ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 795/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 178 din 4 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 161/116/2006, Tribunalul Călărași, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.G. din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.G., din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata S.G., la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpata la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din 21 aprilie 2005, emis în dosarul nr. 566/P/2005, a fost trimisă în judecată inculpata S.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., reținându-se că aceasta, în data de 8 iunie 2005, după ce a născut la domiciliu o fetiță vie, cu intenție a pus copilul într-un sac și l-a aruncat în WC provocându-i decesul. Inculpata a întreținut relații de concubinaj cu martorul B.A. din 2001, din această relație rezultând doi copii (inculpata având încă un copil din altă căsătorie, încredințat în urma divorțului). În condițiile în care această relație urma să se transforme în căsătorie, inculpata a rămas din nou însărcinată și s-a hotărât să păstreze acest copil. În primele declarații, inculpata a afirmat că și-a dat seama de starea sa prea târziu ca să avorteze (medicii refuzând acest lucru) iar în fața instanței a afirmat că nu a cunoscut că este însărcinată, având ciclu menstrual peste sarcină.

Situația susținută în instanță a fost neplauzibilă, starea inculpatei fiind sesizată și de membrii familiei, care au și interpelat-o pe acest subiect, însă inculpata a negat vehement că ar fi însărcinată. O asemenea confuzie nu se justifică și față de experiența de viață a inculpatei, care a născut trei copii și implicit este familiarizată cu trasformările morfo-fiziologice pe care le produce graviditatea. Fără să spună nimic familiei, inculpata a luat anterior nașterii hotărârea de a suprima viața noului născut, pentru a evita mărirea familiei și ivirea problemei legate de locul său de muncă (a susținut în fața instanței că acesta ar fi fost unul dintre aspectele ce făceau nedorit copilul, alături de teama că ar fi certată de familie).

În noaptea de 7 iunie 2005 s-au declanșat durerile de naștere, inculpata susținând că „în mod surprinzător și rapid” a născut un copil. Descrie nașterea ca fiind: „foarte ușoară, rapidă și fără dureri”. Inculpata a introdus copilul într-un sac de rafie prins de colțul latrinei și l-a aruncat în WC, după care, fără a spune nimic familie, s-a întors în locuință. Simțindu-se rău datorită hemoragiei cauzate de nașterea în condiții empirice, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, unde concubinul său a lăsat-o, el mergând la o secție de poliție pentru incidentul rutier în care a fost implicat. Inculpata și-a dat un alt nume (motivând în timpul procesului că se afla într-o stare de puternică tulburare) însă, după ce medicii au constatat că starea inculpatei se datora unei nașteri, a indicat lucrătorului de poliție că a născut și copilul l-a băgat într-un sac de iută, pe care l-a aruncat în WC.

Cercetările orientate după acest amănunt au dus la descoperirea cadavrului în latrina locuinței concubinului inculpatei. În ceea ce privește copilul, acesta prezenta plămân respirat, deci a fost născut viu, moartea survenind urmare unui șoc cardio-respirator, provocat de neacordarea îngrijirilor după naștere și aruncării acestuia în WC de către inculpată. În raport de această situație de fapt, a apreciat tribunalul că inculpata a acționat cu intenția directă de a suprima viața copilului, actele materiale (atât în forma omisivă cât și în forma comisivă) provocând decesul noului născut. Apărările formulate în sprijinul cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen., sunt nefondate.

S-a invocat starea de tulburare imediat următoare nașterii ca fiind determinantă în comiterea infracțiunii, dar aprecierea acestei posibilități nu trebuie făcută fără a avea în vedere conduita anterioară a inculpatei care a ascuns sarcina și a negat vehement că ar fi gravidă. Nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte existența preocupării pentru sarcină (în sensul luării în evidență la medicul de familie sau măcar că ar fi existat o încercare de a întrerupe sarcina, așa cum a susținut inițial inculpata). În atare condiții, tribunalul a apreciat că inculpata nu a acționat cu intenție spontană, determinată de starea de tulburare pricinuită de naștere, ci a pus în executare o hotărâre luată anterior, așa încât a reținut și agravanta prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen.

(admițând cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public). A apreciat că fapta inculpatei S.G., care în ziua de 8 iunie 2005, după ce a născut un copil viu, cu intenția l-a pus într-un sac și l-a aruncat în WC producându-i decesul (după ce anterior și-a pregătit fapta prin ascunderea sarcinii) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. a) și c) C. pen., text în baza căruia se va pronunța hotărârea de condamnare. La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele reale în care aceasta a fost comisă, cum și circumstanțele personale ale inculpatei. Referitor la acest ultim aspect, tribunalul a reținut că inculpata nu are antecedente penale, că are o bună comportare față de cei trei copii pe care-i are.

