ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3414/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3414/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 364/ P din 11 decembrie 2007, Tribunalul Bihor

a hotărât următoarele:

- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a

faptei reținute în sarcina inculpatei V.E., din infracțiunea prevăzută de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin.

(2) C. pen.

- în baza art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2)

C. pen. și cu referire la art. 42 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la o

pedeapsă de 4 ani închisoare.

A interzis inculpatei drepturile prevăzută

de art. 64 lit. a teza ll-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

a dispus suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere pe durata unei termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art.

86

2

C. pen.

A obligat inculpata să se supună

măsurilor de supraveghere prevăzută de art. 86

3

alin. (3) lit. a) – d)

C. pen., urmând a se prezenta

periodic la S.P. de pe lângă

Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere

impuse și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiile art. 86

4

C.

pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 pct. 4 C. pen.

A obligat inculpata la plata sumelor de 500 euro în favoarea părții

civile V.M., 500 euro în favoarea părții civile C.D., 500 euro în favoarea

părții civile L.L., 500 euro în favoarea părții civile M.A., 300 euro în

favoarea părții civile O.L.T., 500 euro în favoarea părții civile R.G.P., 500

euro în favoarea părții civile S.M., 500 euro în favoarea părții civile D.E.,

500 euro în favoarea părții civile S.G. și 500 euro în favoarea părții civile D.F.,

sau a echivalentului în lei la cursul de schimb al datei plății efective, cu

titlu de pretenții, constând în despăgubiri civile.

A confiscat în favoarea statului suma de 4.600 euro sau echivalentul

acesteia în lei, de la inculpată.

Din fondurile Ministerului de Justiție s-a virat în favoarea Baroului

de Avocați Bihor, suma de 100 RON, reprezentând onorariu apărătorului din

oficiu, av. B.l., delegație nr. 5639/2006 - dosar nr. 4492/2006.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de

3000 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea

stare de fapt:

În cursul anilor 2004 - 2005 în realizarea aceleiași rezolutiuni

infracționale inculpata a recrutat, transportat și cazat în Italia mai multe

persoane cărora Ie-a promis locuri de muncă în condiții legale, în domeniul

agriculturii și al menajului casnic, percepându-le comisioane între 300 - 500

euro precum și plata transportului. Persoanele audiate în cauză au relatat

aspecte ale stării de fapt fie în calitate de martori, fie constituindu-se

părți civile după cum s-a reținut în considerentele sentinței apelate.

Inculpata și-a înființat în cursul anului 2003 o societate comercială

denumită SC G.E. SRL având ca obiect de activitate transport terestru de

călători, obținând în luna

octombrie a

anului 2004 și licențele corespunzătoare, iar începând

cu luna noiembrie

al aceluiași an a achiziționat în sistem leasing 2 autovehicule marca Ford și

Mercedes (dosar nr. 18/D/P/2005 D.U.C.O.T.), angajându-l ca șofer pe martorul M.R.G.

Primele persoane cărora inculpata Ie-a promis locuri de muncă au fost V.I. și V.l.A.

Pe acestea inculpata Ie-a cunoscut în piața din cartierul Rogerius prin

intermediul martorului B.l.E. căruia anterior cele două martore i-au comunicat

dorința lor de a munci în Italia. Intrând întâmplător în localul unde martorul

B.l. purta discuția cu cele două femei, inculpata a purtat o discuție cu

acestea promițând că le va ajuta să ajungă în

Italia.

Întrucât la acea vreme V.E. nu avea mijloace de transport proprii a

apelat la serviciile martorului S.C. care urma să efectueze o vizită în Italia.

în cursul următoarelor zile martorului S.C. s-a întâlnit cu inculpata care era

însoțită de fiica sa și de martorele V.I. și V.l.A. și au pornit în călătoria

spre Italia. în autovehiculul condus de martor au urcat cele doua femei cărora

inculpata Ie-a comunicat faptul că în apropierea orașului Padova urmează să fie

așteptate de un bărbat de profesie avocat. Cu acea ocazie inculpata a indicat

și faptul că va achita toate cheltuielile de transport.

Potrivit declarațiilor martorelor V.I.V.

și V.

l.A. odată ajunse în Italia s-au întâlnit cu un

bărbat în

vârstă care s-a prezentat ca fiind

avocat și sub numele de M.

Acesta s-a ocupat de cazarea lor la un motel

din Padova, iar la scut timp Ie-a propus sa întrețină relații sexuale fiind

refuzat categoric. A doua zi susțin martorele împreuna cu avocatul M. au urcat

într-o mașină deplasându-se prin Italia și au ajuns într-un sat de lângă orașul

Padova unde li s-a spus că vor găsi un loc de muncă.

