ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3627/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3627/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Moldova Nouă, la data de 26
iunie 2006, ulterior precizată, reclamanta SC A. SRL Moldova Nouă a chemat în
judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru ca, în temeiul art. 581 C. proc. civ., pe
cale de ordonanță președințială, să dispună deblocarea conturilor pe care le
are la BCR - Agenția Moldova Nouă și Trezoreria Moldova Nouă, blocate abuziv de
pârâtă prin ordinul nr. 1433 din 13 iunie 2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu Casa Națională
de Asigurări de Sănătate Caras - Severin, convenția nr. 13219 din 2 decembrie
2003, prin care a fost aprobată eșalonarea la plată, pe 12 luni, cu 2 luni
perioada de grație, a obligațiilor cu titlu de contribuții la fondul de
asigurări de sănătate în sumă de 3.713,81 RON și majorări și penalități de
întârziere în sumă de 1.406,40 RON. Reclamanta a mai arătat că și-a achitat
obligațiile asumate prin convenție și a depus sumele menționate la Trezoreria
Statului din Moldova Nouă, iar la data de 08 iulie 2005, a solicitat
Administrației Finanțelor Publice Moldova Nouă redirectionarea sumelor în
contul indicat de A.V.A.S., instituție căreia i-au fost cesionate creanțele
C.N.A.S., lucru care s-a și întâmplat, sumele fiind virate în contul A.V.A.S.
cu ordinele de plată nr. 311 și 312 din 28 iulie 2005. Așa fiind, în mod eronat
A.V.A.S. i-a blocat conturile de la BCR - Agenția Moldova
Nouă și Trezoreria Moldova Nouă, deoarece debitul
fusese achitat.
Judecătoria Moldova Nouă, prin sentința civilă nr. 501 din 29 iunie
2006 a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SC A.
SRL Moldova Nouă în contradictoriu cu A.V.A.S. și a dispus deblocarea
conturilor reclamantei de la BCR - Agenția Moldova Nouă și Trezoreria Moldova
Nouă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.V.A.S.
Tribunalul Caraș-Severin, prin decizia civilă nr. 1366 din 24 noiembrie
2006 a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S., a casat sentința civilă nr.
501
din 29 iunie 2006 a Judecătoriei
Moldova Nouă și a trimis cauza spre rejudecare
Curții de Apel București
cu motivarea că, în conformitate cu art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998
aprobată prin Legea nr. 409/2001, republicată, modificată prin O.U.G nr.
23/2004, competența materială și teritorială a instanței care
judecă cererile de orice natură privind
drepturile și obligațiile în legătură cu
activele
statului preluate de A.V.A.S. îi revine curții de apel în raza teritorială în
care
se află sediul sau domiciliul pârâtului, în speță Curții de Apel
București.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a
VI
a comercială, sub nr. 5488/2006.
Prin încheierea din 8 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a
VI
a comercială, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea
dosarului Secției a VII a civile și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, motivând că debitul pentru care reclamantei i s-au blocat
conturile constă în contribuții la fondul de asigurări sociale de sănătate și
penalități aferente și nu are ca izvor un raport juridic de natură comercială,
nefiind vorba de acte și fapte de comerț în sensul prevăzut de art. 56 C. com.
coroborat art. 3, art. 4 și art. 8 din același cod.
Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, unde cauza a fost înregistrată sub nr.
2064/2007, la rândul său, prin încheierea
din 5 iunie 2007, a admis excepția de
necompetență funcțională a secției
a VII a civile și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale
și a dispus înaintarea dosarului spre competență soluționare secției a
VI
a comerciale a Curții de Apel București, reținând că obiectul
acțiunii este legat de procedura specială de executare și că între reclamantă
și pârâtă nu există raporturi de natura celor de dreptul muncii sau asigurări
sociale.
Curtea de Apel București, secția a
VI
a
comercială, prin încheierea din 4 septembrie 2007, în baza acelorași
considerente pe care Ie-a avut în vedere inițial, la pronunțarea încheierii din
8 mai 2007, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o conducerii Curții de Apel
București pentru a fi repartizată unei secții civile, spre competentă
soluționare.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, prin decizia nr. 39 din 18 octombrie 2007, a admis
cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Moldova Nouă în contradictoriu cu
A.V.A.S. și a dispus deblocarea conturilor reclamantei de la BCR - Agenția
Moldova Nouă și Trezoreria Moldova Nouă.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, din situația plăților
efectuate pe perioada ianuarie-decembrie 2004, confirmate de D.G.F.P.
