ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5406/P/2004

din 14 aprilie 2004 al Parchetului de lângă Tribunalul București s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatei G.S., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit.

c) și d) C. pen., constând în aceea că, la 1 octombrie 2004. în jurul orelor

14,00, aflându-se singură la domiciliu, a dat naștere unui copil, pe care

imediat după naștere, l-a sugrumat prin obstrucționarea căilor respiratorii,

astfel încât, a survenit decesul noului născut.

Tribunalul București, prin

sentința penală nr. 198 din 8 februarie 2007, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.S. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) și d) C.

pen.

Pentru a pronunța o soluție

de achitare în cauză, prima instanță a reținut că din materialul probator

administrat a rezultat cert că la 1 octombrie 2004, inculpata a dat naștere

unui făt de sex masculin născut viu la domiciliul său, că decesul acestuia a

survenit în intervalul de timp de până la 5 - 10 minute, după expulzie prin

asfixiere mecanică, prin sugrumare, că i-a fost secționat cordonul ombilical și

că nu i s-au acordat îngrijirile necesare de după naștere, însă din nici o

probă nu rezultă cine anume a sugrumat copilul, câtă vreme se ridică serioase

semne de întrebare cu privire la prezența acasă în momentul nașterii a mamei

inculpatei, G.C.

Această soluție a fost

apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia penală nr. 309

din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel București, în complet de divergență și

în majoritate, a admis apelul declarat de procuror, a desființat în totalitate

hotărârea atacată și procedând la rejudecare, a condamnat pe inculpata G.S.

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., cu referire la

art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare, în

condițiile art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

S-a constatat că în cauză nu

există constituire de parte civilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a apreciat, în baza probatoriului administrat că

inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

aceasta împreună cu mama sa au hotărât să ucidă copilul după naștere.

Decizia de mai sus s-a

pronunțat în complet de divergență, cu opinia separată a unui judecător care a

susținut că probatoriul administrat nu a reușit să elucideze situația de fapt,

să determine contribuția fiecăreia dintre cele două suspecte la săvârșirea faptei,

considerând că vinovăția inculpatei nu poate fi întemeiată pe simple supoziții.

Împotriva deciziei penale nr.

309 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în termen

legal, a declarat recurs inculpata care a criticat soluția de condamnare ca

abuzivă, nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 129 din 16

ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis

recursul declarat de inculpată, decizia pronunțată în apel a fost casată, iar

cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv, Curtea de

Apel București, pentru a fi rejudecat apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

În considerente s-a reținut

că recursul este fondat pentru cu totul alte motive decât cele arătate de

inculpată și care au fost examinate în raport de art. 385

6

și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat că

unul din judecătorii ce au compus completul de divergență se află în cazul de

incompatibilitate arătat de art. 47 alin. (2) și (3) C. proc. pen., respectiv,

și-a mai spus părerea cu privire la vinovăția inculpatei, fiind indicată

decizia penală nr. 1024 din 13 iunie 2005 a Curții de Apel București.

Procedând la rejudecare,

după casare, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 77 din 21 martie

2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, cu motivarea că datorită declarațiilor contradictorii

date în cauză nu s-a permis stabilirea cu certitudine a vinovăției inculpatei

în uciderea copilului născut și nici a unei eventuale participațiuni la

comiterea faptei de omor.

În termen legal, împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București care, în esență, a susținut următoarele:

- greșita încadrare juridică

a infracțiunii comisă de inculpata G.S., precum și grava eroare de fapt având

drept consecință greșita achitare a acesteia, cazuri de casare prevăzute de art.

385

9

alin. (1) pct. 17 și pct. 18 C. proc. pen.

Referindu-se la aspectele ce

decurg din materialul probator administrat, procurorul a concluzionat că între

inculpată și mama sa, G.C., a existat o înțelegere prealabilă atât în ce

privește ascunderea sarcinii cât și în ceea ce privește întreruperea ei, iar

ulterior, în suprimarea vieții noului născut, situație în care, inculpata a

exercitat acte de complicitate morală, cât și de complicitate materială

directă, prin care a creat condiții concrete ca G.C. să ucidă noul născut.

Oral, procurorul a susținut

că se impune o soluție de restituire a cauzei la procuror având în vedere că în

cauză nu s-au respectat dispozițiile relative la sesizarea instanței, situație

în care se impunea ca urmărirea penală să fie unitară cu privire la inculpata G.S.

și a mamei sale G.C., sens în care, actul de sesizare a instanței nu respectă

din acest considerent, condițiile legale și ca atare, nu s-a făcut nici o

sesizare legală a instanței de judecată.