În acest sat martorele au fost conduse la o familie unde

M. Ie-a spus că vor locui. În discuțiile avute cu

familia italiană,

martorele i-au comunicat acesteia cele întâmplate și

în acest mod au fost ajutate să ajungă în România. S-a relevat și aspectul

solicitării de către avocatul M. a sumei de 1000 euro acesta

motivând că banii sunt de fapt suma plătită

inculpatei V.E.

pentru cele două martore. Și această cererea a fost

categoric refuzată astfel că în cele din urmă V.I. și V.l.A. au reușit să

ajungă în România.

Ulterior, inculpata a fost contactată de foarte multe persoane

provenind în special din zona natală Popești — Voievozi - Marghita, cărora Ie-a

promis ajutor în scopul obținerii unor locuri de muncă în Italia. Din baza de

date a D.F.O. a rezultat că, în perioada sept. 2004 — mai 2005, au fost efectuate

un număr de 26 transporturi în Italia, folosindu-se cele 2 autovehicule,

cumpărate în condițiile anterior arătate, însumând 165 de persoane.

Au fost audiate și identificate în cursul urmăririi penale un număr de

22 victime precum și alți 22 de călători, care au confirmat faptul că au fost

transportați cu autovehiculele aparținând societății administrată de inculpată.

S-a reținut din declarațiile pe care aceste persoane le-au dat, fie în

calitate de martor, fie in calitate de partea civilă, împrejurările concrete în

care acestea au călătorit și au munci în Italia.

Martora G.A. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul

unei prietene și i-a promis că îi facilitează obținerea unui loc de muncă în

Italia. A călătorit cu un microbuz ajungând în această țară în preajma

sărbătorilor de iarnă din anul 2004 și a muncit ca menajeră în casa unei

familii cu 4 copii. Condițiile de muncă erau necorespunzătoare însă a fost

plătită pentru activitățile prestate, într-un cuantum redus. La destinație a remis

conducătorului auto suma de 500 euro bani care este convinsă că reprezentau un

comision plătit inculpatei care a ajutat-o să obțină acel loc de muncă.

Convinsă fiind martora că suma de 500 euro remisă inculpatei este exagerată

față de condițiile în care a muncit, aceasta a arătat și faptul că inițial i

s-a comunicat că va munci ca menajeră într-o locuință și va avea grijă de un

copil, însă în realitate a efectuat menajul unei familii cu 4 copii.

Aceste chestiuni martora Ie-a discutat inițial cu inculpata care a

asigurat-o că va munci în condiții corespunzătoare și va fi

plătită

în mod corespunzător.

Partea civilă M.M.P., în vârstă de 47 de ani, a acceptat să fie ajutată

de inculpată în obținerea unui loc de muncă în Italia, însă i s-a comunicat

inițial că va munci ca menajeră la o familie de avocați. În cele din urmă a

fost nevoită să lucreze într-un imobil cu 4 etaje iar familia de italieni avea

un comportament necorespunzător în special unul dintre copii care consuma

droguri. Partea civilă a purtat o discuție telefonică cu inculpata relatându-i

faptul că este total nemulțumită atât de condițiile de muncă cât și de salariul

obținut de 200 euro aferent unei perioade de două săptămâni. Partea civilă a

arătat că s-a înțeles inițial cu inculpata și a fost de acord să muncească ca

menajeră la o familie din Italia, fiind de acord să-i plătească acesteia suma

de 500 euro' cu titlu de comision și cheltuielile aferente transportului.

Inculpata a efectuat demersuri trimițând o persoană care să o transporte pe

partea civilă în altă localitate unde a muncit aproximativ 4 - 5 zile în

agricultură contra unei sume de 23 euro /zi.

Din acești bani a reușit să-și achite contravaloarea chiriei în noua

locuință unde a fost cazată și în final s-a întors împreună cu inculpata în România.

Partea civilă V.M. a arătat că în cursul

anului 2004

luna noiembrie s-a întâlnit cu inculpata în

cartierul Rogerius deplasându-se cu un autocar în Italia. Pe inculpată a

cunoscut-o prin intermediul soțului său, iar acestuia V.E. i-a comunicat faptul

că poate intermedia obținerea unui loc de muncă bine plătit în Italia. în

această țară partea civilă a locuit în gazdă la o persoană, fără să presteze

vreo muncă, și discutând cu inculpata aceasta i-a comunicat că există unele

împrejurări obiective care au generat această stare de fapt, dar care se vor

termina, iar în final va putea presta activități de menaj la familii de

italieni în vârstă.

Oferta inculpatei a fost refuzată de partea civilă și ulterior

neacceptând să mai locuiască în acel imobil a reușit să se întoarcă în țară. A

arătat, totodată, faptul că inculpata nu i-a cerut nici o sumă de bani pentru

a-i facilita obținerea acelui loc de muncă însă condițiile de locuit au fost

total improprii.

A fost însă de acord să achite suma de 500 euro conducătorului auto,

iar din discuțiile cu acesta a înțeles că doar 100 euro reprezentau cheltuieli

de transport restul revenind inculpatei pentru demersurile făcute în vederea

căutării unor locuri de muncă. în acest sens s-a constituit parte civilă cu

suma de 500 euro.