Fără a justifica gestul, se va avea în vedere, în raport de gradul de pregătire și instruire, modul în care a apreciat inculpata că apariția unui nou copil va afecta situația materială a familiei, cum și neglijența/ușurința cu care a păstrat această sarcină nedorită, găsind modalitatea extremă de a ucide ulterior copilul nou născut. Situația familială și lipsa de antecedente au fost apreciate de tribunal ca și împrejurări de genul celor prevăzute de art. 74 C. pen., motiv pentru care pedeapsa s-a stabilit în condițiile art. 76 lit. b) C. pen., sub minimul special prevăzut de lege. S-au mai depus la dosar, ulterior judecății și până la pronunțare, acte medicale eliberate la 2 octombrie 2006 din care rezultă că inculpata a fost diagnosticată prezumtiv de medicul de familie cu tulburare anxioasă depresivă reactivă, fiind recomandate investigații de specialitate.

Actele medicale sus-amintite nu suplinesc cerințele analizate anterior la respingerea probei cu expertiză (mai cu seamă că sunt ulterior terminării judecății) dar creează presupunerea că afecțiunea acuzată este un efect al trăirilor interioare în raport cu fapta comisă și consecințele ei, aspect ce va fi și el valorizat la individualizare. Cum pedeapsa pronunțată nu poate fi executată decât în regim privativ de libertate, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpata, criticând soluția, ca netemeinică și nelegală, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen., pruncucidere și reindividualizarea pedepsei.

A formulat, de asemenea, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, criticând sentința penală pentru: - greșita reținere a circumstanțelor atenuante; - nerezolvarea fondului cauzei întrucât nicio parte nu s-a constituit parte civilă în cauză. Parchetul a extins oral motivele de apel în sensul aplicării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., față de natura infracțiunii comise. Reprezentantul parchetului a arătat că nu susține motivul doi de apel depus în scris în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a luat act că nicio persoană nu s-a constituit parte civilă în cauză. Prin decizia penală nr. 310/ A pronunțată în ședința publică de la 26 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familia, a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și apelul inculpatei S.G.

declarat împotriva sentinței penale nr. 178 din 4 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 161/116/2006 de Tribunalul Călărași. Instanța de apel, pentru a pronunța această hotărâre, a avut în vedere și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/2330/2007, efectuat în această fază procesuală prin care s-a constatat că: Sarcina presupune modificări biochimice și hormonale implicând sistemul catecholaminelor (afla 2 - adrenalina și serotinina) care fac organismul vulnerabil, sub aspect biologic și psihologic. S-a demonstrat că aceste modificări durează până în a douăsprezecea lună după naștere, chiar și la mamele care nu alăptează. Din punct de vedere psihic pot apare în timpul sarcinii sau după naștere (post-partum precoce, post-partum tardiv și în perioada de alăptare) tulburări nevrotice și/sau psihotice în legătură directă cauzală cu sarcina sau cu nașterea.

Acestea pot fi tranzitorii la persoanele fără tulburări psihice anterioare, noi episoade acute la cele cu tulburări psihice anterioare sau debutul unor tulburări psihice endogene. S-a concluzionat că având în vedere lipsa antecedentelor patologice psihiatrice până la data comiterii faptei inculpatei, împrejurarea că nu s-a solicitat raport de expertiză medico-legală psihiatrică care presupunea în mod implicit control psihiatric de specialitate după săvârșirea faptei, ceea ce era de altfel obligatoriu precum și faptul că a fost examinată în comisie la doi ani de la comiterea faptei, comisia nu a putut preciza cu certitudine capacitatea psihică de aprecierea critică a conținutului și consecințelor de la momentul săvârșirii faptei, neputând preciza dacă fapta a fost săvârșită într-o stare de tulburare pricinuită de naștere.

De asemenea, prin raportul de expertiză psihiatrică s-a mai constatat că diagnosticele stabilite cu ocazia internărilor ulterioare, coroborate cu rezultatul examinării psihologice (absența antecedentelor penale și a unui patern comportamental violent, intelect liminar, instrucție deficitară, traseu existențial cu numeroase psihotraume, abuzată de soț, divorț, trei sarcini cu trei nașteri), la momentul examinării se poate exclude că la data săvârșirii faptei inculpata a avut discernământul scăzut. Instanța de apel, analizând condițiile impuse de art. 177 C. pen., a concluzionat că încadrarea juridică reținută de prima instanță este corectă, deoarece textul analizat prevede expres că fapta trebuie săvârșită ca urmare a unei tulburări pricinuite de naștere.

