ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.S. a chemat în judecată C.J.P.H., solicitând Instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii nr. 102 din 17 iunie 2002 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să îi recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, deși s-a născut în perioada în care părinții săi se aflau în refugiu (din Cadrilater în Călărași) din motive etnice. Curtea de Apel Alba Iulia prin sentința nr. 172 din 10 noiembrie 2006 a respins excepția tardivității invocată de pârâta C.J.P.H.

și pe cale de consecință a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 102 din 17 iunie 2002 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 23 martie 1944 – 6 martie 1945. Pentru a pronunța această sentință Instanța a reținut cu privire la excepția tardivității că, pârâta nu face dovada cu acte, respectiv confirmare de primire, recipisă de expediere recomandată, semnătură în condică că a comunicat Hotărârea nr. 102 din 17 iunie 2002 către reclamanta înainte de 24 august 2006 (când a depus cerere scrisă pentru comunicarea acestei hotărâri).

Pe fond a reținut că din certificatul eliberat la data de 15 septembrie 1943 de către Primarul orașului Călărași, rezultă că părinții reclamantei se aflau în orașul respectiv ca refugiați de la domiciliul lor din Cadrilater și că reclamanta s-a născut la data de 23 martie 1944. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P.H. Recurenta a susținut că reclamanta avea cunoștința de hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea din 23 mai 2002, prin care solicitase recunoașterea și acordarea drepturilor în temeiul art. 1 din O.G. nr. 105/1999. Astfel, prin cererile din 5 octombrie 2004 și din 4 aprilie 2005, reclamanta intimată solicită „reanalizarea dosarului depus în baza Legii nr. 189/2000 la care am primit Hotărârea nr. 102 din 17 iunie 2002…”.

Pe fondul cauzei a susținut că, în dispozitivul sentinței Instanței de Fond este prevăzută data de la care urmează a i se acorda drepturile reclamantei or, de la depunerea cererii inițiale (23 mai 2002) și până la data înregistrării acțiunii (septembrie 2006) au trecut mai mult de 4 ani. A mai susținut și că motivele invocate de reclamantă pentru o eventuală repunere în termen nu sunt motive de forță majoră (art. 103 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.) care să conducă la întreruperea termenului de prescripție.

Recursul este întemeiat, urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În fapt, intimata - reclamantă la data de 23 mai 2002 s-a adresat C.J.P.H., solicitând să-i recunoască calitatea de persoană persecutată pe criterii etnice în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, în baza prevederilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 189/2000, pe motiv că, s-a născut în perioada în care părinții săi erau refugiați în România ca urmare a cedării Cadrilaterului către Bulgaria. Prin Hotărârea nr. 102 din 17 iunie 2002 C.J.P.H. a respins cererea pârâtei de acordarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 astfel cum a fost modificată și completată, pe considerentul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de acest act normativ.

După încă o cerere adresată pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiar al acestui act normativ, la data de 24 august 2006 reclamanta s-a prezentat la sediul pârâtei, solicitând să-i comunice o copie a Hotărârii nr. 102 din 17 august 2002 motivată de faptul că, până la acea dată nu i-a fost comunicată această hotărâre. La fila 23 din Dosarul nr. 2797/57/2006 al Curții de Apel Alba Iulia se află însă cererea reclamantei (cu viza oficiului juridic) prin care solicită „reanalizarea dosarului depus în baza Legii nr. 189/2000 la care am primit Hotărârea nr. 102 din 17 iunie 2002”. Din conținutul acestei cereri rezultă că reclamanta avea cunoștință de hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea înregistrată din 23 mai 2002, astfel că, acțiunea formulată la data de 19 septembrie 2006 este tardivă.

Într-adevăr, potrivit art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 „împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ” sau de la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2). Potrivit alin. (5) al acestui articol „în toate cazurile introducerea cererii la Instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere. Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit nici că, a fost împiedicată de vreun motiv de forță majoră, să formuleze în termen acțiunea. Astfel, motivele invocate de apărătorul său în Instanță (reclamanta a fost în străinătate pentru investigații medicale) nu sunt de natură să întrerupă cursul prescripției și pe cale de consecință să o repună pe reclamantă în termen.

Față de această situație recursul declarat de C.J.P.H. urmează să fie admis, sentința atacată casată, iar acțiunea respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.H. împotriva sentinței civile nr. 172 din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea ca tardiv formulată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2007.