Partea civilă C.D. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin

intermediul unei cunoștințe și în dialogul purtat i s-a promis obținerea unui

loc de muncă ca menajeră a unei familii din Italia. Odată ajunsă în această

țară, partea civilă s-a întâlnit cu un bărbat care s-a recomandat ca fiind de

profesie avocat și împreună cu inculpata a fost condusă la o familie unde i s-a

spus că va munci ca menajeră. Condițiile de muncă au fost necorespunzătoare

activitatea constând în îngrijirea pe lângă menaj și a unei persoane în vârstă

care suferea de boli grave incurabile. Partea civilă a predat inculpatei suma

de 500 euro care reprezenta un comision pentru obținerea locului de muncă și

contravaloarea transportului. în decurs de 7 zile a reușit să câștige doar 100

euro.

Partea civilă S.M. a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul

cumnatului său V.V. și în mod similar i s-a promis obținerea unui loc de muncă

în domeniul agriculturii. A predat la destinație suma de 500 de euro

conducătorului auto, iar din discuțiile cu acesta a înțeles că suma de 100 euro

reprezintă cheltuielile de transport și cazare restul fiind bani cuveniți

inculpatei pentru demersurile sale în obținerea locului de muncă. A rămas în

Italia aproximativ 3 săptămâni muncind efectiv 7 zile însă în cele din urmă

locul de muncă nu a fost obținut prin mijlocirea inculpatei. A reușit să

presteze activități în agricultură pe o durată de 3 zile iar în cele din urmă o

familie de români a ajutat-o remițându-i suma de 86 euro pentru întoarcerea în

România.

Partea civilă R.G.P. a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unui

prieten, aceasta promițându-i că îl va ajuta să obțină un loc de muncă în

Italia în domeniul agriculturii. împreună cu încă 7 persoane, în toamna anului

2004 a făcut deplasarea cu un microbuz ajungând în Italia la Salerno. Două

săptămâni a fost cazat într-un camping alături de alți cetățeni români ajunși

tot prin intermediul inculpatei. l-a remis acesteia suma de 500 euro bani care

erau destinați transportului și răsplătirii inculpatei pentru demersurile sale

în vederea obținerii locului de muncă. Nu a reușit să obțină un loc de muncă și

după aproximativ 2 săptămâni a reușit să se întoarcă în România iar din

discuțiile purtate cu unele persoane acestea i-au comunicat faptul că nu va

reuși să-și găsească de lucru. A solicitat în constituirea de parte civilă

restituirea de către inculpată a sumei de 500 euro. Martora B.M. a cunoscut-o

pe inculpată aflând din diferite surse că poate să faciliteze obținerea unor

locuri de muncă în Italia. Discutând cu inculpata, aceasta i-a promis că îi va

facilita obținerea unui loc de muncă ca menajeră, sens în care i-a și remis

suma de 500 euro. în Italia martora a munci 3 - 4 zile în agricultură însă

nefiind de acord să lucreze în acest domeniu s-a întors in România.

Condițiile de muncă au fost

necorespunzătoare fiind nevoită

să achite și o chirie pe

un spațiu locativ foarte redus ca dimensiune în care erau cazate mai multe

persoane.

Martorul B.V. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul

mamei sale. Aceasta i-a promis obținerea unui loc de muncă la o stație de

benzină. I-a remis suma de 500 euro fiind de acord ca acești bani să fie

cuveniți inculpatei pentru demersurile pe care aceasta le efectua în vederea

obținerii unui loc de muncă. Martorul a ajuns în Italia împreună cu 2 persoane

de sex feminin din loc. Voievozi jud. Bihor, iar la destinație au întâlnit un

colaborator al inculpatei pe nume M. care i-a condus la o fermă de bubaline.

Martorul nu a reușit să lucreze deloc în Italia, considerându-se înșelat atât

de inculpată cât și de acel colaborator pe care i-a și numit traficanți de

persoane. După aproximativ 7 zile martorul s-a întors în România.

Martorul T.R. o cunoștea pe inculpată din copilărie, aceasta

promițându-i că îl va ajuta să obțină un loc de muncă în Italia. A fost de

acord să se angajeze în această țară unde câștigurile salariale erau mai

ridicate decât în România. A remis inculpatei suma de 700 euro fără însă a fi

interesat de

destinația acestor bani,

dorința de a lucra în Italia fiind prea mare.

Inițial martorul a ajuns

în orașul Campolongo unde a lucrat la o fermă de legume însă datorită vremii

nefavorabile activitățile s-au desfășurat cu intermitență. Martorul a muncit 2

săptămâni și a fost plătit de proprietarul fermei cu suma de 300 euro. A fost

cazat într-un imobil cu 3 camere în fiecare din camera putând locuit 3

persoane. Condițiile de cazare erau necorespunzătoare însă au fost acceptate de

martor care era obișnuit cu munca fizică grea anterior fiind lucrător minier. A

fost însă nemulțumit de munca prestată pe care a considerat-o epuizantă și

prost plătită. Dacă salariul se situa la o valoare de 600 - 800 euro pe lună

martorul ar fi acceptat în

continuare să

muncească la acea fermă legumicolă.