Caraș-Severin, Administrația Finanțelor Publice Moldova Nouă, prin adresa nr.
48/2005, reiese
că reclamanta și-a achitat
debitul și penalitățile de întârziere față de C.N.A.S. Caras
Severin,
suma fiind redirecționată ulterior către A.V.A.S. București, astfel că
reclamanta apare în mod eronat ca debitor pe anexa la Ordinul nr. 1433/2006 al
A.V.A.S. emis în baza Deciziei nr. 205/2005 a primului ministru.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru
nelegalitate.
Printr-un prim motiv de recurs, pârâta A.V.A.S. a susținut că hotărârea
este lovită de nulitate întrucât a fost pronunțată de Secția civilă a Curții de
Apel București, nefiind respectată competența specială funcțională comercială
prevăzută de art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr.
409/2001 și modificată prin O.U.G nr. 23/2004. A solicitat, pentru cazul în
care instanța constată că primul motiv de recurs este întemeiat, admiterea
excepției privind necompetența funcțională, casarea hotărârii și trimiterea
cauzei, spre rejudecare, la secția comercială a Curții de Apel București.
Printr-un al doilea motiv de recurs,
pârâta A.V.A.S. a susținut că, în raport cu
dispozițiile
art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 conform cu care „executarea silită
începută de AVAB prin executorii proprii sau prin intermediul executorilor
judecătorești continuă și pe parcursul soluționării contestațiilor formulate de
debitori, aceștia având dreptul întoarcerii executării numai în baza unei
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile", cererea de deblocare a
conturilor formulată de SC A. SRL Moldova Nouă este inadmisibilă. A solicitat
admiterea recursului, modificarea deciziei
recurate și pe fond, respingerea cererii
reclamantei, ca inadmisibilă.
Recursul nu este fondat, pentru
considerentele care succed.
Potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998
privind valorificarea unor active
bancare, republicată,
„Cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu
activele bancare preluate de AVAB, inclusiv cele
formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice,
altele decât debitorii definiți la art. 38, sunt de competența Curții de
apel
și se judecă de urgență și cu precădere."
Textul de lege menționat nu consacră expres competența vreuneia dintre
secțiile Curții de Apel în soluționarea cererilor la care face referire art. 45
din O.U.G. nr. 51/1998 ci numai competența materială a Curții de Apel în a
cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.
În speță, așa cum reiese din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei,
cauza a fost inițial înregistrată la secția comercială a Curții de Apel
București care a scos-o de pe rol, înaintând-o, spre soluționare, uneia dintre
secțiile civile ale acestei instanțe, secția a III a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, fiind cea care a judecat pe fond cererea reclamantei.
Așa fiind, excepția privind necompetența funcțională a secției civile
în soluționarea cauzei invocată de recurenta-pârâtă A.V.A.S. este nefondată.
Nici susținerea recurentei-pârâte A.V.A.S. conform căreia cererea
reclamantei este inadmisibilă nu poate fi primită.
Temeiul de drept al cererii reclamantei l-a constituit art. 581 C.
proc. civ. care reglementează instituția ordonanței președințiale, nefiind
vorba de o contestație la executare, jurisprudența admițând, în mod unanim, că
instanța are posibilitatea de a cerceta, în cadrul procedurii ordonanței
președințiale, de partea cui este aparența dreptului.
Instanța Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, în mod corect a constatat că în cauză cererea
reclamantei sunt întrunite condițiile de admisibilitate specifice ordonanței
președințiale și a dispus, în temeiul art. 581 C. proc. civ., deblocarea
conturilor reclamantei ce fuseseră blocate de pârâta A.V.A.S. pentru plata unor
sume de
bani care fuseseră deja achitate și
redirecționate în contul A.V.A.S., așa cum reiese
din înscrisurile
depuse la dosar (ordinele de plată nr. 311 și nr. 312 din 28 iulie 2005 și
extrasele de cont de la filele 15-21 din nr. 866/2006 al Judecătoriei Moldova
Nouă), plată confirmată, de altfel, de Administrația Finanțelor Publice a
orașului Moldova
Nouă prin adresa nr. 70
din 27 iunie 2006 (fila 17 din dosarul nr. 866/2006 al Judecătoriei
Moldova
Nouă).
Față de considerentele care preced, se constată că recursul este
nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
împotriva deciziei nr. 39 din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel
București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 iunie 2008.