ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1829/2009

HOTĂRÂRE
18.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1829/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Examinând recursul de față, constată:

Prin Sentința penală nr. 1138 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, inculpatul Ș.G. a fost condamnat la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. a), art. 76 și art. 80 C. pen.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 69/2001 a Tribunalului București și s-a contopit restul neexecutat de 310 zile închisoare cu pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii din 3 iulie 2006.

S-a constatat încetată de drept măsura interzicerii de a nu părăsi Municipiul București.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 0,530 g heroină rămasă în urma efectuării analizelor de laborator.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 8 septembrie 2006 numitul M.I., zis „B.”, arestat preventiv într-o altă cauză pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, a denunțat faptul că o persoană cunoscută cu porecla „C.”, identificat ulterior în persoana inculpatului Ș.G., vinde heroină.

Denunțătorul a precizat că a cumpărat anterior heroină de la această persoană, pe care o contacta telefonic.

La aceeași dată, sub supravegherea procurorului și polițiștilor, denunțătorul a contactat telefonic acea persoană și au stabilit să se întâlnească.

Denunțătorul, însoțit de doi lucrători de poliție, s-a deplasat la locul de întâlnire cu un taxi, l-a apelat din nou telefonic pe inculpat, care i-a spus că are marfa la el și va veni în scurt timp însoțit de două fete.

Inculpatul a apărut după aproximativ 20 de minute însoțit de martorele P.S. și A.N.P.

Martora P.S. s-a urcat pe bancheta din spate a taxiului în care se afla denunțătorul, iar inculpatul i-a înmânat acestuia, prin geamul deschis de la portiera dreaptă față, o punguță conținând un gram de heroină primind în schimb suma de 2.300.000 lei, compusă din bancnote ale căror serii fuseseră anterior consemnate de organele de urmărire penală, într-un proces-verbal.

Inculpatul a numărat banii, după care, uitându-se la lucrătorul de poliție care se afla pe bancheta din spate, i s-a părut că ceva nu este în regulă, a aruncat banii în stradă și a fugit.

Denunțătorul a predat polițiștilor heroina primită de la inculpat, iar banii au fost recuperați, constatându-se că seriile acestora sunt identice cu cele consemnate în procesul-verbal.

Instanța a reținut că inculpatul s-a sustras inițial urmăririi penale și a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului pentru ca în final să recunoască săvârșirea faptei.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social, urmărire socialmente periculoase ale acesteia, poziția oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului și faptul că acesta este recidivist.

Prin Decizia penală nr. 56 din 11 martie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut că este nefondată, fiind infirmată de probele administrate, susținerea inculpatului că a fost greșit condamnat, deoarece nu a efectuat trafic de droguri, fiind doar consumator, precum și critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei.

Inculpatul a declarat recurs în motivarea căruia a susținut că i s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată, întrucât nu s-a dat o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Recursul își găsește temeiul în disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.

Se constată că, reținându-se de altfel nemotivat în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, s-a aplicat acestuia o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, deși inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., iar din referatul de evaluare rezultă că evoluția sa pozitivă din punct de vedere social „este mai degrabă improbabilă”.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că din actele dosarului nu rezultă nici o împrejurare care să justifice, în raport cu gravitatea faptei și persoana inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei.

Constând că nu există nici motive de casare, care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.G. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3710/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 770 din 4 iulie 2008,Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele: În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2
ÎCCJ 2010-02-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 753/2010
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 817 din 1 octombrie 2009 Tribunalul București, secția I penală a condamnat pe inculpatul M.I.C. la: - 6 ani închisoare și 3 ani in
ÎCCJ 2009-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1518/2009
ționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2834 din 15 decembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pe care a cumulat-o cu pedeapsa stabilită în speță, inculpata G.A. urmând să execute pedea
ÎCCJ 2008-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3118/2008
lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b C. pen., după executarea pedepsei
ÎCCJ 2008-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3852/2008
Asupra recursului de față; În baza actelor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 954 din 25 august 2008 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatului M.G., în baza art. 4 alin. (1) și (2) din
Sursă