Martorul M.V. a declarat că la începutul lunii decembrie 2005, împreună

cu alte persoane s-a deplasat în Italia iar scopul acestei deplasări era

obținerea unui loc de muncă în domeniul zootehnic. Plecarea sa în Italia a fost

posibilă prin mijlocirea inc. V.E. pe care a cunoscut-o prin intermediul unor

prieteni. A fost de acord să beneficieze de serviciile inculpatei în sensul

obținerii unui loc de muncă precum și cu achitarea cheltuielilor de transport.

Destinația din Italia a fost în orașul Batipaglia, aici martorul muncind la o

fermă de măslini. Salariul a fost negociat personal de martor cu patronul

fermei obținând un salariu de 20 euro/zi. Munca se desfășura între orele 7 -

17, cu o pauză de o oră între 12 - 13. În România martorul a fost asigurat de inculpată

că va obține un salariu de 25 euro/zi. După aproximativ 2 săptămâni martorul a

fost plătit cu suma de 400 euro din care suma de 300 euro i-a plătit unei

societăți de transport pentru întoarcerea în țară. A achitat șoferului

autovehiculului aparținând societății inculpatei suma de 500 euro, în mod

voluntar

fiind conștient că acești bani se

cuvin inculpatei pentru demersurile

sale în obținerea locului de muncă.

Martorul P.C. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul

unui anunț din presă în care se făcea referire la obținerea unor locuri de

muncă în Italia. Cei doi s-au întâlnit la Clubul Constructorul din mun. Oradea

iar inculpata l-a asigurat că poate să-i faciliteze obținerea unui loc de muncă

în domeniul agriculturii. S-a convenit achitarea unei sume de 500 euro aspect

acceptat de martor, o parte din bani fiind destinați transportului iar restul

se cuveneau inculpatei pentru mijlocirea unui loc de muncă. Odată ajuns în

Italia martorul a rămas aproximativ o săptămână la o ferma însă nu a fost de

acord să rămână pentru că nu exista posibilitatea exercitării constante a unei

activități plătite. Condițiile de cazare au fost corespunzătoare însă în lipsa

unui loc de muncă plătit în mod rezonabil martorul nu a mai fost de acord să

rămână în Italia.

Partea civilă D.F. a arătat că a cunoscut-o pe

inculpată întrucât era afișat pe poarta fabricii de confecții din corn.

Popești județul Bihor un anunț în care se specifica faptul că o

societate comercială efectua transporturi de persoane în Italia

fără a se preciza că se obțin și locuri de muncă.

Sunând la unul din

numerele de telefon indicate a răspuns inculpata și

discutând cu aceasta s-au întâlnit în municipiul Oradea însoțit de alte 2

persoane. În dialogul purtat inculpata i-a asigurat pe cei 3 că poate facilita

obținerea unor locuri de muncă în Italia dar contra unei sume de bani respectiv

500 euro iar transportul va fi plătit separat. Banii trebuiau să fie plătiți la

destinație și odată ajunși locul de muncă era asigurat. În Italia au ajuns la o

fermă de bubaline din localitatea Batipaglia iar din discuțiile purtate cu

proprietarul fermei a aflat că nu există posibilitatea obținerii unui loc de

muncă. Discutând telefonic cu inculpata și comunicându-i acest aspect la scurt

timp la fața locului s-a prezentat o persoană în vârstă care s-a recomandat a

fi avocat și pe care îl chema M., acesta transportându-i prin localitate pentru

a încerca să le obțină un loc de muncă. În final, partea civilă a reușit să se

angajeze ca și îngrijitor la un restaurant agroturistic unde a muncit aproximativ

2 luni, plătindu-i-se însă o sumă mai mică decât cea negociată.

Suma de 500 euro a indicat-o ca pretenții în constituirea de parte

civilă în cursul urmăririi penale.

Partea civilă S.G. a cunoscut-o pe inculpată aceasta asigurându-l că

poate să-i obțină un loc de muncă în Italia în domeniul agriculturii ca mecanic

agricol. Din discuțiile purtate cu inculpata aceasta l-a asigurat atât pe el

cât și persoanele care îl însoțeau că odată ajunși în Italia conducătorul auto

le va facilita obținerea locurilor de muncă. Acestui conducător auto partea

civilă i-a plătit suma de 500 euro, fără însă a putea să obțină un loc de muncă

plătit rezonabil. În final muncind în agricultură a reușit să câștige suma de

1500 euro.

Martorii P.T. și B.l.M. au arătat că au însoțit-o pe inculpată în

Italia în vederea obținerii unor locuri de muncă, P.T. a indicat faptul că

inculpata i-a promis ajutor pentru obținerea unui loc de muncă însă nu l-a

asigurat că acest demers va avea și un rezultat. B.l.M. a indicat faptul că i

s-a promis obținerea unui loc de muncă ca și mecanic agricol însă acest demers

nu s-a realizat. A fost cazat în mod corespunzător în satul Lidolago, plătind

inculpatei suma de 350 euro reprezentând cheltuielile de transport și cazare.