În urma examinării

hotărârilor atacate în raport de totalitatea criticilor formulate, cât și din

oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată

incidența cazului de casare prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 10

C. proc. pen., prin aceea că, instanțele nu au administrat probele necesare

demonstrării apărărilor formulate de inculpată, ceea ce în drept, a contribuit

la pronunțarea unor hotărâri care încalcă fie drepturile inculpatei, fie sunt

de natură să influențeze soluția procesului penal.

Astfel, procedând la

judecarea apelului, după casarea cu trimitere, instanța de apel motivează în

considerent că datorită declarațiilor contradictorii date în cauză de inculpată

și martori nu s-au putut stabili cu certitudine împrejurările nașterii și dacă

inculpata se face vinovată de fapta dedusă judecății.

Dar ceea ce omite instanța,

din această argumentare, este împrejurarea că nici la baza unei soluții de

achitare, după cum nici la baza soluției de condamnare, nu pot exista situații

de fapt neelucidate, rezultate din probe ce nu se coroborează sau care conțin

evidente contradicții.

Și după cum este adevărat că

un inculpat nu poate fi condamnat pe supoziții, tot atât de adevărat este că,

instanțele în cursul judecății unei cauze penale, în limita atribuțiilor

conferite de lege, sunt datoare să lămurească prin cercetarea judecătorească ce

o desfășoară, (fond sau apel care devoluează fondul) toate contradicțiile și

stările de echivoc legate de faptă sau de făptuitor, așa încât, soluția

pronunțată, de achitare sau condamnare, să aibă un corespondent perfect în

probele administrate.

În cauză, pornind de la

aceste considerente, instanțele s-au mulțumit să constate existența unor

contradicții între probele administrate, fără a adânci cercetarea

judecătorească prin administrarea unor probe necesare și utile cauzei, care să

stabilească, fără echivoc, împrejurările în care s-a comis fapta, existența sau

inexistența vinovăției inculpatei în raport de acele probe care stabilesc

conduita acesteia în perioada sarcinii, la momentul nașterii, sau ulterior

acestui moment.

Desigur, prin aceste

omisiuni, instanțele au încălcat reguli de bază în desfășurarea procesului

penal cum ar fi cea referitoare la scopul procesului penal, care prin art. 1 C.

proc. pen., stabilește că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea

ordinii de drept, la apărarea persoanei, astfel încât, orice persoană care a

săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o

persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

În aceeași ordine, a unor

reguli încălcate de instanțe prin modul de soluționare a cauzei, se impunea a

fi arătate dispozițiile art. 3 și 4 C. proc. pen., potrivit cărora în

desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu

privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la făptuitor,

iar organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă

rol activ în desfășurarea procesului penal, ceea ce nu se poate spune despre

instanțele care într-o fază procesuală sau alta au judecat cauza.

Pentru toate aceste

considerente, hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru

care, în conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit. c) teza 4 C. proc.

pen., recursul declarat de procuror se va admite, se vor casa hotărârile

atacate și cauza se va trimite la Tribunalul București pentru rejudecare în

scopul administrării unor noi probatorii care vor fi arătate în cuprinsul

acestei hotărâri.

Procedând la rejudecarea

cauzei, instanța de trimitere va avea în vedere că anumite împrejurări ce

privesc fapta dedusă judecății sunt de necontestat în raport de probele și

actele medico-legale ce le confirmă.

Astfel, este cert stabilit

faptul că, în ziua de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpata G.S. a

născut la domiciliu un copil viu, care însă, a decedat la 5 sau 10 minute după

naștere.

Referindu-se la cauza decesului,

raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că moartea a fost violentă și

s-a produs prin asfixie mecanică prin sugrumare posibil și sufocare, același

act medico-legal a stabilit momentul morții la 5-10 minute după expulzare.

Confirmând concluziile

raportului medico-legal de necropsie, prin avizul din 3 martie 2005, comisia de

avizare și control a precizat că tanatogeneza în acest caz a fost reprezentată

de un sindrom asfixic produs ca urmare a unui mecanism mixt de comprimare a

gâtului și obstrucție a orificiilor respiratorii cu mâna.