În cauză nu s-a făcut dovada acestui element constitutiv al infracțiunii. Referitor la individualizarea pedepsei, instanța de apel a reținut că prima instanță a dat relevanță circumstanțelor reale și personale ale inculpatei, că sancțiunea aplicată corespunde exigențelor impuse de prevenția generală și cea specială, motiv pentru care cele două apeluri au fost apreciate ca fiind nefondate. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și17 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că instanțele de fond și de apel au comis o gravă eroare de fapt, pronunțând hotărâri de condamnare în condițiile în care inculpata este nevinovată, impunându-se achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc.

pen. S-a mai susținut că inculpata a săvârșit fapta pentru care a fost trimisă în judecată, aflându-se sub imperiul unei puternice tulburări determinate de naștere, coroborată cu situația socială și familială dificilă a inculpatei, mamă a trei copii, însărcinată și în prezent și unică întreținătoare a familiei. Recurenta a solicitat schimbarea încadrării juridic a faptei din infracțiunea de omor calificat în cea de pruncucidere, avându-se în vedere și starea de depresie în care se afla. Examinând cauza, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele considerente: Eroarea gravă de fapt invocată de recurentă, caz de casare prevăzut la pct. 18 al art. 385 9 C. proc.

pen., constă în reflectarea inexactă a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate. Din examinarea actelor și lucrărilor, critica apare ca neîntemeiată, deoarece atât instanța de fond, așa cum rezultă din evocarea amplă a declarațiilor martorilor și ale inculpatei, cât și instanța de apel au perceput în mor real conținutul probelor în reținerea situației de fapt, soluțiile pronunțate fiind concordante considerentelor hotărârilor. Având în vedere că instanțele nu au denaturat probele administrate (declarațiile inculpatei care inițial a susținut că și-a dat seama de starea sa prea târziu ca să avorteze, medicii refuzând acest lucru, iar în fața instanței a afirmat că nu a cunoscut că este însărcinată, având ciclu menstrual peste sarcină), declarația martorei B.P.

(mama concubinului), declarația martorului B.E.A. (concubinul inculpatei), declarațiile martorilor D.C. și D.T., expertizele efectuate în cauză, reținându-se împrejurări esențiale, fără ca probele să le susțină, sau, dimpotrivă, nereținând asemenea aspecte, deși probele le confirmau, critica formulată este nefondată, nesubzistând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Al doilea motiv de recurs invocat, greșita încadrare juridică a faptei, este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 177 C. pen., pruncuciderea este fapta mamei care își ucide copilul nou-născut, imediat după naștere, datorită tulburării pricinuită de naștere. Elementul material al pruncuciderii constă într-o acțiune sau inacțiune a mamei de ucidere a copilului nou-născut, imediat după naștere, de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere.

Acțiunea sau inacțiunea de ucidere trebuie să aibă ca rezultat moartea copilului, constituind cauza unică sau în concurs cu alți factori ai morții acestuia. Legiuitorul are în vedere tulburările maladive provocate de diverși factori psiho-patologici precum și febra puerperală, psihoza maniaco-depresivă, tulburările schizofreniforme, factori pentru a căror stabilire este necesară efectuare unei expertize medico-legală. În cauză sunt îndeplinite numai primele două condiții ale pruncuciderii, este vorba de un nou născut și uciderea a avut loc imediat după naștere, cu privire la cea de a treia condiție „mama să se afle într-o stare de tulburare pricinuită de naștere” nu există probe care să dovedească existența unei astfel de stări.

În mod corect instanța de apel a reținut că actuala reglementare nu permite ca cea anterioară, constatarea infracțiunii de pruncucidere în raport de anumite elemente obiective cum ar fi vârsta noului născut, condițiile sociale sau materiale în care se află mama. În cauză s-a dovedit că inculpata are o situația familială precară dar nu are relevanță acest aspect. Condiția privind elementul material al infracțiunii este îndeplinită în situația actualei reglementări numai dacă se dovedește că uciderea s-a produs ca urmare a tulburării pricinuite de naștere și aceste element constitutiv al infracțiunii trebuie probat. Expertiza medico legală învederează doar că nu este exclus ca mama să fi avut discernământul mult scăzut în momentul nașterii și enumeră drept posibile cauze, intelectul liminar, abuzurile exercitate de soț, cele trei sarcini.

Discernământul mult scăzut nu se confundă cu tulburarea pricinuită de naștere, pentru că etiologia discernământului mult scăzut poate fi complexă, determinată de mulți factori. În cazul pruncuciderii legiuitorul nu dă relevanță diminuării discernământului provocat de orice cauză. În concluzie, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei. În cauză, subzistă cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., deoarece instanța de fond a interzis inculpatei exercițiul tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. În raport cu tipul de infracțiune săvârșită de inculpată, în cauză nu se impunea interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va fi admis recursul declarat de inculpată, casate, în parte, ambele hotărâri și rejudecând, Înalta Curte face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata S.G. împotriva deciziei nr. 310/ A din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, ambele hotărâri și, rejudecând, face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 04 martie 2008.