Martorul Ș.D. a arătat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul

surorii sale iar aceasta i-a promis că îl va ajuta să obțină un loc de muncă în

Italia, l-a remis suma de 500 euro în mod voluntar și a fost convins că acești

bani se cuvin inculpatei pentru demersurile sale. Inculpata nu și-a onorat

promisiunea de obținere a unui loc de muncă deși

i s-au plătit atât

cei 500 euro cât și suma de 200 euro reprezentând

contravaloarea transportului. Martorul a cunoscut în Italia un cetățean

respectiv o persoană în vârstă care s-a recomandat că este avocat și

care

l-a

amenințat

că nu va

putea părăsi Italia dacă își va exprima

nemulțumirea în legătură cu

tratamentul

la care a fost supus. Această nemulțumire era legată

atât de condițiile

de cazare, ajungând să doarmă 4 persoane într-un pat cât și de imposibilitatea

obținerii unii loc de muncă.

Relevantă este și declarația martorului M.R. angajat o perioadă de timp

ca și conducător auto la societatea administrată de inculpată, care a declarat

că efectua transporturi în Italia iar multe persoane pe care Ie-a condus în

această țară au reușit prin intermediul inculpatei să obțină locuri de muncă.

Inculpata era ajutată în Italia de un colaborator, o persoană în vârstă de

profesie avocat.

Chiar dacă inițial erau și persoane care

ajungând în Italia nu

reușeau să-și găsească un loc de

muncă, ulterior acestea se angajau. Martorul mai arătat că persoanele

transportate îi plăteau direct banii reprezentând contravaloarea transportului

iar ulterior le remitea fie inculpatei, fie avocatului M. Față de cheltuielile

de transport inculpata mai primea de la persoanele transportate și alte sume pe

care însă acesta nu le poate preciza ca destinație, nu se încheiau acte

doveditoare privind remiterea sumelor de bani.

Din declarațiile persoanelor audiate atât în cursul urmăririi penale

cât și în cursul cercetării judecătorești s-au putut contura cu exactitate

elemente certe ale stării de fapt cât și ale activităților concrete pe care

Ie-a desfășurat inculpata.

Ansamblul probațiunii relevă faptul că inculpata pe parcursul unei

lungi perioade de timp a reușit prin promisiuni făcute unui număr relativ mare

de persoane să obțină importante sume de bani iar prestația sa în final se

circumscrie unei activități infracționale în mod clar dovedită.

Persoanele audiate în cauză au arătat că în mod voluntar din dorința de

a obține locuri de muncă în țări ale Uniunii Europene respectiv în Italia, au

luat legătura cu inculpata care venind în întâmpinarea acestor manifestări de

voință, a reușit profitând și de credulitatea lor să obțină importante sume de

bani.

Pe lângă faptul că inculpata nu avea competente în intermedierea unui

astfel de demers a reușit să inducă în rândul persoanelor care au contactat-o

credința că vor obține locuri de muncă bine plătite în Italia.

Un prim aspect care se relevă a fost acela al contactului dintre așa

numitele victime și inculpată. Unele persoane au cunoscut-o pe inculpată prin

intermediul altora, iar un număr de persoane au aflat de activitatea inculpatei

din anunțuri de mică

publicitate sau prin

afișarea unor oferte în localitățile de domiciliu,

respectiv comuna

Popești.

Instanța a apreciat că raportat la elementele concrete ale stării de

fapt nu se poate reține în sarcina inculpatei activități de exploatare în genul

celor definite art. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Nu se relevă elemente care să dovedească faptul că inculpata în mod

direct a procedat la exploatarea persoanelor pe care Ie-a transportat în Italia

și cărora Ie-a promis în mod ușuratic obținerea unor locuri de muncă. Trebuie

pornit de la premiza că în cauză persoanele vătămate care au intrat în contact

cu inculpata au făcut-o în mod voluntar în scopul obținerii unor locuri de

muncă în Italia, fiind de notorietate împrejurarea că în țările Uniunii

Europene câștigurile salariale sunt mai ridicate decât în România.

Profitând de credulitatea acestora precum și de mijlocirea

unor persoane din Italia inculpata care avea și

resursele necesare,

respectiv 2 autovehicule, a promis părților vătămate

și martorilor din această cauză, că va mijloci obținerea unor locuri de muncă

în diferite domenii. Unele din persoanele audiate au confirmat faptul că

transportul lor în Italia a avut loc cu autovehiculele inculpatei, achitând

atât cheltuielile aferente cât și un așa zis comision care să răsplătească

demersurile acesteia în vederea obținerii locurilor de muncă.

Dialogurile dintre victime și inculpată erau de regulă sub forma unor

negocieri și constau în promisiunea făcută de către aceasta și, simetric, de acceptarea

în mod invariabil a acestor promisiuni din partea persoanelor interesate de

obținerea locurilor de muncă.

