ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 134/F din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (44 acte materiale), iar, în temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen., a fost interzisă, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (responsabil fiscal al unei asociații fără personalitate juridică) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, făcându-se aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 20/21 aprilie 2015 la 12 iunie 2015.

II. În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 10 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (35 acte materiale), iar, în temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen., a fost interzisă, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (administrator sau director general al unei societăți comerciale) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 4 ani, făcându-se aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 4 ani, conform art. 92 C. pen., iar, în temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus frecventarea a două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Poliției Locale a Sectorului 1 București sau în cadrul C., pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în condițiile legii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, atrăgându-i-se, totodată atenția asupra dispozițiilor art. 93 alin. (5) și art. 96 C. pen.

S-a constatat că inculpatul B. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 20 aprilie 2015 la 18 iunie 2015.

III. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 10 din Legea nr. 241/2005 și art. 5 C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale), iar, în temeiul art. 65 alin. (1), (2) C. pen. (1969) a fost interzisă, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969), respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (administrator al unei societăți comerciale), pe o perioadă de 3 ani, făcându-se aplicarea art. 71 C. pen. (1969) raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969).

În baza art. 861 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, în care inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu la datele fixate de această instituție; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1969).

IV. În baza art. 377 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului E. din complicitate la infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (44 acte materiale), complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) într-o singură infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (89 acte materiale).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată (89 acte materiale), iar, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a fost interzisă, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (asociat sau administrator al unei societăți comerciale) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, făcându-se aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul E. a fost condamnat la:

- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969) prin Sentința penală nr. 617 din 2 august 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1674 din 7 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

- 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. prin Sentința penală nr. 295 din 9 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 991 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

- 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. prin Sentința penală nr. 1142 din 5 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1245 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (1969) aplicată prin Sentința penală nr. 617 din 2 august 2013 a Tribunalului București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1674 din 7 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în pedepsele ei componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969),

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 40 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință cu pedepsele de 8 ani, 8 ani, 2 ani, 3 ani și respectiv 2 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 7 ani închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani închisoare, în regim de detenție, iar, în temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (asociat sau administrator al unei societăți comerciale) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, făcându-se aplicarea art. 45 alin. (5) C. pen.

Au fost anulate Mandatele de executare a pedepsei nr. 2186 din 26 aprilie 2016, nr. 2680 din 20 septembrie 2016 și nr. 741 din 16 iunie 2016 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 21 aprilie 2015 la 18 iunie 2015, precum și perioadele executate anterior de la 6 octombrie 2009 la 2 martie 2011 și de la 12 mai 2015 la zi.

V. În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului F. din complicitate la infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (44 acte materiale); complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (33 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) într-o singură infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (89 acte materiale).

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (44 acte materiale), complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (33 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) într-o singură infracțiune de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul F. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată (89 acte materiale), iar, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (cea de contabil) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, făcându-se aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 20 aprilie 2015 la 18 iunie 2015.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială, în folosul statului, a sumei de 2.056.955,37 RON dobândită de inculpatul E. prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie instituită prin ordonanța procurorului din data de 22 aprilie 2015 asupra sumei de 140.000 de RON aflată în contul deschis la CEC Bank SA - Agenția Victoria nr. x, sumă consemnată de inculpata A. pe seama și la dispoziția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București conform recipisei de consemnare nr. x și a chitanței nr. x/1, ambele din data de 21 aprilie 2015, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

Au fost ridicate celelalte măsuri asigurătorii instituite prin ordonanța procurorului din 22 aprilie 2015 asupra: cotei de 1/2 din cota indiviză de 85% deținută de numiții A. și G. asupra imobilului situat în București, B-dul x, nr. 13, înscris în cartea funciară cu nr. x a mun. București, sector 4; cotei de 1/2 din cota indiviză de 85% deținută de numiții A. și G. asupra imobilului compus din construcții în suprafață totală de 595,98 mp situat în București, B-dul x, nr. 13, sector 4 și teren aferent în suprafață de 61,93 mp, înscris în cartea funciară cu nr. x a municipiului București, sector 4;

