ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.S. a chemat în judecată C.J.P.H.,

solicitând Instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea

Hotărârii nr. 102 din 17 iunie 2002 și obligarea pârâtei să emită o nouă

hotărâre prin care să îi recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, deși s-a născut în perioada în care părinții

săi se aflau în refugiu (din Cadrilater în Călărași) din motive etnice.

Curtea de Apel Alba Iulia

prin sentința nr. 172 din 10 noiembrie 2006 a respins excepția tardivității invocată de pârâta C.J.P.H. și pe cale de consecință a admis acțiunea formulată de

reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 102 din 17 iunie 2002 și obligarea

pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 23 martie 1944 – 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această

sentință Instanța a reținut cu privire la excepția tardivității că, pârâta nu

face dovada cu acte, respectiv confirmare de primire, recipisă de expediere

recomandată, semnătură în condică că a comunicat Hotărârea nr. 102 din 17 iunie

2002 către reclamanta înainte de 24 august 2006 (când a depus cerere scrisă

pentru comunicarea acestei hotărâri).

Pe fond a reținut că din

certificatul eliberat la data de 15 septembrie 1943 de către Primarul orașului

Călărași, rezultă că părinții reclamantei se aflau în orașul respectiv ca refugiați

de la domiciliul lor din Cadrilater și că reclamanta s-a născut la data de 23

martie 1944.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P.H.

Recurenta a susținut că

reclamanta avea cunoștința de hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea din

23 mai 2002, prin care solicitase recunoașterea și acordarea drepturilor în

temeiul art. 1 din O.G. nr. 105/1999. Astfel, prin cererile din 5 octombrie

2004 și din 4 aprilie 2005, reclamanta intimată solicită „reanalizarea

dosarului depus în baza Legii nr. 189/2000 la care am primit Hotărârea nr. 102

din 17 iunie 2002…”.

Pe fondul cauzei a susținut

că, în dispozitivul sentinței Instanței de Fond este prevăzută data de la care

urmează a i se acorda drepturile reclamantei or, de la depunerea cererii

inițiale (23 mai 2002) și până la data înregistrării acțiunii (septembrie 2006)

au trecut mai mult de 4 ani.

A mai susținut și că

motivele invocate de reclamantă pentru o eventuală repunere în termen nu sunt

motive de forță majoră (art. 103 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.) care să

conducă la întreruperea termenului de prescripție.

Recursul este întemeiat,

urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt, intimata -

reclamantă la data de 23 mai 2002 s-a adresat C.J.P.H., solicitând să-i

recunoască calitatea de persoană persecutată pe criterii etnice în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, în baza prevederilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 189/2000, pe motiv că,

s-a născut în perioada în care părinții săi erau refugiați în România ca urmare

a cedării Cadrilaterului către Bulgaria.

Prin Hotărârea nr. 102 din

17 iunie 2002 C.J.P.H. a respins cererea pârâtei de acordarea calității de beneficiar

al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 astfel cum a fost modificată și

completată, pe considerentul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de acest

act normativ.

După încă o cerere adresată

pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiar al acestui act normativ, la

data de 24 august 2006 reclamanta s-a prezentat la sediul pârâtei, solicitând

să-i comunice o copie a Hotărârii nr. 102 din 17 august 2002 motivată de faptul

că, până la acea dată nu i-a fost comunicată această hotărâre.

La fila 23 din Dosarul nr. 2797/57/2006

al Curții de Apel Alba Iulia se află însă cererea reclamantei (cu viza

oficiului juridic) prin care solicită „reanalizarea dosarului depus în baza

Legii nr. 189/2000 la care am primit Hotărârea nr. 102 din 17 iunie 2002”.

Din conținutul acestei

cereri rezultă că reclamanta avea cunoștință de hotărârea prin care i-a fost

respinsă cererea înregistrată din 23 mai 2002, astfel că, acțiunea formulată la

data de 19 septembrie 2006 este tardivă.

Într-adevăr, potrivit art. 7

alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 „împotriva hotărârii persoana interesată poate

face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data când i

s-a comunicat actul administrativ” sau de la expirarea termenului prevăzut la art.

1 alin. (2). Potrivit alin. (5) al acestui articol „în toate cazurile

introducerea cererii la Instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la

data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Pe de altă parte, reclamanta

nu a dovedit nici că, a fost împiedicată de vreun motiv de forță majoră, să

formuleze în termen acțiunea. Astfel, motivele invocate de apărătorul său în Instanță

(reclamanta a fost în străinătate pentru investigații medicale) nu sunt de

natură să întrerupă cursul prescripției și pe cale de consecință să o repună pe

reclamantă în termen.

Față de această situație

recursul declarat de C.J.P.H. urmează să fie admis, sentința atacată casată,

iar acțiunea respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P.H. împotriva sentinței civile nr. 172 din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond respinge acțiunea ca tardiv formulată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2007.