În acest context, nu s-a putut susține că inculpata ar fi efectuat

activități de recrutare sau alte modalități alternative de comitere a infracțiunii

așa cum acestea sunt indicate în art. 12 din Legea nr. 678/2001 chiar dacă

formal s-ar putea susține că a procedat la transportarea victimelor.

Activitatea de transport făcea parte categoric din înțelegerea dintre victime

și inculpată și era plătită în mod corespunzător de către acestea chiar dacă,

acest aspect nu poate fi dovedit neîncheindu-se documente justificative.

Cazarea victimelor s-a efectuat de regulă la familiile

sau fermele din Italia și a fost achitată din fondurile acestora. Chiar

dacă erau condiții necorespunzătoare de cazare, acestea au fost

sancționate prin atitudinea victimelor care pur și simplu nu au mai dorit să

locuiască în acele imobile.

Pe de altă parte, executarea activităților concrete din partea

victimelor nu a avut loc în mod forțat, acestea invocând doar condiții grele de

muncă precum și o salarizare mult diminuată față de situația în care prestarea

muncii ar fi avut loc în condiții legale. Este evident că, munca prestată de

către victime nu a avut loc în

condițiile

respectării normelor legale de angajare din Italia, întrucât

acestea nu

au fost angajate prin încheierea unor contracte de muncă, cu toate beneficiile

ce decurg dintr-un astfel de angajament.

Acest aspect însă este imputabil celor care au acceptat să angajeze persoane

din afara spațiului comunitar, cu încălcarea normelor de salarizare, sănătate

și securitate în domeniul muncii.

O altă chestiune indicată în rechizitoriu nr. 18 din 23 noiembrie 2005.

a fost aceea a încercării avocatului M. de a întreține relații sexuale cu

martorele V.I. și V.l.A care a fost

catalogată

ca fiind o încercare a acestuia de obligare la

practicarea prostituției.

După cum rezultă din declarațiile martorelor acestea s-au întâlnit cu M.

care a facilitat cazarea acestora la o familie din Italia și la un moment dat a

intenționat să întrețină relații sexuale cu acestea. Încercarea avocatului a

eșuat însă nu se poate susține că intenția' sa este în mod indubitabil o

încercare de a recruta persoane în vederea practicării prostituției. De altfel,

martorele au și declarat că în mod voluntar nu au mai acceptat să rămână în

Italia revenind în România la scurt timp.

În concluzie, instanța a apreciat că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată în

modalitățile alternative de comitere prevăzută de art. 12, pe considerentul că

nu este îndeplinită condiția exploatării astfel cum o definește textul art. 2

din Legea nr. 678/2001, activitatea inculpatei însă se circumscrie în opinia

instanței în elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune varianta

tip.

Este dovedit faptul că inculpata a indus în eroare persoanele cu care a

venit în contact promițându-le acestora că va facilita obținerea unor locuri de

muncă in Italia în condiții de salarizare atractive. După cum au constatat și

persoanele din cauză care evident au avut încredere în inculpată, precum și în

posibilitățile pe care aceasta le releva, acest demers nu s-a realizat. Odată

ajunse la fața locului victimele constatau faptul că fie nu au fost acceptate

întrucât nu era nevoie de forță de muncă, fie au muncit în alte domenii decât

cele indicate de inculpată și cu o salarizare mult diminuată față de oferta

prezentată.

Pe de altă parte, toate persoanele audiate au arătat că au plătit

inculpatei pe lângă cheltuielile de transport, în mod benevol și un așa zis

comision care de regulă se ridica la un cuantum de 500 euro, iar unele dintre

acestea s-au constituit părți civile doar cu această sumă de bani.

Față de cele ce preced, instanța în baza art. 334 C. proc. pen., a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatei, din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(1)

din Legea nr. 678/2001 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41

alin. (2) C. pen. și în baza acestui text de lege a condamnat-o pe inculpată la

o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiindu-i interzise inculpatei drepturile

prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Apreciind că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins și

fără privarea efectivă de libertate, dată fiind și lipsa de antecedente penale

a inculpatei, faptul că are un copil minor, precum și durata relativ mare de

timp de la data săvârșirii faptei, ecoul antisocial diminuându-se în timp,

instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata

unui termen de încercare de 8 ani stabilit conform art. 86

2

C. pen.

Inculpata a fost obligată să se supună măsurilor de supraveghere prevăzută

de art. 86

3

lit. a) – d) C. pen., urmând a se prezenta

periodic la S.P. de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării măsurilor

de supraveghere impuse, atrăgându-i atenția inculpatei asupra dispozițiile art.

