ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 795/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 795/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 178

din 4 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 161/116/2006, Tribunalul

Călărași, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.G.

din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public și a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în

judecată inculpata S.G., din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit.

c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și c) C.

pen.

În baza art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – art.

76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata S.G., la 8 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a

interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.

pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până

la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat inculpata la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Călărași din 21 aprilie 2005, emis în dosarul nr. 566/P/2005, a fost

trimisă în judecată inculpata S.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

174 – art. 175 lit. c) C. pen., reținându-se că aceasta, în data de 8 iunie

2005, după ce a născut la domiciliu o fetiță vie, cu intenție a pus copilul

într-un sac și l-a aruncat în WC provocându-i decesul.

Inculpata a întreținut

relații de concubinaj cu martorul B.A. din 2001, din această relație rezultând

doi copii (inculpata având încă un copil din altă căsătorie, încredințat în

urma divorțului).

În condițiile în care

această relație urma să se transforme în căsătorie, inculpata a rămas din nou

însărcinată și s-a hotărât să păstreze acest copil.

În primele declarații,

inculpata a afirmat că și-a dat seama de starea sa prea târziu ca să avorteze

(medicii refuzând acest lucru) iar în fața instanței a afirmat că nu a cunoscut

că este însărcinată, având ciclu menstrual peste sarcină.

Situația susținută în

instanță a fost neplauzibilă, starea inculpatei fiind sesizată și de membrii

familiei, care au și interpelat-o pe acest subiect, însă inculpata a negat

vehement că ar fi însărcinată.

O asemenea confuzie nu se

justifică și față de experiența de viață a inculpatei, care a născut trei copii

și implicit este familiarizată cu trasformările morfo-fiziologice pe care le

produce graviditatea.

Fără să spună nimic

familiei, inculpata a luat anterior nașterii hotărârea de a suprima viața

noului născut, pentru a evita mărirea familiei și ivirea problemei legate de

locul său de muncă (a susținut în fața instanței că acesta ar fi fost unul

dintre aspectele ce făceau nedorit copilul, alături de teama că ar fi certată

de familie).

În noaptea de 7 iunie 2005

s-au declanșat durerile de naștere, inculpata susținând că „în mod surprinzător

și rapid” a născut un copil. Descrie nașterea ca fiind: „foarte ușoară, rapidă

și fără dureri”.

Inculpata a introdus copilul

într-un sac de rafie prins de colțul latrinei și l-a aruncat în WC, după care,

fără a spune nimic familie, s-a întors în locuință.

Simțindu-se rău datorită

hemoragiei cauzate de nașterea în condiții empirice, a fost transportată la

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, unde concubinul său a lăsat-o, el

mergând la o secție de poliție pentru incidentul rutier în care a fost

implicat.

Inculpata și-a dat un alt

nume (motivând în timpul procesului că se afla într-o stare de puternică

tulburare) însă, după ce medicii au constatat că starea inculpatei se datora

unei nașteri, a indicat lucrătorului de poliție că a născut și copilul l-a

băgat într-un sac de iută, pe care l-a aruncat în WC.

Cercetările orientate după

acest amănunt au dus la descoperirea cadavrului în latrina locuinței concubinului

inculpatei.

În ceea ce privește copilul,

acesta prezenta plămân respirat, deci a fost născut viu, moartea survenind

urmare unui șoc cardio-respirator, provocat de neacordarea îngrijirilor după

naștere și aruncării acestuia în WC de către inculpată.

În raport de această

situație de fapt, a apreciat tribunalul că inculpata a acționat cu intenția

directă de a suprima viața copilului, actele materiale (atât în forma omisivă

cât și în forma comisivă) provocând decesul noului născut.

Apărările formulate în

sprijinul cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută

de art. 177 C. pen., sunt nefondate.

S-a invocat starea de

tulburare imediat următoare nașterii ca fiind determinantă în comiterea

infracțiunii, dar aprecierea acestei posibilități nu trebuie făcută fără a avea

în vedere conduita anterioară a inculpatei care a ascuns sarcina și a negat

vehement că ar fi gravidă.

