ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3852/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 954 din 25 august 2008 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatului M.G., în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr.,143/2000 cu referire la art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. și s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 0,86 gr. heroină rămasă în urma analizelor de laborator. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că la data de 5 aprilie 2007, inculpatul M.G.

arestat preventiv și încarcerat în Penitenciarul J., a fost depistat de lucrătorii de la acel loc de deținere, având asupra lui un pachet conținând 10 doze de heroină cu greutatea de 1,02 grame, destinate consumului propriu. S-a mai reținut că drogurile au fost găsite într-un pachet cu țigări, aflat în coletul primit de la martorii I.F. și M.P. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza proceselor verbale întocmite de organele poliției, a raportului de constatare tehnico-științifică, a declarațiilor martorilor S.V.P., M.P. și I.M., probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 226 din 19 septembrie 2008, a respins apelul declarat de inculpatul M.G.

împotriva hotărârii primei instanțe considerând nefondate criticile formulate în sensul că nu a cunoscut că în pachet se aflau droguri și în subsidiar că pedeapsa aplicată ar fi prea severă. Astfel, s-a constatat că inculpatul nu a negat deținerea drogurilor, că el a ascuns punguțe conținând dozele de heroină în gură și apoi în lenjeria intimă unde a fost găsită și că intenția de deținere a drogurilor în vederea consumului a fost dovedită. Privitor la pedeapsă s-a apreciat că ea a fost corect individualizată, fiind respectate dispozițiile art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.G., care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. pen., a susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii și că a fost greșit condamnat, că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 264 C. pen.

și că pedeapsa aplicată este prea severă. S-a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea cauzei. Recursul declarat nu este întemeiat. 1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. Probele administrate în cauză, menționate anterior, au confirmat că, la data de 5 aprilie 2007, inculpatul M.G. arestat preventiv și încarcerat în Penitenciarul Jilava, a primit de la concubina sa I.F. și de la martorul M.P., fratele lui un colet cu alimente și țigări și că dintr-un pachet de țigări a scos o punguță despre care a realizat că este heroină, el fiind anterior consumatorul unor astfel de droguri.

Inculpatul a luat acea punguță și a introdus-o în gură, iar în momentul când a fost dus la vorbitor cu cele două persoane, a simulat că tușește, a dus mâna la gură și a luat punguța cu droguri, pe care a ascuns-o în lenjeria intimă. Imediat după aceasta a fost imobilizat și controlat corporal, asupra sa găsindu-se punguța conținând 10 doze de heroină cu greutatea de 1,02 grame. În declarațiile date la urmărirea penală, imediat după prinderea în flagrant, inculpatul a menționat că a fost consumator de droguri și că a realizat că dozele conțin heroină. De altfel, inculpatul nu a contestat actul material al deținerii drogurilor în vederea consumului propriu, ci a susținut că heroina ar fi fost destinată unui coleg de celulă, că urma să împartă în mod egal drogurile primite și deci să le consume.

Întrucât deținerea drogurilor de mare risc în vederea consumului a fost pe deplin probată, iar soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs. 2. Referitor la încadrarea juridică a faptei, aceasta este corectă, nefiind incidente dispozițiile art. 264 C. pen. Din ansamblul probator al cauzei, nu a rezultat că inculpatul ar fi dat ajutor unui infractor, fără o înțelegere prealabilă înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Așa cum a reieșit din probele administrate inculpatul a deținut, fără drept în vederea consumului propriu droguri de mare risc respectiv 10 doze de heroină, cunoscând, ca fost consumator, că este vorba de această substanță stupefiantă, ceea ce caracterizează infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Așa fiind, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 264 C. pen.

3. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului M.G., de 3 ani și 6 luni închisoare, se constată că aceasta a fost corect individualizată, avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările comiterii ei, respectiv în condițiile agravantei de la art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și anume într-un loc de deținere și persoana inculpatului aflat în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., fapta fiind săvârșită după executarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 668 din 1 noiembrie 2001 a Tribunalului București pentru infracțiunea de tâlhărie. Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Întrucât au fost respectate dispozițiile legale menționate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor temeiuri care să justifice reducerea pedepsei, critica formulată de inculpatul recurent în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită. 4. Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate motivele de recurs invocate și nerezultând cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va constatat că inculpatul este arestat în altă cauză și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 226 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2008.