86

4

C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a apreciat ca fiind

dovedite sumele cu titlu de pretenții solicitate de părțile vătămate

constituite ca părți civile și constând de regulă, în restituirea acelui

comision de 500 euro plătit inculpatei, în acest sens fiind obligată inculpata

la plata sumei de 500 euro în favoarea părții civile V.M., 500 euro în favoarea

părții civile C.D., 500 euro în favoarea părții civile L.L., 500 euro în

favoarea părții civile M.A., 300 euro în favoarea părții civile O.L.T., 500

euro în favoarea părții civile R.G.P., 500 euro în favoarea părții civile S.M.,

500 euro în favoarea părții civile D.E., 500 euro în favoarea părții civile S.G.

și 500 euro în favoarea părții civile D.F., sau a echivalentului în lei la

cursul de schimb al datei plății efective, cu titlu de pretenții, constând în

despăgubiri civile.

A confiscat în favoarea statului suma de 4.600 euro sau echivalentul

acesteia în lei, de la inculpată. În legătură cu acest aspect, se impune a se

face precizarea că în rechizitorul nr. 18 s-a solicitat confiscarea sumei de

6200 euro rezultată în urma săvârșirii infracțiunii, iar prin rechizitoriul nr.

77 s-a solicitat a se dispune confiscarea a sumei de 1500 euro cu același

titlu. Procedându-se la verificarea acestei chestiuni s-a constatat că sumele

prezentate nu făceau distincție între cele solicitate în constituirea de parte

civilă și cele care neputând face obiectul pretențiilor civile se confiscă ca

fiind însușite pe nedrept de inculpată.

Totalizând sumele indicate de martorii audiați în cauză care constau în

comisionul oferit inculpatei și însușit pe nedrept, precum și suma indicată de

partea civilă M.M.P. care a menționat faptul că nu are pretenții de la

inculpată, a rezultat suma de 4600 euro.

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin

decizia penală nr. 65/ A din 24 iunie 2008, a respins, ca nefondat, apelul

formulat de inculpata V.E. și a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – S.T.

Oradea împotriva sentinței penale nr. 364/ P din 11 decembrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Bihor pe care a desființat-o în sensul că a înlăturat

dispozițiile art. 334 C. proc. pen.,

referitoare

la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) din același cod.

A reținut ca temei al condamnării inculpatei V.E. infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., menținând dispozițiile instanței de fond cu privire la cuantumul

pedepsei, 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a

și b) C. pen., dar și în ceea ce privește modalitatea de executare, art. 86/1

C. pen., precum și dispozițiile art. 86

3

lit. a) – d) C. pen. și art.

71 alin. (5) din același cod.

A obligat pe inculpată la plata sumei de 500 de euro sau echivalentul

în lei la data efectuării plății în favoarea părții civile M.M.P. și a menținut

restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut că

sunt fondate susținerile

parchetului privind greșita schimbarea a

încadrării

juridice a faptei precum și cu privire la soluționarea laturii

civile a

cauzei, unde prima instanță a omis să acorde despăgubiri părții civile M.M.P.

S-a solicitat înlăturarea dispoziției privind schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în infracțiunea prevăzută de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum

și obligarea inculpatei la plata sumei de 500 de euro în favoarea părții civile

M.M.P., despăgubiri civile solicitate de aceasta.

Astfel, instanța de control judiciar reținut că în cursul anilor 2004 -

2005, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata a recrutat,

transportat și cazat în Italia mai multe persoane în scopul exploatării

acestora prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind

salarizarea, sănătatea și condițiile de muncă, prin încălcarea unor libertăți

și drepturi fundamentale, exploatare de care inculpata nu era străină, iar ca

mijloc de săvârșire a infracțiunii, inculpata V.E. a folosit înșelăciunea cu

prilejul recrutării.

A apreciat că este fondată și critica privind omisiunea obligării

inculpatei V.E. la plata sumei de 500 de euro reprezentând despăgubiri civile

către partea civilă M.M.P., având în vedere că aceasta s-a constituit parte

civilă cu această sumă încă din faza de urmărire penală, menținându-și

pretențiile și în fața instanței, după cum s-a consemnat în încheierea de

ședință din data de 9 februarie 2007.

Instanța de control judiciar a apreciat însă nefondate susținerile

inculpatei V.E. în sensul greșitei sale condamnări pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, impunându-se achitarea sa, în principal în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. a)

C. proc. pen. și în subsidiar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b

1

) din același cod.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că a fost

dovedită existenta infracțiunii reținută în sarcina inculpatei, precum și

împrejurarea în care a fost comis fapta, precum și faptul că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 18

1

C. pen., fapta comisă având gradul

de pericol social al unei infracțiuni.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata V.E., care

invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18,

17, 12 și 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri, achitarea

sa, în principal în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

și în subsidiar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b

1

) din același cod, schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și reducerea

pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpata V.E. este neîntemeiat pentru următoarele

considerente:

achitarea pentru fapta

reținută, examinând actele și

lucrările dosarului, se constată că instanța de control judiciar a stabilit în

mod corect situația de fapt

și vinovăția

inculpatei V.E. în săvârșirea în perioada anilor

2004 - 2005 a

infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Din probele administrate, respectiv declarațiile părților vătămate G.A.,

M.M. și C.D., din declarațiile martorilor O.V., B.M., B.V., S.M., P.V. rezultă

că inculpata V.E., în perioada anilor 2004 - 2005, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, a recrutat, transportat și cazat în Italia mai multe

persoane în scopul exploatării acestora prin executarea unor munci cu

nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea și condițiile de

muncă, prin încălcarea unor libertăți și drepturi fundamentale.