Nu s-a făcut nicio probă din

care să rezulte existența preocupării pentru sarcină (în sensul luării în

evidență la medicul de familie sau măcar că ar fi existat o încercare de a

întrerupe sarcina, așa cum a susținut inițial inculpata).

În atare condiții,

tribunalul a apreciat că inculpata nu a acționat cu intenție spontană,

determinată de starea de tulburare pricinuită de naștere, ci a pus în executare

o hotărâre luată anterior, așa încât a reținut și agravanta prevăzută de art. 175

lit. a) C. pen. (admițând cererea de schimbare a încadrării juridice formulată

de reprezentantul Ministerului Public).

A apreciat că fapta inculpatei

S.G., care în ziua de 8 iunie 2005, după ce a născut un copil viu, cu intenția

l-a pus într-un sac și l-a aruncat în WC producându-i decesul (după ce anterior

și-a pregătit fapta prin ascunderea sarcinii) întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. a) și c) C.

pen., text în baza căruia se va pronunța hotărârea de condamnare.

La individualizarea pedepsei

s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele

reale în care aceasta a fost comisă, cum și circumstanțele personale ale inculpatei.

Referitor la acest ultim

aspect, tribunalul a reținut că inculpata nu are antecedente penale, că are o

bună comportare față de cei trei copii pe care-i are.

Fără a justifica gestul, se

va avea în vedere, în raport de gradul de pregătire și instruire, modul în care

a apreciat inculpata că apariția unui nou copil va afecta situația materială a

familiei, cum și neglijența/ușurința cu care a păstrat această sarcină

nedorită, găsind modalitatea extremă de a ucide ulterior copilul nou născut.

Situația familială și lipsa

de antecedente au fost apreciate de tribunal ca și împrejurări de genul celor

prevăzute de art. 74 C. pen., motiv pentru care pedeapsa s-a stabilit în

condițiile art. 76 lit. b) C. pen., sub minimul special prevăzut de lege.

S-au mai depus la dosar,

ulterior judecății și până la pronunțare, acte medicale eliberate la 2

octombrie 2006 din care rezultă că inculpata a fost diagnosticată prezumtiv de

medicul de familie cu tulburare anxioasă depresivă reactivă, fiind recomandate

investigații de specialitate.

Actele medicale sus-amintite

nu suplinesc cerințele analizate anterior la respingerea probei cu expertiză

(mai cu seamă că sunt ulterior terminării judecății) dar creează presupunerea

că afecțiunea acuzată este un efect al trăirilor interioare în raport cu fapta

comisă și consecințele ei, aspect ce va fi și el valorizat la individualizare.

Cum pedeapsa pronunțată nu

poate fi executată decât în regim privativ de libertate, tribunalul a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 lit. a), b) și

c) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel inculpata, criticând soluția, ca netemeinică și nelegală,

solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de

art. 177 C. pen., pruncucidere și reindividualizarea pedepsei.

A formulat, de asemenea,

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, criticând sentința penală

pentru:

- greșita reținere a

circumstanțelor atenuante;

- nerezolvarea fondului

cauzei întrucât nicio parte nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Parchetul a extins oral

motivele de apel în sensul aplicării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit.

d) și e) C. pen., față de natura infracțiunii comise.

Reprezentantul parchetului a

arătat că nu susține motivul doi de apel depus în scris în sensul că instanța

de fond nu s-a pronunțat și nu a luat act că nicio persoană nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Prin decizia penală nr. 310/

A pronunțată în ședința publică de la 26 septembrie 2007, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familia, a

respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași și apelul inculpatei S.G. declarat împotriva sentinței penale nr. 178

din 4 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 161/116/2006 de Tribunalul

Călărași.

