ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 aprilie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 115/30.06.2020 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. x/2016, a fost condamnată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea cu rea-credință a creditului unei societăți, prevăzută de art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., după schimbarea încadrării juridice a faptei din prevederile art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatei pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, iar, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., după schimbarea încadrării juridice a faptei din prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatei A. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

S-a constatat că prejudiciul cauzat Statului român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - A.J.F.P. Maramureș a fost recuperat.

A fost obligată inculpata să plătească părții civile S.C. B. S.R.L. suma de 277.898,74 RON și contravaloarea în RON a sumei de 3450 euro, reprezentând despăgubiri civile.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpata A. și părțile civile ANAF prin DGRFP Cluj și AJFP Maramureș.

Prin decizia penală nr. 1312/A din 13 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata A. și partea civilă ANAF DGRFP Cluj-Napoca, AJFP Maramureș împotriva sentinței penale nr. 115/30.06.2020 a Tribunalului Maramureș.

A fost obligată apelanta inculpată la plata, în favoarea, statului a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părții civile, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 22.12.2020, a formulat cerere de recurs în casație inculpata A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 15.01.2021, sub nr. x/2016.

Prin cererea de recurs în casație, recurenta A. a solicitat, în baza dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea pentru infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și folosirea cu rea credință a creditului societății, prevăzută de art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., considerând că sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În esență, recurenta inculpată A. a prezentat ca motive, în susținerea recursului în casație, faptul că prin decizia pronunțată în apel a fost condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (3) C. proc. pen.., a solicitat și desființarea hotărârii primei instanțe, respectiv a sentinței penale nr. 115 din 30.06.2020 pronunțate de către Tribunalul Maramureș, secția Penală, considerând că subzistă aceleași încălcări de lege, ca în decizia recurată.

Prin cererea de recurs în casație, inculpata a invocat că, deși a solicitat achitarea pentru ambele infracțiuni, prin decizia atacată nu au fost analizate chestiunile privind delegarea, în tot, a atribuțiilor administratorului de drept către martorul C., director general, care a exercitat, în fapt, toate atribuțiile administratorului de drept, atât în ceea ce privește activitatea economică a firmei, cât și organizarea, conducerea și controlul contabilității, toate aceste atribuții rezultând din procura notarială autentificată de BNP Asociați D. - E., sub nr. x din 21 iulie 2010 (dosar instanță, f. x și f. x), din care rezultă mandatul special acordat martorului C., în sensul că i-au fost acordate drepturile necesare pentru a acționa în numele său și al societății, cu puteri depline de administrare și dispoziție, fără nicio limită.

Recurenta inculpată a mai precizat că, acceptând toate obligațiile impuse prin procură, martorul C. a devenit administratorul de fapt, îndeplinind legal, toate atribuțiile administratorului de drept, asumându-și toate consecințele delegării legale de drepturi și obligații ale administratorului de drept, respectiv drepturile și obligațiile ce-i reveneau inculpatei, conform legii, în calitate de administrator de drept. Astfel, în cazul dat, recurenta a susținut că exclusiv martorul C. poate fi subiectul activ al infracțiunilor reținute în sarcina sa, fiind îndeplinite toate cerințele legale în acest sens.

A mai învederat că, martorul C. a deținut toată evidența tehnico-operativă a firmei, refuzând în mod expres să o predea, la momentul în care inculpata, interesându-se organelor fiscale, a constatat încălcări flagrante ale dispozițiilor legale în activitatea firmei, iar martorul i-a condiționat predarea evidenței tehnico-operative a societății de restituirea unui (pretins) împrumut, pentru care nu a produs nicio dovadă plauzibilă.

Prin urmare, recurenta a apreciat că, răspunzător (atât penal, cât și civil) pentru infracțiunile ce i s-au imputat, este administratorul de fapt, respectiv martorul C., întrucât acesta a îndeplinit, prin delegare legală, toate drepturile și obligațiile (atribuțiile administratorului de drept) în administrarea societății, martorul fiind subiect activ al infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Deopotrivă, recurenta a făcut mențiunea că, în ceea ce privește calitatea de subiect activ al administratorului de fapt (și nu a administratorului de drept, când acesta își deleagă atribuțiile) s-a pronunțat atât doctrina, cât și jurisprudența.