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie instituită prin ordonanța procurorului din 23 aprilie 2015 asupra cotei de 60 % din imobilul - apartamentul nr. x situat în Voluntari, str. x, tarlaua x, parcela x, 941/11, Pipera, jud. Ilfov, înscris în cartea funciară nr. x a orașului Voluntari, județ Ilfov, precum și din cotele de teren aferente acestui apartament, înscrise în cărțile funciare nr. x ale orașului Voluntari aparținând inculpatului B., în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

A fost ridicată măsura asigurătorie instituită prin Ordonanța procurorului din 23 aprilie 2015 asupra sumei de 202.268,51 RON existentă în contul deschis de către partea responsabilă civilmente SC H. SRL la I. SA nr. x.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța procurorului din 20 aprilie 2015 asupra sumei de 1,44 euro existentă în contul inculpatului F. deschis la J. SA și a sumei de 176.694,25 RON existentă în contul inculpatului F. nr. x deschis la K. SA, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța procurorului din 20 aprilie 2015 asupra sumei de 732.855,80 RON existentă în contul deschis la L. SA nr. x având ca împuternicit/beneficiar pe inculpatul E., cont deschis pe numele mamei acestuia, M. și asupra sumei de 239,53 RON din contul SC N. SRL București și respectiv de 262,19 RON din contul N. deschise la I. SA în vederea confiscării speciale și a garantării executării cheltuielilor judiciare.

S-a constatat că, prin recipisa de consemnare nr. x, inculpatul E. a consemnat la 31 august 2016 suma de 25.000 RON la dispoziția instanței.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 44 de facturi fiscale emise de SC O. SRL și înregistrate în evidența contabilă a Biroului de Executori Judecătorești Asociați A., G. și P., în valoare totală de 9.242.844,80 RON, a celor 35 de facturi fiscale emise de către SC O. SRL și înregistrate în evidența contabilă a SC Q. SRL, în valoare totală de 12.094.546,53 RON, precum și a celor 10 facturi fiscale emise de SC O. SRL și înregistrate în evidența contabilă a SC H. SRL, în valoare totală de 5.680.700 RON.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus ca o copie a dispozitivului să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului în vederea efectuării de mențiuni în Registrul Comerțului.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. la plata sumei de 23.000 RON, inculpatul B. la plata sumei de 12.000 RON, inculpatul D. la plata sumei de 12.000 RON, inculpatul E. la plata sumei de 32.000 RON și inculpatul F. la plata sumei de 33.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpații F., E., B., A. și D., precum și partea responsabilă civilmente SC Q. SRL

Prin Decizia penală nr. 341/A din 31 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpații D., F., B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 134/F din 29 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, îndreptată prin Încheierea din 23 iulie 2018 a aceleiași instanțe.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

S-a modificat măsura de supraveghere prevăzută de art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) în sensul prezentării inculpatului la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta.

S-au ridicat măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanța nr. 1683/P/2014 din data de 20 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București asupra sumei de 1,44 euro existentă în contul inculpatului F. deschis la J. SA și a sumei de 176.694,25 RON existentă în contul inculpatului F. nr. x deschis la K. SA, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpatul E., precum și de partea responsabilă civilmente SC Q. SRL împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei decizii penale au formulat cereri de recurs în casație inculpații E. și A., care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 2 februarie 2021, sub nr. x/2021.

Prin cererea de recurs în casație, recurenta inculpată A. a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. și a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație formulat, iar, pe fond, în baza dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii criticate și, în principal, raportat la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunea de evaziune fiscală, susținând că fapta nu este prevăzută de legea penală și, în subsidiar, raportat la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., înlăturarea greșitei aplicări a legii și aplicarea unei pedeapse de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 91 și urm. C. pen.

a. În privința incidenței cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, recurenta inculpată a menționat că a fost dispusă condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care frauda/pierderea fiscală (urmarea imediată a infracțiunii de evaziune fiscală) s-a localizat la nivelul O. SRL, iar trimiterea sa în judecată și condamnarea s-au dispus pentru infracțiunea de evaziune fiscală, infracțiune de rezultat.

