanței de fond a fost criticată sub două aspecte:

regimului de individualizare a pedepsei – rezultând din aceea că instanța a

aplicat regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, cu toate că nu

a putut verifica îndeplinirea condiției legale prevăzută de art. 81 alin. (1)

lit. c) C. pen., de vreme ce inculpatul nu s-a prezentat în cursul cercetării

judecătorești, astfel încât instanța să își fi putut forma o opinie în ceea ce

privește datele privitoare la fapta săvârșită și la făptuitor, la conduita

anterioară a acestuia și la orice alte date sau elemente care îl

caracterizează. Pe de altă parte, sub același aspect s-a precizat că la dosarul

de cercetare judecătorească era atașată o copie de pe o condamnare recentă a

acestui inculpat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare în regim de

detenție pentru infracțiuni comise în același interval de timp (februarie-iulie

2009) privind Legea nr. 39/2003 și trafic de droguri de mare risc. De asemenea

s-a arătat că din cercetările efectuate de poliție cu ocazia îndeplinirii

mandatului de aducere în fața instanței de judecată rezultă că a fost luată

legătura cu mama inculpatului, care a arătat că acesta se află într-o stare

precară din cauza consumului de etnobotanice și a drogurilor, iar în prezent

vagabondează.

În concluzie s-a

susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de individualizare a

executării pedepsei închisorii în regim de suspendare condiționată, întrucât

scopul pedepsei nu poate fi atins față de persoana condamnată, care are în

continuare probleme legate de dependența de droguri, nu ține legătura nici cu

familia, vagabondează, nu are identitatea stabilită și nu este capabil să se

întrețină sau să se trateze.

judecătorești pronunțată în primă instanță prin lipsă de rol activ conform art.

318 C. proc. pen. – sub acest aspect s-a precizat că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre judecătorească de condamnare a unei persoane fără

identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susținute numai de persoane din

anturajul inculpatului (mamă, frați), fără nicio bază legală, considerându-se

că soluționarea acestei chestiuni prealabile poate fi realizată în acest stadiu

procesual chiar de o instanță penală potrivit art. 44 C. proc. pen. în baza

probelor și a regulilor din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 și

practicii CEDO.

În concluzie, s-a susținut

că, fără stabilirea identității inculpatului, s-a pronunțat o hotărâre penală

față de o persoană care nu există din punct de vedere al regulilor unei

societăți în care preeminența dreptului este unul dintre principiile statului

de drept, iar pedeapsa aplicată în regim de suspendare condiționată nu are

niciun efect asupra persoanei condamnate, care în continuare este un subiect

vulnerabil, fără identitate, fără perspective de integrare într-o societate,

rolul educativ al procesului penal fiind doar o formalitate, o aparență fără

consecințe juridice.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din

oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea a constatat,

că apelul cu care a fost sesizată este fondat, având în vedere considerentele

ce se vor arăta în cele ce urmează:

Astfel, Curtea a

constatat că cea de-a doua critică invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate

de Parchet este perfect îndreptățită, numai că aceasta este în mod prioritar

imputabilă organului de urmărire penală care eludând obligația de rol activ

ce-i este impusă prin dispozițiile art. 202 C. proc. pen. în vederea strângerii

tuturor datelor necesare lămuririi corecte și complete a cauzei și justei

soluționări a acesteia, a efectuat urmărirea penală și a dispus trimiterea în

judecată a unei persoane fără o identitate stabilită în condițiile legii.

Potrivit art. 263 C.

proc. pen., printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă

rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței de judecată, se numără și datele

privitoare la persoana inculpatului, ori în cazul de față, datele de stare

civilă ale persoanei căreia i-a fost atribuită calitatea de inculpat și care

potrivit informațiilor comunicate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor nu figurează în evidențele acestei instituții, au fost stabilite, în

mod empiric, de către procurorul de caz, exclusiv pe baza susținerilor

respectivei persoane și ale numitei S.M., posibil mama inculpatului, fără a se

apela la procedurile și regulile din materia reglementată de Legea nr. 119/1996

privind actele de stare civilă.

În aceste condiții,

Curtea a constatat, din oficiu, încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

sesizarea instanței, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de

trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și a impus

restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, potrivit

art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Constatarea, din

oficiu, a cazului de nulitate absolută anterior menționat, care, conform art.

197 alin. (3) C. proc. pen., poate fi invocat în orice stare a procesului și nu

poate fi înlăturat în niciun mod, a degrevat Curtea de a mai analiza celălalt

motiv de apel invocat în susținerea căii de atac declarate în cauză referitor

la greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția I penală – în baza deciziei penale nr. 293/A din 10

noiembrie 2011 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București împotriva sentinței penale nr. 397/F din 3 mai 2011 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, a desființat în întregime sentința apelată și

a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial București în vederea refacerii urmăririi

penale. Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

penale evocate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial București invocând

greșita restituire a cauzei la parchet.

