ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor cauzei se rețin următoarele: Prin sentința penală nr. 159/ F din 4 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul P.M. zis T., la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2055 din 10 iunie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4 București și a dispus executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final, inculpatul având de executat 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.
și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 20 august 2007, la zi. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat suma de 45 lei dobândită prin vânzarea de droguri. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, la data de 20 august 2007, organele de poliție din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. București – B.C.C.O. Ilfov, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în zona 13 Septembrie din București, un individ cunoscut cu porecla T. vinde heroină cu 50 RON doza și 170-190 RON gramul.
La aceeași dată, prin ordonanța nr. 26/D/2007, au fost introduși în cauză investigatorul acoperit S.P., nume de cod, fiind, totodată, autorizată și procurarea cantității de 5 grame de heroină de la numitul T. și alte persoane care intră în legătură infracțională cu acesta. Tot la data de 20 august 2007 a fost organizată o acțiune de procurare autorizată de droguri și de prindere a persoanei suspecte. Astfel, în jurul orelor 15,00, colaboratorul A.C., nume de cod, l-a contactat telefonic pe numitul T., stabilind să se întâlnească lângă benzinăria O.M.V. din zona 13 Septembrie. Sub supravegherea investigatorului care i-a predat două bancnote de 50 RON, colaboratorul A.C., nume de cod s-a întâlnit la locul stabilit cu persoana suspectă, i-a dat banii iar acesta a scos din portofel o punguță de plastic și i-a înmânat două punguțe care conțineau o substanță pulverulentă, închise la capete prin răsucire și ardere.
După ce s-au despărțit, colaboratorul a predat cele două punguțe investigatorului, care le-a ambalat și sigilat în vederea expertizării. Imediat, după aceasta, s-a procedat la imobilizarea persoanei suspecte, aceasta fiind identificată în persoana inculpatului P.M. zis T., asupra acestuia fiind găsite suma de 145 RON, un număr de 17 punguțe din material plastic ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie și un telefon Nokia 2310. Apelul declarat de inculpatul P.M. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 44 din 19 februarie 2008. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M., fără a-l motiva în scris.
În ședința publică de astăzi, recurentul inculpat, prin apărătorul său, a invocat greșita individualizare a pedepsei, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii ei. Recursul nu este fondat. Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea constată că pedeapsa aplicată recurentului a fost corect individualizată, ținându-se cont de gravitatea faptei, de atitudinea sinceră a inculpatului și că nu se impune reducerea acesteia sub minimul special, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, pe lângă cele reale ale săvârșirii faptei, acesta suferind multiple condamnări în minorat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și pentru fals privind identitatea, prezenta faptă fiind săvârșită în interiorul termenului de încercare dispus pentru pedeapsa anterioară de un an și 6 luni închisoare.
Având în vedere cele arătate, în cauză fiind făcută o corectă individualizare a pedepsei, ceea ce face să nu se confirme motivul de recurs invocat, va face Curtea să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M. împotriva deciziei penale nr. 44 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.