Astfel, recurenta inculpată A. a arătat că fapta nu este prevăzută de legea penală raportat la prejudiciu (urmarea imediată) care nu a fost cauzat de aceasta, ci de reprezentanții O. SRL, printr-un comportament fiscal inadecvat care le-a aparținut în totalitate, fără ca inculpata să aibă vreo influență asupra comportamentului adoptat de către reprezentanții societății.

A precizat că, în raport de considerentele deciziei recurate, per a contrario, dacă reprezentanții O. SRL ar fi avut un comportament fiscal corect și și-ar fi plătit taxele și impozitele, documentele ținute de biroul de executori nu ar mai fi fost fictive, de tip evazionist, iar prin evidențierea lor nu s-ar fi urmărit și nu s-ar fi realizat sustragerea de la achitarea obligațiilor fiscale, prin disimularea obiectului sau sursei impozabile, dat fiind că obligațiile fiscale ar fi fost achitate.

Pe larg, recurenta inculpată a indicat aspecte de fiscalitate despre care a susținut că demonstrează că pierderea fiscală/urmarea imediată a infracțiunii de evaziune fiscală, în varianta de prejudiciu, nu poate fi reținută în sarcina sa, fapt ce ar atrage neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care a fost condamnată, sens în care a evidențiat următoarele:

În concluzie, recurenta inculpată A. a susținut că a fost condamnată raportat la comportamentul unei alte persoane fizice/juridice, fără a avea vreo implicare în mecanismul de fraudare a bugetului de stat existent la nivelul O., fiind reținută săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscale în sarcina sa, fără însă ca Biroul de executori să fie autorul fraudei (localizarea fraudei și, implicit, prejudiciul fiind la O.).

Altfel, s-a precizat că veniturile obținute de la BEJA R. au fost înregistrate în contabilitatea O., că a existat un transfer de sarcini fiscale de la beneficiar la emitentul facturii, statul (pentru a recupera taxele și impozitele) urmând a se îndrepta împotriva emitentului facturii (s-a făcut trimitere la registrul de încasări și plăți al BEJA R., precum și la declarațiile fiscale, în special Decontul x).

Ca jurisprudență, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 290/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul x/2015

b. Referitor la incidența cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În esență, recurenta inculpată A. a susținut că s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 5 ani închisoare, fiind depășită limita maximă specială de 4 ani și 4 luni închisoare, care ar fi rezultat dacă se ținea cont de faptul că participarea sa în cadrul BEJA A., G. și P. era în cotă de 50%, situație care face aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2), iar nu cele ale art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005. De asemenea, a susținut incidența circumstanței atenuante legale prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. referitoare la acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.

Astfel, în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2), și nu a celor prev. de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, recurenta A. a arătat că avea o cotă de participare de 50% în BEJA R., situație de care nu s-a ținut seama și care a condus la întocmirea greșită a raportului de expertiză și, implicit, la stabilirea unui prejudiciu mai mare de 500.000 euro.

În această ordine de idei, a menționat că repartizarea veniturilor pe asociați în cadrul biroului se realizează în funcție de cota de participațiune în asociație, în cazul său de 50%, fiecare dintre cei trei asociați depunând declarații fiscale individuale. Față de caracterul accesoriu al acțiunii civile în cadrul procesului penal, a susținut că ANAF avea dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penal cu privire la obligațiile suplimentare datorate doar de recurentă, în funcție de veniturile sale realizate pentru perioada 2011 - 2014, respectiv în funcție de cota sa de participare - 50%.

