ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2009

HOTĂRÂRE

29.01.2009

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 78 din 26 iunie 2008, Curtea de Apel

Alba-lulia, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.D.A. împotriva rezoluției nr. 389/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată de petiționar la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a solicitat efectuarea de cercetări față

de comisarii B.T. și M.I., din cadrul Poliției Municipiului Vulcan,

pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 250 C. pen., susținând că aceștia și-au depășit atribuțiile de serviciu, având o activitate abuzivă față de petiționar, care este subordonat al acestora.

Prin rezoluția din 3 martie 2008, dată în dosarul nr. 389/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se, din verificările efectuate, că atitudinea conflictuală a petiționarului, care, în calitate de agent șef,

a nesocotit frecvent sarcinile de serviciu, a generat sancționarea sa

disciplinară și trecerea sa pe mai multe linii de muncă, dispoziție luată de comisarul M.I. și avizată de șeful Poliției Vulcan, B.T.

Referitor la mutarea pe sectoare de activitate, s-a reținut că a fost un act administrativ, care intră în atribuțiile exclusive ale conducerii instituției, și nu o modalitate de cenzură.

Prin rezoluția din 20 martie 2008, dată în dosarul

nr. 293/ll/2/2008 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat începerea urmăririi penale față de cei doi intimați.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a

respins, ca nefondată, plângerea petiționarei, reținând, în esență, că

soluția procurorului este legală și temeinică, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate. Astfel,

din verificările efectuate nu rezultă că intimații și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, cauzând o vătămare reală intereselor

legale ale petiționarului. Dispoziția de trecere a petiționarului pe sectoare de activități nu poate antrena răspunderea penală, ea fiind un atribut exclusiv al instituției, nesupus cenzurii, iar desfacerea fișetului petiționarului a reprezentat o măsură impusă de urgența consultării unor acte, în posesia cărora nu se putea intra din cauza

lipsei acestuia de la serviciu și a refuzului de a se prezenta pentru a

pune la dispoziție documentele solicitate.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod

corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționară, ca nefondată.

Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimaților.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Astfel, sancționarea disciplinară a petiționarului a intervenit după atitudinea constantă a acestuia, de nerespectare a sarcinilor de serviciu, ea fiind, într-adevăr, un atribut exclusiv al conducerii instituției, care poate constata și sancționa aceste încălcări ale dispozițiilor privitoare la exercitarea îndatoririlor profesionale, însă nu sunt de natură să atragă răspunderea penală a intimaților.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.D.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.