Recurenta a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât faptele ce i se impută nu sunt prevăzute de legea penală, infracțiunile fiind comise cu vinovăție de altă persoană. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii civile.

Prin încheierea din 17 februarie 2021 Înalta Curte, secția penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A., reținând că în cuprinsul cererii a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și au fost indicate motivele pe care recurenta și-a fundamentat cazul de casare, dintre care prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare indicat, chestiunile privind calitatea de subiect activ al infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și de art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, infracțiuni cu privire la care recurenta inculpată a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Față de circumstanțele cauzei, instanța a considerat necesare anumite observații în raport de cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), în concret, având în vedere soluția de achitare solicitată de recurenta inculpată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 - cu privire la care s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal, conținutul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (invocat expres de recurentă) care se referă la condamnare, precum și motivele care justifică admiterea în principiu a cererii de recurs în casație vizând calitatea subiectului activ al infracțiunii de evaziune fiscal.

Într-o asemenea situație, instanța a reținut că solicitarea de achitare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., poate fi examinată pe calea recursului în casație, ținând seama că motivele evocate de recurentă se referă la elementele de tipicitate ale infracțiunii, iar încetarea procesului penal a fost dispusă ca efect al achitării prejudiciului de către inculpată, care a determinat aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, instanța de fond constatând existența unei cauze de nepedepsire prevăzute de lege, potrivit art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. În mod cumulativ, s-a considerat că inculpata a solicitat continuarea procesului penal, atât timp cât instanța de apel a analizat motivele prin care aceasta a cerut achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen.., pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

În aceste condiții, instanța a apreciat că devine incident implicit cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., ținând cont de temeiul de drept al soluției de încetare a procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală, solicitarea continuării procesului penal valorificată în calea de atac a apelului, pe de-o parte, și, pe de altă parte, motivele recursului în casație formulat de inculpată prin care se antamează chestiunea neprevederii de legea penală a faptei.

În consecință, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, s-a constatat că cererea formulată de recurenta inculpată A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., recursul în casație urmând a fi examinat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.

De asemenea, față de motivele recursului în casație, s-a mai precizat că, pe calea extraordinară a recursului în casație nu se poate reinterpreta probatoriul, reexamina conținutul mijloacelor de probă, nu se poate verifica existența ori suficiența probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare, examinarea conformității hotărârii recurate cu regulile de drept fiind posibilă numai în cadrul cazurilor expres și limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de inculpata A. prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că "în esență, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 și decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secția Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

În speță, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, respingând apelul inculpatei A., a reținut că faptele pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracțiunilor de folosire cu rea-credința a creditului societății în formă continuată, prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 42 alin. (1) și art. 5 C. pen., precum și infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (pentru această din urmă infracțiune, a fost menținută soluția primei instanțe de încetare a procesului penal).

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2004, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, se constată că subiectul activ al infracțiunii de evaziune fiscală nu este calificat, fapta putând fi săvârșită atât de către administrator, cât și de orice altă persoană care are atribuții de evidențiere în actele contabile a operațiunilor comerciale derulate și a veniturilor realizate și că sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârșește cu intenție directă, calificată prin scop, acela al sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Conform art. 272 alin. (1) pct. b din Legea nr. 31/1990, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere ori al directoratului sau reprezentantul legal al societății care, folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;

În cazul acestei infracțiuni elementul material este constituit de acțiunea de a folosi bunurile sau creditul societății într-un scop contrar acesteia, sau în interes propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care subiectul activ are interese direct sau indirect, iar subiectul activ este unul calificat, în sensul că nu poate avea această calitate decât fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere ori al directoratului sau reprezentantul legal al societății.

Înalta Curte constată că, în fapt, prin decizia recurată s-a reținut, în primul rând că, S.C. B. S.R.L a fost înființată de martorul C., care a deținut calitatea de asociat unic și administrator, până la data de 24.08.2009, când a intrat în societate ca asociat unic și administrator inculpata A..