A precizat că, prin această evidentă eroare și înțelegere greșită a acțiunii civile, care nu poate fi alăturată decât unei acțiuni penale îndreptate împotriva unei persoane, s-a ajuns la stabilirea greșită a prejudiciului reținut în sarcina sa, în cuantum de 2.961.563 RON.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., a precizat că aceasta are caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că va conduce întotdeauna și obligatoriu la individualizarea pedepsei.

În legătură cu acest motiv de recurs, a precizat despre cauza specială de reducere a pedepsei prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005 că aceasta nu se confundă cu circumstanțele atenuante legale, cum este cea prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., existând posibilitatea legală, în baza art. 79 alin. (1) C. pen., să se aplice mai întâi circumstanța atenuantă legală și, apoi, cauza specială de reducere a pedepsei, ordinea de aplicare fiind stabilită de textul legal. În aceste condiții, recurenta a indicat a se observa că art. 76 alin. (3) C. pen. face referire la numărul circumstanțelor atenuante, și nu la cauze speciale de reducere a pedepsei, motiv pentru care a considerat că art. 76 alin. (3) C. pen. nu putea constitui temei pentru respingerea cererii de aplicare a art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., cum a motivat instanța de apel.

În consecință, în raport de reținerea unui prejudiciu de 50% (în raport cu cota sa de participare) și de reținerea circumstanței atenuante legale obligatorii, precum și a cauzei speciale de reducere a pedepsei, a precizat că ar fi fost aplicabile:

- dispozițiile alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 41/2005, și nu cele ale alin. (3), ceea ce ar fi condus, inițial, la majorarea limitelor de pedeapsă cu 5 ani, și nu cu 7 ani, rezultând, astfel, limite de pedeapsă cuprinse între 7 și 13 ani închisoare;

- aplicarea, mai întâi, a circumstanței atenuante legale art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., conform art. 79 alin. (1) C. pen., ar fi condus la reducerea limitelor de pedeapsă (7 - 13 ani) cu o treime, devenind de la 4 ani și 8 luni la 8 ani și 8 luni închisoare;

- în final, cu aplicarea cauzei speciale de reducere a pedepsei prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, limitele de pedeapsă s-ar fi redus la jumătate, devenind de la 2 ani și 4 luni la 4 ani și 4 luni închisoare.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul E. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație învederând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, iar, pe fond, în baza dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, cu reținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Recurentul inculpat E. a menționat că a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., menționând că limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru forma simplă a infracțiunii sunt de la 2 ani la 8 ani închisoare, iar pentru forma agravată prev. de alin. (3), de la 9 ani și 15 ani închisoare.

A precizat că, întrucât a apelat la procedura recunoașterii învinuirii, i-au fost aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă reduse cu o treime, fiind de la 6 ani și 10 ani închisoare.

În esență, în susținerea cazului de casare indicat, recurentul a arătat că, în mod nelegal, instanța de apel și instanța de fond nu au analizat corespunzător și nu au aplicat prevederile legale de atenuare a răspunderii penale cu efect asupra limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege, și anume:

- art. 19 din Legea nr. 682/2002, care presupune reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă, respectiv de la 3 la 5 ani închisoare;

- art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 C. pen. care ar fi redus limitele de pedeapsă cu încă o treime, ajungând astfel de la 2 ani la 3 ani și 4 luni închisoare;

- art. 10 din Legea nr. 241/2005 care ar fi condus la reducerea cu jumătate a limitei maxime de pedeapsă pentru infracțiunea reținută, sub pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare.

Astfel, a precizat că, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, la data de 17 octombrie 2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a emis Adresa nr. x/2014 prin care a comunicat că, la data de 14 octombrie 2014, s-au materializat informațiile furnizate în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002, la data de 2 iulie 2014, în Dosarul nr. x/2014 aflat în instrumentarea acelei instituții de Parchet, în sensul că o persoană a fost trasă la răspundere penală ca efect al denunțului său, fiind condamnată în baza unui acord de recunoaștere.