Se arată că, în conformitate

cu procesul-verbal de la dosarul de urmărire penală, mama inculpatului, S.M., a

dat o declarație potrivit căreia inculpatul se numește S.R.E. (anexând anterior

un certificat de naștere emis cu data nașterii eronată), pe care-l recunoaște

din planșa foto, astfel încât, în opinia procurorului, identitatea inculpatului

nu a fost stabilită în mod empiric, ci pe baza declarației inculpatului și

mamei acestuia, instanța de fond putând stabili identitatea acestuia conform

art. 44 C. proc. pen. în cadrul soluționării chestiunilor prealabile.

Se mai susține că din

dosarul Tribunalului București rezultă că S.R.E. nu locuiește la adresa din

str. H.B., adresă la care a fost găsită mama lui, care a comunicat că

inculpatul nu locuiește la domiciliu, context în care s-ar fi impus citarea

inculpatului atât la instanța fondului, cât și la cea de apel, și prin afișare la Consiliul Local sector 1 București.

În virtutea

argumentelor expuse, procurorul a solicitat Înaltei Curți de Casație și

Justiție casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

Tribunalului București în vederea stabilirii identității inculpatului conform

art. 44 C. proc. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate, a criticilor

avansate, dar și potrivit art. 385

9

alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție expune:

În prezenta cauză,

procurorul a procedat la trimiterea în judecată a unei persoane fără

identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susținute, confirmate doar de

persoane din anturajul inculpatului – mamă, frați - fără vreo reflectare în

documente oficiale.

În acord cu

concluziile la care a ajuns instanța de prim control judiciar, o asemenea

nelegalitate nu este imputabilă instanței de judecată, ci în mod prioritar,

organelor de urmărire penală care trebuie să manifeste rol activ potrivit art.

202 C. proc. pen. în scopul strângerii datelor necesare lămuririi cauzei, sub

toate aspectele, a justei soluționări a cauzei în sensul trimiterii în judecată

a unei persoane cu identitate stabilită în condițiile legii.

Procedura trimiterii

în judecată se efectuează prin rechizitoriu, care constituie un act procedural

scris în care se consemnează actul de dispoziție al procurorului de trimitere

în judecată. Este știut că în judecată nu poate fi trimis decât un inculpat, o

persoană față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și este

de la sine înțeles că persoana respectivă trebuie identificată în baza legii.

Lipsa elementelor de

identificare a persoanei ce face obiectul judecății potrivit art. 317 C. proc.

pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecată, fără îndeplinirea condițiilor

de esență, context în care în mod just instanța de apel a apreciat cu privire

la încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței, anume

împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată,

conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Rechizitoriul este

actul procedural în care se consemnează dispozițiile de trimitere în judecată a

inculpatului, instanța de judecată fiind sesizată cu judecarea numai a faptei

și persoanei cuprinse în actul de sesizare.

Din perspectiva art.

263 C. proc. pen., printre mențiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie

să le cuprindă rechizitoriul se înscriu și acelea referitoare la datele ce

privesc persoana inculpatului, datele de stare civilă ce se impun a fi

stabilite cu certitudine și în baza evidențelor de specialitate, ci nu într-o

manieră empirică, exclusiv în baza susținerilor anumitor persoane, fie ele și

apropiate persoanei inculpatului.

Îndeplinirea unor

asemenea exigențe se înscrie în rigoarea procedurii de trimitere în judecată,

moment procesual de o deosebită importanță în derularea procesului penal.

Contrar susținerilor

procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că rezolvarea unei

chestiuni precum identitatea inculpatului, de către instanța de judecată

nelegal învestită din perspectiva datelor ce ar fi trebuit să conducă la

identificarea inculpatului, nu poate face obiectul unei chestiuni prealabile în

conceptul art. 44 C. proc. pen.

În acest sens, este

de reținut că aspectele ce țin de obiectul judecății astfel cum e reglementat

de art. 317 C. proc. pen. – anume fapta și persoana arătată în actul de

sesizare a instanței – nu pot fi lămurite de către instanță în contextul unor

chestiuni prealabile.

Efectuând propriul

demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție își însușește punctul de

vedere exprimat de instanța de prim control judiciar în cuprinsul

considerentelor deciziei pronunțate, constatând încălcarea dispozițiilor legii

privitoare la sesizarea instanței și, în consecință, nulitatea absolută a

actului de trimitere în judecată potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

ceea ce în mod imperios obligă la restituirea cauzei la procuror, în vederea

refacerii urmăririi penale și a eventualei legale sesizări a instanței de

judecată.

În virtutea

considerentelor expuse, în conformitate cu art. 380 – art. 381 C. proc. pen. –

soluția dispusă de instanța de control este legală și temeinică, în condițiile

constatării existenței unuia din cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2) C.

proc. pen., împrejurare în care Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva deciziei penale nr. 293/A

din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție -

Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

- Serviciul

Teritorial București împotriva deciziei penale nr. 293/A din 10 noiembrie 2011

a Curții de Apel București, secția I penală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

pentru intimatul inculpat S.R.E., în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De

Casație și Justiție -

Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

- Serviciul

Teritorial București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2012.