ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1070/2012

Asupra recursului penal de față,

potrivit actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 772 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, inculpatul S.V.A. a fost condamnat la pedeapsa de 3

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare

risc în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În

baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată

privind restul de 666 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1723 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2139 din 3

aprilie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a contopit

acest rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în cauza, urmând ca în

final inculpatul S.V.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani

închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata

executării pedepsei principale.

Totodată, s-a constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză.

În

baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantității de 50

comprimate de metadonă rămase după efectuarea analizelor de laborator, depuse

la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 31

iulie 2009.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În

considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 8 iulie 2009, în urma percheziției

domiciliare efectuate la locuința inculpatului S.V.A. din str. L., sector 1, într-o

magazie, lângă salteaua unui pat, s-au găsit 66 de comprimate inscripționate „SN"

introduse într-un pachet de țigări de culoare neagră, mai multe seringi, capace

de seringă și o fiolă spartă, ce au fost ridicate în vederea expertizării.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică

din 9 iulie 2009 s-a concluzionat că proba constând în 66 de comprimate rotunde,

albe, stanțate pe una din fețe „SN", conține ca substanță activă metadonă,

iar în cele 7 seringi, o fiolă și 5 capace de seringă s-a pus în evidență heroină,

după expertizare rămânând 50 de comprimate ce au fost depuse la Camera de Corpuri

Delicte a I.G.P.R.

Situația de fapt expusă mai sus a fost

reținută în urma interpretării coroborate a declarațiilor inculpatului S.V.A., procesului-verbal

de percheziție domiciliară, declarațiilor martorului-asistent V.E. și raportului

de constatare tehnico-științifică din 9 iulie 2009.

Pe baza situației de fapt reținute, prima

instanță a apreciat că fapta inculpatului S.V.A. care, la data de 8 iulie 2009,

a fost depistat deținând, fără drept, pentru consum propriu, 66 comprimate de metadonă

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare

risc în vederea consumului propriu, prevăzut de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000.

Totodată, s-a reținut că fapta a fost săvârșită

în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport de pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1723 din 22 decembrie

2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 2139 din 3 aprilie 2006

pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

La individualizarea judiciară a pedepsei,

prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins prin

executarea pedepsei în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul S.V.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei și solicitând reducerea corespunzătoare a acesteia.

Prin decizia penală nr. 331 din 30 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I penală, a fost respins,

ca fondat, apelul declarat de inculpat.

În

considerentele acestei hotărâri s-a reținut că prima instanță

a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, căreia

i-a dat o justă încadrare juridică corespunzătoare faptei săvârșite de inculpat.

Deopotrivă, s-a reținut că la stabilirea

pedepsei aplicate inculpatului prima instanță a dat semnificația cuvenită tuturor

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol

social al faptei, împrejurările în care a fost comisă și limitele de pedeapsă prevăzute

de textul incriminator, apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei

poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Și împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul S.V.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție sub nr. 53601/3/2011.

Inculpatul nu a motivat în scris calea

de atac, conform dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., la termenul

de dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu să-i asigure asistența juridică reiterând

criticile formulate în apel privind greșita individualizare a pedepsei și solicitând

reducerea acesteia ca efect al reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. în raport de atitudinea

sinceră pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal.

Examinând unica critică formulată în recurs

pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele:

Ambele instanțe, uzând de argumente factuale

rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal și argumente juridice

pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei în planul acțiunii penale,

stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare

și dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății și o pedeapsă

just individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

În

acest sens, confirmând justețea reținerilor factuale detaliat

prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea

în interpretarea coroborată a probatoriul administrat în cursul urmăririi penale

și a cercetării judecătorești, deopotrivă prezentat anterior, Înalta Curte reține

că fapta inculpatului care, la data de 8 iulie 2009, a fost depistat deținând, fără

drept, pentru consum propriu, 66 comprimate de metadonă întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu

prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Deși inculpatul nu a contestat fapta, a

susținut că a pentru aceasta a fost deja condamnat într-un alt dosar în care a fost

acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, acesta fiind motivul care

nici nu a invocat beneficiul dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Susținerile inculpatului sunt însă infirmate

de actele dosarului din care rezultă că fapta reținută în cauza pendinte a fost

săvârșită în timpul liberării condiționate din executarea pedepsei de 5 ani și 6

luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală definitivă nr. 1723

din 22 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea

în anul 2005 a unei infracțiuni de trafic de droguri, fiind concurentă cu o altă

infracțiune de trafic de droguri comisă de același inculpat în anul 2009, faptă

pentru care a fost condamnat în primă instanță la 15 ani închisoare, cauză în care

este cercetat în arest preventiv.

Or, în acest context, se constată că solicitarea

inculpatului de reducere a pedepsei ca urmare a reținerii în favoarea sa a circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. este neîntemeiat, în afara poziției

contradictorii anterior menționată, inculpatul nefacând dovada unor date personale

deosebite cărora instanța să le poată atribui valențe de circumstanțe atenuante

și care, fiind valorificate ca atare, să conducă la reducerea pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege, chiar și în condițiile incidenței art. 80 C. pen. în raport

de starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul la momentul săvârșirii

faptelor.

Sub aceste aspect se constată că la individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpatului instanțele anterioare au ținut seama

de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și au apreciat în egală măsură

împrejurările în care a fost desfășurată activitatea infracțională, cât și datele

care caracterizează persoana inculpatului.

A fost avută în vedere în acest sens atât

gravitatea faptelor, determinată prin raportare frecvența pe care o înregistrează

în prezent acest tip de infracțiune și la consecințele dezastruoase pe care le produce

asupra sănătății publice și individuale, dar și datele ce caracterizează persoana

inculpatului și conduita acestuia înainte și în timpul procesului penal.

În acest context, s-a reținut că inculpatul

a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, element de natură a caracteriza

nefavorabil persoana inculpatului.

Totodată, s-a avut în vedere conduita procesuală

a inculpatului S.V.A. care, deși nu a negat săvârșirea faptei, a susținut constant

și total neveridic că pentru aceiași faptă fusese anterior condamnat într-o altă

cauză, elemente circumstanțiale în raport de care pedeapsa aplicată inculpatului

a fost orientată în mod just spre minimul special prevăzut de lege.

În

consecință, în raport de argumentele anterior prezentate și

constatând că toate criticile invocate de apărare sunt neîntemeiate, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză de inculpatul S.V.A.,constatând

legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate sub toate aspectele invocate.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a

se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul S.V.A. împotriva deciziei penale nr. 331 din 30 noiembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Constată că recurentul inculpat este arestat

în altă cauză.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 9 aprilie 2012.