ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2012

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 106/2011 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 474/33/2011 s-a admis cererea formulată de inculpata A.S.L. și s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat că diferența de venit impozabil este consecința neevidențierii unor venituri din onorarii de succes și neemiterea unei facturi în sumă de 4950 lei clientului I.A., faptă reținută la modul general în rechizitoriu nu corespunde realității, deoarece fapta producătoare de prejudiciu la bugetul statului astfel cum a fost reținută prin actul de control este singura în măsură să justifice o acuzație de evaziune fiscală.

Din cuprinsul actului de control rezultă în mod expres că în totalul veniturilor și a calculului prezumtivul prejudiciu nu a fost cuprins onorariul de succes, sens în care rechizitoriul a reținut o faptă producătoare de prejudiciu, care este exclusă prin actul de control prin care s-a stabilit prejudiciul, de unde rezultă că procurorul a preluat un prejudiciu fără a efectua o urmărire penală și fără a verifica dacă faptele reținute au fost în măsură să producă acel prejudiciu. Nici raportul de control referitor la clientul I.A. nu a afirmat că suma respectivă nu a fost înregistrată în contabilitate, doar că s-a încălcat disciplina financiar-contabilă prin neemiterea facturii. S-a constatat din nou că fapta prin care s-a prejudiciat bugetul statului nu a fost descrisă, în realitate prejudiciul prezumtiv este consecința unor fapte pe care rechizitoriul nu le-a amintit.

Rechizitoriul a descris fapte care nu au fost luate în considerare ca evaziune fiscală de organele de control, în schimb nu a reținut fapte apreciate ca și evaziune fiscală, prejudiciul reținut pentru fapte diferite este același. Evident instanța nu a putut fi legal sesizată cu fapte ce nu au făcut obiectul lucrărilor de urmărire penală, după cum nu a putut fi legal sesizată cu un prejudiciu care nu corespunde faptelor menționate în rechizitoriu, sau vizează cu totul alte fapte. La fel pentru anii 2006 – 2007 nu au fost descrise în concret faptele care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, ci dimpotrivă s-a făcut referire la fapte ce nu sunt producătoare de prejudiciu, respectiv împrejurarea că inculpata nu a trecut pe chitanțe ce anume reprezintă sumele de bani încasate, sau că unele cheltuieli nu au avut legătură cu activitatea contribuabilului.

Procurorul nu a administrat nici o probă raportat la prejudiciul aferent acestor ani, iar din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că fapta descrisă în rechizitoriu trebuie să explice modalitatea în care s-au produs anumite consecințe juridice, ceea ce nu s-a realizat în prezenta cauză. Pentru anul 2008 fapta de evaziune fiscală ar fi descrisă în rechizitoriu, însă în realitate este o preluare din actul de control al organelor financiare, fără ca procurorul să fi efectuat o proprie cercetare și fără să menționeze în concret producerea unui prejudiciu la bugetul statului, ceea ce a echivalat cu lipsa descrierii evaziunii fiscale și a urmăririi penale sub acest aspect. Pe de altă parte, faptele susceptibile de a fi încadrate ca și evaziune fiscală fac obiectul urmăririi penale într-un alt dosar, ceea ce înseamnă că nu a existat o urmărire penală reală sub aspectul acestor fapte.

Prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita J.D.C. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215, art. 290, art. 291 C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Împotriva acestei rezoluții partea vătămată R.R. a formulat plângere, care a fost admisă prin sentința penală nr. 76 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus continuarea cercetărilor pentru aceleași fapte, urmând ca în contextul acestora procurorul să stabilească care din chitanțele de încasare a onorariului privind pe făptuitoarea J.D.C.

sunt reale și care sunt fictive, iar în măsura în care acest fapt nu este posibil, să fie anulate toate chitanțele care depășesc suma de 21.117,45 lei (dosar fond). Prin sentința penală menționată mai sus s-a stabilit că în raporturile cu J.D.C. procurorul nu a menționat care chitanțe sunt reale, fictive sau false, sens în care instanța nu a putut fi legal sesizată în prezenta cauză nici cu privire la evaziunea fiscală și nici cu privire la infracțiunea de fals. În considerentele aceste sentințe s-a arătat că actul intitulat chitanță ca document justificativ al unei plăți ar trebui să aibă la bază operațiuni reale, neputând fi primită ca și valabilă o chitanță dacă suma menționată în aceasta nu a fost achitată efectiv.