Deopotrivă, s-a arătat în cuprinsul deciziei recurate că, în perioada noiembrie 2009 - iunie 2012, S.C. B. S.R.L. a derulat relații comerciale cu mai mulți agenți economici, de la care a încasat diverse sume de bani.

Astfel, instanța de apel a constatat că S.C. B. S.R.L. a emis către F. S.R.L. Catania - Italia, 3 facturi fiscale seria x nr. x/04.04.2012 în valoare de 5.599,68 euro, nr. 03/13.04.2012 în valoare de 6.922,08 euro, ambele reprezentând avans vânzare masă lemnoasă și nr. 01/28.06.2012 în valoare de 6.666,59 euro reprezentând "grinzi de rășinoase prelucrate pe patru laturi". S-a reținut că din totalul facturat de 19.188,35 euro, s-a încasat suma de 18.612,68 euro în contul bancar deschis la G. la datele de 12.04.2012, 30.04.2012 și 04.07.2012, iar materialul lemnos a provenit din achizițiile efectuate de S.C. B. S.R.L. de la S.C. H. S.R.L. Dorna Arini, jud. Suceava.

Conform facturilor fiscale seria x nr. x/04.04.2012, nr. y/13.04.2012, nr. z/28.06.2012 și CMR-urilor, care atestă transporturile efectuate, agentului economic din Italia, F. S.R.L. i-au fost livrate "grinzi de rășinoase prelucrate pe patru laturi", reieșind că, pentru înregistrarea în contabilitate, au fost predate facturile de avans, iar beneficiarului F. S.R.L. i-au fost predate facturile de livrare efectivă, livrare reală argumentată de CMR-uri. Conform balanței de verificare de la finele anului 2012, F. S.R.L. Italia figurează ca și client creditor al S.C. B. S.R.L. cu suma de 54.240 RON, iar veniturile din exploatare atestate conform declarației privind impozitul pe profit aferentă anului 2012 sunt doar în sumă de 29.733 RON (echivalentul a 6.666,59 euro).

Așadar, S.C. B. S.R.L. a obținut din vânzarea de grinzi rășinoase către F. S.R.L., venituri în sumă de 19.188,35 euro, din care a evidențiat în actele contabile doar suma de 6.666,59 euro aferentă facturii fiscale seria x nr. x/28.06.2012, iar veniturile realizate în sumă de 12.521,76 euro (54.793,27 RON) aferente facturilor fiscale seria x nr. x/04.04.2012 în valoare de 5.599,68 euro și nr. 03/13.04.2012 în valoare de 6.922,08 euro nu au fost evidențiate în actele contabile, producându-se astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 8.767 RON, constând în impozit pe profit.

Instanța de apel a mai reținut din declarația martorului C. - fost administrator și director în cadrul S.C. B. S.R.L. că până în luna martie 2013, când a demisionat, a întocmit la dispoziția administratorului societății facturi fiscale, fiindu-i dictate sau trimise pe e-mail datele necesare întocmirii facturilor, fără a cunoaște în ce au constat relațiile comerciale derulate de societate și fără a primi acte doveditoare ale tranzacțiilor (...). Curtea de Apel Cluj a arătat că aspectele prezentate de acest martor se coroborează atât cu documentele contabile ale societății din perioada iulie 2009 - iunie 2013, cât și cu rulajele conturilor în RON și valută deschise la I. S.A., J. S.A. și G. S.A., aparținând S.C. B. S.R.L. și ale administratorului A., precum și cu înscrisuri extracontabile (...).

Totodată, în cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că, din contul societății B. S.R.L. în perioada 2010-2012 au fost retrase sume de bani de către C. și K. și au intrat în casieria societății (...). În total sumele ieșite din contul societății și intrate în casierie fără documente justificative au fost în valoare de 75.093,39 euro.

În mod cumulativ, Curtea a reținut că, în privința sumei de 16.420 euro (...) reținută în rechizitoriu ca reprezentând retrageri de numerar din contul societății B. S.R.L. deschis la G., rezultă că suma a fost ridicata în perioada aprilie- august 2012 cu titlu de "Avansuri deplasare externă" de către martorul C. și inculpata A. astfel: inculpata a retras suma de 3.450 euro, iar martorul C. a retras suma de 12,970 euro. Această sumă a fost înregistrată în evidențele contabile ale societății B. S.R.L. în contul 542 "Avansuri de trezorerie", valoarea transformată in moneda națională fiind de 71.676 RON, însă nu s-au depus documente justificative pentru cheltuirea ei.