Instanța de apel, pentru a

pronunța această hotărâre, a avut în vedere și raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică nr. A1/2330/2007, efectuat în această fază procesuală

prin care s-a constatat că:

Sarcina presupune modificări

biochimice și hormonale implicând sistemul catecholaminelor (afla 2 -

adrenalina și serotinina) care fac organismul vulnerabil, sub aspect biologic

și psihologic. S-a demonstrat că aceste modificări durează până în a

douăsprezecea lună după naștere, chiar și la mamele care nu alăptează.

Din punct de vedere psihic

pot apare în timpul sarcinii sau după naștere (post-partum precoce, post-partum

tardiv și în perioada de alăptare) tulburări nevrotice și/sau psihotice în

legătură directă cauzală cu sarcina sau cu nașterea.

Acestea pot fi tranzitorii

la persoanele fără tulburări psihice anterioare, noi episoade acute la cele cu

tulburări psihice anterioare sau debutul unor tulburări psihice endogene.

S-a concluzionat că având în

vedere lipsa antecedentelor patologice psihiatrice până la data comiterii

faptei inculpatei, împrejurarea că nu s-a solicitat raport de expertiză

medico-legală psihiatrică care presupunea în mod implicit control psihiatric de

specialitate după săvârșirea faptei, ceea ce era de altfel obligatoriu precum

și faptul că a fost examinată în comisie la doi ani de la comiterea faptei,

comisia nu a putut preciza cu certitudine capacitatea psihică de aprecierea

critică a conținutului și consecințelor de la momentul săvârșirii faptei,

neputând preciza dacă fapta a fost săvârșită într-o stare de tulburare

pricinuită de naștere.

De asemenea, prin raportul

de expertiză psihiatrică s-a mai constatat că diagnosticele stabilite cu ocazia

internărilor ulterioare, coroborate cu rezultatul examinării psihologice

(absența antecedentelor penale și a unui patern comportamental violent,

intelect liminar, instrucție deficitară, traseu existențial cu numeroase

psihotraume, abuzată de soț, divorț, trei sarcini cu trei nașteri), la momentul

examinării se poate exclude că la data săvârșirii faptei inculpata a avut

discernământul scăzut.

Instanța de apel, analizând

condițiile impuse de art. 177 C. pen., a concluzionat că încadrarea juridică

reținută de prima instanță este corectă, deoarece textul analizat prevede

expres că fapta trebuie săvârșită ca urmare a unei tulburări pricinuite de

naștere. În cauză nu s-a făcut dovada acestui element constitutiv al

infracțiunii.

Referitor la

individualizarea pedepsei, instanța de apel a reținut că prima instanță a dat

relevanță circumstanțelor reale și personale ale inculpatei, că sancțiunea

aplicată corespunde exigențelor impuse de prevenția generală și cea specială,

motiv pentru care cele două apeluri au fost apreciate ca fiind nefondate.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpata, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și17 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a susținut că instanțele de fond și de apel au comis o gravă eroare de

fapt, pronunțând hotărâri de condamnare în condițiile în care inculpata este

nevinovată, impunându-se achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.

S-a mai susținut că

inculpata a săvârșit fapta pentru care a fost trimisă în judecată, aflându-se

sub imperiul unei puternice tulburări determinate de naștere, coroborată cu

situația socială și familială dificilă a inculpatei, mamă a trei copii,

însărcinată și în prezent și unică întreținătoare a familiei.

Recurenta a solicitat

schimbarea încadrării juridic a faptei din infracțiunea de omor calificat în

cea de pruncucidere, avându-se în vedere și starea de depresie în care se afla.

Examinând cauza, în raport

de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele considerente:

Eroarea gravă de fapt

invocată de recurentă, caz de casare prevăzut la pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen., constă în reflectarea inexactă a conținutului dosarului în

cuprinsul hotărârii atacate.

Din examinarea actelor și

lucrărilor, critica apare ca neîntemeiată, deoarece atât instanța de fond, așa

cum rezultă din evocarea amplă a declarațiilor martorilor și ale inculpatei,

cât și instanța de apel au perceput în mor real conținutul probelor în

reținerea situației de fapt, soluțiile pronunțate fiind concordante

considerentelor hotărârilor.