Cercetările dispuse au vizat inclusiv conținutul și întinderea infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât acele chitanțe care au fost considerate fictive, fără a avea la bază plata efectivă a onorariului, nu au putut fi luate în considerare la calculul presupusului prejudiciu produs prin evaziune fiscală. Aceasta deoarece dacă sumele nu au fost încasate ele nu au fost luate în considerare ca și venit și au fost anulate. Din cele arătate mai sus rezultă că s-a calculat un prejudiciu produs prin evaziune fiscală, fără a se cerceta realitatea operațiunilor, iar într-o altă cauză penală, aflată în curs de urmărire penală, s-au făcut cercetări care au stabilit existența sau întinderea prejudiciului pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Cele două cauze sunt indisolubil legale, întrucât evaziunea fiscală și înșelăciunea în modalitatea cercetată se exclud. Fie chitanțele sunt false și nu corespund unor operațiuni legale, situație în care infracțiunea de evaziune fiscală, rămâne fără obiect, respectiv fără venituri nedeclarate, fie sunt reale, caz în care este exclusă infracțiunea de înșelăciune. Față de toate acestea, s-a apreciat că instanța nu a fost legal sesizată, din moment ce s-au făcut cercetări care au vizat întinderea prejudiciului și încadrarea juridică a faptelor, iar sub acest aspect în rechizitoriu nu s-a făcut nicio descriere a elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală sau a întinderii prejudiciului, iar pentru soluționarea corectă a cauzei în ansamblul acesteia, este necesară refacerea urmăririi penale.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și părțile civile Statul Român prin A.N.A.F. și R.R. Parchetul a criticat hotărârea ca netemeinică și nelegală întrucât nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 332 C. proc. pen. Partea civilă R.R. a criticat soluția ca nelegală întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora instanța trebuia să se rezume la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 263 și 264 C. proc. pen. privind conținutul rechizitoriului. Instanța a dispus trimiterea cauzei la Parchet fără să fi indicat încălcările de ordine publică privind actele elaborate în cursul urmăririi penale, a dezbătut caracterul cert al prejudiciului, fără a face o analiză a cererii de restituire formulată de inculpată.

Înalta Curte, analizând recursurile formulate în cauză prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 C. proc. pen. constată că acestea sunt fondate. În cauză inculpata A.S.L. a formulat o cerere de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, învederând instanței că între rechizitoriu și actele de urmărire penală nu există corespondență în sensul că între raportul de inspecție fiscală încheiat la 16 aprilie 2009 și fapta din rechizitoriu nu există corespondență. Instanța a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Textul care reglementează restituirea pentru refacerea urmăririi penale este art. 332 C. proc.

pen. Conform acestui text se poate dispune o astfel de măsură atunci când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești că cercetarea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent, în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător. Instanța nu a indicat în motivare niciunul din aceste motive, ci a făcut o amplă expunere cu privire la ceea ce trebuie să cuprindă Rechizitoriul, făcând o confuzie între instituția verificării regularității actului de sesizare, reglementată în art. 300 C. proc. pen. și restituirea pentru refacerea urmăririi penale prevăzută de art. 332 C. proc.

pen. Această confuzie este evidențiată și în ultima frază a motivării unde se precizează că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la sesizarea instanței, motiv pentru care, în baza art. 300 și 332 alin. (2) C. proc. pen. cererea urmează a fi admisă, iar cauza restituită la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Cu toate însă că se referă la regularitatea actului de sesizare a instanței, Curtea face o analiză a prejudiciului reținut în Rechizitoriu, indicând faptul că el nu corespunde celui rezultat din probe, analiză ce excede cu mult examenului formal căruia trebuie supus Rechizitoriul, conform dispozițiilor art. 300 C. proc. pen., o asemenea problemă nefiind circumscrisă nici cauzelor pentru care se poate dispune restituirea în vederea refacerii urmăririi penale.

A mai criticat instanța de asemenea atribuirea prin Rechizitoriu a calității de parte civilă numiților C.L., R.R. și C.M. deși infracțiunea de evaziune fiscală vizează patrimoniul statului, iar celelalte infracțiuni din cauză sunt infracțiuni de pericol și nu de rezultat și ca atare nu poate exista latură civilă în cauză. Aceasta reprezintă în opinia instanței tot o încălcare a dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței. Înalta Curte constată că nici această problemă nu poate fi soluționată prin intermediul instituției reglementate în art. 300 C. pen., nefiind una care să țină de regularitatea actului de sesizare. Toate problemele antamate de instanță în motivare sunt aspecte ce țin de fondul cauzei, și nu de regularitatea actului de sesizare.

De asemenea, nefiind indicată nicio nulitate absolută care să impună refacerea urmăririi penale, rezultă că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, motiv pentru care va admite recursurile formulate în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) și va trimite cauza la Curtea de Apel Cluj pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și părțile civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și R.R. împotriva sentinței penale nr. 106 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează sentința penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecății. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.S.L. în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 23 februarie 2012.