ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1866/2008

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai

2008, pronunțată în dosarul nr. 5943/62/2007, Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori a dispus, în temeiul art. 300

2

alin.

(3) C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a

menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul P.M.L.

Pentru a dispune astfel, instanța

a reținut, în esență, că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, motiv pentru care lăsarea în libertate a inculpatului ar

prezenta pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.M.L. solicitând judecarea sa în

libertate în raport de împrejurarea că nu mai subzistă temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Examinând hotărârea atacată,

sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată

în cauză fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului

se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 – art. 175 lit. e) C. pen. și art. 1

1

din Legea nr. 61/1991,

reținându-se în esență că, în data de 15 mai 2007, inculpatul a aplicat mai

multe lovituri cu un cuțit părții vătămate V.N. producându-i leziuni care i-au

pus viața în primejdie.

Prin sentința penală nr. 268/

S din 21 martie 2008, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpat, la o

pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru cele două infracțiuni reținute

în sarcina sa.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel a formulat apel inculpatul P.M.L., fază procesuală în care, după

cum s-a menționat, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

a menținut starea de arest a acestuia, în temeiul art. 300

2

C. proc.

pen., cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale,

instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea în libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune

menținerea stării de arest.

În cauză, temeiul de drept

în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a recurentului inculpat, la data

de 5 iunie 2007, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În mod corect, a reținut

instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care

au determinat arestarea preventivă a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că

aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator

stabilit de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de recurent, pericolul

concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică,

prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă,

pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor, din modalitatea în care

s-a reținut că ar fi fost comise, precum și din datele care caracterizează

persoana inculpatului (acesta fiind cunoscut cu antecedente penale).

Nu în ultimul rând se

constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen., în

sensul existenței și a probelor de natură să contureze presupunerea săvârșirii

faptelor de către inculpat, fapte pentru care a fost cercetat și condamnat de

primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a

fost pronunțată împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, hotărâre care

nu este definitivă nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale.

În consecință, în raport de

pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpat, Înalta

Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia,

motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.M.L. împotriva încheierii din 14 mai 2008,

dată în dosarul nr. 5943/62/2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2008.