Curtea apreciază că nu se poate reține

aplicarea dispozițiilor

art. 18

1

C. pen., fapta comisă de inculpată având gradul de

pericol

social al unei infracțiuni, întrucât inculpata a acționat pe durata a

aproximativ 2 ani de zile, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inducând

în eroare victimele cu privire la obținerea unui loc de muncă în Italia, în

schimbul căruia a primit de la acestea sume de bani cu titlu de comision,

ulterior, aceste promisiuni nemaifiind respectate, iar victimele ajungând să

fie exploatate.

În consecință, situația de fapt și vinovăția inculpatei a fost corect

stabilită, corespunzător probatoriului administrat în cauză, astfel încât nu

subzistă eroarea gravă de fapt, cu consecința unei greșite soluții de

condamnare, prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

invocată de inculpata V.E.

juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., Curtea reține,

astfel cum s-a arătat și la pct. 1, că din probele administrate rezultă că

scopul pentru care inculpata V.E. a procedat la recrutarea, transportul și

transferarea persoanelor a fost acela ca acestea să fie exploatate prin muncă,

în sensul că forțate de împrejurări, victimele să accepte să muncească în

condiții improprii de lucru și plată, exploatare de care inculpata nu era

străină.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001 constituie trafic de persoane

recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane

prin .... ori înșelăciune, abuz de autoritate

sau

profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau

de a-și

exprima voința prin oferirea, darea, acceptarea sau

primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului

persoanei

care are autoritate asupra victimei.

Elementul material al acestei infracțiuni se realizează prin mai multe

modalități alternative, care însă trebuie să urmărească un scop : exploatarea

persoanei.

Din examinarea conținutului infracțiunii de trafic de persoane rezultă

că înșelăciunea este o infracțiune mijloc pentru săvârșirea infracțiunii scop,

respectiv traficul de persoane prin exploatarea prin muncă, majoritatea

persoanelor vătămate nu aveau loc de muncă în momentul recrutării, erau lipsite

de venituri și aveau în

întreținere copii

minori, amăgirea victimelor fiind amplificată și prin

aceea că inculpata

Ie-a asigurat transportul până în Italia.

În consecință, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse

cazului casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen.

, astfel încât Curtea apreciază că nu sunt întemeiate

solicitările inculpatei în sensul schimbării

încadrării juridice a faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

9

alin.

(1)

pct. 12 C. proc. pen., Curtea apreciază

că acesta

nu este fondat întrucât nici una dintre instanțe : nici cea de

fond, nici cea de apel nu au pronunțat hotărâri de condamnare pentru o

altă faptă decât cea pentru care inculpata a fost

trimisă în judecată

cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 – art. 337

C. proc. pen.

Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a condamnat-o pe inculpată pentru infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., după ce

anterior a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea

juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Instanța de control judiciar a înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc.

pen., ci a condamnat-o pe inculpată pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În concluzie hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., astfel

încât Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile inculpatei în sensul că

instanțele au pronunțat hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea

pentru care inculpata a fost trimisă în judecată cu excepția cazurilor

prevăzute în art. 334 – art. 337 C. proc. pen.

că aceasta a fost individualizată spre minimul special prevăzut de lege

avându-se în vedere, potrivit art. 72 și

art.

74 C. pen., dispozițiile părții generale ale Codului penal,

limitele de

pedeapsă fixate prin norma incriminatoare, gradul de pericol social ridicat al

faptei săvârșite, atât gradul de pericol generic cât și cel concret, modul și

împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și atitudinea și persoana

inculpatei, care nu antecedente penale, are un copil minor.

De asemenea, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa aplicată recurentei

inculpate este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, scopul ei

fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Curtea apreciază că, față de persoana inculpatei, scopul educativ,

preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă,

astfel cum în mod corect instanțele au aplicat art. 86

1

C. pen.

În concluzie, Curtea apreciază că au fost respectate dispozițiile

legale mai sus arătate, iar instanțele au aplicat cumulat criteriile de

individualizare și au acordat semnificația cuvenită acestora.

În cauză, pedeapsa au fost just individualizate și nu se constată

existența unor motive care să justifice reindividualizarea, în sensul

micșorării cuantumului.

Ca atare, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel încât

Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile inculpatei în sensul greșitei

individualizări a pedepsei aplicate.

Fată de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele

de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare

din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același

cod urmează a

respinge, ca nefondat,

recursul inculpatei V.E.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată

va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din

oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpata V.

E. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din

24 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2008.