Și tot de necontestat este

și împrejurarea că inculpata a ascuns sarcina; de existența stării de

graviditate cunoscând mama sa, respectiv G.C. și sora sa, G.A., în acest sens

declarațiile sunt constante; iar la momentul nașterii nu a apelat la un ajutor

de specialitate, nu a apelat la salvare și nici nu s-a deplasat la o clinică

pentru a naște, deși se afla pentru prima dată într-o asemenea situație și avea

cunoștințele necesare privind efectele ce se puteau produce în asemenea cazuri,

având în vedere că urma studii universitare și domicilia într-un mediu care

permitea cu ușurință orice apelare sau deplasare, în sensul arătat.

În fine, raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică a concluzionat din analiza datelor

medicale, precum și din examinarea persoanei că la momentul comiterii faptei,

inculpata avea discernământul păstrat, nefiind reconstituite tulburări psihice

clinic care să-i afecteze capacitatea psihică de apreciere critică a

conținutului și a consecințelor faptei.

Inculpata prin declarația

din 22 martie 2005, dată în prezența unui apărător, a făcut referiri exacte cu

privire la ora la care s-a declanșat nașterea (15 și 10 minute), relatând că la

acel moment se afla singură în locuință, deși își sunase mama, aceasta nu

ajunsese de la locul de muncă.

Referindu-se la naștere,

prin aceiași declarație, inculpata a descris împrejurările în care s-a

dezbrăcat și a intervenit expulzia, ajutându-se cu mâinile pentru a scoate

copilul. În continuare, inculpata a așezat copilul alături, a arătat că nu i-a

acordat îngrijiri, după care s-a învelit și a adormit până când a fost trezită

de mamă care i-a cerut să taie cordonul ombilical al copilului.

Cu diferite nuanțări,

inculpata și-a păstrat pe parcursul procesului penal susținerile inițiale.

În cadrul împrejurărilor

arătate și stabilite cert se constată și existența altora mai puțin conturate

de probele administrate, impunând o suplimentare a probatorului, după cum se va

arăta.

Mai întâi se impune a se

stabili cert dacă asfixia intervenită ca urmare a ștrangulării sau sufocării și

care a condus la decesul noului născut este consecința unei mișcări greșite

efectuată de inculpată, persoană neinițiată, cu ocazia tragerii noului născut

pe parcursul expulziei, sau rezultatul acoperirii lui neglijente și neacordării

îngrijirilor necesare după naștere, datorită stării în care se afla inculpata,

sau în fine, rezultatul unor manopere intenționate în obținerea rezultatului

letal.

În acest scop se vor cere

relații medicului legist, autor al raportului medico-legal de necropsie, urmând

ca în toate situațiile acesta să se pronunțe și asupra momentului la care

apreciază că a intervenit decesul noului născut.

Se vor solicita relații și

medicului de familie de care aparține inculpata privind luarea în evidență a

sarcinii acesteia din urmă, precum și a eventualelor controale efectuate de

inculpată pe perioada sarcinii. În același sens se vor solicita relații și

instituțiilor sanitare de specialitate unde inculpata G.S. pretinde că s-a prezentat

în perioada sarcinii.

Pentru stabilirea unei

situații fără echivoc cât privește momentul nașterii, cât și al circumstanțelor

în care s-a produs decesul noului născut de inculpată la 1 octombrie 2004 și

dacă inculpata se afla singură în locuință sau împreună cu martora G.C.,

instanța de trimitere va proceda la ascultarea punctuală a inculpatei cât și a

martorei G.C. asupra tuturor aspectelor ce privesc cauza, iar în situația

constatării unor contradicții între declarațiile acestora vor fi făcute confruntări

imediate asupra împrejurărilor controversate și vor fi administrate atât

probele ce vor rezulta din dezbateri, cât și orice alte probe pe care instanța

le consideră necesare în elucidarea circumstanțelor comiterii faptei dedusă

judecății.

Cum din adresa nr. 1378/II-2/2008

din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București rezultă că

s-au făcut cercetări penale și asupra numitei G.C. sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., se va solicita

procurorului de caz să comunice soluția dispusă în cauză, precum și actul prin

care s-a luat această soluție și după caz, actele de urmărire efectuate.

În consecință, în scopul

stabilirii unei corecte stări de fapt, a vinovăției sau nevinovăției inculpatei

cu respectarea drepturilor ei procesuale dar și a unor reguli cu valoare de

principiu în desfășurarea procesului penal se impune rejudecarea cauzei, în

cadrul căreia vor fi administrate probele necesare pentru o nouă reevaluare a

stării de fapt și de drept corespunzătoare unei soluții legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 77

din 21 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, privind pe inculpata G.S.

Casează decizia penală

atacată și sentința penală nr. 198 din 8 februarie 2007 a Tribunalului

București, secția I penală și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul

București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 martie 2009.