Având în vedere că

instanțele nu au denaturat probele administrate (declarațiile inculpatei care

inițial a susținut că și-a dat seama de starea sa prea târziu ca să avorteze,

medicii refuzând acest lucru, iar în fața instanței a afirmat că nu a cunoscut

că este însărcinată, având ciclu menstrual peste sarcină), declarația martorei

B.P. (mama concubinului), declarația martorului B.E.A. (concubinul inculpatei),

declarațiile martorilor D.C. și D.T., expertizele efectuate în cauză,

reținându-se împrejurări esențiale, fără ca probele să le susțină, sau,

dimpotrivă, nereținând asemenea aspecte, deși probele le confirmau, critica

formulată este nefondată, nesubzistând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Al doilea motiv de recurs

invocat, greșita încadrare juridică a faptei, este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 177 C. pen.,

pruncuciderea este fapta mamei care își ucide copilul nou-născut, imediat după

naștere, datorită tulburării pricinuită de naștere.

Elementul material al

pruncuciderii constă într-o acțiune sau inacțiune a mamei de ucidere a

copilului nou-născut, imediat după naștere, de către mama aflată într-o stare

de tulburare pricinuită de naștere. Acțiunea sau inacțiunea de ucidere trebuie

să aibă ca rezultat moartea copilului, constituind cauza unică sau în concurs

cu alți factori ai morții acestuia.

Legiuitorul are în vedere

tulburările maladive provocate de diverși factori psiho-patologici precum și

febra puerperală, psihoza maniaco-depresivă, tulburările schizofreniforme,

factori pentru a căror stabilire este necesară efectuare unei expertize

medico-legală.

În cauză sunt îndeplinite

numai primele două condiții ale pruncuciderii, este vorba de un nou născut și

uciderea a avut loc imediat după naștere, cu privire la cea de a treia condiție

„mama să se afle într-o stare de tulburare pricinuită de naștere” nu există

probe care să dovedească existența unei astfel de stări.

În mod corect instanța de

apel a reținut că actuala reglementare nu permite ca cea anterioară,

constatarea infracțiunii de pruncucidere în raport de anumite elemente

obiective cum ar fi vârsta noului născut, condițiile sociale sau materiale în

care se află mama.

În cauză s-a dovedit că

inculpata are o situația familială precară dar nu are relevanță acest aspect.

Condiția privind elementul

material al infracțiunii este îndeplinită în situația actualei reglementări

numai dacă se dovedește că uciderea s-a produs ca urmare a tulburării

pricinuite de naștere și aceste element constitutiv al infracțiunii trebuie

probat.

Expertiza medico legală

învederează doar că nu este exclus ca mama să fi avut discernământul mult

scăzut în momentul nașterii și enumeră drept posibile cauze, intelectul

liminar, abuzurile exercitate de soț, cele trei sarcini.

Discernământul mult scăzut

nu se confundă cu tulburarea pricinuită de naștere, pentru că etiologia

discernământului mult scăzut poate fi complexă, determinată de mulți factori.

În cazul pruncuciderii

legiuitorul nu dă relevanță diminuării discernământului provocat de orice

cauză.

În concluzie, nu se impune

schimbarea încadrării juridice a faptei.

În cauză, subzistă cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., deoarece

instanța de fond a interzis inculpatei exercițiul tuturor drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) – c) C. pen.

În raport cu tipul de

infracțiune săvârșită de inculpată, în cauză nu se impunea interzicerea

dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

În consecință, în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul declarat de

inculpată, casate, în parte, ambele hotărâri și rejudecând, Înalta Curte face

aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen., menținând celelalte

dispoziții ale hotărârilor.

Conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpata S.G. împotriva deciziei nr. 310/ A din 26 septembrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, ambele

hotărâri și, rejudecând, face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 04 martie 2008.