Recurentul a învederat că, ulterior, prin Adresa nr. x/2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a comunicat faptul că nu a reușit să stabilească care au fost informațiile furnizate și cum au fost materializate de procurorul de caz întrucât acesta nu își mai desfășoară activitatea în cadrul acelui Parchet.

A precizat că instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a fi aplicate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deși incidența a fost confirmată în scris de către magistratul procuror. Astfel, recurentul a constatat că neaplicarea unui beneficiu legal îmbracă forma unei nelegalități.

Cu referire la dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., recurentul a menționat că procurorul care a instrumentat cazul a considerat că "întregul mecanism evazionist este descris de către inculpatul E., care în declarațiile sale (filele x din vol. 7 din dosarul de urmărire penală, filele x din vol. 20 din dosarul de urmărire penală, filele x din vol. 46 din dosarul de urmărire penală) a adoptat o poziție de recunoaștere pe care o apreciem ca fiind sinceră".

Recurentul a arătat că aceleași considerente au fost reținute de instanța de fond și cea de apel, aspecte care conform prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. pot constitui circumstanțe atenuante judiciare.

A susținut că, prin eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, a fost identificat întregul mecanism evazionist, iar doi dintre coinculpați (care inițial adoptaseră o poziție de nerecunoaștere) și-au modificat atitudinea procesuală și au recunoscut faptele, fiind achitat și întreg prejudiciul.

Pe de altă parte, a precizat că instanța de apel nu a justificat în mod concret care sunt temeiurile pentru care nu a fost reținută în favoarea sa circumstanța atenuantă invocată, chiar și în condițiile în care aceasta este facultativă.

Cât privește motivul aplicării dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 care ar fi condus la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă (de la 3 ani la 5 ani închisoare), recurentul a menționat că, în faza urmăririi penale, pe parcursul procedurii de cameră preliminară, apoi, în fond și apel, a formulat solicitări repetate, în baza art. 250 C. proc. pen., pentru stabilirea prejudiciului și pentru a se ridica măsura asigurătorie dispusă prin ordonanța procurorului de caz asupra sumei de 732.855 RON (blocată în contul bancar comun cu al mamei sale), și plata acesteia, ca parte a prejudiciului. A precizat că, la data de 29 ianuarie 2020, ulterior pronunțării deciziei din apel, suma a fost virată părții civile A.N.A.F., deși aceasta era în contul menționat încă din data de 20 aprilie 2015, când dosarul se afla în faza de urmărire penală. Pentru aceste motive, a solicitat a se da eficiență dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, făcând trimitere la art. 1 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1076/06 august 2012.

În afară de această sumă, a arătat că a achitat sumele de 685 RON (OP. x din 29 martie 2016) și 83.418 RON (OP. x din 22 iulie 2016), după cum rezultă din Adresa ANAF - DGRFP Cluj-Napoca nr. x din 14 octombrie 2016.

Totodată, a învederat că a consemnat suma de 25.000 RON, la dispoziția instanței, prin recipisa nr. x din data 31 august 2016 aspect reliefat la fila x a Deciziei penale nr. 341/A din 31 octombrie 2019 a instanței supreme.

Astfel, a susținut că, totalul sumelor la care a făcut anterior referire se ridică la un cuantum de 842.500 RON, puse la dispoziția autorităților, ca și contribuție personală la plata prejudiciului, sume achitate anterior primului termen de judecată, situație în care a solicitat să se dea eficiență art. 10 din Legea nr. 241/2005 în ceea ce îl privește.

Recurentul a subliniat că instanța a reținut, ca singur temei al achitării prejudiciului, contribuția inculpaților U., D. și B. (ulterioare punerii la dispoziția autorităților a acestor sume de către recurent), deși singurul raționament pentru care sumele nu au fost eliberate către ANAF a fost constituirea de parte civilă cu sume aberante (8.900.000 RON), care nu aveau corespondent în obiectul cauzei.

A mai precizat că instanțele au respins acțiunea civilă întrucât prejudiciul reținut ca obiect al infracțiunii de evaziune fiscală a fost achitat în integralitate.