Sintetizând, instanța de apel a reținut că, în baza probelor testimoniale și științifice atașate dosarului, s-a stabilit că inculpata A. a cauzat societății un prejudiciu în valoare totală de 277.898,74 RON, compus din suma de 88.986,92 RON reprezentând ridicări de numerar efectuate de către inculpată cu cardul deținut de aceasta aparținând societății, suma de 89.016,87 RON (20.000 euro) ce i-a fost expediată de către martorul C., prin serviciul L., dar și depuneri de numerar în valoare de 180.912 RON (40.850 euro) în contul deținut de inculpată la I..

Raportat la această bază factuală, Înalta Curte constată că recurenta inculpată A. a indicat în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., o situație de fapt diferită de cea reținută, cu caracter definitiv, de instanța de apel, susținând, în esență, că ar fi fost condamnată pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală întrucât societatea S.C. B. S.R.L. a fost administrată de martorul C., numit legal prin contract director general, căruia i-au fost delegate legal atribuții atât în ceea ce privește activitatea economică a firmei, cât și organizarea, conducerea și controlul contabilității, astfel că singurul răspunzător (atât penal, cât și civil) este acest martor.

Însă, așa cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia din apel, recurentei i se impută faptul că, în calitate de administrator al B. S.R.L., în luna aprilie 2012 s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin neevidențierea în contabilitate a veniturilor în sumă de 12.521,76 euro, realizate din vânzarea de grinzi către F. S.R.L., aferente unui număr de 2 facturi fiscale, cauzând astfel bugetului de stat o pagubă de 8.767 RON, iar în perioada 2010-2012, în calitate de administrator, al S.C. B. S.R.L. a folosit cu rea-credință și în scop personal, o parte din fondurile societății, prejudiciul total cauzat societății fiind de 277.898,74 RON și 3.450 euro.

Înalta Curte constată că recurenta inculpată A. a avut calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală întrucât, așa cum s-a reținut cu caracter definitiv ca situație de fapt, deși a existat o procură prin care inculpata și-a delegat atribuțiile de administrator către martorul C., în realitate, inculpata a controlat activitatea financiar-contabilă a societății și a stabilit operațiunile comerciale și veniturile care urmau a fi evidențiate în actele contabile, omițându-le pe cele ce au format obiectul judecății în prezenta cauză. Încetarea procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală a intervenit numai ca efect al achitării de către inculpată a prejudiciului cauzat, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, independent de întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Deopotrivă, din situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel rezultă că recurenta inculpată, în calitate de administrator, a folosit cu rea-credință și în scop personal, o parte din fondurile societății comerciale, cauzând societății un prejudiciu material (prin ridicări de numerar efectuate de către inculpată cu cardul deținut de aceasta aparținând societății comercile, prin sume expediate de către martorul C., prin serviciul L., dar și prin depuneri de numerar în contul deținut de inculpată la I.), astfel că sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. b din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, faptele inculpatei A. se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, iar prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenta nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnată nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cât privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., acesta nu are incidență, în contextul particular al cauzei, întrucât nu este aplicabil cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. în raport de infracțiunea de evaziune fiscală. Numai dacă se impunea achitarea pentru neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, atunci s-ar fi justificat desființarea soluției de încetare a procesului penal dispusă în cauză pentru intervenirea cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, ca efect al acoperirii prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Referitor la solicitările recurentei vizând latura civilă a cauzei, Înalta Curte notează că acestea pot fi examinate strict ca o consecință a unei eventuale modificări a laturii penale a cauzei, în baza cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Condiționarea înlăturării greșitei soluționări a laturii civile de stabilirea unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă, în mod evident, din dispozițiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

Cum în cauză, față de cele prezentate anterior, nu au operat modificări sub aspectul laturii penale, nu se justifică a fi analizate solicitările recurentei A. pe latură civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1312/A din 13 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1312/A din 13 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2021.