Prin Încheierea din 3 martie 2021 au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație, Înalta Curte reținând că motivele de recurs în casație, astfel cum au fost dezvoltate de recurenta A. în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se justifică a fi examinate sub aspectul elementului de tipicitate al urmării imediate (cauzarea unui prejudiciu), ca element constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală pentru care inculpata a fost condamnată.

Deopotrivă, s-a apreciat că se justifică a fi analizate motivele subscrise de recurenții inculpați A. și E. cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât prezintă aparența de sustenabilitate a acestuia, în conformitate cu care se verifică dacă pedepsele aplicate sunt în limitele prevăzute de lege.

Totodată, s-a arătat că excepție face, însă, critica susținută de recurentul E. în legătură cu neaplicarea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., deoarece examinarea acesteia ține de procesul de individualizare a pedepsei, iar pe calea recursului în casație se verifică legalitatea, și nu temeinicia hotărârii recurate.

Examinând recursurile în casație formulate de inculpații A. și E. împotriva Deciziei penale nr. 341/A din 31 octombrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, ÎCCJ, secția penală, www.x.ro).

Ca atare, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurenta inculpată A. în cadrul cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte notează că, prin decizia recurată s-a reținut că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, reținând, în esență, că inculpata A., în calitate de responsabil fiscal al Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A., G. și P., în perioada 2011 - 2014, a înregistrat în evidențele contabile operațiuni fictive, respectiv achiziții de servicii de la SC O. SRL în valoare de 9.242.844,80 RON, inclusiv TVA, conform unui număr de 44 de facturi, servicii care în realitate nu au fost prestate, producând bugetului de stat o pagubă efectivă de 2.961.563 RON (echivalentul a 674.707,93 euro - la un curs mediu din perioada 2011 - 2014 de 4,3894 RON/1 euro), din care TVA în cuantum de 1.788.938 RON și impozit pe venit în cuantum de 1.172.625 RON.

Instanța de apel a mai constatat că, inculpata este cea care a evidențiat în evidențele contabile ale Societății Civile Profesionale - Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A., G. și P. cheltuielile efectuate în executarea Contractului de consultanță din 27 mai 2011, încheiat cu SC O. SRL, dovedindu-se, dincolo de orice dubiu, că acesta ar fi exercitat, în fapt, conducerea activității contabile a biroului de executori.

S-a mai reținut, prin decizia recurată, că, toate cheltuielile (plățile) evidențiate în documentele legale ale biroului de executori judecătorești nu au fost efectuate în realitate și nu corespund cu cele efectiv realizate și înscrise în documente justificative (facturi, chitanțe și/sau extrase de cont), situație în care pot fi asimilate unor operațiuni imaginare, inexistente în fapt sau fără legătură cu contribuabilul, în sensul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu atât mai mult cu cât înregistrarea lor a avut ca obiectiv ocultarea materiei impozabile în vederea diminuării sarcinii fiscale.

Astfel, s-a constatat că, la data de 27 mai 2011, Biroul Executorilor Judecătorești A., G. și P. a încheiat, în calitate de beneficiar, un contract de consultanță cu SC O. SRL, în calitate de prestator, reprezentat de inculpatul E. (iar nu de administratorul societății V.), care s-a obligat să aducă beneficiarului clienți noi, iar beneficiarul s-a obligat să plătească prestatorului un comision în valoare de 50% din valoarea onorariilor încasate de la clienții noi aduși de prestator.

Deopotrivă, instanța de apel a mai subliniat că urmare a operațiunilor nereale evidențiate de inculpată în contabilitatea biroului de executori judecătorești s-a creat un prejudiciu bugetului de stat ce trebuie recuperat.

Având în vedere că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru o infracțiune de evaziune fiscală (infracțiune de rezultat), Înalta Curte reține că, în cauză, s-a produs urmarea imediată constând în cauzarea unui prejudiciu în dauna bugetului general consolidat, obligațiile fiscale generate de veniturile realizate fiind în cuantum de 2